- 221 - Alchimia sau cautarea perfectiunii

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

ALCHIMIA sau CAUTAREA PERFECTIUNII

colectia IZVOR Nr. 221

Cap I   ALCHIMIA SPIRITUALA

Se întâmpla câteodata sa vina la mine cineva pentru a mi se plânge ca nu reuseste sa scape de un viciu care îl chinuie. Saracul de el, a încercat de sute de ori dar nici o data nu a reusit. Atunci îi spun: “Ei bine, dar asta e minunat, este de-a dreptul formidabil! Asta dovedeste pur si simplu cât sunteti de puternic!” Ma priveste uluit si se întreaba daca nu cumva îmi bat joc de el. Atunci îi spun: Nu, deloc, nu râd de dumneata, dar pur si simplu dumneata nu-ti dai seama de propria forta. - Dar care forta? Eu nu reusesc niciodata, sunt mereu victima si asta este o dovada ca sunt slab. - Ba nu, nu gândesti corect. Sa analizam cum s-au petrecut lucrurile si ai sa întelegi ca nu glumesc deloc. Cine a format viciul acesta?... Dumneata. La început el n-a fost mai mare ca un bulgare de zapada pe care-l puteai tine în palma. Dar jucându-te mereu cu el, adaugându-i putina zapada, distrându-te sa-l rostogolesti, sa-l împingi, a tot crescut pâna a ajuns cât un munte care acum nu te mai lasa sa treci mai departe. La început si viciul de care te plângi nu a fost decât un mic gând, dar l-ai întretinut, l-ai alimentat, l-ai “rostogolit” si acum te simti strivit de el. Ei bine, eu ma minunez de forta dumitale, dumneata ti-ai construit acest viciu, esti tatal lui, este fiul dumitale si este atât de zdravan ca nu mai reusesti sa-l pui la pamânt. De ce nu te bucuri? - Pai, cum sa ma bucur? - Ai citit cartea lui Gogol, “Taras Bulba”? - Nu. - Ei bine, ti-o povestesc eu. Bineînteles, povestea este mult mai lunga.

Taras Bulba era un cazac batrân care îsi trimisese cei doi fii sa studieze la seminarul din Kiev, unde au ramas trei ani. La reîntoarcere, erau doi flacai voinici. Fericit ca-i revede, îsi  manifesta dragostea parinteasca, în gluma, (cazacii se pare ca au un fel al lor, foarte special, de a-si manifesta dragostea!) le-a dat un brânci. Dar baietii n-au luat-o ca pe o gluma, au ripostat si l-au pus pe tatal lor la pamânt. Când s-a ridicat, putin cam sifonat, Taras Bulba nu a fost câtusi de putin suparat, din contra, a fost mândru ca a fost în stare sa faca doi fii atât de zdraveni.   

“Si atunci, de ce nu esti si dumneata la fel de mândru ca si Taras Bulba când vezi ca fiul dumitale te-a pus la pamânt? Dumneata esti tatal, dumneata l-ai hranit, l-ai întarit prin gândurile dumitale, prin dorintele dumitale: deci esti foarte puternic. Dar, daca vrei, iata cum îl poti învinge. Cum procedeaza un tata care vrea sa-si cuminteasca fiul care face nebunii. Nu-i mai da bani, si fiul, lipsit de mijloace este nevoit sa reflecteze si sa-si schimbe comportamentul. Atunci, dumneata de ce sa îti mai întretii fiul? Ca sa-ti tina piept? Haide, strânge-i putin surubul! Din moment ce dumneata l-ai adus la viata, stii ca ai putere asupra lui. Altfel toata viata te vei lupta cu el sau vei suferi, fara ca sa gasesti niciodata mijlocul potrivit de a iesi din dificultate”.

Din pacate, sunt prea putini aceia care ajung sa priveasca lucrurile astfel. Se lupta cu disperare cu anumite tendinte negative care se manifesta în ei fara sa-si dea seama ca pentru a ajunge acolo, au fost foarte puternici. Cu cât dusmanul din voi este mai puternic, cu atât aceasta dovedeste ca forta voastra este mai mare. Da, acesta este modul în care trebuie sa gânditi.

Observati numai cât sunteti de crispati când luptati cu voi însiva si câte greutati întâmpinati; se da o batalie grozava în voi si aceasta batalie va umple de contradictii. De obicei considerati ca tot ceea ce este inferior în voi va este dusman si vreti sa-l ucideti; dar acest dusman este foarte puternic, caci îl caliti de sute de ani în lupta pe care o purtati contra lui si cu fiecare zi el devine tot mai amenintator. Este adevarat ca avem dusmani care traiesc în noi, dar daca ei ne sunt dusmani, este vina noastra care nu suntem alchimisti destul de priceputi pentru a transforma totul.

Ce spune Apostolul Pavel ? “Mi s-a înfipt o teapa în carne. De trei ori l-am rugat pe Mântuitor sa mi-o îndeparteze si El mi-a spus: “Iertarea mea sa-ti fie de ajuns, caci puterea mea se împlineste în slabiciune”. Cel care simte o slabiciune în trupul, inima sau mintea sa, se crede saracit, dar se înseala, caci aceasta slabiciune din el poate fi izvor de bogatii. Daca toate dorintele i-ar fi satisfacute, ar ramâne pe loc. Pentru ca sa progreseze, el trebuie sa se simta îmboldit, întepat, si tocmai aceasta imperfectiune, aceasta teapa înfipta în carnea lui este cea care îl obliga sa lucreze în adâncime, sa se apropie de Ceruri, de Domnul. Cerul lasa sa avem anumite slabiciuni tocmai ca ele sa ne împinga spre munca spirituala, caci ceea ce este în aparenta o slabiciune, este în realitate o forta.

Trebuie sa punem la munca slabiciunile noastre, pentru ca ele sa ne fie utile. Va mirati si spuneti: “Dar bine, slabiciunile trebuie sa le dam la fund, sa le anihilam!”. Încercati si veti vedea daca va va fi usor: voi veti fi cei învinsi. Problema se pune la fel cu orice defect sau viciu, indiferent daca este vorba de lacomie, senzualitate, violenta, pofte nemasurate sau vanitate, trebuie sa stiti cum sa le mobilizati pentru ca ele sa lucreze alaturi de voi în directia pe care ati ales-o. Daca vreti sa lucrati singuri, nu veti reusi. Daca va veti goni toti dusmanii, tot ceea ce va rezista, cine va mai lucra pentru voi, cine o sa va mai serveasca?

Exista animale salbatice pe care, cu rabdare, oamenii le-au domesticit si pe care acum le tin lânga casa. Calul era salbatic, câinele era asemenea lupului si daca omul a fost în stare sa le domesticeasca, aceasta s-a datorat faptului ca a stiut sa cultive în el anumite calitati. Cu siguranta ca ar putea îmblânzi si fiare salbatice, dar pentru aceasta omul ar trebui sa-si dezvolte alte calitati.

Asa ca fiti fericiti: sunteti cu totii foarte bogati din moment ce aveti cu totii slabiciuni! Dar este absolut necesar sa stiti sa le utilizati si sa le puneti la lucru. Eu v-am dat exemplul cu animalele, dar exista si alte forte ale naturii ca fulgerul, electricitatea, focul, torentele... Acum ca stie cum sa le stapâneasca si sa se foloseasca de ele, omul se îmbogateste. Si cu toate acestea, la început ele i-au fost toate forte ostile. Oamenilor li se pare foarte normal sa se foloseasca de fortele naturii, dar daca le spui sa utilizeze vântul, furtunile, cascadele, fulgerele din interiorul lor, se mira. Si, cu toate acestea, nimic nu este mai normal si atunci când veti cunoaste regulile alchimiei spirituale, veti sti cum sa transformati si sa utilizati chiar si otravurile care sunt în voi. Da, pentru ca ura, furia, gelozia si altele... sunt otravuri; dar în Învatamântul Fraternitatii Universale veti afla cum sa le folositi si vi se va spune chiar cum sa va serviti de toate fortele negative din voi, din care aveti din plin. Deci, bucurati-va caci aveti în fata o perspectiva buna.

De acum înainte, în mintea voastra, totul trebuie sa se schimbe. Bineînteles ca nu trebuie sa va aruncati imediat asupra raului si sa începeti sa mâncati din el cu polonicul. În fiecare faptura, chiar si în cea mai buna, sunt întotdeauna ascunse tendinte infernale care vin dintr-un trecut foarte îndepartat. Nu se pune problema de a le scoate pe toate deodata, sub pretextul de a le utiliza.

Trebuie sa faceti mai întâi o punctie, sa preluati doar câtiva atomi, câtiva electroni pe care sa îi digerati bine. Nu este cazul sa va bagati în gâlceava cu Infernul caci el este cel care va iesi învingator. Trebuie sa stiti cum sa procedati. Trebuie sa continuati sa lucrati cu fortele superioare prin rugaciuni, armonie, dragoste si, din când în când, atunci când din adâncul vostru iese ceva care scoate ghearele, dintii, unghiile pentru a va provoca la vreo nesabuinta, atunci capturati-l, luati-l în studiu în laboratorul vostru si faceti-l sa-si secrete otravurile pentru ca voi sa le puteti utiliza: veti observa atunci ca raul aduce tocmai acel element de care aveti nevoie pentru a obtine deplinatatea. Dar, va repet, fiti foarte atenti si dupa cele ce v-am spus nu fiti nesocotiti si nu va coborâti sa va masurati cu raul. Nu spuneti: “Aha! Am înteles acum, las ca-i arat eu lui!” caci s-ar putea sa nu mai urcati. Unora li s-a întâmplat. S-au crezut foarte puternici, în timp ce de fapt nu erau suficient de ancorati în bine, în lumina, si acum, bietii de ei, în ce hal sunt! Toate fortele negative sunt calare pe ei, pe cale de a-i distruge!

Se spune în Talmud, ca la sfârsitul timpurilor, cei Drepti, adica Initiatii, se vor ospata din carnea Leviatanului, acest monstru care traieste pe fundul oceanelor. Da, va fi sfârtecat, sarat... si pastrat, probabil în congelatoare. Apoi, la momentul potrivit, toti cei Drepti se vor ospata cu bucati din carnea lui. Ce perspectiva îmbucuratoare!  

Daca ar trebui sa întelegem aceasta literal, cred ca o multime de crestini, de esteti, ar fi pe drept cuvânt dezgustati. Dar trebuie sa interpretam si iata interpretarea. Leviatanul este o entitate colectiva care reprezinta locuitorii planului astral (simbolizat prin ocean) si daca acest monstru va constitui într-o zi ospatul celor Drepti, aceasta însemneaza ca cel ce stie sa-si stapâneasca si sa-si utilizeze poftele si pasiunile din planul astral, poate gasi în ele un izvor de bogatii si de binecuvântari.

                                     Capitolul II   ARBORELE UMAN

Avem unele organe ale caror functii nu vi se par nici spirituale, nici estetice, nici prea curate si care totusi sunt deosebit de necesare, caci fiecare celula, fiecare organ al nostru este legat de alte celule si de alte organe în acelasi fel în care radacinile unui copac sunt în legatura cu ramurile, frunzele, florile si fructele. Si daca omul taie aceste radacini, adica suprima organele care sunt fundamentul existentei sale, decurg de aici consecinte teribile. Este drept ca aceste organe pot provoca câteodata  evenimente dramatice, dar noi trebuie sa le lasam sa traiasca încercând sa extragem din ele forte pe care apoi sa le transformam.

Ni se întâmpla sa ne miram citind biografiile unor oameni celebri - barbati sau femei - si constatând ca multi dintre ei aveau comportamente anormale, tendinte monstruoase sau chiar criminale. Necunoscând structura omului, nu putem întelege cum de era posibil asa ceva. În realitate este foarte simplu: din cauza tendintelor lor inferioare cu care trebuiau în mod continuu sa lupte pentru a le domina, acesti oameni reuseau, constient sau inconstient, sa realizeze grefe în profunzimile fiintei lor. Cu cât pasiunile lor (radacinile lor) erau mai puternice si mai înfocate, cu atât dadeau fructe mai gustoase, opere remarcabile. În timp ce multi altii, care nu aveau nici unul din acele defecte, au ramas sterili, n-au dat nimic omenirii si au trait o viata cu totul neînsemnata si mediocra.

Prin aceasta nu vreau sa le gasesc o scuza sau sa spun ca trebuie sa ne cultivam tendintele negative, nu, dar trebuie sa întelegem aceasta sublima filosofie care ne învata cum sa utilizam fortele raului pentru a produce creatii marete.

Cu cât trunchiul si ramurile se ridica mai mult spre cer, cu atât radacinile se înfunda mai adânc în pamânt. Cel care nu întelege aceasta se sperie vazând cât se întinde raul. Nu trebuie sa ne fie frica: totul în natura este construit dupa legi foarte întelepte. Daca nu avem radacini adânc înfipte, nu vom putea fi capabili sa extragem din sol elementele hranitoare de care avem nevoie si nici sa rezistam la intemperiile vietii. Sa analizam acum mai profund aceasta analogie între om si arbore. Radacinile corespund stomacului si sexului. Da, omul este înradacinat în pamânt datorita stomacului care îi permite sa se hraneasca si sexului care îi permite sa se înmulteasca. Trunchiul sunt plamânii si inima, adica sistemul respirator si cel circulator cu curentii arteriali si venosi. În trunchi curentul descendent transporta seva preparata care hraneste copacul, în timp ce curentul ascendent transporta seva bruta în frunze unde este transformata. La fel se petrec lucrurile si în noi cu circulatia sanguina; sistemul arterial poarta sângele curat, iar sistemul venos pe cel viciat. Cele doua curente lucreaza împreuna pentru conservarea arborelui uman.

Frunzele, florile si fructele corespund capului. Toate gândurile sunt fructele omului, caci el fructifica prin cap. Dar trunchiul (cu ramurile) la fel ca si frunzele, florile si fructele sunt legate între ele.

Sa vedem acum ce analogii putem stabili între copac si diferitele noastre corpuri. Radacinile corespund corpului fizic, trunchiul corpului astral, si ramurile corpului mental. Aceste trei corpuri: fizic, astral si mental formeaza natura noastra inferioara - personalitatea. Aceste trei corpuri sunt cele care ne permit sa actionam, sa simtim si sa gândim, dar în regiunile inferioare. Apoi, vedem ca corpul cauzal corespunde frunzelor, corpul buddhic florilor si corpul atmic fructelor. Ele formeaza trinitatea superioara - individualitatea; si datorita lor omul poate gândi, simti si actiona în regiunile superioare.

De exemplu, stomacul este o uzina în care se transforma materia bruta; acolo se gasesc radacinile fiintei noastre fizice. Materia prima pe care am dat-o stomacului este apoi succesiv prelucrata în plamâni, în inima, în creier; ea devine gânduri, sentimente, iar acestea, la rândul lor, coboara în organism pentru a hrani celulele cu energia lor subtila.

                                                    NATURA  SUPERIOARA

Corp atmic      (Actiuni superioare).....................       ..................................................Fructe

Corp buddhic  (Sentimente superioare)...............       ..................................................Flori

Corp cauzal     (Gânduri superioare)....................       ..................................................Frunze

       ---------------------------------------------------------------------------------------------------

Corp mental    (Gânduri)......................................       ..................................................Ramuri

Corp astral      (Sentimente).................................       ..................................................Trunchi

Corp fizic        (Actiuni).......................................       ..................................................Radacini

                                                     NATURA  INFERIOARA

Acesta este modul în care se fac schimburile permanente între fiinta noastra fizica si fiinta noastra psihica dar si între Eul inferior si Sinele superior. Fara aceste schimburi, în lipsa acestei circulatii de energii, am muri.

În mod simbolic, omul reprezinta deci un arbore cu radacini, trunchi, ramuri, frunze, flori si fructe. Dar, daca este evident ca toate fiintele poseda radacini, trunchi si ramuri, majoritatea sunt copaci fara fructe, fara flori si chiar fara frunze. Bineînteles ca fiecare fiinta poate face ca în ea sa înfloreasca flori; numai ca, pentru aceasta ea trebuie sa creeze, sa detina foarte multe cunostinte si sa sacrifice timp pentru ca aceste flori sa ajunga sa se deschida, sa exhale parfumuri si sa formeze fructe.

Fructele sunt operele diferitelor virtuti. În frunze, flori si fructe putem vedea dragostea, întelepciunea si adevarul. Frunzele reprezinta întelepciunea, florile dragostea si fructele adevarul. Cel a carui constiinta a coborât prea adânc în materie nu mai cunoaste nici lumina, nici caldura, nici viata. El se afla în partea grosiera a arborelui, în cele trei corpuri: fizic, astral, mental. Dar miscarea, caldura, lumina se manifesta numai în frunze, în flori si în fructe. Cel ce cauta întelepciunea, dragostea, adevarul, traieste în frunze, în flori si în fructe: în cele trei corpuri superioare.

Corp atmic      (Adevar).......................................       ..................................................Fructe

(Viata)

Corp buddhic  (Dragoste)....................................       ..................................................Flori

(Caldura)

Corp cauzal     (Întelepciune)...............................       ..................................................Frunze

(Lumina)        

Corp mental    .....................................................       ...................................................Ramuri

Corp astral      .....................................................       ...................................................Trunchi

Corp fizic        .....................................................       ...................................................Radacini

Radacinile sunt deci cele care pregatesc hrana pentru fructele care se coc în vârful fiintei, ele sunt legate de fructe; ele sunt punctul de plecare, iar fructele sunt punctul de sosire. Când fructele s-au pârguit, lucrul radacinilor înceteaza. Fructele, cu sâmburele sau semintele lor constituie viitoarele radacini ale unui nou arbore; în ele începe sa încolteasca tulpina. Faptul ca unele plante au fructele direct în radacini (tuberculi) indica tocmai existenta legaturii dintre radacini si fructe. Plantele cu tuberculi sunt cele care n-au stiut sa se dezvolte în lumea spirituala; ele au ramas sub pamânt... Vedeti ca exista de asemenea câte o legatura între trunchi si flori, între ramuri si frunze. Acelasi lucru se întâmpla si la om unde corpul fizic este legat de spirit, inima de suflet si intelectul inferior de corpul cauzal sau de inteligenta superioara. De aceea exista schimburi si o strânsa legatura între brute si Mari maestri, între oameni obisnuiti si sfinti, între oameni cu talent si genii.

Spirit....................................................Fructe.......................................Mari maestrii, Initiati

Suflet....................................................Flori.........................................Sfinti

Inteligenta............................................Frunze......................................Genii

Intelect.................................................Ramuri si muguri.....................Oameni cu talent

Inima....................................................Trunchi....................................Oameni obisnuiti

Corp fizic.............................................Radacini....................................Brute

Si acum, ia sa privim: frunzele sunt cele care transforma seva bruta în seva preparata; tot asa alchimistii transformau, cu ajutorul pietrei filozofale, toate metalele în aur. Da, dar un alchimist trebuie sa fie superior unui bun chimist. Chimistul nu este obligat sa introduca în experientele sale alte elemente decât cele materiale, în timp ce alchimistul este! Iata de ce unii alchimisti, cu toate ca pregateau totul cu migala, cunoscând la perfectie formula pietrei filozofale, nu reuseau sa obtina rezultate. Ei nu erau nici buni, nici adevarati alchimisti. Un alchimist adevarat stie ca, în afara elementelor chimice pe care le-a preparat respectând formula exacta, trebuie ca din el sa mai emane o forta care sa declanseze procesul specific. Din punct de vedere intelectual, multe persoane sunt în posesia unor secrete, dar ele nu pot obtine rezultate caci nu poseda puterea si virtutile necesare. Fabricarea pietrei filozofale nu este atât un proces fizic cât este un proces psihic si spiritual. Cel care doreste sa obtina piatra filozofala trebuie sa aprofundeze virtutile si sa le realizeze în el însusi; doar în aceste conditii materia îl va asculta.

                              Capitolul III   CARACTER SI TEMPERAMENT

Despre orice fiinta vie, animal, insecta sau om se spune în general ca îsi are caracterul propriu, sau pentru a utiliza un termen mai larg, caracteristici proprii. În limbajul curent, termenii de “temperament” sau “caracter” se utilizeaza nediferentiat si cu toate acestea în realitate ele desemneaza lucruri diferite.

Temperamentul este prin esenta legat de latura vitala; el este sinteza tuturor instinctelor, tendintelor si impulsurilor pe care omul are dificultati în a le corecta sau a le suprima, întrucât ele îsi au radacinile în natura sa biologica si fiziologica. Deci, temperamentul este mai curând înrudit cu latura animalica a omului.

În ceea ce priveste caracterul, fara a ne disocia de temperament, el reprezinta latura inteligenta, constienta, voluntara. Caracterul este rezultatul muncii constiente a omului, prin care el a reusit sa modifice - sa adauge sau sa reduca - ceva în temperamentul sau, cu ajutorul inteligentei, a sensibilitatii sau a vointei sale. Caracterul este comportamentul unei fiinte constiente care stie exact ceea ce face si încotro se îndreapta, în timp ce temperamentul reprezinta numai impulsiunile de origine biologica, tendintele inconstiente. Caracterul poate fi considerat o sinteza a tuturor particularitatilor temperamentului dominate si stapânite.

Fiecare om vine pe lume cu un anumit temperament, bine definit, care este aproape imposibil de modificat. Dar, cum caracterul este format din tendintele constiente ale omului, care gândeste, cântareste, care doreste sa se remarce în bine sau în rau, el îsi poate crea un comportament, un mod de manifestare care adeseori vine în contradictie cu temperamentul sau. Acesta este caracterul. Privit astfel, caracterul este temperamentul nuantat, colorat, orientat si dirijat catre un scop, catre un ideal. El este asemenea unei obisnuinte create în mod constient si care ajunge, în final, o a doua natura. La nastere caracterul nu exista înca, el se formeaza cu timpul. La copii, acest lucru este evident: ei au temperament, dar nu au înca caracter.

Hipocrate a delimitat patru tipuri de temperamente: sanguin, bilios (sau coleric), nervos si limfatic. Dar mai exista si alte clasificari. În astrologia traditionala, întâlnim sapte: solar, lunar, mercurian, venusian, martian, jupiterian si saturnian. Se mai pot face trei distinctii functie de: predominanta laturii biologice - omul instinctiv - , predominanta laturii afective - omul sentimental - si predominanta laturii sentimentale - omul intelectual - .

Temperamentul defineste deci ceea ce omul este, dar mediul, familia, societatea, instruirea, si asa mai departe, exercita o influenta asupra lui, transformându-l si formându-i caracterul. Întrucât individul îsi formeaza caracterul sub influenta mediului si a conditiilor în care traieste, se explica de ce el se poate îmbunatati sau înrautati. Vointa personala si constienta intervine cu o pondere importanta în formarea caracterului si ea reprezinta ceea ce omul a hotarât sau a acceptat sa fie, dar si influenta celorlalti este foarte importanta.

Nu este nevoie sa va explic din nou ca, faptul ca ne nastem cu un anumit temperament, nu este lipsit de o buna motivatie. Stiti ca aceasta este consecinta vietilor anterioare, a încarnarilor precedente: în trecut, prin gândurile sale, prin dorintele sale, prin faptele sale, omul s-a legat de anumite forte care, în prezent, determina subconstientul sau, adica temperamentul; si aici el nu prea poate interveni. Este ca si în sistemul osos: nici aici el nu poate sa modifice nimic: nici sa-si mareasca craniul, nici sa-si lungeasca nasul, nici sa-si îndrepte barbia. În mod similar, cu toate ca în natura totul se transforma sau se poate modifica prin atotputernicia gândului si a vointei, asupra elementelor inconstiente constituind temperamentul, modificarile posibile sunt atât de lente si de imperceptibile încât, la scara unei singure încarnari, se poate considera ca ele sunt inexistente. În schimb, caracterul poate fi modificat, ameliorat, format si tocmai acestea sunt sarcina si munca discipolului unei Învataturi Spirituale.

Sa luam exemplul unui om dinamic, furtunos, chiar violent: este atât de brusc si de categoric încât nu poate pronunta o fraza fara a-i rani pe ceilalti sau fara a le prejudicia interesele. Temperamentul sau impulsiv îl împinge mereu la eruptii si explozii. Dar, într-o buna zi, omul acesta realizeaza ca felul lui de a fi îi aduce prejudicii si cu vointa, ajunge dupa putina vreme sa-si îmbunatateasca caracterul, sa-si toarne, cum se spune, putina apa în vin. În realitate, el a ramas capabil de a riposta prin injurii sau lovituri - si aceasta pâna la sfârsitul existentei sale - dar, datorita vointei, a ajuns sa se poata stapâni, sa gaseasca gestul, cuvântul, privirea care sa nu provoace stricaciuni. Acesta este caracterul.

Caracterul este deci o forma de comportament (fata de ceilalti si fata de sine) format în jurul temperamentului. Este o atitudine, un mod de a actiona care rezulta din unirea, din îmbinarea diferitelor elemente, calitati sau defecte determinate. Munca discipolului trebuie deci sa se bazeze pe aceasta cunoastere a temperamentului si a caracterului pentru ca, chiar si atunci când temperamentul nu îl predispune, sa reuseasca totusi sa-si formeze un caracter care sa se manifeste prin bunatate, grandoare si generozitate. Bineînteles ca nu este un lucru usor, caci altfel toata lumea si-ar fi format deja un caracter divin, dar trebuie lucrat în acest sens.

Sa revenim la exemplul cu arborele. Unde se afla temperamentul sau? În radacini. Radacinile sunt cele care determina întreaga structura, calitatile si forta arborelui. În ceea ce priveste caracterul... este de la sine înteles ca un copac nu poate avea caracter si totusi fructele si florile sale au anumite calitati, proprietati particulare (sunt astringente, laxative, calmante, excitante, hranitoare etc.) despre care se poate spune ca ele constituie caracterul sau.

Ei bine, arborele nu si-ar putea produce manifestarile caracteristice, fructele si florile, daca nu ar avea radacini. În mod similar, nici omul n-ar putea avea un caracter daca n-ar avea mai întâi temperament. Temperamentul constituie rezervorul din care el îsi extrage elementele necesare caracterului. Este ca si într-o uzina sau ca într-un laborator: un anumit laborator produce un anumit produs; o anumita uzina este specializata în anumite produse de fabricatie. Produsele sunt bine determinate. La animale nu se poate vorbi despre caracter.

La pisici, câini sau soareci, caracterul este maniera lor proprie de a musca, de a zgâria, de a latra, de a mânca, de a alerga. Deci, foarte putin. Animalele au doar temperament, caci asa cum v-am spus, caracterul este o particularitate pe care omul si-o formeaza în mod constient; în timp ce animalele nu pot face nimic pentru a se transforma, ele sunt ceea ce le-a facut natura. Deci, diferenta dintre animale si oameni este aceea ca animalele sunt limitate prin temperamentul lor, ele sunt condamnate a nu iesi din limitele impuse de natura, ramân fidele instinctelor lor. Când se sfâsie între ele, animalele sunt nevinovate, ele nu încalca legile naturii, caci actioneaza conform legilor naturii. În timp ce omul dispune de multe posibilitati si conditii favorabile pentru a se transforma în bine sau în rau, sau chiar pentru a încalca legile naturii si pentru a fi neascultator.

Am ajuns acum la o problema practica si anume: cum sa ne transformam. Evident, este un lucru dificil, caci materia fiintei noastre fizice si psihice este rezistenta si nu se lasa chiar atât de usor modelata. Cu toate acestea este posibil, si vom vedea cum anume.

Întâlnim materia sub patru forme: solida, lichida, gazoasa si plasma, corespunzatoare celor patru elemente: pamânt, apa, aer, foc. Fiecare dintre aceste elemente se caracterizeaza printr-o subtilitate si o mobilitate superioare precedentelor. Putem spune ca regasim aceste elemente chiar si în om: corpul fizic corespunde pamântului; corpul astral (inima) corespunde apei; mentalul (intelectul) corespunde aerului si corpul cauzal (spiritul) corespunde focului. În ce raporturi se afla aceste elemente? Pentru a le întelege vom citi o pagina din marea carte a naturii vii.

Cineva se întorcea într-o zi dintr-o plimbare pe malul marii. L-am întrebat: ”Ei, si ce-ai vazut acolo? - Oh, nimic deosebit! - Cum, chiar n-ai vazut nimic? - Nu, nu era nimic special de vazut: marea era linistita, soarele stralucea, atâta tot. - Da, dar era acolo ceva esential, ceva pe care daca l-ai fi observat si l-ai fi înteles, ar fi putut sa-ti schimbe întreaga viata, întreaga fiinta”.

Bineînteles ca s-a uitat la mine cu mirare. L-am întrebat: ”Stâncile, le-ai vazut? - Da. - Si ai observat ce forme prelucrate au? - Da. - Ei bine, cine a facut asta? - Apa, bineînteles, aruncându-se asupra lor. - Si ce a determinat apa sa faca aceasta? - Aerul. - Si cine a pus în miscare aerul? - Probabil ca soarele. - Ah, slava Domnului!” Dar, ma privea tot fara sa înteleaga si atunci i-am explicat.

Soarele pune în miscare aerul, aerul actioneaza asupra apei, si apa asupra pamântului. Sa traducem: spiritul lucreaza asupra intelectului, intelectul lucreaza asupra inimii si inima lucreaza asupra corpului fizic. De aceea este necesar sa învatati sa lucrati cu spiritul vostru, caci el va ilumineaza intelectul, acesta la rândul lui va va lumina inima iar inima va va purifica corpul fizic. Deci, puteti sa va transformati daca întelegeti interactiunea celor patru elemente: caracterul se va transforma mai întâi si poate ca într-o buna zi, chiar si temperamentul va putea fi putin modificat. Exista si posibilitatea de a ne transforma total, dar cu conditia de a începe cu începutul: cu spiritul. Introduceti în spiritul vostru o fiinta sublima, un ideal înalt, si concentrati-va zilnic asupra lui: el va introduce în voi vibratii noi care se vor propaga încetul cu încetul pâna în adâncul fiintei voastre. Bineînteles ca este o munca de lunga durata ale carei rezultate nu le veti remarca imediat, dar aceasta nu trebuie sa va opreasca din drum. Uitati-va câta vreme i-a trebuit marii ca sa fasoneze stâncile! Asa încât, aveti încredere si curaj, caci într-o zi veti sfârsi si voi prin a va fasona “ stânca voastra “ adica corpul fizic.

                               Capitolul IV   MOSTENIREA REGNULUI ANIMAL

Fiinta umana este o sinteza a tot ceea ce exista în univers. Asa încât sa nu va mire când ma auziti spunând ca si animalele se afla în ea; ele se afla în subconstientul omului, sub forma de instincte, impulsiuni, tendinte. Viata noastra instinctuala si pasionala reprezinta o multime de animale pe care avem sarcina de a le domestici si de a le pune la munca, asa cum omul a facut deja cu calul, boul, câinele, capra, pisica, oaia, camila, elefantul si altele.

Pe vremea când Adam si Eva traiau în Paradis, ei convietuiau în fratie cu animalele si acestea la rândul lor traiau pasnic împreuna. Adam le avea în grija si toate îl ascultau si îl întelegeau. Îmi veti spune ca n-ati întâlnit niciodata o astfel de relatare în nici o lucrare a vreunui istoric; da, dar daca aveti la dispozitie Akasha Vhronica, Analele umanitatii, puteti afla ca înainte de cadere, când fiinta umana avea lumina, cunoasterea, frumusetea, puterea, toate fortele naturii erau în armonie cu ea si o ascultau. Dar ulterior, când omul a hotarât sa asculte si sa urmeze alte voci si alte vointe, simbolizate în Geneza prin sarpe, el si-a pierdut lumina ca si puterea asupra animalelor, în sânul carora s-a produs atunci o adevarata scindare: unele au continuat sa urmeze omul si i-au ramas credincioase, altele i-au declarat razboi pentru ca nu au putut sa-i ierte greseala.

Bineînteles, majoritatea oamenilor este departe de a accepta o asemenea idee, ei nu vad nici o legatura între natura lor si cea a animalelor. Dar eu va pot spune ca multe din starile noastre interioare au forma tigrilor, a mistretilor, a crocodililor, a leoparzilor, a cobrelor, a scorpionilor, a caracatitelor, în timp ce altele au forma pasarilor pline de duiosie, de bunatate. O întreaga fauna misuna în interiorul nostru. Daca va închipuiti ca animale preistorice ca dinozaurii, ihtiozaurii, pterodactilii, diplodocus sau mamutii au disparut, va înselati, caci ele exista înca în noi. Îmi veti spune: “Dar nu exista atâta loc în noi!” Da, bineînteles, dar ele exista sub o alta forma în corpurile noastre: astralul inferior si mentalul inferior. Trebuie sa întelegeti ca importante nu sunt nici forma si nici dimensiunea fizica a animalului, ci natura sa, chintesenta manifestarilor sale.

Fara îndoiala ca ati remarcat ca indiferent de aspectul sau fizic, fiecare animal se recunoaste printr-o însusire proprie. Despre iepure nu se vorbeste atât despre modul în care se hraneste sau despre urechile sale lungi si mari cât despre temperamentul sau fricos. Despre lup nu se pomeneste atât gâtul sau gros sau capacitatea de a parcurge distante lungi cât despre instinctul sau de a ucide: când îi este foame si ataca o stâna, deseori nu ucide o singura oaie, cât i-ar fi suficient pentru a-si potoli foamea, ci mai multe. Leul are drept caracteristica mândria si cutezanta; tigrul, cruzimea; vulturul, privirea patrunzatoare si dragostea de înaltimi; tapul, senzualitatea; porcul, murdaria; pisica, independenta si supletea; boul, rabdarea; camila, sobrietatea; cocosul, combativitatea, s.a.m.d... Daca ar trebui sa trecem în revista toate animalele, nu am mai termina.

Deci, animalele se regasesc în noi prin calitatile sau prin defectele lor. Pe de alta parte exista persoane a caror figura ne aminteste figura unui animal. Deseori, am verificat si eu câta dreptate avea fizionomistul elvetian Lavater observând asemanari între anumiti indivizi si unele animale: purcelusi, berbeci, maimute câini, cai, camile, gaini, pesti, etc.

Urmariti-va si veti putea descoperi o sumedenie de animale în voi: veti vedea ca un anume sentiment este un leu, ca un altul este scorpion... Gândurile corespund lumii înaripate, ele au o analogie cu pasarile, în timp ce sentimentele îmbraca un domeniu foarte vast: reptile, patrupede, oameni si deasemenea elementalii, larve, spirite desîncarnate... Din toate populatiile si triburile care au existat, nici unul nu a disparut. Totul traieste în om, dar va este greu sa întelegeti în ce fel si în ce stare a materiei mai subzista ele. Pentru moment eu va spun doar câteva cuvinte, dar voi sa retineti ca în om se regaseste totul: muntii, lacurile, râurile, mineralele, metalele, si bineînteles, animalele.

Si acum sa vedem care este rolul omului? Omului îi revine sarcina de a îmblânzi, de a armoniza si de a reîmpaca tot ce se afla înauntrul sau. În acest fel, fiarele vor deveni animale domestice care vor munci pentru el. Este în interesul lui, si asta se vede în viata de toate zilele: taranul care are multe animale domestice le pune la lucrul pamântului, la carat, si traieste si se îmbogateste de pe urma produselor lor.

Oamenilor le revine un rol imens în creatie, rol pe care l-au uitat îndepartându-se de Izvor. Ei nu mai stiu pentru ce sunt predestinati si în loc sa educe animalele dinauntrul lor, ei se comporta ca si ele: se sfâsie si se manânca unii pe altii. Ceea ce este cât de cât omenesc, sunt hainele, decoratiile, casele, câteva carti, câteva opere de arta, da, acestea denota putina caldura, dar viata interioara nu este prea grozava... în ea misuna tot soiul de fiare salbatice; da, aceleasi instincte, aceleasi pofte, aceleasi cruzimi. Sa nu credeti cumva ca omul a scapat de animale. Dar cum nu le vede, el nu crede ca ele pot exista în gândurile si în sentimentele sale. Si cu toate acestea exista! Gelozia, ura, dorinta de razbunare, toate acestea sunt animale. Sarcina noastra este acum de a le îmblânzi, de a le dresa pâna la a le aduce în stare de a ne servi. Furia, vanitatea, forta sexuala, toate trebuie înhamate, domesticite, pentru a ne servi de ele. Cel ce stie sa domesticeasca fiarele care traiesc în el poate sa se bizuie pe munca lor si prin ele va trai în belsug.

Priviti ce se întâmpla în unele regiuni sau în unele tari înca salbatice. Daca copiii, ograda, turma nu sunt supravegheate, daca nu se iau masuri pentru a le apara, fiarele le pot ataca, ucide si devora. Tot astfel, daca omul nu se stie apara, fiarele vin din când în când si îi sfâsie proprii copii. Acestia sunt gândurile lui pozitive, sentimentele frumoase, elanurile, inspiratiile pe care le-a produs. Daca el nu si le protejeaza, ele sunt devorate de altele, de forte ostile care stau la pânda si care vin sa distruga ograda, turma, copiii... si apoi se întreaba de ce este sarac, nenorocit, slab. De câte ori nu am verificat aceasta! Când cineva îmi spune: “Am avut proiecte frumoase, dar nu le mai am. Mi-am pierdut inspiratia, entuziasmul...” îmi vine sa-i spun: “Asta ti s-a întâmplat pentru ca nu ai fost vigilent, pentru ca ai adormit si fiarele au venit si ti-au distrus totul”. De multe ori însa nu spun nimic, caci îmi dau seama ca nu voi fi crezut. Si totusi, cum sa explici faptul ca toate aceste elanuri frumoase au disparut?

Aceasta problema a animalelor din om este foarte importanta. Pentru a le domina trebuie sa fii puternic, iar forta nu se obtine decât prin puritate si prin dragoste. În India, de exemplu, unii asceti sau yoghini care s-au retras în paduri nu-si fac griji din pricina fiarelor care se plimba în jurul lor fara a le face vreun rau. Animalele sunt foarte sensibile, ele simt aura, lumina care emana din aceste fiinte. Oamenii sunt cei care si-au pierdut sensibilitatea, dar ele, animalele, simt. Deci, pentru a se face ascultat de animalele din interiorul sau, omul trebuie sa sporeasca în el lumina, puritatea si dragostea, cu alte cuvinte sa se apropie din ce în ce mai mult de Dumnezeu. În acele momente animalele simt ca el redevine un adevarat stapân al lor si sunt obligate sa-l asculte. Altfel veti putea face tot ce veti crede, dar ele tot nu vor asculta.

Nu sunt singurul care a facut aceasta descoperire: înaintea mea, mii de persoane au descoperit cum animalele i se supun celui ce merge pe drumul de lumina. Dar, eu vorbesc mai curând despre animalele din interior, cazul celorlalte nu este atât de important: nu mergeti prea des prin padure cu riscul de a întâlni fiare. Când am fost în calatorie în India mi s-a întâmplat sa vizitez si regiuni unde traiau tigri. Am fost prevenit, dar ceea ce este extraordinar este ca n-am vazut nici macar unul singur. Cum de s-a întâmplat asa...? Ei bine, sau se temeau de mine, simtind ca sunt mai crud decât ei si dispareau din calea mea, sau n-am avut acest noroc, nu meritam sa-i întâlnesc. Asadar nu stiu daca sunt sau nu în stare sa îmblânzesc fiare din padure...

Si în timpul persecutiilor împotriva crestinilor au existat cazuri în care fiarele, în arene, crutau unele victime. Si, din contra, altele erau imediat sfâsiate. Dar acolo, nu era totdeauna cazul unor persoane insuficient de pure sau lipsite de credinta, ci acele persoane erau predestinate acelui fel de a muri. Caci, felul în care omul moare nu este niciodata voia întâmplarii, fie ea muscatura de sarpe, prabusirea unei case, apa oparita, otrava, înec, glonte sau cutit, totul este hotarât de dinainte dintr-un motiv bine determinat. Fiecare fiinta are legaturi proprii cu unul din cele patru elemente, si de la caz la caz, cel care trebuie sa actioneze este pamântul, apa, aerul sau focul.

Domesticirea propriilor animale este o munca care merita întreprinsa si reusita ei atrage multe avantaje. Cine reuseste sa îmblânzeasca animalele din interiorul sau poate apoi sa actioneze si asupra celor din exterior. Nu se poate actiona asupra altora pâna nu s-a reusit mai întâi asupra celor din interior. Eu am vazut multi îmblânzitori în multe tari. Bineînteles ca simplul fapt ca ei îmblânzesc fiarele nu înseamna neaparat ca au reusit sa-si stapâneasca fiarele din interiorul lor: ei au reusit un dresaj prin teama pe care au inspirat-o animalelor si ele îi asculta, caci nu au încotro, dar atât; când îsi slabesc vigilenta, animalele se arunca imediat asupra lor.

Pe vremea când eram elev de liceu la Varna, în Bulgaria, un îmblânzitor de serpi a venit într-o zi sa faca o demonstratie în fata noastra. Era îmbracat în galben si purta saci cu serpi de toate felurile, chiar si veninosi. Scotea câtiva, îi punea pe podium si începea sa-i fixeze cu asiduitate. Privirea sa era extraordinara si serpii dadeau înapoi. Noi eram foarte impresionati. Dar la putin timp dupa aceea, am aflat ca a murit, muscat de unul din serpii sai. Cu siguranta ca nu fusese suficient de vigilent. Daca s-ar fi supravegheat, daca ar fi reusit sa se stapâneasca si daca mai ales, ar fi stiut sa radieze acea dragoste în fata careia chiar si animalele cele mai crude se înclina, cu siguranta ca nu ar fi fost muscat.

În fine, sa trecem peste toate acestea. Retineti însa ideea ca toate regnurile naturii exista în noi. Sistemul nostru osos corespunde regnului mineral; sistemul circulator regnului animal, sistemul nervos regnului uman. Urmeaza apoi sistemul auric, mult mai subtil decât reteaua sistemului nervos si care este limita între lumea umana si cea angelica.

Toate învataturile initiatice sunt de acord asupra acestui punct: omul este un rezumat al creatiei, de aceea el este numit “microcosmos” sau lumea cea mica prin reflectarea si sinteza “macrocosmosului”, a lumii celei mari, universul. Aceasta cunoastere explica munca Initiatilor; din moment ce toate zonele din univers se afla în ei, ei stiu ca declansând în ei anumite miscari, vor reusi sa atinga Cerul. Dar daca Cerul este continut în om, din pacate, tot în om exista si Infernul. Da, din pacate toti diavolii se afla si ei acolo. Din fericire sunt putin amortiti, paralizati, cloroformizati si unii dintre ei nu mai misca; dar daca sunt reanimati, asa cum poti reanima un sarpe, esti imediat muscat. Pentru a readuce un sarpe la a fi inofensiv el trebuie racit. El devine periculos la caldura. Exista mai multe feluri de caldura si în special una dintre ele este foarte propice trezirii sarpelui, adica a fortei sexuale. De câte ori nu suntem muscati pentru ca încalzim prea mult acest sarpe. De aceea Initiatii se straduiesc sa-l raceasca putin, pentru a-l face inofensiv. Iata la ce serveste frigul. Trebuie sa fim putin mai reci în acest domeniu, dar în schimb, sa pastram o alta caldura, cea a inimii. Limbajul naturii este extraordinar! Si cum ar putea fi încalzit acest sarpe? Nu este nevoie sa va învat eu caci oamenii o stiu prea bine: cu alcool, cu afrodisiace, cu anumite atitudini, cuvinte, priviri, parfumuri, muzici. În acel moment, sarpele se trezeste, si primul lucru pe care îl face, este sa-l muste pe nesocotitul care l-a trezit.

Sarpele, dragonul se afla în noi... si porumbelul, de asemenea, care are o semnificatie opusa celei a sarpelui. Porumbelul si sarpele nu se iubesc. Sarpele uraste porumbelul si porumbelul se teme de sarpe. V-am explicat deja identitatea, din punct de vedere astrologic dintre vultur (porumbel) si scorpion (sarpe). Va reamintiti ca cele patru Animale sfinte: leul, taurul, vulturul si omul corespund la patru semne zodiacale: Leul, Taurul, Scorpionul si Varsatorul. De ce corespunde vulturul semnului Scorpionului? Pentru ca în trecut vulturul era cel care ocupa acest loc, dar dupa caderea omului, vulturul a fost înlocuit de scorpion care reprezinta vulturul cazut. Scorpionul trebuie sa redevina vultur si porumbel în acelasi timp. Întregul proces de sublimare al fortei sexuale este continut în acest simbol.

                                                Capitolul V   TEAMA

În anumite circumstante instinctul este un bun povatuitor, în altele însa nu. În vremurile când omul se afla înca într-un stadiu foarte primitiv, foarte aproape de conditia de animal, instinctul era cel mai bun sfetnic al sau; dar de când, gratie dezvoltarii creierului sau, a atins un nivel superior, el a început sa capete si alti ghizi: ratiunea si inteligenta, care sunt acum sfatuitorii pe care trebuie sa îi asculte. Ceea ce în trecut era acceptabil sau chiar bun, în prezent nu mai este admisibil. Sa luam de exemplu teama. Pentru animale, frica este un ghid foarte bun: ea le salveaza, prin ea ele învata. Dar omului nu-i mai este permis sa se teama. De aceea rolul Initierii a fost dintotdeauna acela de a învata omul sa învinga frica. Încercarile îngrozitoare la care erau supusi discipolii în Sanctuarele antice nu aveau adesea alt scop decât acela de a-i obliga sa-si învinga aceasta frica mostenita de la regnul animal.

Nu s-a gasit un alt remediu mai bun împotriva fricii decât dragostea: daca iubiti nu va mai este frica. Stiinta este si ea eficienta dar nu în asa masura cu dragostea, pentru ca dragostea, ca si frica, apartine tot de domeniul instinctelor si este mai usor sa stapânesti un instinct cu un alt instinct decât prin stiinta sau ratiune. Câteodata se poate întâmpla ca ratiunea sa atenueze frica dar rezultatul nu este de lunga durata si nici prea sigur. În timp ce, daca atingeti inima cuiva, el se va arunca în foc pentru voi. Daca o femeie va vedea un necunoscut în pericol, poate ca va ezita sa înfrunte riscurile pe care le poate întâmpina salvându-l, dar daca în pericol este propriul ei copil, ea se va repezi sa-l salveze fara a mai sta pe gânduri. La fel, o fata tematoare nu va traversa niciodata noaptea un cimitir, dar daca trebuie sa o faca pentru a-si întâlni iubitul, o va face fara nici un fel de ezitare. Dragostea este aceea care îi da curaj.

În alte cazuri, cunoasterea poate fi într-adevar o arma contra fricii. V-ati ratacit într-o padure si nu cunoasteti drumul; e normal sa va fie frica; dar daca stiti cum sa va orientati, daca aveti o lampa, mergeti fara sa va temeti. Întotdeauna ne este teama de ceea ce nu cunoastem, de ceea ce nu stim cum sa folosim: ca si animalele carora le este teama de foc, sau primitivii care tremurau în fata fortelor naturii, nestiind ce sunt ele. Acum ca oamenii au ajuns sa îmblânzeasca aceste forte, ei lucreaza în centrale electrice sau nucleare actionând linistiti un buton sau altul, deschizând un robinet, fara a se teme, caci stiu ce si cum sa manipuleze. Dar cineva care nu este în tema, bineînteles ca se va teme sa faca orice manevra.

Omul cultivat, omul civilizat nu se mai teme deci de fortele naturii... dar în schimb se teme de nevasta, de vecini, de sefi, de boala, de saracie, de moarte si mai ales de ceea ce spun ceilalti despre el. Poate ca el nu se teme nici de Dumnezeu si nici de Diavol, dar tremura de frica opiniei publice, si este în stare sa sacrifice totul pentru ea. Exista multe fatete ale fricii pe care omul civilizat nu a fost înca în stare sa le învinga, caci frica este un instinct înradacinat  adânc în sufletul omenesc; el trebuie sa duca o lupta îndelungata pentru a o învinge. Frica îmbraca forme diferite; o gonim într-o parte, ea apare în alta...

Nastratin Hodja, care nu era prost deloc, remarcase ca, desi nu voiau sa o recunoasca, tuturor le era frica de câte ceva si într-o buna zi, pe când ramasese fara nici o letcaie, se hotarî sa se îmbogateasca facându-i pe oameni sa recunoasca ca se tem. Se duse deci la Sultan si îi spuse: “Fie ca binecuvântarile lui Allah sa coboare asupra ta! Am venit sa-ti cer o favoare: da-mi voie sa cer câte un banut fiecarui supus din regatul tau care poarta în el o frica. - A, asta este un lucru marunt si ti-l acord”. Trecu o vreme si Nastratin Hodja reveni cu trei camile încarcate cu monezile pe care le adunase, caci într-un fel sau altul, toti pe care îi întâlnise, dovedisera prin vorbele sau comportamentul lor ca se temeau de câte ceva sau de câte cineva. El se înfatisa înaintea sultanului spunând: “Toti supusii tai au fost nevoiti sa-mi dea câte un banut, n-a existat nici unul care sa nu fi fost obligat sa-si marturiseasca cel putin o frica... asa ca acum am venit la si la tine ca sa-mi dai un banut. - Oh, de la mine va trebui sa pleci cu buzele umflate caci eu nu ma tem de nimic.” Dar, cum era foarte generos, îl invita pe Nastratin Hodja sa ramâna la masa si sa manânce si sa bea împreuna cu el si cu câtiva curteni. Deodata, cam pe la mijlocul ospatului, Nastratin Hodja, care era asezat lânga Sultan, îi spuse cu voce tare: “Maiestate, în drumurile mele am întâlnit o femeie fermecatoare. Pentru a-ti multumi ca mi-ai permis sa ma îmbogatesc, as vrea sa ti-o ofer caci este într-adevar demna de haremul tau. Daca vrei, plec chiar acum sa o caut si sa ti-o aduc. - Ssst! Nu vorbi asa tare! spuse Sultanul, o sa auda favorita mea. - Aha, vezi deci chiar si tu te temi! Atunci, haide, da-mi si tu un banut!”

Ma veti întreba: “Dar  este într-adevar chiar atât de important sa nu te temi? Putem trai totusi chiar si cu frica!” Da, este drept, dar ia sa vedem: întâlniti pe drum un câine... Daca o luati la fuga pentru ca va temeti de el, câinele, care simte teama, va începe sa latre si sa va urmareasca, iar alti câini vazându-l, se vor alatura si ei urmarindu-va si latrându-va... si iata cum, pentru ca v-ati temut aveti acum o întreaga haita pe urmele voastre. Daca în loc sa va fi temut si sa fi fugit v-ati fi întors catre câine ordonându-i sa taca, el v-ar fi lasat în pace.

De altfel, în general, când va pomeniti în fata unui pericol, înainte de a actiona, trebuie sa ramâneti câtva timp nemiscati. Nu vorbiti, nu miscati, strângeti puternic pumnul drept respirând profund, conectându-va la Dumnezeu si astfel veti putea sa va dominati celulele. Apoi veti face ceea ce este necesar pentru a va salva, dar mai întâi nu miscati. Daca faceti o singura miscare, este ca si cum ati arunca în aer un baraj: apa dezlantuita se va revarsa si nu veti mai fi capabili sa restabiliti situatia. Asa s-a întâmplat atunci când au fost vazuti oameni sarind pe fereastra sau aruncându-se în foc.

În fata pericolului, trebuie sa ramâneti imobili si sa va conectati la Providenta; atunci veti simti pacea instalându-se în voi, prima conditie pentru ca sa se trezeasca fortele benefice; le veti simti, le veti vedea puterea, caci ele sunt mereu prezente în voi, dar trebuie sa le creati conditiile de a se manifesta.

Aceasta lege este valabila atât pentru lumea interioara cât si pentru cea exterioara. Când va simtiti amenintati în interiorul vostru “nu o luati la fuga”, altfel si acolo inamicul va va urmari si cu cât veti alerga mai mult, cu atât veti fi mai mult hartuiti si muscati. Faceti ca si în cazul câinelui: întoarceti capul, priviti-i putin în ochi pe toti acei monstri care va înspaimânta si ei o vor lua la fuga. Iata ceea ce voi nu stiti sa faceti si în loc sa tineti piept pericolului, alergati la farmacie sau la psihiatrie. Ei bine, este calea cea mai sigura pentru a deveni victima, caci ceea ce mai trebuie sa stiti este ca atunci când va temeti de ceva, creati conditiile pentru ca acel ceva sa se produca. Deci, daca vreti, într-adevar ca un rau sa nu se produca, începeti prin a nu va teme de el. De cum va vor simti puternic, veti fi lasat în pace.

Sa luam exemplul unui barbat care se teme sa întâlneasca femei dezbracate de teama de a fi tentat si de a-si pierde controlul... (stiu ca acum, aceasta temere este din ce în ce mai rar întâlnita, caci acum tentatiile sunt mai curând cele cautate, dar sa luam totusi acest exemplu) ei bine, teama va fi aceea care va crea conditiile pentru caderea lui. Si de fapt, ce este rau în a vedea o femeie dezbracata? Nu este nici un rau, rau este a fi slab si a ceda. Pur si simplu nu trebuie sa fim slabi. Nu trebuie sa esuam si apoi sa ne justificam spunând: “A fost mai tare decât mine”. Cel ce spune ca ceva a fost mai tare decât el, si-a semnat singur sentinta. Nimic nu trebuie sa fie mai puternic decât voi.

Câti oameni nu se refugiaza în dosul acestei fraze:” A fost mai tare decât mine!” si tuturor li se pare normal, bineînteles, pentru ca toti sunt slabi si se înteleg unii pe altii. Dar un Initiat va spune:” Iata un om lipsit de vointa si de cunoastere, care va întâlni mereu ceva mai tare decât el: fie furie, senzualitate, gelozie, dorinta de razbunare, va exista întotdeauna ceva care îl va pune la pamânt.” Si atunci, când va veni, în fine, acel moment în care el va fi stapân pe situatie? Daca nu începem înca din aceasta încarnare sa facem eforturi pentru a învinge unele din slabiciunile noastre, în urmatoarea, ne vom afla în acelasi stadiu.

Oamenii sunt la discretia temerilor lor fara sa stie ca ele sunt rezultatul unei lipse de cunoastere, a unei lipse de lumina. Dovada: când patrundem într-un loc întunecos, nu ne simtim în largul nostru pâna în momentul în care reusim sa facem lumina. Vedeti, deci, ce concluzii formidabile putem trage de aici pentru viata spirituala! Întunericul este ignoranta si ne este frica pentru ca simtim ce pericole prezinta ea.

Daca aprofundam aceasta problema, vom constata ca însasi morala care le-a fost data oamenilor are la baza frica: frica de a-i vedea cedând slabiciunilor lor. Pentru cei puternici, care au capacitatea de a se stapâni, totul este bun si lor totul le este permis. Dar cu cei slabi trebuie luate întotdeauna masuri de prevedere: trebuie sa li se interzica chiar si Cerul, caci Cerul îi va înnebuni. Gânditi-va: când sunteti slabi, totul devine periculos: dragostea, frumusetea, puritatea, lumina, bucuria... Si chiar si a trai este periculos. Si atunci ce mai ramâne? Nimic. Câte reguli nu au fost inventate din cauza slabiciunilor omenesti! Dar în ziua în care omul va deveni mai puternic, ceea ce îi este acum interzis, îi va fi atunci recomandat. Când anumite reguli morale nu-si vor mai avea ratiunea de a fi, ele vor fi suprimate. Când omul nu va mai fura sau nu va mai fi adulter, care va mai fi ratiunea acestui fel de porunci?... Si eu va voi spune  chiar ca institutia casatoriei a fost inventata doar atunci când dragostea a început sa dispara. Pentru ca oamenii nu au mai stiut ce însemneaza adevarata dragoste, a fost necesar ca ei sa fie legati printr-un contract. Altfel, adevarata casatorie este însasi dragostea. Natura nu recunoaste decât aceasta casatorie. În fata societatii, daca nu ati fost la primarie sau la biserica, nu sunteti casatoriti, dar natura nu recunoaste aceasta casatorie, ea nu recunoaste decât dragostea. Si aceasta este atât de adevarat! Casatoria a fost instituita, dar reuseste ea oare sa împiedice oamenii de a se desparti? Nu, singura care îi poate tine împreuna este dragostea.

V-am spus ca dragostea constituie cea mai buna arma împotriva fricii si v-am dat si exemple. Dar, în realitate, singura Dragostea îndreptata catre Creator, daruita Celui care conduce totul, care distribuie totul, care detine toate bogatiile, care este Cel mai frumos, Cel mai puternic, poate sa va dea într-adevar sentimentul ca sunteti la adapost. Si când va simtiti la adapost, într-adevar nu va mai este frica: iata o importanta lege psihologica. Dar psihologii prefera sa se ocupe de toate dezechilibrele si aberatiile mai curând decât de sentimentele care permit omului sa iasa învingator în toate situatiile vietii. Priviti-i pe cei care au acceptat martiriul pentru credinta, pentru o idee: de unde venea forta lor?... Atunci voi de ce sa ramâneti toata viata în situatia de a tremura în fata unor lucruri minore?

Priviti un om cu bani: priviti-l cum merge, cum da ordine, cum încearca sa se impuna... Dar ia sa-i luati banii si vedeti ce se întâmpla cu el: este prabusit, se sinucide pentru ca nu se mai simte aparat de nimic. Deci puterea lui sta în bani, el însusi nu era nici tare, nici puternic.

Se spune în Evanghelii ca cei ce se tem nu vor intra în Împaratia lui Dumnezeu - aceasta dovedeste cât este de important pentru un discipol sa-si învinga teama. El poate avea alte virtuti, dar daca este temator, toate celelalte virtuti nu-i sunt suficiente pentru a-i permite sa intre în Împaratia Domnului. Aceasta va mira? Nu, nu trebuie sa va mire. De câte ori nu s-a observat ca frica se opune manifestarii celorlalte calitati! Luati, de exemplu, frica de singuratate, de saracie, de dezonoare, de boala, de moarte care îi face pe unii oameni lasi, necinstiti, cruzi, egoisti! Câte crime nu se comit de catre oameni care se tem sa nu piarda un lucru la care tin foarte mult si de care se agata! În Antichitate, cel ce voia sa fie considerat Initiat trebuia sa înfrunte încercari în care sa dovedeasca ca-si învinsese frica. Si noi, la rândul nostru, trebuie sa învingem frica, stiind ca în dosul încercarilor la care suntem supusi, a pericolelor care ne ameninta, sta ascuns Dumnezeu. Da, Dumnezeu este Cel ce sta ascuns în spatele încercarilor noastre, pentru a ne instrui. De aceea, pentru a ne elibera de frica, trebuie sa învatam sa ne uitam complet pe noi însine pentru a ne refugia în constiinta legaturii noastre cu Dumnezeu.

Daca este scris ca trebuie sa dispareti, unde vreti sa va mai ascundeti? S-a încercat scoaterea unor oameni în afara oricarui pericol, ducându-i foarte departe, în locuri unde domnea linistea, dar în momentul în care au ajuns la refugiu, moartea i-a surprins într-un alt fel. În loc sa ne temem, trebuie sa ne spunem ca suntem în mâinile Domnului si ca tot ceea ce se va întâmpla este hotarât de El. Daca El considera ca noi suntem de folos aici, ne va salva, daca nu, va decide sa plecam. Este inutil sa pretindem ca noi ne putem pastra viata, ea nu ne apartine, ea apartine Domnului. Frica este consecinta acestei necunoasteri. De aceea, pentru a învinge frica, trebuie sa ne consacram viata Domnului, pentru ca El sa dispuna de ea dupa cum va crede de cuviinta. Singura temere pe care avem voie sa o avem si este chiar necesara este aceea de a nu încalca legile divine. Cel ce nu se teme de aceasta este pierdut, si toate pericolele îl pândesc. Teama de a nu încalca legile divine este un sentiment salvator, care trebuie sa fie mereu prezent în sufletele noastre.

Deci, de acum înainte, ori de câte ori va veti afla în fata unor greutati, în loc sa va temeti si sa o luati la fuga, încercati sa le tineti piept, altfel dusmanii nu va vor lasa. Pentru a învinge dusmanii din planurile astral si mental, trebuie sa fiti curajosi, adica sa aveti dragostea si lumina, caci lumina (cunoasterea) si caldura (dragostea) produc forta care va va permite sa îi învingeti.

                                                Capitolul VI   CLISEELE

Daca veti întreba un biolog despre ereditate, el va va spune ca toate trasaturile caracterului pe care un copil le prezinta la nastere sunt continute în cromozomi si ca modificând cromozomii se poate actiona asupra caracterului. Este adevarat ca cromozomii contin elementele necesare formarii caracterului unui copil, dar ei nu constituie decât aspectul biochimic al problemei.

Stiinta ezoterica afirma ca tot ceea ce exista pe pamânt îsi are dublul. Tot astfel si corpul nostru fizic are un dublu: corpul eteric, care are exact aceeasi forma, aceleasi functiuni ca si el, fiind constituit însa dintr-o materie diferita, mult mai subtila. Corpul eteric este sediul memoriei, el este cel care are proprietatea de a înregistra si de a pastra memoria evenimentelor exterioare, dar si a propriilor noastre actiuni, dorinte si gânduri.

Putem compara aceste înregistrari cu niste clisee fotografice care ne permit sa copiem aceleasi imagini în mii de exemplare. Odata înregistrat fiecare gând, sentiment sau actiune, se va repeta în mod obligatoriu: asa se naste un obicei. Pentru a schimba un obicei, trebuie sa schimbam cliseul.

Dar veti întelege mai bine daca va voi da un exemplu. Ce este o samânta? Un cliseu. Traseele liniilor de forta nu sunt vizibile, dar ia sa o puneti în pamânt si sa o udati: soarele o va încalzi si în curând veti vedea aparând un colt, o tulpina, frunze... Totul exista dinainte desenat în interiorul samântei de catre o mâna foarte inteligenta. Cum altfel s-ar putea explica toate aceste proportii, aceste dimensiuni, toata aceasta frumusete a unei plante, daca nu ar exista, ascuns în fiecare samânta, câte un cliseu ale carui linii de forta sa canalizeze energiile? Tot asa, daca unii oameni sunt mereu împinsi spre a comite o anume crima, aceasta se întâmpla pentru ca exista în ei, depuse, anumite clisee, care, ca si liniile de forta, îi împing în acea directie.

La început, nu se stie când anume, poate în aceasta viata, sau poate în alta, ei au avut un gând, un sentiment, au facut un gest care s-a imprimat pe materia eterica a creierului; si acest cliseu odata gravat, ei repeta mereu acel gest sau sentiment pentru ca natura este fidela. De aceea va spuneam mai înainte ca cromozomii nu sunt suficienti pentru a explica temperamentul unui copil, acesta vine mult mai de departe. Dar biologii, care n-au studiat niciodata aceste probleme din punct de vedere initiatic, nu stiu ca în corpul eteric al omului se gasesc clisee anterioare vietii prezente, si ca tocmai ele au o importanta superioara celei a cromozomilor.

Sa analizam câteva cazuri foarte simple din viata cotidiana. Cineva studiaza pianul. Daca neglijeaza legile înregistrarii, el începe sa studieze o piesa noua cântând-o repede si cu mai multa sau mai putina atentie. Bineînteles ca în aceasta rapiditate si neatentie face cel putin o greseala, daca nu mai multe. Iar aceasta greseala, odata înregistrata în subconstientul sau, s-a fixat: si dupa 20 sau 30 de ani, chiar atunci când va sti bucata pe dinafara, daca nu se va supraveghea, va repeta greseala în acelasi loc, caci cliseul exista! De aceea eu îi sfatuiesc pe muzicieni sa înceapa sa studieze o piesa noua fara graba, nota cu nota, luându-si atâta timp cât este necesar pentru a avea un cliseu impecabil. Apoi vor putea sa cânte din ce în ce mai repede, si vor cânta fara greseala, caci în subconstient a fost imprimat cliseul corect.

Ceea ce va spun acum este valabil în toate domeniile. Daca nu aplicati aceasta metoda, veti fi obligati sa reîncepeti de patru, de cinci, de zece ori si asta înca nu este tot, va trebui sa fiti atenti tot timpul si asta însemneaza multe eforturi inutile. În timp ce, cu întelepciune si inteligenta puteti economisi si eforturile, si timpul. Nu trebuie sa ne grabim, trebuie sa lucram atenti la primul cliseu pentru ca el sa fie perfect. Observati un gravor: daca este grabit sau nervos, el traseaza pe metal o linie usor strâmba si apoi, s-a terminat, n-o mai poate sterge, este gravata. Dar oamenii nu prea sunt buni psihologi: ei se reped asupra lucrurilor sau a fiintelor fara atentie, fara delicatete sau precizie comitând astfel erori pe care le repeta apoi toata viata. Fac ulterior eforturi pentru a le remedia, dar în van; aceleasi prostii, aceleasi slabiciuni, aceleasi vicii se repeta la infinit. Caci aceasta lege este valabila în toate domeniile. Un om se apuca de fumat, de îmbratisat fete, de bagat mâna în buzunarele altora, si s-a terminat, cliseul.Este imprimat în memoria celulelor, el se va repeta mereu. Este la fel ca în imprimerie. Daca nu schimbati cliseul, veti imprima mereu acelasi text.

Cunoasterea ne fereste de suparari, de deceptii si de amaraciuni. Dar oamenii care nu au instructori, îsi permit câte putin din orisice si totul se înregistreaza. Natura este fidela si corecta, ea înregistreaza totul. Obisnuiti sa spuneti:” Fac asta doar o data, pentru prima si ultima data!” dar fapta s-a înregistrat si veti începe de doua ori, de trei ori de zeci de ori... De aceea nu este de loc recomandabil sa va lansati în aventuri riscante cu titlu de experiente, asa cum este astazi obiceiul, mai ales la tineri, care vor sa guste totul, sa cunoasca totul, sa experimenteze totul. Si atunci se arunca în placeri, pasiuni, nebunii: drogul, violenta, sexualitatea fara frâu... Da, dar iata ca, odata gravat cliseul, când tinerii vor sa se redreseze si sa urmeze o alta cale, ei nu o mai pot face si de aici vine tragedia.

Si totusi, exista un mijloc de a scapa de sub influenta cliseelor vechi. Metoda este simpla: trebuie pregatite clisee noi, având o alta atitudine, obisnuiti-va sa aveti gânduri si sentimente diferite, sa faceti alte gesturi. Începeti, astfel, o noua înregistrare.

Sa luam ca exemplu un tren: orisice ati întreprinde, el va merge numai pe directia sinelor pe care a fost plasat si daca vreti sa mearga în alta directie, va trebui sa montati alte sine. Ei bine, cliseele sunt niste sine, si discipolul trebuie sa traseze în el însusi alte sine, adica sa-si propuna un alt ideal, alte tendinte, alte interese. Daca nu stie cum sa procedeze, degeaba va spune: ”Am sa ma schimb, am sa ma îmbunatatesc. Data viitoare va merge mai bine”... dar cum el nu a facut nimic pentru a se îmbunatati, si data viitoare va fi la fel ca cea precedenta, iar trenul va trece prin acelasi loc. Nu este nevoie sa spuneti nimic, dar sa schimbati directia sinelor, adica sa introduceti un cliseu nou: trenul va urmari aceasta noua directie. Dar trebuie sa fiti constienti de faptul ca introducerea unui nou cliseu nu însemneaza stergerea celui vechi: nu, el nu se sterge, el ramâne în arhive, în subconstient, numai ca este ascuns sub alte straturi. Dar pentru ca el sa ramâna îngropat acolo, trebuie sa fiti de o deosebita vigilenta, altfel cum ati scazut vigilenta, vechiul cliseu se va manifesta.

Trebuie sa stiti ca nimic nu se sterge, nimic nu dispare, pentru ca inteligenta cosmica, care tine foarte mult sa aibe arhive, a avut grija sa pastreze întreaga istorie a lumii, tot trecutul de mii de ani. De ce credeti ca oamenii sunt singurii care pastreaza arhive? Natura le pastreaza si ea, altfel ar fi împiedicata în activitatea ei. Si chiar si voi, pe parcursul evolutiei voastre, s-ar putea întâmpla sa aveti nevoie sa va cunoasteti vietile trecute. Cum le-ati putea cunoaste daca totul s-ar sterge si daca nicaieri aceste vieti trecute nu ar fi mentionate? În realitate nimic nu s-a sters si daca ajungeti sa accedeti la aceste arhive, puteti sa va cititi întreaga istorie, diferitele tari în care ati vietuit, ce ati fost, lucrurile importante pe care le-ati înfaptuit sau crimele pe care le-ati comis. Si veti întelege atunci Legile Karmei, motivul pentru care acum va aflati într-o situatie sau alta.

Daca Marii Initiati ne-au adus o întreaga stiinta referitoare la Justitia Divina, este pentru ca ei au avut posibilitatea de a face acest studiu. Si voi puteti face aceleasi studii si veti ajunge la aceleasi concluzii. Drumul exista, este suficient sa îl parcurgeti.

Unele persoane sunt obsedate de gânduri sau de sentimente asemenea unor roiuri de viespi de care nu pot scapa. Cum se explica aceasta? Este mult de explicat. Spatiul este strabatut de tot felul de forte, de curenti, de entitati care au fost create de fiintele care îl populeaza. Unele dintre creatiile noastre sunt foarte frumoase, dar altele sunt monstruoase si când gasesc o poarta deschisa, ele intra. Daca nu sunteti prudenti, atenti si legati de lumea sublima si va lasati mintea, sufletul, inima deschise tuturor hoinarilor din spatiu, veti putea fi deseori incomodati. Si invers, daca stiti cum sa va pregatiti interior puteti sa atrageti doar forte benefice care vor veni sa va viziteze sau sa va însoteasca pentru a va inspira si a va bucura tot timpul.

Veti spune:,”Dar gândurile si sentimentele constituie clisee!”. Nu, sunt forte pe care cliseele le atrag. Si atunci ce sunt cliseele? Atitudinile, obiceiurile pe care ni le-am format sunt cele care determina felul influentelor pe care noi le atragem. Daca cliseele sunt foarte frumoase, imaginile care vor veni sa se imprime în voi vor fi foarte frumoase, dar daca aceste clisee sunt deformate, bineînteles ca nu va iesi ceva prea grozav.

Asezati un talisman benefic undeva, si el va atrage influentele corespunzatoare fortelor cu care este impregnat, în timp ce un talisman malefic, asezat de exemplu pe pragul unei case, va atrage asupra locuitorilor casei tot felul de nenorociri. Si iata cum, din nefericire, oamenii poarta în ei însisi “talismane“ malefice pe care le-au pregatit de multa vreme datorita ignorantei lor si viciilor lor si cu care nu fac altceva decât sa atraga raul.

Pentru a modifica destinul, trebuie schimbate cliseele, adica facute eforturi pentru a crea noi obisnuinte, noi atitudini, pâna ce vechiul cliseu va fi acoperit de unul nou. De exemplu, un om se hotaraste ca nu-si va mai calomnia vecinul sau ca nu se va mai înfuria. Dar iata ca, întrucât nu a schimbat cliseul, la prima încercare rateaza. Este deceptionat, sufera, regreta, îsi promite ca cu proxima ocazie se va comporta altfel... Dar si data viitoare povestea se repeta identic. Pentru ca sa nu se mai întâmple la fel, el trebuie sa faca efortul de a modifica ceva în ceea ce face si în modul în care o face si atunci când reuseste o data, are toate sansele de a reusi si datile urmatoare, caci noul cliseu se graveaza din ce în ce mai adânc. Aceasta este valabil pentru toate celelalte tendinte negative de care vreti sa scapati: necinstea, senzualitatea, mâncarea fara masura, lenea si altele. Din ziua în care ati reusit sa implantati în voi cliseul ideal, din ziua aceea puteti dormi linistiti, caci el va fi cel care se va ocupa de a atrage tot felul de lucruri minunate care vor începe sa vina la voi de la marginile universului; de cum vad noile clisee pe care le-ati introdus în voi, ele pornesc la drum... dar aveti rabdare, caci este nevoie de timp pentru a parcurge milioanele de kilometri pentru a ajunge pâna la voi!

Destinul omului este înscris în cliseele cu care el vine pe pamânt. Când privim copii mici, ei ne încânta caci au un aer atât de nevinovat! Dar daca am cunoaste cliseele cu care acesti copii au venit pe lume si la ce acte îi vor împinge aceste clisee în ziua în care ele se vor manifesta, ne-am minuna mai putin. Fiecare vine pe pamânt cu cliseele pe care si le-a pregatit în încarnarile anterioare, iar gândurile si sentimentele care vin sa îl chinuie nu sunt altceva decât consecintele cliseelor pe care el si le-a format. În timp ce, în cel ce si-a format clisee bune, orice s-ar întâmpla, nimic rau nu poate patrunde. El simte doar în preajma lui curentii rai, dar este aparat.

Si acum, va voi mai da înca o metoda. Sunteti cuprinsi de gânduri sau sentimente negative si orice ati întreprinde pentru a le goni, nu reusiti, ele continua: nu lucrati înca de suficienta vreme la schimbarea cliseelor pentru ca aceasta munca sa îsi arate deja rezultatele. Ce puteti face atunci, în aceasta situatie? Puteti lua o atitudine de observator. Va îndepartati putin si începeti sa observati linistiti toate aceste fiinte si entitati rele, manifestarile lor, manevrele lor. Numai simplul fapt ca le luati sub observatie va plaseaza deja deasupra lor si atunci iata ce se petrece: când se simt observate, încep sa fie stingherite... si daca în acel moment proiectati asupra lor niste raze de lumina, ele se împrastie pentru ca nu le place lumina. Ele pot reveni, si este aproape sigur ca vor reveni (atâta vreme cât înca nu ati instalat în voi clisee noi, ele vor reveni), dar le veti pune din nou sub observatie, veti proiecta din nou asupra lor un fascicul de lumina si astfel veti sfârsi prin a le înlatura. Da, pur si simplu pentru ca v-ati plasat deasupra lor. Iata secretul.

În viata exista o lege: cel care se afla deasupra detine suprematia, puterea de comanda, dreptul de a pretinde, de a ameninta. Chiar daca este nebun, un rege poate pune în miscare o armata întreaga. De ce? Pentru ca prin pozitia sa, el este superior. Deci, si voi, daca prin vigilenta va plasati deasupra acestor entitati, ele sunt obligate sa va dea ascultare. Iata, aveti acum metode. Deci, de acum înainte, în loc sa plângeti, sa va smulgeti parul din cap, folositi-le. Metoda cea mai eficienta este bineînteles aceea de a schimba cliseele, dar este nevoie de mult mai mult timp si efort.

Vedeti câte lucruri sunt de învatat! Viata este atât de vasta si de bogata încât înca nici nu stim ce este ea de fapt! De aceea este necesara o Scoala Initiatica pentru a învata cum sa lucram în aceasta viata, cum sa declansam sau, din contra, sa neutralizam o forta sau alta. Numai cu aceasta conditie va puteti dezvolta armonios.

                                           CAPITOLUL VII   ALTOIUL

Exista o stiinta cu ajutorul careia, daca o cunoaste, omul poate nu numai sa-si remedieze defectele, pasiunile, tendintele inferioare, ci chiar sa profite de pe urma lor. Aceasta stiinta este cea a altoirii.

Stiti, desigur, ca agricultorii au gasit aceasta tehnica pentru a ameliora calitatea fructelor. Daca, de exemplu, unui par salbatic foarte viguros, dar care nu produce decât fructe salbatice i se pune un altoi de la un  par de o calitate excelenta, acesta va profita de vigoarea  arborelui salbatic si va da niste pere minunate. Dar, în aceasta operatie, trebuie cunoscute legile naturii, caci nu orice altoi poate fi grefat pe orice fel de arbore. Exista afinitati si corespondente si între fructe, iar pe un arbore care face fructe cu sâmbure nu poate fi altoit un altul care face fructe cu seminte.

Oamenii se considera experti în aceste tehnici, dar când este vorba de domeniul lor psihic sau spiritual, nu mai sunt la fel de capabili, nici la fel de îndemânatici. Vedem savanti cunoscuti, mari scriitori, artisti, filozofi, oameni politici tributari unor vicii, unor pasiuni de care nu se pot lepada. Câti artisti foarte talentati, chiar geniali, au fost victimele patimii bauturilor, ale drogurilor, s-au ruinat la jocuri de noroc sau din cauza femeilor. Nu am sa-i numesc aici... si au murit având aceste slabiciuni. Daca ar fi cunoscut legile altoirii ar fi putut grefa pe aceste slabiciuni calitati si virtuti.

Cum trebuie procedat? Sa presupunem ca întretineti o relatie de dragoste foarte senzuala. Considerati-o ca pe o forma minunata, un copac formidabil din care puteti extrage energiile altoind pe el o ramura dintr-o alta dragoste pura, nobila, elevata... si atunci, sevele produse de natura voastra inferioara vor urca, vor circula prin aceste ramuri, prin aceste amprente, aceste noi circuite trasate în creierul vostru, vor produce niste fructe extraordinare, o dragoste miraculoasa care va va aduce inspiratii si încântari nemaiîntâlnite. În loc sa va faca viata imposibila, senzualitatea va va servi ca o forta puternica care va va conduce pâna la Mama Divina, pâna la Tatal Ceresc. Si daca vanitatea voastra este aceea care va consuma toate fortele, toate energiile, puteti face deasemenea un altoi. Daca în loc sa doriti mereu sa apareti glorios în fata lumii, a naivilor, a prostanacilor, veti lua hotarârea de a mobiliza aceasta vanitate si a o pune în slujba unui ideal, ea va deveni o forta formidabila care va va stimula, va va proiecta catre Cer, si într-o zi ea se va transforma din vanitate în glorie divina.

Daca sunteti coleric, este posibil ca din cauza acceselor de furie sa va fi distrus deja pâna acum câteva  prietenii si sa va fi stricat  unele premise bune pentru viitor. Ei bine, aveti posibilitatea de a transforma aceasta forta brutala, care izbucneste ca un tunet, de a o sublima, prin altoire, devenind un neobosit luptator pentru a combate si a învinge tot ceea ce este inferior, un soldat al lui Hristos, un servitor al lui Dumnezeu, de neînvins. În loc sa distrugeti ceea ce este minunat, forta voastra martiana va va ajuta sa construiti. Este suficient sa gasiti altoiurile potrivite.

Cliseele si altoiurile sunt doua metode diferite pe care trebuie sa învatati sa le utilizati. Cliseele trebuie sa le înlocuiti, dar cu altoiurile este altceva, este suficient sa le adaugati. Pentru altoire trebuie sa pastrati radacinile, sa nu le smulgeti niciodata, caci ele sunt foarte viguroase ca si trunchiul; pe ele trebuie sa aplicati altoiul, pentru ca ele sunt cele care contin forta. Aceste forte le puteti lega de o entitate, de un spirit luminos, de un înger sau de un arhanghel. Acestea sunt altoiurile. Toti Initiatii au fost obligati sa puna altoiuri, s-au legat întotdeauna de fiintele cele mai sublime, iar fructele pe care le-au dat au fost din cele mai bune.

Veti spune: ”În istorie exista un anume erou, un anume sfânt, un anume profet, pe care îl admir si care ma inspira. În el voi afla altoiurile pe care le caut.” Da, exista si aceasta posibilitate, dar cum ei se afla undeva departe, în trecut, nu le veti putea vorbi si nici nu veti putea intra în relatie cu ei ca si cu o fiinta vie. Sau chiar si atunci când, dintre cei în viata pe care îi cunoasteti, alegeti ca model un prieten, un filosof, un artist pe care îl admirati, este bine, dar altoiurile vor fi întotdeauna imperfecte, caci acele fiinte au si ele anumite slabiciuni, anumite lipsuri, nu sunt de neclintit, nici absolut de puternici, generosi, luminosi sau plini de caldura.

Exista însa o fiinta care depaseste în inteligenta, în dragoste, în putere, în generozitate toate fapturile pe care le putem întâlni pe pamânt, si care constituie o mare sursa distribuitoare de altoiuri: aceasta este Soarele. Lui trebuie sa va adresati pentru a vi le procura. De acum încolo, în timp ce veti contempla rasaritul Soarelui, îi veti spune: ”O, dragul meu Soare, doresc sa înteleg atât de multe lucruri, dar ma simt atât de limitat! De aceea ma întorc catre tine care esti lumina, care luminezi întreg pamântul, ca sa-mi daruiesti si mie, te rog, câteva altoiuri din inteligenta ta.” Si el vi le va darui, gratuit, va garantez! Si atunci veti pune aceste altoiuri în creierul vostru. S-ar putea sa va trimita chiar si un specialist, daca voi nu stiti cum sa procedati. Apoi veti putea cere si alte altoiuri: de bunatate, de frumusete, de inteligenta... În Soare se afla totul, puteti sa cereti tot ceea ce doriti. Numai sa nu cereti toate altoiurile deodata, ci unele dupa altele, caci în timp ce va veti ocupa de unul, celelalte se vor usca si vor muri.

Unii dintre voi se întreaba daca glumesc... Nu, vorbesc foarte serios, si tot ceea ce va spun acum a fost verificat de mine timp de ani de zile. Si înca nu v-am spus totul în aceasta privinta, dar ceea ce eu nu va voi spune, va va spune Soarele însusi. Tot ceea ce cunosc eu, mi-a fost comunicat de catre Soare. Sunteti mirati aflând ca Soarele poate face revelatii, dar acesta este adevarul!

Un mare maestru va poate da câteva altoiuri, este posibil, pentru ca, în mod simbolic, prin lumina si caldura lui (întelepciunea si dragostea) el este un reprezentant al Soarelui, dar nici un maestru nu poate fi comparat cu Soarele. Bineînteles ca un om poate fi asemanator lui, în masura în care el lumineaza, încalzeste si vitalizeaza fapturile din jurul lui. Dar el, Soarele, lumineaza, încalzeste si hraneste întregul pamânt; prin el totul se naste, creste si se coace. Puterea unui Initiat nu poate fi atât de mare, chiar daca el face bine oamenilor. Nimeni nu se poate asemui Soarelui.

Razele Soarelui au puterea de a înlocui tot ceea ce este uzat, impur sau întunecos în voi, cu conditia sa învatati cum sa le primiti. Daca va deschideti lor cu tot sufletul, ele încep sa lumineze: ele înlocuiesc omul vechi din voi si va regenereaza, va reînnoiesc, va reînvie; gândurile voastre, sentimentele, faptele, toate devin altele. Din pacate, oamenii care simt senzatii grozave când manânca, beau, fumeaza sau se îmbratiseaza nu simt nimic atunci când se afla în fata Soarelui. Aceasta este din cauza ca se afla la un nivel de vibratii prea scazut; si atunci, tot ceea ce este inferior îi impresioneaza, actioneaza asupra lor, în timp ce razele Soarelui îi lasa indiferenti. Dar, cu cât discipolul avanseaza, evolueaza, el devine mai sensibil la razele Soarelui si ele produc în el revelatii, încântari, senzatii cu adevarat ceresti.

Iata înca un lucru complet nou: psihologia înca nu a descoperit ca de noi depinde ca razele Soarelui sa produca în sufletul nostru, în inima noastra, fenomene de cea mai mare importanta, care ne pot regenera, renaste. Dar bineînteles ca trebuie sa ne pregatim, altfel vom ramâne mereu în afara Soarelui. Trebuie sa ne pregatim cu câteva zile înainte, cu luni înainte pentru a fi liberi, lucizi, pentru a simti ce sunt razele Soarelui, cât sunt de puternice, de pure, de divine.

Dar cel mai puternic, cel mai sublim altoi este acela de a te lega la Domnul, spunând: ”Doamne, eu simt ca nu sunt nimic. Accepta, Te rog, sa patrunzi în mine, sa lucrezi si sa Te manifesti în mine. Eu vreau sa lucrez pentru Împaratia si pentru Dreptatea Ta.” Si daca în acel moment Dumnezeu accepta copacul vostru, adica pe voi însiva, care în trecut produceati fructe ce nu puteau fi mâncate, va produce pe viitor fructe delicioase si parfumate. Au ramas doar radacinile si trunchiul, dar altoiul, adica lumea invizibila, lumea divina, lumea cereasca a produs fructele Sale. Ce s-a întâmplat în fapt? Ati consacrat Cerului toate fortele brute si clocotitoare din interiorul vostru, si Cerul le-a luat pentru a le transforma. Se întâmpla sa gasiti în padure pere mici salbatice, necomestibile, dar daca le puneti câteva minute în cuptor, ele devin dulci si comestibile. Ce s-a petrecut? Caldura le-a transformat. Si daca omul este în stare sa faca ca niste pere sa devina bune de mâncat, oare credeti ca nu este în stare lumea invizibila sa transforme toate fructele voastre acre în fructe zemoase si dulci?

Un discipol care îsi cunoaste tendintele inferioare, cere altoiuri spunând: ”Doamne Dumnezeule, daca sunt singur, nu voi reusi sa ma transform, te rog, ajuta-ma Tu, dispune Tu de mine, lucreaza Tu prin mine, sunt în serviciul Tau, voi împlini voia Ta.” Si în acel moment, probabil ca nu Domnul Însusi va fi cel care va veni, dar El va trimite pe unul din îngerii sau din arhanghelii Sai, asa cum le-a trimis si patriarhilor, profetilor, apostolilor si tuturor sfintilor: îngerii au venit sa îi viziteze si sa îi instruiasca.

Acestea sunt probleme de o importanta deosebita si acei care le-au neglijat sau le-au ignorat nu vor putea evolua. Oamenii au capul tare, dar viata îsi va asuma sarcina de a-l face “sa se coaca”. Eu stiu ce stiu. Tot ceea ce va spun, a fost verificat si experimentat de mine însumi; eu vi le revelez pentru a va ajuta si acum este rândul vostru sa simtiti, sa întelegeti si sa luati hotarâri pentru a avea rezultate.

Fara a dispune de toate aceste cunostinte, nu va puteti îmbunatati cu adevarat. Dar cunoasterea nu este suficienta, trebuie sa si iubiti aceste mari adevaruri pentru a dori sa le realizati, si trebuie sa aveti de asemenea o vointa de nestramutat pentru a persevera în munca. Iata cele trei conditii necesare: mai întâi cunoasterea, apoi vointa si în fine puterea.

Unele fiinte au realizat o asemenea lucrare asupra propriei lor materii încât ei nu mai sunt aceiasi. La exterior, bineînteles nu s-au schimbat vizibil, dar în interior sunt diferiti: ei nu mai sufera ca si înainte, nu se mai simt la fel de striviti si de limitati, nu mai sunt în întuneric, ei detin bogatii si cunostinte noi, înoata în frumusete, radiaza... Aceasta este schimbarea!

A te schimba nu înseamna a deveni de nerecunoscut fizic, nu veti fi înca recunoscut peste tot, este vorba de schimbarea interioara a vibratiilor, a emanatiilor: va veti scufunda mâna în apa, iar muribundul care va bea aceasta apa, va învia. Iata adevarata schimbare!

                                CAPITOLUL VIII   Utilizarea energiilor

Tot ceea ce este necesar pentru a le face placere, pentru a-i amuza, pentru a-i distra se afla la dispozitia oamenilor. Recunosc ca este atragator, interesant, dar pentru mine nu este un motiv pentru ca eu sa ma reped la ele, chiar din contra. În fata a tot ce mi se prezinta m-am obisnuit sa-mi pun întrebarea: ”Cu ce contribuie aceasta la progresul meu spiritual?” Daca vad ca nu cu mare lucru, ca va fi mai mult timp pierdut si energii risipite, nu ma opresc la acel lucru.

Ei da, asa este, viata are tot felul de tentatii si daca discipolul nu a învatat înca sa se controleze suficient pentru a le rezista, el cade prada lor, apoi regreta, pentru ca simte ca a slabit, ca s-a urâtit. Pentru majoritatea oamenilor, este de la sine înteles sa fii tentat si sa cedezi tentatiilor; dupa unii, chiar pentru asa ceva te afli pe pamânt. Dar sa nu ne ocupam de ceea ce face majoritatea, ci de ceea ce fac discipolii. Discipolul ar putea evita multe dintre erori, daca înainte de a se lansa într-o aventura, si-ar spune: ”Facând acest lucru, sau altul, îmi satisfac dorintele, dar care vor fi oare repercusiunile conduitei mele asupra mea si a celor din jurul meu?” Cel ce nu îsi pune aceste întrebari este apoi mirat de ceea ce i se întâmpla. Nu trebuie sa se mire: ceea ce i se întâmpla era de prevazut, consecintele sunt întotdeauna previzibile.

Veti spune: ”Dar nu este posibil sa prevezi toate consecintele actelor tale.” Da, aveti dreptate, viata este bogata în evenimente de tot soiul, care se pot produce într-un mod cu totul neprevazut pentru a schimba cursul lucrurilor. Cu exceptia celor ce poseda facultatea de a se ridica pâna la planurile subtile pentru a cunoaste cu exactitate adevarul, este imposibil sa prevezi totul. Dar în ceea ce priveste esentialul, cu conditia sa fii cinstit, sincer, el este usor de prevazut. Evident, daca vrei sa te legi la ochi, este cu totul altceva.

Deci, va repet, în fata oricaror posibilitati care vi se ofera, studiati bine situatia si alegeti-o pe aceea care este cea mai benefica progresului vostru spiritual. Caci cunoasterea modului în care îsi cheltuieste energiile, în ce domeniu, pentru ce activitati, este de o importanta absoluta pentru evolutia fiecarei fiinte. Aici, fiecare dintre noi este responsabil. Cerul nu ne-a dat viata pentru ca noi sa o risipim; tot ceea ce facem se noteaza, se înscrie. Da, si în cartea naturii vii puteti citi aceasta: ”Fericiti cei care îsi consacra si îsi utilizeaza toate energiile fizice, afective si mentale pentru binele umanitatii, pentru Împaratia Domnului si pentru Dreptatea Sa.”

Daca veti observa oamenii, veti vedea ca ei niciodata nu se gândesc la aceasta chintesenta care le-a fost data pentru a trai, la cât este ea de pretioasa, cât o pretuieste Domnul, care este originea ei si câta munca a depus natura pentru a o pregati si a ne-o distribui. De aici se vede ca omul nu este evoluat, caci îsi cheltuieste toate fortele în accese de furie, în excese de sexualitate, în activitati egoiste si criminale... Si iata cum fortele acestea, atât de pretioase, se risipesc pentru a alimenta Infernul. Daca va voi spune ca oamenii sunt aceia care sustin Infernul, veti fi surprinsi... si totusi, acesta este adevarul. Majoritatea oamenilor, prin ignoranta lor, nu fac decât sa sustina, sa mentina si sa hraneasca Infernul; ei sunt foarte instruiti în diferite domenii, dar n-au auzit vorbindu-se niciodata despre responsabilitatea lor în utilizarea energiilor lor si nu în universitati vor afla aceste lucruri.

În calitate de discipol, prima voastra sarcina este sa deveniti constienti de modul în care va cheltuiti fortele, pentru ca ele v-au fost numarate, cântarite, masurate. Daca Cerul vede ca voi le cheltuiti în actiuni daunatoare, el va va închide robinetele. Va spune: ”Omul acesta este foarte periculos, trebuie legat!” Nu v-ati întrebat niciodata de ce unii oameni au devenit betivi? Pentru ca lumea invizibila a vrut sa îi lege. Daca acei oameni ar dispune de toate facultatile lor, ei ar distruge lumea întreaga, utilizându-si energiile în activitati distructive. În timp ce asa, alcoolul îi cloroformizeaza, îi abrutizeaza si ei ajung în imposibilitatea de a face un rau cuiva. Evident, acesta nu este cazul tuturor alcoolicilor; pentru unii exista alte explicatii.

Trebuie sa fiti mereu constienti de felul în care va utilizati energiile, sa va întrebati în ce directie le canalizati si în ce scop. Acesta este lucrul cel mai important.

În ziua de astazi, a te revolta, de exemplu, a devenit o obisnuinta, o moda. Se discuta, se striga, se fac manifestatii, greve, se dau foc masinilor, s.a.m.d, toti se simt îndreptatiti în lupta lor împotriva patronilor sau a unui guvern pe care îl socotesc nedrept si crud. Eu sunt de acord ca nici nedreptatea si nici cruzimea nu trebuie acceptate. Dar cum se face ca toti acesti revoltati nu si-au pus niciodata întrebarea daca nu exista cumva si un motiv de revolta mai folositor? În loc sa-si piarda timpul si energiile revoltându-se împotriva unei anumite situatii, unei anumite persoane, sau a unui anume partid, de ce nu se revolta mai întâi împotriva propriilor lor slabiciuni, a propriei lor mediocritati, a propriei lor lene? Acela da, este într-adevar un motiv de indignare, de dezgust, de furie si merita osteneala de a lupta. A! nu, nu, prostiile lor, viciile lor si le justifica, si le mângâie, si le hranesc, dar fata de ceilalti sunt necrutatori!

Înainte de a va revolta împotriva unuia sau altuia, ceea ce de multe ori nu serveste la nimic, un adevarat discipol se revolta împotriva tuturor entitatilor rele care s-au instalat în el... din vina lui, bineînteles. El cauta sa le goneasca pentru a se elibera. Daca revolta exista în univers, însemneaza ca ea are un rost. Da, dar oamenii nu au înteles rolul revoltei: unde, când, cum si împotriva cui sa se revolte... Trebuie sa ne revoltam, dar împotriva tuturor acelora care s-au instalat în noi sub forma de slabiciuni si care ne înseala, ne rod. Atunci, totul se va schimba. Câti nu sunt nenorociti, nemultumiti pentru ca sunt constienti de defectele lor, de slabiciunile lor! Da, dar ei nu sunt înca suficient de revoltati pentru a iesi din aceasta situatie si ea continua. Ei sunt nemultumiti, bineînteles, dar nu fac nimic pentru a îmbunatati situatia.

Încetati de a va mai revolta împotriva sotiei, a sotului, a sefului si asa mai departe si revoltati-va împotriva voastra însiva. Veti spune: ”Da, dar daca nu ma revolt împotriva celorlalti, ei vor continua sa abuzeze”. Nu, nu ati înteles nimic. Pentru ca ceilalti sa-si schimbe comportamentul, nu trebuie sa îi combateti; ei se vor schimba de la sine când vor simti ca voi v-ati schimbat, ca radiati, sunteti luminosi, inteligenti. Deci, revoltându-va împotriva voastra însiva îi veti învinge pe ceilalti, îi veti transforma. Eu am gasit acest mijloc. Altfel cum vreti sa luptati împotriva atâtor dusmani?

Revoltati-va împotriva voastra însiva pentru a va curata, pentru ca adevaratii dusmani se afla în voi. Nu îi cautati în afara voastra, ei se afla înauntru si                      . De exemplu, un om îsi propune: “De acum, am terminat cu femeile, mi-au adus prea multe nenorociri, prea multe suparari, dar daca el nu s-a revoltat înca niciodata împotriva entitatilor din interiorul sau, care îl îndeamna mereu în aceiasi directie, iata ca-l asteapta noi necazuri. Si ce anume îi spun aceste entitati: “Bineînteles, toate femeile care le-ai întâlnit pâna acum au fost crude, necredincioase, dar cea care îti place acum îti va aduce bucuria, inspiratia”, si bietul nenorocit este din nou prins în capcana.

Cum sa va fac sa întelegeti ca sunteti sfatuiti de catre dusmani camuflati care nu cer decât epuizarea voastra, ruina voastra? Si voi, fara ca sa va dati seama, îi mângâiati, îi leganati, îi hraniti cu energiile voastre cele mai pretioase. Ei bine, a venit acum momentul sa va revoltati, începând prin a recunoaste ca dusmanii vostri cei mai mari nu sunt în exteriorul vostru, ci în voi. Si atunci când veti izbuti sa va învingeti dusmanii interiori, veti ajunge sa va învingeti si dusmanii din afara, prin exemplul vostru, prin atitudinea voastra, prin vorbele, privirile si emanatiile voastre.

De ce oamenii nu au gasit înca aceste mijloace? Cutitele, revolverele, bombele n-au rezolvat niciodata problemele. Ia gânditi-va, oare de când se folosesc acestea s-au îmbunatatit cumva lucrurile cu adevarat? Începeti deci, prin a va revolta împotriva voastra însiva, si apoi. slava Domnului, va fi întotdeauna suficienta vreme pentru a va revolta împotriva celorlalti, dar prin maretia si atotputernicia dragostei.

Nu uitati niciodata ca Cerul va priveste de sus si priveste la tot ceea ce faceti cu toate bogatiile pe care vi le-a daruit: le utilizati într-un scop pur egoist sau într-unul divin? Daca v-ati pune foarte clar aceasta problema în fiecare zi, cât de multe lucruri ati putea îmbunatati în voi însiva! Bineînteles ca nu veti reusi imediat, dar veti învata cel putin sa fiti constienti. Altfel ramâneti supusi Karmei.

Atâta vreme cât nu v-ati luat constient viata în mâini, pentru a reusi sa acordati toate particulele fiintei voastre cu vibratiile divine, veti ramâne la bunul plac al fortelor oarbe ale naturii. Majoritatea oamenilor sunt în aceasta situatie, caci nu li s-a aratat importanta prelucrarii interiorului lor. Dar sa stiti ca, daca va opuneti Inteligentei cosmice ducând o viata contrara planurilor ei, va veti dezagrega si veti sfârsi prin a dispare. “Inteligenta cosmica este foarte cruda, veti spune, daca ea distruge fapturile ce i se opun”. În realitate, ea nu se ocupa deloc cu asa ceva. Ea n-a vrut sa distruga niciodata pe nimeni, dar daca, din prostie sau din ignoranta va izbiti de imensitatea ei, fortele împotriva carora luptati sunt atât de puternice, încât este foarte natural sa fiti dislocat.        

Daca un biet individ porneste singur împotriva unei armate întregi, el va fi repede anihilat. Daca, izbindu-se de un geam, o insecta îsi sparge capul, ce vina are geamul? Omul actioneaza ca si insecta: se exerseaza sa lupte împotriva legilor divine, împotriva splendorilor universului, îi face placere sa se certe; dar îl asteapta dezagregarea. Nu Dumnezeu este cel care îl va anihila, ci propria lui încapatânare.

Un discipol cauta întotdeauna sa se acordeze întâi cu Inteligenta cosmica si pentru aceasta, el începe prin a veghea la modul în care îsi utilizeaza energiile; asta trebuie sa retineti.

Dintre toate lucrurile pe care vi le spun, la unele trebuie sa va gânditi în fiecare zi, iar la altele, când circumstantele v-o permit. Dar ceea ce va spun astazi, trebuie sa aveti mereu în prezent în minte, caci eu nu voi fi mereu cu voi pentru ca sa v-o repet. Puteti lasa deoparte multe alte puncte, dar nu pe acesta. În fiecare zi vi se cere sa fiti constient, sa va dati seama în fiecare situatie în ce mod va folositi energiile, cu atât mai mult cu cât puteti face aceasta oriunde va aflati. Pe strada, în metrou, la dentist, în bucatarie, puteti sa aruncati o privire în voi însiva si sa va întrebati: ”Ia sa vedem, daca ma angrenez în aceasta activitate, sau în alta, ce am sa cheltuiesc?... Oh, la la, voi fi obligat sa pierd tot ce am pur si divin pentru a hrani porcii. Atunci nu, nu ma angajez în aceasta treaba, energiile mele nu sunt destinate sa reînvie mortii”. Ca si Iisus care spunea: ”Lasati mortii sa îngroape mortii si voi, cei vii, urmati-ma.” Vedeti, lucrul pentru care va cheltuiti energiile este un punct esential pentru evolutia voastra.

                           CAPITOLUL IX   Sacrificiul, transmutatia materiei.

Foarte putini sunt oamenii care sunt constienti ca în fiecare zi trebuie sa adauge vietii lor câte ceva nou, ceva mai puternic, mai luminos; ei nici macar nu îsi dau seama la ce pericole se expun traind o viata domoala în care se complac, la sumedenia de boli fizice si psihice care îi pândeste si care nu asteapta decât momentul potrivit pentru a intra în ei, pentru a-i musca, pentru a-i roade. Inteligenta cosmica nu l-a construit pe om într-un chip atât de minunat pentru ca el sa se lase sa adoarma, sa se cloroformizeze; ea l-a creat pentru ca el sa poata înainta neîncetat pe calea evolutiei, care îl va conduce pâna la îngeri... pâna la Dumnezeu.

În realitate, aceasta lege a evolutiei nu actioneaza numai în existenta umana. Fiecare regn din natura, mineral, vegetal, animal, uman... tinde sa se apropie de regnul superior.

Pietrele sunt cele mai vechi pe acest pamânt, ele sunt inerte, insensibile, fara nici o posibilitate de a se misca sau chiar de a creste. De aceea, idealul lor este de a deveni plante.

Idealul plantelor este de a deveni animale. Ele sunt înradacinate si nu pot nici sa se deplaseze, nici sa aibe sentimente la fel ca si animalele, de aceea ele doresc sa se rupa de sol si sa se miste. Intrând într-un corp animal, celulele lor vor putea sa evolueze. Pentru ele nu exista alt mod de evolutie decât acela de a se lasa mâncate sau arse.

Idealul animalelor este de a deveni oameni rationali. Idealul oamenilor este sa devina îngeri, iar cel al îngerilor sa devina arhangheli sau divinitati. Caci, pe scara evolutiei, fiecare categorie de fiinte poseda calitati pe care precedenta nu le avea. Deci fiecare tinde sa se apropie de cea dinaintea ei, pentru a depasi stadiul la care a ajuns deja.

Dar trecerea omului la stadiul de înger nu se poate face decât prin foc, prin focul sacrificiului. Aici, etimologia ne va ajuta sa întelegem. În latina, la înger se spune “angelus”, la foc “ignis”, si la miel “agnus”. În bulgara, la înger se spune “anguel”, la foc “ogan” si la miel “agne”. Daca facem o apropiere între toate aceste cuvinte, vom întelege de ce Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost comparat cu Mielul care trebuia sa fie sacrificat înainte de crearea lumii. De unde vine aceasta tranzitie? În trecut, atunci când se dorea construirea unei case, în unele tari exista obiceiul de a jertfi prin foc un miel pentru ca constructia sa fie solida si protejata. Aceasta avea ca scop sa le reaminteasca oamenilor ca înaintea creatiei lumii a fost necesara sacrificarea unui “miel” sau a unei fapturi vii, pentru a edifica aceasta constructie pe baze indestructibile.

Hristos este Mielul Divin, spiritul dragostei care atrage, apropie, sustine iar dragostea este aceea care a fost pusa ca baza a creatiei; el este cel care s-a sacrificat, s-a înzidit, care a impregnat materia acestui edificiu. El este liantul, cimentul care mentine coeziunea universului. Peste tot, de la pietre pâna la stele, dragostea este cea care sustine sarpanta. Daca dragostea dispare, si corpul nostru începe sa se dezagrege, caci puterea dragostei este cea care uneste toate celulele, toate particulele. Sacrificiul reprezinta manifestarea cea mai înalta, cea mai divina a dragostei. Este Omega, ultima litera, nu mai exista o alta. Iisus a venit pentru a pronunta aceasta ultima litera. Altii vor veni dupa el pentru a o realiza, pentru a o pune în aplicare, dar nu vor mai adauga nimic care sa poata depasi sacrificiul; sacrificiul ramâne pentru eternitate actul cel mai sublim.

Secretul fericirii este de a face sacrificii. Cei care sunt capabili sunt cei privilegiati, ei au înteles sensul vietii, ei pot deveni tati si mame. Toti oamenii stiu ca exista tati, mame, copii, dar foarte putini sunt cei care sunt capabili sa descopere ceea ce contine aceasta simpla imagine de familie. Tatal, mama si copilul sunt un rezumat al unei întregi învataturi. Cel ce se poate sacrifica pentru un altul, este copt pentru a deveni parinte. Cel care este incapabil de sacrificiu este înca copil. El este poate parinte în plan fizic, dar este numai o aparenta si Cerul nu o considera ca atare.

A fi tata sau mama este un ideal înalt de atins, dar sa ramâi copil nu este un ideal. Idealul este sa fii întâi tata sau mama pentru ca apoi sa devii copil. Da, caci daca sunteti fruct, puteti apoi sa deveniti samânta, aveti dreptul; dar daca înca n-ati devenit fruct si vreti sa deveniti samânta, aceasta nu este posibil, caci semintele vin dupa fructe si pentru a da acest fruct, trebuie sa fii tata sau mama, trebuie sa fii capabil de dragoste impersonala. Idealul este, deci, sa devii tata sau mama pentru a putea aduce copilul pe lume, adica sacrificiul, fructul impersonal al tatalui si al mamei care sunt luminati. Toti cei care nu stiu sa faca sacrificii nu pot aduce pe lume copii, pentru ca înca nu sunt copti.

La 13 sau 14 ani, copilul ajunge la perioada de pubertate. Pubertatea este o faza de transformare a fiintei umane; din egoist si personal cum era, el devine capabil sa daruiasca, sa produca, adica sa faca sacrificii. Înainte de pubertate, copilul este ca un pamânt steril care preia mereu. Dar dupa pubertate este capabil atât fizic cât si psihic sa produca fructe. Iata de ce va pot spune ca daca nu aveti acest izvor care sa tâsneasca în voi, adica daca dragostea voastra nu este pura si dezinteresata, totul va fi secat si nu vor exista recolte, nu veti da nici flori si nici fructe, veti fi un desert, un pamânt sterp. Si cine vrea sa frecventeze un pamânt sterp?

Bineînteles ca sacrificiile pe care le faceti trebuie sa aibe un rost. Exista persoane care, asa-zicând, fac sacrificii si se casatoresc cu un barbat sau cu o femeie, pentru ca prin aceasta casatorie, cred ei, îl vor salva pe acel barbat care este betiv sau pe acea femeie care este neurastenica. Dar chiar vor reusi ei, oare, sa-i salveze? Numai Dumnezeu stie! Vedeti, aici bunatatea, generozitatea nu lipsesc. Ceea ce lipseste este lumina. Oamenii sunt orbi si nu pot prevedea. Si atunci, este pacat ca toate aceste calitati, aceste virtuti sa fie cheltuite în zadar. Este mai bine ca ele sa fie consacrate unui lucru divin, care va ajuta mii de persoane si nu una singura. Si mai mult decât atât, nici nu este sigur ca acea persoana poate fi ajutata. Ceea ce este însa sigur, este ca cel care a vrut sa o ajute va deveni si el o victima.

Decideti-va deci sa lucrati pentru o idee divina si toate sacrificiile pe care le veti face pentru aceasta idee se vor transforma în aur, în lumina, în dragoste. Iata secretul. Cel mai mare secret este ideea, ideea pentru care lucrati. Daca lucrati pentru voi însiva, pentru a va satisface dorintele, pasiunile, poftele, toate sacrificiile pe care le veti face pentru a reusi se vor transforma în cenusa, nu îi lumina. Multi oameni sacrifica un capital enorm de bani, sanatate, dar cum scopul lor este mai mult sau mai putin pamântesc, aceste sacrificii nu vor duce la cine stie ce rezultate. Iata ceea ce nu se cunoaste: cât de importanta este ideea care sta în spatele fiecarei actiuni. Ideea este latura magica, piatra filozofala care transforma totul în aur. De aceea va spun: lucrati pentru o idee divina, pentru ca lumina sa triumfe în lume, pentru ca Împaratia lui Dumnezeu sa vina pe pamânt. Tot ceea ce veti face pentru aceasta idee se va transforma în aur, adica în sanatate, în frumusete, în lumina, în forta.

Noi trebuie sa-i oferim Cerului în dar viata noastra si sa spunem: “De acum înainte voi parasi placerile si bucuriile trecatoare, care nu îmi aduc nimic, si voi lucra pentru Împaratia Domnului”. Si veti sacrifica tot mai mult activitatile care va urâtesc si de asemenea unele impulsiuni inferioare cum sunt: furia, gelozia, ura... De ce? Pentru a elibera fortele spirituale care sunt limitate si subjugate de catre aceste obiceiuri, caci obiceiurile sunt acelea care va împiedica sa dati fructe. Priviti copacul: când este napadit de insecte, el nu poate da fructe si trebuie curatat cu ajutorul insecticidelor. Tot asa, trebuie sa eliminati din corpul, din inima si din vointa voastra toate aceste placeri nesanatoase care sunt pe cale sa aspire sucul destinat sa hraneasca Eul vostru superior. Nu puteti da fructe, nici nu puteti face sacrificii, pentru ca adapostiti în voi alte fapturi care va beau si va epuizeaza fortele. Trebuie sa va lepadati de aceste insecte si de aceste omizi.

Pot sa va mai dau o multime de imagini pentru a va face sa întelegeti aceasta idee! Luati de exemplu o sticla: daca ea este deja plina, cum veti face pentru ca sa introduceti în ea un alt lichid? Trebuie mai întâi sa o goliti. La fel se întâmpla si cu fiinta umana. Daca ea nu se goleste de viciile sale, de obiceiurile daunatoare, cum vor putea virtutile si calitatile divine sa se instaleze în ea? Este deja plina!... Iata adevaratul sens al sacrificiului: sa golesti, sa renunti la anumite obiceiuri rele, pentru a putea introduce în tine altceva. De cum renuntam la un defect, o calitate vine sa-i ia locul în noi.

Cartea naturii sta deschisa în fiecare zi în fata voastra, si puteti gasi în ea tot ceea ce aveti nevoie pentru comportamentul vostru corect în viata. De ce nu cautati sa întelegeti aceasta? De ce nu va folositi ochii pentru a vedea si urechile pentru a auzi? Pentru ca sunteti prea ocupati cu bucuriile si cu placerile care va împiedica. Când va veti hotarî sa renuntati la aceste lucruri si la aceste placeri, veti descoperi niste forte formidabile, ochii vostri se vor deschide si veti descoperi tot ceea ce este scris în cartea naturii. Iata secretul!

Va aflati câteodata în fata unor probleme de neînteles pentru voi si va spuneti: ”Eu de ce nu înteleg? Sunt altii care înteleg!” Dati-va singuri raspunsul: “Este pentru ca eu ma complac în bucurii si placeri inferioare care îmi consuma fortele. Iata de ce nu îmi mai ramân si pentru ochii mei interiori”. Nu exista o alta explicatie pentru incapacitatea voastra de a vedea. Fortele voastre trebuie sa fie disponibile pentru a se duce în alta parte si a trezi alte celule. Dar oamenii sunt nestiutori si spun: “Trebuie sa mai gust din aceasta placere caci daca renunt, voi suferi”. Ei nu au înteles nimic! Cerul nu ne cere sa suferim, ci sa ne rafinam placerile, sa le facem mai subtile, mai pure. Cu cât renuntati mai mult la placerile trecatoare, cu atât sunteti mai patrunsi de viata adevarata. Cel care astazi ma va putea întelege, îsi va schimba complet viata, caci ceea ce va spun eu acum este realitatea si nu cuvinte goale.

                                                                         II

Pentru majoritatea oamenilor, cuvântul sacrificiu este însotit de ideea de dificultate, de privatiune, de suferinta. Ei bine, tocmai aici se înseala. Stiinta initiatica spune ca sacrificiu nu este o privatiune ci o substituire, o transpunere, o deplasare într-o alta lume. Aceeasi activitate se continua, dar cu materiale noi, pure si luminoase.

Sacrificiul este deci transformarea unei materii în alta, a unei energii în alta; renuntam la ceva pentru a capata altceva, mai bun, în loc. Iata ce este sacrificiul. Luati, de pilda, o bucata de carbune: este neagra, urâta, murdara; o sacrificati si ea devine foc, caldura, lumina, frumusete. Cel care nu vrea sa faca sacrificii, ramâne în urâciune, frig si întuneric.

Atâta vreme cât veti trai cu ideea ca sacrificiul va va aduce suferinta si va va saraci, bineînteles ca nu veti fi dispusi sa faceti sacrificii. De aceea trebuie sa adoptati punctul de vedere initiatic: el ne învata ca nu trebuie sa renuntam la un lucru decât pentru a-l înlocui cu altul mai bun. Vreti sa renuntati la un obicei daunator: de exemplu jocul, bautura sau femeile?... Atâta vreme cât nu îl înlocuiti, el va veni sa va tenteze, sa va chinuiasca, pentru ca nu ati trezit în voi o alta cerinta capabila sa o învinga pe prima, si putem spune ca va expuneti chiar la pericole grave, pentru ca aceasta renuntare devine o refulare. Atâta vreme cât oamenii nu vor întelege aceasta, ei vor trece prin experiente foarte dureroase si atunci, bineînteles ca va vor explica ca nu este cazul sa faceti sacrificii, caci nu numai ca nu veti reusi, dar veti fi chiar si mai nenorociti.

Nu trebuie sa va privati, nu trebuie sa renuntati, doar sa va deplasati, adica sa faceti sus ceea ce faceati jos: în loc sa beti apa dintr-o balta unde abunda microbi, sa beti apa dintr-un izvor pur si cristalin. Sa nu beti deloc, ar însemna moartea. Daca cineva va va spune ca nu trebuie sa beti, numai apa din canalizari este cea pe care nu trebuie sa o beti, altfel trebuie sa beti, dar sa beti apa cereasca. Si aceasta idee este exprimata simbolic în Geneza. Când Adam si Eva se aflau în Paradis, Dumnezeu le-a permis sa manânce din fructele tuturor arborilor, mai putin din fructele Arborelui Cunoasterii Binelui si Raului. Dumnezeu nu voia sa-i priveze pe Adam si Eva de hrana, El voia doar sa-i faca sa înteleaga ca exista hrana mai buna si mai benefica decât alta.

Un adevarat spiritualist nu se priveaza: el manânca, bea, respira, iubeste, dar în stari de constiinta minunate, necunoscute pentru omul obisnuit. Când vorbim despre renuntare, oamenii se înspaimânta si îsi spun: ”Daca renunt, am sa mor”. Si este adevarat ca vor muri. Daca ei nu înteleg ca prin renuntare vor accede la ceva mai bun, ei vor muri. Nu este vorba de a renunta la a bea, a dormi, a respira, a iubi, a face copii, ci de a le face pe toate acestea într-un mod superior. În fiecare zi trebuie sa ne preocupam sa facem aceasta înlocuire pentru a crea o miscare, o circulatie a energiilor, altfel totul stagneaza, se atrofiaza si iata mucegaiul, fermentatia, putreziciunea. Mereu trebuie sa curga apa proaspata. Si pentru a face sa curga aceasta apa, trebuie sa ne legam în fiecare zi de Cer, sa meditam si sa ne rugam. caci cu adevarat nou este numai ceea ce vine din Ceruri.

Bineînteles ca oamenii gasesc adesea singuri solutia înlocuirii. Când o femeie vrea sa scape de un sot care îi aduce numai încurcaturi, ea cauta un altul. În mod instinctiv, oamenii se conduc dupa preceptele întelepciunii eterne, numai ca ele nu sunt întotdeauna bine aplicate. Un om crede ca, schimbând femeia, va fi mai fericit: nu este însa sigur ca astfel va gasi fericirea. Este chiar posibil ca voind sa scape de o scorpie, sa dea peste o alta si mai rea! Sau se doreste schimbarea unui regim politic, dar nici urmatorul nu este mai bun. Oamenii simt în mod confuz ca trebuie sa schimbe ceva, da, numai ca schimbarile nu trebuie facute atât în exterior, cât în Sine.

Sa revenim la exemplul focului, pe care vi l-am dat înainte. De ce Initiatii, atunci când trebuie sa faca o ceremonie magica, sau preotii, atunci când trebuie sa oficieze slujba, aprind cel putin o lumânare, o veioza, pentru ca lumina sa fie prezenta? Ceea ce va voi revela în legatura cu acest subiect este extrem de important si veti fi obligati sa realizati acest lucru în viata voastra dupa ce îl veti cunoaste. Pentru a alimenta flacara, lumânarea îi furnizeaza materialele si facând aceasta, ea se micsoreaza. Combustia este deci un sacrificiu. Daca nu exista sacrificiu, nu va exista nici lumina. Pentru ca lumina si focul sa existe, este necesar un combustibil si acest combustibil este lumânarea. Si noi reprezentam o lumânare, avem tot felul de materiale combustibile. Aceste materiale fara culoare, moarte, sunt defectele, viciile noastre. Singur focul sacrificiului le va putea aduce la viata, le va putea face luminoase, cu conditia ca o scânteie sa vina si sa dea foc materiei.

Atâta vreme cât omul duce o viata obisnuita, el ramâne facut din materie neînsufletita, neagra, ca un copac mort. El se lumineaza, se înfrumuseteaza, prinde viata, se încalzeste numai dupa ce a fost vizitat de focul spiritului. Numai ca, pentru aceasta, el trebuie sa-si sacrifice viata egoista. Ceea ce îi împiedica pe oameni sa faca acest sacrificiu, este teama de a dispare. Bineînteles, exista ceva care va dispare, este adevarat, dar acest ceva trebuie sa dispara pentru ca altceva sa poata lua nastere. Substanta lumânarii dispare pentru ca sa apara lumina si caldura. Veti spune ca dupa un timp, din lumânare nu va mai ramâne nimic; da, dar omul poate arde nelimitat. Odata aprins, el nu se mai poate stinge. Întotdeauna va exista în el o materie care va arde.

Idealul este de a arde pentru focul sacru al dragostei divine, caci în aceasta vâlvataie veti gasi secretul vietii. Majoritatea oamenilor înca nu au fost aprinsi, ei nu vor sa sacrifice nimic din natura lor inferioara, ei nu vor sa fie consumati, de aceea ramân ca niste lumânari stinse. Ei trebuie sa ia o hotarâre. Pentru a avea aceasta lumina si aceasta caldura, va trebui ca într-o zi sa se hotarasca si sa arda totul. Uitati-va la un foc: cu câta placere aduce lumea crengi pentru a-l alimenta! Aceste crengi ar putea ramâne undeva, parasite, inutile. Dar, odata aprinse, priviti câta bucurie ne produce focul. Si toate aceste energii se ridica în sus catre soare, înapoi de unde au venit... Trosniturile pe care le auziti, sunt bucuria, fericirea, eliberarea energiilor. Sunt lanturi care se rup: prizonieri care ies din închisoare si se elibereaza.

Daca exista obiceiul de a ne ruga Domnului aprinzând o lumânare, arzând tamâie, aceasta se face deoarece lumânarea sau tamâia care ard sunt simbolul sacrificiului, care consumându-se, produce rezultate. Nu se obtine nimic fara sacrificiu. Singur, sacrificiul, care transforma energiile trecându-le de la o stare la alta, produce vindecarea, iluminarea. El este adevarata transmutare alchimica. De fiecare data când aprind un foc sau o lumânare sunt patruns de profunzimea acestui fenomen care este sacrificiul si aceasta ma face întotdeauna sa gândesc ca, pentru a avea lumina, chiar si cea interioara, este necesar un sacrificiu, este întotdeauna necesar sa ardem ceva în noi.

Oamenii au acumulat în interiorul lor atât de multe lucruri pe care le-ar putea arde. Daca ei ar fi în stare sa arda toate impuritatile, toate tendintele egoiste, pasionale, care îi împing spre întunecimi, acestea ar produce o asemenea lumina, o asemenea forta, care i-ar transforma complet. Dar, în loc sa le arda, ei le pastreaza cu grija pe toate. Asteapta mai întâi sa li se faca frig, adica sa ajunga lipsiti de dragoste, de prietenie, de duiosie, ca în vremurile de frig grozav cînd nu mai ai cu ce sa te încalzesti si începi sa arzi scaune vechi, dulapuri vechi. Da, este necesar ca omul sa treaca prin peripetii, prin mari nenorociri, prin mari deceptii pentru ca, în sfârsit, sa se hotarasca sa arda vechiturile care s-au adunat în el de veacuri. Dar va veni si timpul acesta, va veni pentru toata lumea. Cei care m-au înteles, se vor duce cu bucurie sa puna pe foc tot ce este mucegait în ei, ros de viermi sau de molii... si hai la foc cu ele, si ce vâlvataie imensa!

Natura inferioara, personalitatea, este predestinata a alimenta spiritul. Trebuie sa întelegeti aceasta odata pentru totdeauna, si sa nu mai tot întrebati de ce toti aveti natura inferioara si cum sa scapati de ea. Nu trebuie sa scapati de ea, pentru ca fara ea nu ati putea supravietui pe pamânt. În timp ce cu ea, aveti toate elementele necesare pentru a alimenta spiritul. Trebuie sa stiti ca exista o lege magica conform careia daca vreti sa obtineti rezultate foarte înalte, trebuie sa sacrificati ceva din personalitatea voastra, pentru ca, prin aceasta renuntare veti elibera o energie care va alimenta succesul. Aceasta lege sta la baza sacrificiilor rituale pe care le gasim înca din antichitate în toate religiile. Atunci când implorau zeii pentru succesul unei actiuni, cei vechi sacrificau animale, cu gândul ca energiile continute în sângele care curge se va propaga în atmosfera înconjuratoare si va alimenta anumite entitati care îi vor ajuta la realizarea cererii lor. Dar a venit Iisus si El i-a învatat pe oameni sa nu mai sacrifice lucruri exterioare: animale, fructe, faina, ulei, caci chiar daca aceste daruri reprezentau un sacrificiu pentru cel ce le facea, nu era totusi un sacrificiu la fel de important ca si renuntarea la anumite slabiciuni, pofte sau dorinte. Acestea din urma constituie adevaratul sacrificiu. Deci, Iisus a venit si a cerut oamenilor sa nu mai sacrifice animalele exterioare, bietele de ele, care n-au gresit cu nimic pentru a merita o soarta atât de cruda, ci animalele interioare. Si cum natura inferioara este locuinta tuturor acestor jivine, ea trebuie arsa la focul sacrificiului pentru ca ea sa poata elibera toate fortele acumulate în ea. În acel moment, spiritul, sub forma de lumina, de caldura si de viata se va gasi în abundenta.

Bineînteles ca în organismul se produce deja o combustie, si gratie ei exista viata. Dar aceasta este numai o viata vegetativa, o viata animala. Eu va vorbesc de viata spirituala. Acolo se întâmpla altceva, nu corpul fizic este acela care arde, nu celulele, ci natura inferioara, si cu toate ca nu este vizibila, ea este imensa. Ne putem încalzi si ne putem lumina gratie ei timp de secole.

Pentru moment, din nefericire, omul nu-si arde natura inferioara, ci doar corpul fizic. Priviti cum, îmbatrânind, el devine tot mai scund si mai mic! Aceasta combustie fizica este naturala, normala, nu trebuie sa ne preocupe. În schimb, combustia naturii inferioare este cea care trebuie sa ne preocupe zilnic, pentru a avea lumina si caldura pentru vesnicie.

                                   Capitolul X   Vanitate si glorie divina

Se povesteste ca odata un discipol a venit la Maestrul sau si i-a spus: “Eu nu sunt multumit de înaltimea mea; as vrea sa fiu la fel de mare ca si soarele pentru a umple spatiul si a fi vazut de lumea întreaga. Ajuta-ma sa-mi îndeplinesc aceasta dorinta”. Maestrul a acceptat si discipolul a devenit într-adevar gigantic, toti îl puteau vedea de foarte departe si savantii si filozofii s-au apucat sa-l studieze si sa construiasca teorii asupra originii unei astfel de fapturi; în ceea ce îl priveste, fireste, era fericit, caci devenise obiectul interesului general. La putin timp dupa aceea, un alt discipol a venit la Maestru si i-a spus: ”Dimensiunile mele nu-mi permit sa ma dedic studiilor care m-ar interesa; sunt cu mult prea mare si as vrea sa devin minuscul pentru a ma putea strecura în cele mai mici interstitii ale naturii. Te rog, îndeplineste-mi dorinta”. Si de aceasta data, Înteleptul a facut ceea ce i-a cerut discipolul. Dar iata ca nici unul din cei doi discipoli nu a prevazut ca dupa un timp se vor satura, unul de a fi gigantic si celalalt minuscul; ei nu l-au întrebat pe Întelept cum ar putea reveni la dimensiunile lor initiale si s-au trezit într-o situatie neplacuta.

Eu nu cunosc provenienta acestei povesti dar ceea ce este sigur este ca cei doi discipoli erau foarte ignoranti: ei nu stiau ca întreaga viata se bazeaza pe o alternanta continua de dilatare si contractare. Da, mare si mic, sunt cei doi poli între care oscileaza viata; pericolul pentru om este acelasi ca pentru cei doi discipoli din anecdota, de a vrea sa se fixeze la un singur pol. Evident, aceasta tendinta de a se extinde pentru a ocupa cât mai mult loc posibil, exista la toti începând cu copilul care, chiar din primii ani de viata, creste si se mareste încontinuu. Când s-a oprit din cresterea fizica, el vrea sa creasca într-un alt mod, acumulând câti mai multi bani, avere si glorie, sa ajunga primul în concursuri si în competitii. Artistii, savantii, filozofii vor sa ocupe locul cel mai înalt în domeniul artei, al stiintei, al filozofiei. Si chiar cei care se consacra Domnului doresc si ei sa ocupe primul loc printre servitori. Ati citit fara îndoiala în Evanghelie ca mama apostolilor Iacob si Ioan a cerut, în numele fiilor ei, ca ei sa fie asezati în Ceruri de-a dreapta si de-a stânga lui Iisus.

Sa doresti sa fii primul, nu este un lucru condamnabil, caci Dumnezeu însusi a pus în om aceasta dorinta. Veti spune ca este vorba aici de vanitate. Da, dar nu este vanitatea tocmai aceea care îi împinge pe oameni sa faca lucruri minunate? Este adevarat ca ele sunt minunate mai ales pentru cei din jurul lor care sunt beneficiarii acestora, si nu într-atât pentru cel vanitos însusi care se cheltuieste si se zbate pentru a place celorlalti si pentru a câstiga încuviintarea si admiratia lor. Artistii sunt toti vanitosi, dar câta fericire, câta bucurie daruiesc ei celorlalti atunci când cânta, în timp ce poate ca ei însisi sunt câteodata descurajati si nefericiti!

Vanitatea nu devine prilej de îngrijorare decât atunci când ea asculta de mobiluri pur egoiste, când omul vrea sa-si satisfaca dorintele în detrimentul altora, înlaturând sau zdrobind pe cei din jurul sau. Dar a dori sa fii cel mai bogat si cel mai puternic pentru a-i ajuta pe cei saraci sau pentru a conduce întreprinderi care vor fi benefice tuturor, este bine înteles, cu totul altceva.

În ceea ce priveste cealalta tendinta, aceea de a ramâne mic, necunoscut, pe care o întâlnim la unele persoane fara ambitie, este ea oare de condamnat? Depinde. Daca ati ales calea spiritualitatii si va apropiati cu fiecare zi ce trece de Domnul, de dragostea Lui, de lumina Lui, ramânând în acelasi timp întelegator, generos, umil pentru a nu-i strivi pe ceilalti cu superioritatea voastra, evident ca este minunat. Dar daca modestia voastra se datoreaza numai unor conceptii mediocre si înguste asupra existentei, nu este un lucru grozav; nu faceti nimanui nici un bine, sunteti inutili. Deci, vedeti, fiecare tendinta poate fi buna sau rea si întotdeauna întelepciunea si dragostea sunt cele care trebuie sa o conduca.

Fara o directie, fara un control, dorinta de marire poate dauna, daca nu altora, cel putin persoanei în cauza. Au existat în istoria umanitatii persoane care au dorit atât de mult sa se ridice deasupra mediei oamenilor, prin stiinta, prin conceptia lor asupra lucrurilor, încât, singuratatea s-a închis în jurul lor din ce în ce mai mult, si ei au suferit. Bineînteles, au avut gloria, toata lumea vorbea despre ei, dar au fost singuri, caci nu au luat în considerare ca traiau pe pamânt si ca nu ar fi trebuit sa piarda niciodata contactul cu oamenii. În toate cele trebuie sa stim sa crestem si sa descrestem. Va voi da un exemplu: gânditi-va la un mag sau la un preot: pentru a sluji anumite ceremonii, el se îmbraca cu haine sacerdotale, poarta ornamente somptuoase... Dar odata sfârsite ceremoniile, el reia aceleasi haine ca toata lumea. Dupa o manifestare glorioasa a spiritului, el reia o atitudine simpla, naturala. Si chiar daca nu îmbraca haine de ceremonie, un Maestru poate apare discipolilor sai, în anumite circumstante, sub o lumina atât de mareata, atât de sublima, încât ei nu îl recunosc si sunt stupefiati, orbiti. Dar, daca îl reîntâlnesc câteva ore dupa aceea, îl regasesc simplu, accesibil ca si cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Aceasta dovedeste ca Maestrul este întelept si plin de dragoste. Plin de dragoste pentru ca el nu vrea sa ramâna multa vreme departe de oameni si întelept pentru ca o fiinta omeneasca, fie ea chiar si cel mai mare Initiat, nu se poate mentine fara pauze la un nivel sublim, caci aceasta ar necesita o tensiune prea mare, o prea mare cheltuiala de energii psihice, si sistemul sau nervos nu ar rezista.

Oamenii care abordeaza un aer distant si inspirat, ca si cum ar fi într-o continua comunicare cu Cerul, joaca teatru, caci nu este posibil sa te mentii fara întrerupere în astfel de stari. Si de altfel, chiar daca joaca teatru, acest lucru constituie o suprasolicitare a sistemului nervos. Nimic nu este mai obositor decât a forta muschii fetei sa pastreze o expresie artificiala care nu corespunde adevaratei stari interioare. Trebuie sa va destindeti muschii fetei si pentru aceasta este mai bine sa nu jucati roluri pentru care nu sunteti facuti, ci sa ramâneti simpli si naturali.

Trebuie sa stiti când sa va aratati mari si când sa va aratati mici. V-am mai spus, inima este cea care va învata lectia: ea se contracta si se dilata alternativ. Daca inima noastra este atât de înteleapta, de ce n-am fi si noi tot atât de întelepti? Din pacate, aceasta întelepciune lipseste,  mai ales femeilor: lor le place sa se prezinte mai expresive, mai amabile, mai inspirate sau mai îndragostite... Mai ales când o femeie întâlneste o prietena a ei pe care nu a mai vazut-o de mult, pentru a-i arata cât este de fericita, cum a reusit în viata, ea joaca un rol. Si apoi, dupa plecarea prietenei, dintr-un te miri ce, izbucneste în lacrimi. Daca este întrebata: “Dar ce s-a întâmplat? - Nimic, va raspunde, nervii”. Bineînteles ca de vina sunt nervii, pentru ca ea a fortat masura. Si pentru ce aceasta viata artificiala? Pentru a arunca praf în ochi? Ei bine, aceasta este vanitatea, si înca o vanitate stupida!

Vanitatea este cea care umfla lucrurile în timp ce modestia le readuce la starea normala. Dar vanitatea epuizeaza. Pentru a arata ca este bogat, câte cineva da mereu receptii, banchete, serbari... Când vistieria lui începe sa se goleasca, începe sa se împrumute pentru a putea continua, si apoi, într-o zi vine ruina totala. În câte domenii nu s-au vazut oameni ruinati prin vanitatea lor: ei voiau sa fie luati drept oameni exceptionali! Deci retineti bine aceasta: vanitatea epuizeaza, în timp ce simplitatea, modestia, va ajuta sa va recuperati energiile. De aceea întelepciunea ne sfatuieste sa ramânem simpli. Da, câteva ore, câteva zile, trebuie sa ramânem simpli, stersi pentru a recupera energiile pe care am fost obligati sa le cheltuim vrând sa-i ajutam pe ceilalti, sa-i luminam, sa le distribuim bogatii.

Omul a fost crescut pentru a participa la gloria divina. Aceasta idee este simbolizata în Evanghelii prin parabola festinului. La acest festin, un invitat nu a fost acceptat pentru ca nu îsi îmbracase hainele de ceremonie. Aceasta însemneaza ca pentru a fi primit la serbarile pe care le da Cerul, trebuie, vorbind simbolic, sa purtam podoabe si haine somptuoase. Da, dar apoi trebuie sa stiti sa parasiti petrecerea, sa va dezbracati de toate podoabele si sa mergeti sa va reculegeti undeva unde nu va vede nimeni... pentru a va putea pregati pentru o noua serbare.

Daca ati fi stiut sa observati, ati fi remarcat ca si în viata cotidiana omul asculta de aceste doua miscari. Dimineata, se scoala, se îmbraca, pleaca de acasa si se manifesta în diferite feluri. Seara, revine acasa, se închide în camera lui, îsi scoate hainele, se scufunda în pat, stinge lumina si adoarme. Iar a doua zi, totul reîncepe. Omul apare si dispare continuu, deci el cunoaste instinctiv aceste doua legi. Si atunci de ce, când este vorba sa le aplice în alte domenii, nu mai stie când sa dispara si când sa reapara, când sa se arate si sa radieze si când sa se eclipseze, sa “reintre în culise”, cum se spune în teatru? Din moment ce disparitia nu este nimic altceva decât recuperarea energiilor, daca omul nu stie sa dispara, el nu va recupera niciodata, ca toti acei oameni care petrec zile si nopti surmenându-se si apoi sunt complet epuizati. În acel moment, bineînteles ca el dispare, si dispare de tot! Da, o disparitie fortata, dar asa ceva nu este de dorit!

                                                                     II

Forta care ne împinge continuu sa actionam pentru a ajunge la ceva mai bun, nu este înca cunoscuta si îmbraca mereu alte fete. În realitate, este usor de distins: daca este îndreptata spre pamânt, catre cautarea de bunuri si succese materiale pentru a epata galeria, atunci este vorba de vanitate si nu este chiar atât de recomandat ca ea sa fie cultivata. Dar daca este îndreptata catre Cer, adica se manifesta ca o dorinta de a îndeplini voia lui Dumnezeu, pentru a merita sa fii primit printre alesi, aceasta nu mai poarta numele de vanitate ci de glorie divina, caci este o dorinta care atinge eternitatea, si ei trebuie sa-i dam frâu liber.

Sa luam un exemplu simplu, cum ar fi cel al hainelor. Unii oameni sunt indignati când vad felul în care se îmbracau în trecut aristocratii. Catifele, satinuri, matasuri, dantele, perle si pietre pretioase, pentru ce tot acest etalaj? Pentru a atrage atentia si a arunca praf în ochi? Da, dar iata ca atunci când în pictura tuturor tarilor s-a dorit reprezentarea Îngerilor, a Arhanghelilor, a Divinitatilor acestia nu au fost îmbracati în haine grosiere, din contra; si ei au fost reprezentati în haine minunate, acoperiti cu aur si cu pietre pretioase. În acest caz, exceptând spiritele înguste care nu vor sa accepte legea corespondentelor, nimeni nu este socat. Caci, în mod inconstient, toti simt aceasta corespondenta între bogatia interioara si bogatia exterioara, între frumusetea interioara si frumusetea exterioara.

De altfel, în domeniul invizibil, un Initiat, un Sfânt, un Profet, un Mare Maestru, poarta haine somptuoase si pietre pretioase, si aceste haine sunt aura. Adevaratele vesminte ale Initiatului sunt aura sa cu toate culorile, iar pietrele pretioase reprezinta calitatile si virtutile sale. Cu siguranta ca ati citit în Biblie povestea lui Iosif, caruia tatal sau, Iacob, i-a daruit o tunica în mai multe culori care a stârnit gelozia fratilor sai. Aceasta tunica a lui Iosif este evident simbolul aurei sale. Amintiti-va, deasemenea, de hainele sacerdotale pe care le purta Marele Preot la evrei: fodul si mai ales pectoralul cu cele douasprezece pietre pretioase.

Aceasta traditie a hainelor si a ornamentelor sacerdotale s-a pastrat pâna în zilele noastre, cu aceeasi semnificatie: bogatia exterioara trebuie sa semnifice bogatia interioara a celui ce le poarta. Ele au si un rol magic: ele nu actioneaza numai asupra celui ce le poarta transpunându-l într-o stare mai sacra, mai mistica, dar actioneaza si asupra spiritelor din lumea invizibila pe care vrea sa le atraga sau sa le respinga. Bineînteles ca esential ramâne ceea ce se petrece în inima si în sufletul preotului, al Initiatului, caci nu hainele sunt acelea care îi dau maretia, puritatea, întelepciunea si puterea, daca el nu le poseda.

Bineînteles ca aceasta corespondenta între aparenta interioara si aparitia exterioara nu  prea mai exista la oameni: se întâlnesc oameni urâti sau saraci pe dinafara care sunt frumosi si bogati înauntrul lor, si invers; eu v-am explicat deja de ce lucrurile stau astfel. Dar în lumea divina, în Cer, exista o corespondenta absoluta între interior si exterior. Ma veti întreba: “Dar fiintele de sus au si o aparenta exterioara?” Bineînteles, tuturor calitatilor, virtutilor si fortelor le corespunde câte o forma, un suport, un vehicul. Noi spunem ca fiintele de sus sunt spirite, dar ele nu sunt pur si simplu spirite. Orice spirit, oricât de elevat ar fi, poseda un corp, dar acesta este alcatuit dintr-o materie atât de cristalina, de transparenta, de subtila, încât noi nu o putem vedea. Spiritele au un corp care corespunde fortelor si calitatilor pe care le poseda, la fel cum colierele, coroanele si toate podoabele corespund acumularilor spirituale, caci perlele si pietrele pretioase simbolizeaza anumite virtuti. Astazi, bineînteles, vedeti oameni purtând haine si podoabe minunate pe care nu le merita. Totul nu este decât minciuna, teatru: ei vor sa atraga atentia asupra unei aparente frumoase pentru a-si ascunde mizeria interioara.    

Si totusi, dorinta de a te arata sub o lumina cât mai avantajoasa nu are nimic rau în sine. Se poate spune chiar ca natura însasi a pus în om aceasta tendinta pentru a-l obliga sa evolueze. Se poate întâmpla ca, în dorinta de a atrage aprobarea sau admiratia altora, unii sa fi reusit sa se depaseasca. Oamenii care erau fricosi, dar nu voiau sa-si deceptioneze familia care îsi pusese încrederea în ei, au devenit adevarati eroi. Si un artist nu conteneste în a se perfectiona în arta sa, pentru ca publicul sa nu se plictiseasca niciodata de el si de operele lui. De altfel, si educatorii, parintii, profesorii încearca sa foloseasca aceasta tendinta pentru a obtine de la copii rezultate mai bune. Când îi arati unui copil ca astepti ceva de la el, ca ai încredere în el, el face tot posibilul pentru a reusi. Chiar si de la un delicvent se pot obtine rezultate bune dându-i o responsabilitate care sa-i arate ca se are încredere în el. În cea ce ma priveste, aceasta este metoda pe care eu o utilizez cu tinerii: le arat întotdeauna ceea ce pot sa devina, viata de splendoare care poate deveni a lor daca lucreaza dupa regulile divine, si am vazut toate transformarile pe care aceasta idee le poate produce în ei.

Vanitatea este deci întotdeauna o tendinta buna în masura în care ea este pusa în serviciul evolutiei. Eu v-am spus întotdeauna ca sunt vanitos: numai ca nu vreau sa obtin aprobarea oamenilor caci numai Dumnezeu stie prin ce drumuri întortocheate trebuie sa treci pentru a-i satisface. Nu, ceea ce doresc eu sa câstig este aprobarea Entitatilor sublime de sus si aceasta ma obliga sa dezvolt în mine tot ceea ce este mai bun si mai frumos. De fapt, vanitatea este totdeauna în legatura cu frumusetea. Când cineva este frumos, doreste imediat sa se arate celorlalti pentru a fi admirat. În timp ce acel care nu are nimic demn de a fi admirat nu are chef sa se arate. O femeie care si-a patat rochia sau careia i-a fugit un ochi de la ciorap nu va merge, pentru a fi vazuta, pe strada cea mai luminata, din contra, ea va face în asa fel încât sa treaca cât mai neobservata.

Natura este cea care i-a dat omului vanitatea, si, de altfel, vanitatea este mult mai naturala decât orgoliul. Orgoliul nu este ceva natural, este chiar o atitudine care are în ea ceva monstruos. Deci nu încercati sa va lepadati de vanitate, caci nu veti mai realiza nimic... Ah! Draga mea vanitate! Eu, daca ar trebui sa o abandonez, as fi pierdut. Deci, o pastrez cu grija, dar fac în asa fel încât ea sa fie în slujba mea si nu eu în a ei, caci altfel stiu unde m-ar târî ea. Am înteles de multa vreme ca vanitatea poate fi utila, ca ne putem servi de ea, ca o putem pune la lucru, dar cu conditia sa întelegem cât este de periculos sa dorim gloria pentru noi însine. Ceea ce trebuie sa facem este sa-l glorificam pe Domnul, un ideal sublim pentru care sa lucram; din aceasta glorie divina vom fi într-o zi aureolati. Deci, învatati si voi sa va orientati vanitatea într-o directie mai buna, adica în sus.

Se poate spune ca exista tot felul de vanitati: una inferioara si una superioara; una va împinge sa va extindeti în plan orizontal si alta sa va ridicati, sa luati directia verticala. Inconvenientul, cu vanitatea inferioara, este ca ea suscita imediat gelozia si ostilitatea pentru ca  se da în spectacol si face zgomot pentru a atrage privirile. Daca numele vostru apare pe toate afisele de teatru si de cinema sau pe toate etichetele de produse, sau pe paginile publicitare ale tuturor revistelor, vor exista întotdeauna persoane care se vor simti lezate de reusita voastra: si ele aveau ambitii, si ele voiau sa obtina reusita si gloria, dar iata ca voi sunteti cei care ati reusit si ei va invidiaza. În timp ce, daca îi lasati pe ei sa-si faca afacerile lor în liniste si voi va veti ocupa doar de perfectionarea voastra, de a va apropia din ce în ce mai mult de Domnul, acel drum este, va asigur, cu mult mai liber si ei va vor lasa în pace.

                                  CAPITOLUL XI   Orgoliu si smerenie

Vanitatea se arata buna, amabila, generoasa; ea merge peste tot pentru a fi vazuta, ea face bine pentru a fi remarcata, este serviabila pentru a fi apreciata. Dar celui care o manifesta îi este daunatoare, asta este sigur. În schimb, în ceea ce priveste orgoliul, el nu-i este nimanui de folos; nici macar celorlalti. Cel orgolios este dur si dispretuitor, el vrea sa fie apreciat si respectat fara sa faca nimic pentru altcineva. Satisfacut de buna parere pe care o are despre el însusi, el nu se duce sa se prezinte în fata celorlalti, ci vrea ca ceilalti sa se deranjeze pâna la el pentru ca sa îl descopere. El este ca vârful muntelui, solitar, de gheata. Trebuie sa urci pentru ca sa îl gasesti si chiar si atunci ramâne deseori inaccesibil si ascuns. Iar atunci când constata ca nu i se acorda nici respect si nici aprobare, ca nu este recunoscut ca o fiinta superioara, el se închide si se întuneca. La cel vanitos exista cel putin o lumina... o lumina nu prea grozava, ce-i drept, dar cel putin face ceva pentru ca sa straluceasca. Cel orgolios este întunecat, este sub semnul lui Saturn, cât timp cel vanitos este mai curând sub semnul lui Jupiter.

Daca se studiaza aceasta problema din punct de vedere frenologic, se va observa ca centrul vanitatii este situat pe lateralul craniului, în timp ce orgoliul este situat pe axa mediana putin mai la spate. Dar vanitatea si orgoliul nu îi sunt proprii numai omului; le vedem aparând deja la regnul vegetal si la cel animal. Dintre animale, gaina este vanitoasa, în timp ce cocosul este orgolios. Dintre vegetale, pepenele este vanitos si dovleacul este orgolios, rosia este vanitoasa si prazul este orgolios. La oameni, femeia este mai curând cea vanitoasa si barbatul cel orgolios. O femeie orgolioasa este un barbat deghizat si invers. Pentru o femeie este mai potrivit sa fie vanitoasa. În fiinta noastra interioara întâlnim atât orgoliul cât si vanitatea: intelectul este înclinat spre orgoliu, inima spre vanitate. Pe masura ce se dezvolta, intelectul devine orgolios, el se izoleaza de ceilalti. Inima, din contra, este vanitoasa, simte nevoia de a arata tot ce are sau tot ce stie sa faca.

Se poate spune ca Initiatii din Antichitate se caracterizau prin orgoliu: ei doreau sa pastreze cu gelozie toate secretele si tineau multimea departe de mistere. În zilele noastre, din contra, Initiatii au tendinta sa reveleze totul, sa daruiasca totul. Priviti, toata Stiinta Initiatica este acum expusa la lumina zilei; s-ar putea afirma deci, ca Initiatii contemporani sunt mai curând vanitosi. Sa spunem astfel, daca vreti, ca si eu sunt vanitos, da, si ca gratie vanitatii mele voi învatati de la mine multe lucruri, ceea ce nu ar fi cazul daca as fi orgolios.

Dar, sa ne oprim acum asupra orgoliului care este într-adevar defectul cel mai greu de învins, chiar si pentru un Maestru sau pentru un Initiat. Multi oameni care au urcat, de exemplu pâna în vârful unor munti înalti, au constatat ca, acolo sus multe dintre slabiciunile si dorintele lor inferioare îi parasisera, ei se simteau mai mari, mai dezinteresati, mai generosi. Un singur lucru nu îi parasea: orgoliul. Ca si copacii care nu pot rezista deasupra unei anumite altitudini, tendintele noastre inferioare nu rezista la o anumita elevare spirituala, cu exceptia orgoliului care, ca lichenul agatat înca de stâncile cele mai înalte, îi acompaniaza pe Sfinti si pe Initiati pâna la ultimul lor grad de evolutie.

Este destul de usor sa te eliberezi de toate celelalte defecte, dar de orgoliu este deosebit de dificil, cu atât mai dificil cu cât el este capabil sa îmbrace toate aparentele, chiar si cele virtuoase, cele mai luminoase. Câti nu sunt aceia care au cazut deja din cauza orgoliului lor, mândri de stiinta lor, de puterea lor, de sfintenia lor! Cu toata întelepciunea lor, ei nu au observat ca inima lor se împietrea si unii chiar au sfârsit prin a crede ca ei erau Dumnezeu pe pamânt. De aceea este recomandabil ca discipolul sa se fereasca înca de la început.

Ce este orgoliul? Un mod de a tine capul si de a privi. Bineînteles, iata o definitie pe care nu o veti gasi în nici un dictionar. Dar de ce nu as avea dreptul sa am definitii proprii? Si umilinta este tot un fel de a tine capul... veti întelege îndata. Sa presupunem ca obisnuiti sa priviti mereu numai în jos, ce veti vedea? Animale, insecte, microbi, adica prosti, nebuni, criminali. Comparându-va cu ei, va veti gasi inteligent, genial, o perfectiune si veti începe sa-i dispretuiti pe ceilalti, sa doriti sa-i striviti. Iata orgoliul: o comparatie cu cei ce se afla sub voi. Smerenia este atitudinea inversa: ea consta în a privi în sus, în a ridica ochii catre toate fapturile superioare... si comparându-va cu ele, va veti gasi foarte mic.

Traditia initiatica povesteste ca Lucifer era cel mai mare si cel mai frumos dintre Arhangheli. În puterea sa, a început sa creada ca este egalul Domnului si a vrut chiar sa Îl detroneze. Si acesta este tot orgoliu: a ne crede egali cu o fiinta care ne depaseste si sa dorim sa o înlocuim. Vazând aceasta, un alt Arhanghel s-a ridicat si a spus: “Cine este asemenea Domnului?” în ebraica “Mi (cine) - Ka (asemenea) - El (Dumnezeu)”. Atunci Domnul, care se spune ca privea scena, a spus: “De acum înainte te vei numi Mikael (Mihai) si vei fi conducatorul ostilor ceresti”. Daca orgoliul l-a facut sa cada pe cel mai mare dintre Arhangheli, care în caderea lui a antrenat si alti îngeri, cu atât mai mult el poate produce caderea oamenilor.

Pentru a scapa de orgoliu trebuie sa facem eforturi si sa cunoastem cele doua naturi ale noastre, cea superioara si cea inferioara, individualitatea si personalitatea despre care v-am vorbit deja de atâtea ori, si sa învatam sa lucram cu ele. Numai cu aceasta conditie va puteti pazi de orgoliu. Exact ca si în cazul vanitatii, al furiei, al fortei sexuale: în loc sa fiti învinsi, subjugati de orgoliu, îl puteti domina dându-i de lucru. Nici eu nu ma simt aparat daca nu fac acest lucru. Umanitatea duce cu ea acest orgoliu de milioane de ani, dar el îsi are ratiunea de a fi, si învatând sa-l dominam pentru a-l pune la lucru, putem scapa de el.

Prima conditie pentru a fi stapân pe orgoliu este a sti sa-i recunosti manifestarile. Dar multi oameni iau orgoliul drept umilinta si invers. Atunci când vad un om care sta în fata celor puternici din aceasta lume cu o atitudine servila pentru ca se simte sarac, nestiutor si slab în comparatie cu ei, ei spun ca el este umil. Dar când întâlnesc pe cineva care vrea sa realizeze Împaratia Domnului, spun: “Ce orgoliu!” Nu, ei se înseala. Primul nu este umil: el se înclina în fata celui bogat si puternic din cauza slabiciunii lui sau din nevoie, caci nu poate face altfel, dar daruiti-i putina bogatie si putina forta si veti vedea atunci daca este într-adevar umil!

Nu trebuie sa ne încredem în atitudinea unora pe motiv ca, pentru moment, nu fac rau nici unei muste. Ei sunt docili; dar docili fata de cine? Câti nu sunt ca aceia care în momentul în care ajung sa posede mijloacele de a se impune, îsi spun: “Cutare si cutare mi-au facut rau altadata, las'ca le dau eu lor acum o lectie!” si se razbuna. Daca un om, atunci când a primit în mâna bogatia si puterea ramâne întelegator, accesibil, se poate spune ca umilinta sa este reala, autentica. Dar atâta vreme cât aceasta experienta nu a fost facuta, nu putem fi siguri de nimic.

Priviti, deasemenea, anumite persoane asa-zis umile, în diferite încercari. Câte din ele, în fata celor mai mici dificultati nu se revolta împotriva Domnului sau chiar îi neaga existenta! Adevarata umilinta nu este sa te înclini în fata celor puternici, a celor bogati, a calailor, ci în fata lumii divine, în fata Domnului, sa respecti tot ce este sacru, sa-l pastrezi în tine si în jurul tau. Câti nu se cred umili, în timp ce calca în picioare legile divine! Nu, umilinta este serviciul absolut, disponibilitatea absoluta, este supunerea absoluta fata de Creator.

În opinia unora, Iisus era orgolios pentru ca spunea: “Eu sunt fiul Tatalui”, gonea negustorii din Templu cu un bici si îi numea pe farisei “soi de vipere”, “fii ai diavolului”, “morminte spalate”... În realitate, El nu era orgolios, caci se supunea celor hotarâte în Ceruri si în fata celor mai cumplite suferinte a spus: “Tata, faca-se voia Ta si nu a mea”.

Orgoliosul este acela care îsi închipuie ca el este totul, ca el nu depinde de nimeni si de nimic, exact ca si o lampa care ar pretinde ca ea este cea care da lumina, fara sa se gândeasca ca, daca centrala electrica va înceta sa-i mai furnizeze curentul electric, va ramâne întunecata. Orgoliosul crede ca el este izvorul fenomenelor ce se petrec în el; de aceea, pentru a scapa de orgoliu, Initiatul care obtine o victorie spirituala nu trebuie sa spuna: “Eu sunt cel care am reusit!” ci “Doamne, Tu esti cel care ai reusit prin mine... Fie ca gloria sa revina numelui Tau!”.

Omul umil stie ca el nu este o fiinta izolata, ca nimic nu depinde de el si ca, daca nu ramâne legat de Cer, nu va avea nici forta, nici lumina si nici întelepciune. El simte ca este o za dintr-un lant infinit, conductorul unei energii cosmice care vine foarte de departe si care curge prin el catre ceilalti oameni. Omul smerit este o vale stropita cu apa care coboara de pe înaltimi pentru a fertiliza câmpiile, el primeste fortele care izvorasc în munti si atunci cunoaste abundenta. În timp ce cel orgolios, care crede ca depinde numai de el, sfârseste, mai devreme sau mai târziu, prin a pierde totul. Înca nu a fost înteleasa toata bogatia umilintei.

Orgoliul este un defect al intelectului si daca vreti sa vedeti una dintre cele mai stralucitoare manifestari ale orgoliului în lume, ascultati-i vorbind pe oamenii de stiinta, pe filozofi, pe artisti, pe oamenii politici, atunci când îsi prezinta ideile, punctele lor de vedere, crezul lor: toti sunt convinsi ca sunt singurii care au dreptate, care gândesc corect, si sunt gata sa-i masacreze pe ceilalti pentru a face sa triumfe convingerile lor. Istoria este plina de acesti oameni care, convinsi ca ei sunt cei care se afla în posesia adevarului, sau macar de a fi bratul drept al Domnului, si-au permis sa devasteze orase întregi, sa masacreze populatia. Priviti doar Biserica cu Inchizitia. Toti acei preoti, acei episcopi s-au crezut atât de superiori încât si-au permis sa-i extermine pe cei pe care i-au considerat ca gresesc. Ce orgoliu, ce prezumtie!

Atâta vreme cât îsi închipuie ca punctele lor de vedere sunt cele mai bune si se pronunta în orice problema într-o maniera care nu admite replica, oamenii nu vor face altceva decât sa comita erori. Caci, aceasta atitudine este contrarul unei atitudini inteligente. Adevarata inteligenta este umilinta, adica sa recunoastem ca exista fiinte deasupra noastra care ne depasesc si care pot întelege lucrurile mai clar, mai  pur, si mai divin decât noi. Numai un idiot îsi poate închipui ca felul lui de a vedea lucrurile este absolut. Omul inteligent va spune: “Iata, pentru moment gândesc asa, sunt asa, înteleg asa. Dar asta nu înseamna ca nu exista alte fiinte mai evoluate, care sunt capabile sa ma învete sau sa ma ajute. Voi merge sa le caut.” Iata adevarata inteligenta.

Dar unde întâlnesti fiinte care sa judece atât de întelept? Câti nu sunt aceia care îsi varsa sângele si îsi sacrifica viata (sau pe cea a altora) doar pentru a demonstra ca ei au dreptate! Caci din nefericire, nimic nu produce mai multe conflicte între oameni decât dezacordul asupra ideilor. Toti sunt dispusi sa se accepte unii pe altii cu slabiciunile si lipsurile lor, dar de îndata ce ideile lor politice, filozofice sau religioase diverg si se opun, razboiul  e gata. Priviti lumea: câtor fiinte exceptionale nu li s-au recunoscut virtutile si sfintenia numai pentru ca aveau puncte de vedere diferite! Au fost decapitati ca niste hoti ordinari, fara nici o consideratie pentru valoarea lor morala. Orgoliul te face orb la virtutile celui ale carui opinii vrei sa le combati. Orgoliul este cel care atâta fiintele unele împotriva altora, si umilinta este cea care restabileste armonia între ele.

Întelepciunea, inteligenta, adevarata inteligenta divina, o poseda fiintele umile, cele care nu se încred numai în elucubratiile intelectului lor. Atâta vreme cât intelectul vorbeste, discuta, face zgomot si ocupa el singur tot locul, mentalul superior nu mai poate sa-si spuna cuvântul. Singur mentalul superior ne permite sa întelegem scopul divin pentru care omul a venit pe pamânt si nu numai sa-l întelegem ci sa-l si realizam. Lipsit de aceasta umilinta, care permite sa ne proiectam dincolo de intelect, omul va trece mereu pe lânga esential. Doar atunci când va fi reusit sa reduca pretentiile nesabuite ale intelectului, el va da mentalului superior posibilitatea de a se manifesta, si splendoarea universala se va descoperi în fata privirii sale uimite.

Toti cei care sunt convinsi de dreptatea absoluta a opiniilor lor, sunt orgoliosi. Veti spune: ”Atunci niciodata nu trebuie sa ne gândim ca avem dreptate?” Bineînteles ca da, si eu va voi da metoda pentru ca acest gând sa nu antreneze o atitudine de orgoliu. Dar mai întâi este necesar sa aveti idei clare asupra naturii inteligentei, ca si asupra originii punctelor voastre de vedere, a opiniilor.

Inteligenta noastra nu este altceva decât suma, sinteza multor mii de centre si organe care se afla în noi, a tuturor tendintelor, pulsiunilor pe care le transformam din încarnare în încarnare de milioane de ani, este un rezumat al tuturor facultatilor si capacitatilor pe care le poseda celulele care compun organismul nostru, iar cu cât celulele sunt mai evoluate, mai sensibile, mai armonioase, cu atât inteligenta noastra este mai dezvoltata. Iata ceea ce trebuie înteles. Inteligenta nu este un atribut separat, distinct, independent de ansamblul fiintei umane, de celulele sale, de organele sale. De aceea, a gândi corect nu necesita numai un efort al intelectului, este în realitate rezultatul unei întregi discipline de viata.

Sa mergem mai departe. Care este originea acestei inteligente pe care noi o posedam? Ea este reflectarea Inteligentei Cosmice. Dar este o reflectare imperfecta, caci trecând prin toate celulele noastre care sunt adesea prada dezordinii pasiunilor noastre, bineînteles ca este limitata si întunecata. Inteligenta Cosmica nu se poate manifesta perfect printr-un individ care nu stie înca sa-si stapâneasca miscarile instinctive; dar cu cât se purifica, se perfectioneaza cu atât mai mult creste capacitatea lui de a sesiza si a capta lumina acestei inteligente.

Din moment ce inteligenta este o consecinta a starii în care se afla toate celulele corpului sau, discipolul trebuie sa vegheze sa le mentina într-o stare cât mai armonioasa, fiind atent la calitatea hranei sale fizice, dar mai ales a celei psihice (la senzatiile sale, la sentimentele sale, la gândurile sale); altfel el ramâne închis celor mai mari revelatii. Nu exista un alt mod de a-ti ameliora inteligenta, decât prin a-ti îmbunatati felul în care traiesti. Eu am crezut aceasta întotdeauna, am stiut-o întotdeauna si întotdeauna am lucrat în acest sens.

Când vad câteodata persoane care îsi dau cu parerea asupra unor subiecte despre care nu stiu nimic, cu certitudinea absoluta asupra adevarului pe care îl sustin si care sunt gata sa-i extermine pe ceilalti si sa se distruga pe sine în numele convingerilor lor, sunt uluit. Ei nu-si vor pune niciodata întrebarea: ”Si daca ma însel? Poate ca nu sunt chiar atât de evoluat, atât de purificat, de receptiv. Oare am dreptul sa fiu atât de convins? Trebuie sa ma asigur: voi mai studia.” A, nu, nu, ei îi vor ucide pe ceilalti, se vor ucide si pe ei, dar nu vor renunta la parerile lor.

Dar cum pot oare oamenii sa fie într-atât de convinsi ca au dreptate în toate, în evenimente, în religie, în politica, în dragoste?... Dupa câtiva ani îsi schimba complet parerile si din nou cred ca au dreptate. În tinerete au gândit într-un fel, adulti gândesc altfel si la batrânete vor gândi iar altfel. Atunci de ce tin atât la ideile lor? Ar trebui sa-si spuna: ”Din moment ce mi-am schimbat parerile pâna acum de mai multe ori, cine îmi dovedeste ca de data asta am dreptate?” Chiar si la 99 de ani trebuie sa ne spunem: ”Astept înca pentru ca sa ma pronunt. Poate ca de azi în câteva mii de ani, voi vedea lucrurile mai clar. Mi-am schimbat de atâtea ori parerile în cursul vietii!”. Trebuie sa fim într-adevar convinsi, dar nu de capacitatile noastre de a judeca, caci ele sunt limitate, incomplete. Mai traiti înca putin si va veti schimba înca de câteva ori parerile.

Acum, ca ati înteles cât suntem toti de amenintati de orgoliu, luati-va precautiuni pentru a nu fi atinsi: în fiecare zi încercati sa priviti în sus, sa va comparati cu fiintele care va depasesc, Arhanghelii, Divinitatile, si veti vedea ca nu sunteti mare lucru. De aceea în loc sa va dati cu parerea asupra tuturor subiectelor spunând: ”Dupa parerea mea, este asa... În opinia mea...” încercati sa cunoasteti opinia Stiintei Initiatice, a Marilor Maestri  ai umanitatii, întrebati-i cum vad ei lucrurile pentru ca ei sa va comunice lumina lor. Toti se înseala atâta vreme cât nu s-au dus sa-si verifice opiniile, modul lor de a vedea lucrurile, comparându-le cu Inteligenta Cosmica. Istoria este cea care dovedeste ca dupa ani de zile se observa ca au comis erori mari.

Deci, iata cea mai buna metoda pentru a rezista orgoliului. Stiind ca din cauza erorilor pe care le-ati putut comite în încarnarile anterioare, aveti în aceasta existenta o inteligenta foarte limitata si ca a va baza pe ea însemneaza a va lasa prada catastrofelor, trebuie sa cereti permanent parerea lumii divine. În fiecare zi obisnuiti-va sa priviti în sus si sa spuneti: ”Iata ce gândesc eu despre acest subiect, despre aceasta persoana. Am oare dreptate? Luminati-ma”. În acel moment, nu numai ca nu mai puteti fi orgoliosi, dar primiti raspunsuri clare si adevarate si sunteti pe drumul cel bun. Sa nu credeti niciodata ca ati atins perfectiunea, nu, voi mergeti doar pe drumul catre perfectiune. Trebuie sa fiti foarte atenti caci atâta vreme cât nu ati ajuns înca în vârf, puteti înca sa va înselati.

De altfel, se poate spune ca toti aceia care nu lucreaza cu adevarat pentru ca sa-si transforme modul de viata, care continua sa se lase hartuiti de dorintele lor inferioare, chiar daca cer Cerului sa fie luminati, primesc un raspuns eronat; nu este vorba de intuitie, ci de o impresie mincinoasa. De ce? Pentru ca raspunsul Cerului trecând prin toate straturile lor impure pe care le-au acumulat, sufera o deformare. Exact ca atunci când scufundam un baton în apa: el ne pare frânt. Da, chiar si sfaturile lumii divine, daca trec prin straturi de impuritati, se deformeaza. Si atunci exista atâtea riscuri de erori ca este mai bine sa nu ascultati ceea ce receptionati. Multa lume este receptiva, putin mediumnica, putin clarvazatoare, si este adevarat ca capteaza elemente din lumea invizibila dar sunt elemente amestecate, carora este bine sa nu li se dea credibilitate. Singur acela care face eforturi pentru a se purifica, a se curata, a se înnobila, primeste de la Ceruri raspunsuri clare, limpezi si adevarate.

                                     Capitolul XII   Sublimarea fortei sexuale

Povestea primului barbat si a primei femei, Adam si Eva, asa cum este relatata în Geneza, viata lor în gradina Edenului si motivul pentru care ei au fost izgoniti din aceasta gradina este o povestire de o mare profunzime simbolica care niciodata nu va fi îndeajuns cercetata.

Dumnezeu a pus, deci, întreaga gradina a Edenului la dispozitia Evei si a lui Adam. El le-a interzis doar sa guste din fructele Arborelui Cunoasterii Binelui si Raului. De ce?

Într-un anumit fel, Paradisul era un laborator alchimic, si primii oameni erau alchimisti care studiau proprietatile elementelor, simbolizate prin copacii gradinii. Si daca Dumnezeu le-a interzis sa manânce din Arborele Cunoasterii Binelui si Raului, acesta era din cauza ca el continea elemente pe care ei nu erau înca pregatiti sa le suporte, trebuiau sa mai astepte.

Dar, iata ca Eva, mai curioasa decât Adam, observa aceste fructe cu mare interes fara a îndrazni sa le atinga. Dar în acel moment, sarpele care se afla în spatele ei s-a trezit, caci era foarte cald, si serpii se trezesc si devin foarte agili la caldura. Ori, în acea zi, era foarte cald în Paradis... bineînteles ca toate acestea sunt simbolice!... si sarpele ascuns în sira spinarii Evei (A se vedea în “Centri si corpuri subtile” - colectia Izvor nr. 219 - cap.VI, partea I-a, unde Arborele Cunoasterii Binelui si Raului este asimilat sistemului de chakre si sarpele fortei Kundalini.) s-a trezit si i-a spus: “Încearca, gusta din acest fruct, de ce te temi? Daca vei mânca vei deveni asemenea Domnului, si tocmai de aceea El ti-a interzis”. Era adevarat ca din cauza acestui fruct Eva va deveni asemeni lui Dumnezeu, dar numai dupa miliarde de ani de suferinta, de peripetii, de reîncarnari succesive. Deci Eva a mâncat din fructul interzis si i-a dat si lui Adam. Dar organismul lor nu-l putea suporta. Dumnezeu spusese: “Daca veti mânca din acest fruct, veti muri”. Si într-adevar au murit, au murit în sensul ca în ei s-a produs o schimbare de constiinta. Înainte erau liberi, fericiti, usori, luminosi si ei au murit pentru aceasta stare superioara; au murit pentru bucuriile si luminile Cerului si au prins viata pentru suferintele pamântesti.

Sarpele din Geneza este deci un simbol: simbolul fortei sexuale care s-a trezit în om si careia i-a cazut victima. Sarpele se trezeste la caldura si adoarme la raceala. În toate pasiunile veti întâlni caldura: o caldura care distruge si care consuma totul în interior. În padurile ecuatoriale unde domneste o caldura puternica, traieste cel mai mare numar de fiare salbatice. Cel care se aventureaza adesea la ecuator (stomac, sex) se izbeste de pasiuni (fiare) care încep sa se înmulteasca în el.

Sarpele este considerat expresia raului în om, cu toate ca în realitate simbolismul sau nu este exclusiv negativ: din contra, sarpele este considerat si simbolul întelepciunii. Aceasta dubla semnificatie este foarte bine reprezentata prin Caduceul lui Hermes.

Pentru Initiati, primul sarpe al caduceului reprezinta forta sexuala, cauza raului iar al doilea sarpe este simbolul transformarii acestei forte într-o alta energie, foarte puternica care este întelepciunea si clarviziunea. Iata pentru ce faraonii vechiului Egipt sunt adeseori reprezentati cu un sarpe mic care iese dintre cei doi ochi. Aceasta semnifica ca ei au transmutat forta sexuala ridicând-o pâna la creier. Aceasta forta transmutata le da Initiatilor posibilitatea de a arunca o privire asupra subtilitatilor lumilor supraterestre. Anumite religii ale Antichitatii aveau un cult pentru serpi si acestia erau folositi ca oracole; la Delphi de exemplu, se spunea ca Pythia savârsea oracole sub inspiratia unui sarpe Python.

Înteleptii care cunosc legile si mijloacele de a transforma puterea care dormiteaza în fiecare om, devin “serpi”, adica fiinte întelepte, prudente. În India, înteleptii sunt numiti “nagi” adica serpi, pentru a arata ca fortele raului pot deveni benefice daca omul stie sa le transforme. Sarpele din noi se afla în coloana vertebrala. La baza coloanei dormiteaza puterea sarpelui Kundalini, si Kundalini poate face minuni în Initiatul care stie cum sa-l trezeasca. (A se vedea  în “Centri si corpuri subtile” - colectia Izvor nr. 219 - cap.V: forta Kundalini.)

Câti religiosi din trecut considerau ca forta sexuala este o forta diabolica care trebuie înfrânta prin toate mijloacele! Si care era rezultatul? Ei nu mai aveau viata în ei, resursele lor scadeau, nu mai aveau nici elan, nici o bucurie. Îsi închipuiau ca astfel vor deveni sfinti. Dar sfintenia nu este asta! În trecut, generatii întregi au urmat acest drum si ce a iesit din asta?...

Bineînteles, ca dintre miile de mistici, unii aveau într-adevar har, o inteligenta si o vointa iesite din comun, care le permiteau sa treaca prin aceasta uscaciune, dar nici ei nu se dezvoltau si nu înfloreau. De ce? Pentru ca nu stiau ca forta sexuala este o energie divina pe care Creatorul a dat-o umanitatii, spre fericirea ei... si nu spre nenorocirea ei asa cum credeau ei.

Forta sexuala este o energie care trebuie exploatata cu întelepciune: este o seva bruta care se transforma în celule si pe care spiritul o distribuie apoi în tot organismul sub forma de vitalitate în planul fizic, sub forma de dragoste si de bucurie în inima, sub forma de lumina si întelepciune în creier.

Forta sexuala este o putere enorma pe care înteleptii stiu sa o conduca: ei nu o lasa sa îi chinuie sau sa îi împinga sa traiasca tragedii, ei nu o lasa sa inunde sau sa distruga satele si orasele din ei, ci construiesc mari uzine, canale de irigatie si culeg roadele pe care aceasta forta repartizata cu întelepciune le-a produs. Cu cât suntem mai rationali în utilizarea fortei sexuale, cu atât acumulam mai multe bogatii spirituale. Forta sexuala dominata, este exact ca si apa unui mare fluviu pe care o canalizam pentru a iriga pamânturi, cum au facut Egiptenii cu Nilul, asigurând astfel prosperitatea tarii. Cu cât omul exploateaza mai întelept forta sa sexuala, cu atât el se apropie de Împaratia lui Dumnezeu si întelege sensul si frumusetea vietii.

S-ar parea însa ca, cu cât li se explica mai mult oamenilor problema dragostei din punct de vedere initiatic, cu atât înteleg mai putin. De ce? Pentru ca de mii de ani ei au repetat de prea multe ori mereu aceleasi practici, acelasi mod de comportament; ei nu pot întelege ca dupa ce le-a dat fapturilor o perioada de timp anumite comportamente sexuale, natura vrea acum sa le schimbe drumul, pentru a-i face sa descopere, în acest domeniu, alte moduri de manifestare, superioare, mai frumoase, mai spirituale. Când li se vorbeste despre o astfel de conceptie asupra dragostei, ei raspund ca daca nu îsi vor mai putea satisface nevoile sexuale, vor muri, caci aceasta este ceea ce îi face sa traiasca! Da, într-adevar asta tine în viata radacinile dar florile din vârf mor. Deci, totul depinde de persoana si de gradul sau de evolutie.

Oamenii sunt facuti pentru a evolua în toate domeniile, si atunci de ce nu ar evolua si în domeniul dragostei? Si tocmai acest stadiu superior, aceasta evolutie consista în a sublima energia sexuala, a o dirija în sus, catre cap, pentru a hrani creierul si a-l face capabil de cele mai minunate creatii. Dragostea este o forta divina care vine de sus si ea trebuie respectata, pastrata si chiar sa ne gândim sa o întoarcem înapoi catre Cer, în loc sa o trimitem în infern unde este luata si utilizata de monstri, de larve, de elementali. Atâta timp cât oamenii nu vor cunoaste modalitatile de a utiliza aceasta energie pentru lucrari spirituale de mari proportii, ei vor continua sa o risipeasca si de aceea saracesc, se abrutizeaza. Toata lumea stie ca forta sexuala urmeaza o anumita directie. Dar sunt foarte putini aceia care sunt constienti de faptul ca ea poate fi orientata într-o alta directie, si care se decid sa faca aceasta experienta.

Forta sexuala este resimtita de majoritatea oamenilor ca o tensiune teribila de care simt nevoia sa se elibereze. Si se elibereaza, fara sa stie ca pierd astfel ceva foarte pretios, o chintesenta care este consumata în mod stupid numai în placeri, în timp ce ea ar fi putut fi folosita pentru o adevarata regenerare a întregii lor fiinte. Omul trebuie asemuit unui bloc cu 50 sau 100 de etaje; se va întelege atunci ca este necesara o presiune ridicata, o tensiune mare pentru a face ca apa sa urce pâna la partea superioara a cladirii, pentru ca locatarii de la etajele superioare sa beneficieze de apa pentru a se spala, a bea, pentru a-si uda florile, etc. Fara aceasta presiune, apa nu va urca niciodata pâna sus. Daca ei ar sti ce reprezinta aceasta tensiune, daca ar sti cum sa o foloseasca, oamenii ar ajunge sa-si adape si sa-si hraneasca celulele creierului, caci aceasta energie poate urca pâna la creier prin canale pe care natura inteligenta le-a construit special în acest scop.

Putem compara acest sistem de canale cu cel ce se gaseste într-un arbore. Toate substantele extrase prin radacini din sol formeaza seva bruta. Aceasta seva aspirata de perii absorbanti ai radacinii este transportata prin vasele lemnoase de-a lungul trunchiului pâna la frunze si apoi alimenteaza florile si fructele. Arborele cunoaste secretul alchimic al transmutarii materiei. Si atunci, daca arborele cunoaste acest secret, de ce omul nu l-ar cunoaste si el?

Tensiunea este deci folositoare, nu trebui sa ne debarasam de ea, caci gratie ei, energia poate urca pâna sus: altfel, în loc sa se trezeasca pentru a face lucrari minunate, celulele creierului vor ramâne amortite, saracite, cloroformizate si se vor multumi sa asigure doar bunul mers al functiilor inferioare, atâta tot. Atâta vreme cât nu veti învata sa va stapâniti, va privati de toate posibilitatile de a  deveni puternici si inteligenti.

Cum sa-i faci pe barbati si pe femei sa înteleaga ca, în planurile Inteligentei cosmice, aceasta energie a fost destinata sa fie folosita pentru creatii sublime? Nu este chip! Ei cauta placerea, cauta ceea ce este usor de obtinut, ceea ce nu cere nici un efort. Ei bine, aceasta placere trebuie platita foarte scump. Ei nu stiu ca cel care face eforturi pentru a se domina, nu numai ca se îmbogateste, dar resimte si o placere extraordinara. Dar cuvântul “placere” nu este cel potrivit aici caci el este legat de manifestarile instinctelor inferioare, ci cuvintele “bucurie”, “încântare”, “extaz”sunt mai potrivite. Placerea nu este întotdeauna ceva de lauda, ba chiar câteodata ne este rusine, în timp ce bucuria, încântarea, extazul nu pot fi atinse decât prin declansarea fortei divine din noi.

Ma adresez în special tineretului. Tinerii nu-si dau seama ca exista experiente care i-ar îmbogati mai mult decât acelea în care ei se aventureaza în mod obisnuit si de pe urma carora în câtiva ani îsi vor pierde prospetimea, farmecul, frumusetea, lumina. Tinerii vor sa experimenteze dragostea fizica, bine, înteleg, dar ei nu vor gasi fericirea prin acumularea acestor experiente; dupa câtva timp vor fi uitat toate senzatiile de placere pe care le-au resimtit si nu va mai ramâne decât ruina, regretul, întunecarea. Trebuie sa încerce sa faca un efort de stapânire de sine; chiar daca nu vor reusi chiar de la început, rezultatele vor veni încetul cu încetul; vor fi mândri de a fi fost capabili sa învinga si se vor simti mai puternici.

Unii vor spune: “Dar cum sa ne exersam?” Nu este greu deloc, exista atâtea ocazii în care tinerii se întâlnesc: pe strada, la serviciu, la petreceri, în excursii, la diferite întâlniri, pe plaja... Si atunci, este firesc sa simta câteodata un elan trezindu-se în ei. Dar în loc sa faca tot ce le sta în putinta pentru a-si satisfaca cât mai grabnic dorintele, de ce sa nu ia hotarârea sa reziste si sa faca un efort de sublimare? Da, sa ia energia care s-a trezit în ei si sa o ridice pâna la Cer, pâna la Mama Divina, pâna la Tatal Ceresc... Facând aceste exercitii timp îndelungat, vor ajunge cu timpul sa dea acestor energii o cu totul alta orientare si sa simta ceea ce este cu adevarat dragostea spirituala.

Amintiti-va, deasemenea, ceea ce v-am spus despre sacrificiu: ca este periculos sa renuntati la ceva: la un obiect, la o obisnuinta, la o dorinta, fara a le înlocui cu altceva, un alt obiect, o alta obisnuinta, o alta dorinta. De aceea dragostea nu trebuie niciodata refulata, ci trebuie înlocuit obiectul dragostei cu altul mai vast, mai luminos.

Sa luam un exemplu: un barbat iubeste o femeie si crede ca nu se poate lipsi de ea. Dar aceasta femeie nu este libera, sau chiar el însusi este însurat, si deci nu pot trai împreuna fara ca aceasta sa produca mari perturbari într-o familie. Cum va putea el sa învinga aceasta dorinta? Foarte simplu, tot cu ajutorul femeilor: în loc sa se limiteze la o singura femeie, trebuie sa ia hotarârea în inima lui, în sufletul lui, de a iubi în acelasi timp toate femeile. Va fi atunci atât de ocupat încât nu va mai avea timp sa se tina nici macar dupa una singura si astfel toate femeile îl vor salva. Bineînteles ca aceiasi metoda este valabila si în cazul unei femei. Este necesar sa va deprindeti sa realizati aceasta largire a constiintei, altfel veti ramâne mereu împartiti, în conflict cu voi însiva. Si chiar daca ati pierdut fiinta iubita, daca ea v-a parasit sau a murit... nu trebuie sa o înlocuiti cu alta, caci riscati sa o pierdeti si pe aceasta, ci înlocuiti-o cu o mare dragoste îndreptata spre ceva ceresc, divin. Atunci calmul, linistea se vor restabili în voi pentru ca vidul vostru interior se va umple cu prisosinta. Bineînteles ca, cu toate ca este de dorit ca toata lumea sa depuna eforturi în acest sens, nu îi este dat oricui sa poata sa stapâneasca cu adevarat forta sexuala pentru a întâlni dragostea superioara. De aceea, înainte de a va avânta într-o astfel de încercare este bine sa va analizati si sa va cunoasteti cât mai bine. Daca simtiti ca aveti înca mare nevoie de placerile fizice, este de preferat sa nu încercati sa renuntati brusc la ele, caci astfel va fi mai rau. Dar daca ati evoluat deja si simtiti nevoia de a avea trairi mai subtile, mai spirituale, de a întelege splendoarea lumii divine si de a ajuta oamenii cu dragostea voastra, puteti alege acest drum. Dar, va repet, el nu este pentru toata lumea si eu nu sfatuiesc pe oricine sa apuce pe acest drum, pentru ca eu cunosc bine toate inconvenientele care pot sa se produca. Ce se va întâmpla, de exemplu în cupluri, daca unul din cei doi se va decide pentru a trai o dragoste mai spirituala, în timp ce celalalt nu se poate lipsi de placerea fizica si face din asta o tragedie? Bineînteles ca eu voi fi cel vinovat. Stiu ca este un mare risc sa va vorbesc asa cum am facut-o, sunt obligat însa sa dau învataturi celor care vor sa evolueze si sunt constient de pericolul la care ma expun de a fi gresit înteles si de a-mi atrage ostilitati.

Eu cer doar tuturor celor care ma asculta sa încerce sa înteleaga adevarul spuselor mele, sa înteleaga mai ales ca nu am intentia de a strica familiile, ci doar aceea de a largi din ce în ce mai mult constiinta atât a barbatilor cât si a femeilor. Daca conceptia uzuala pe care unii oameni o au despre dragoste ar da rezultate bune, n-as avea nimic de spus. Dar priviti putin cum se petrec lucrurile: drame, sinucideri, crime, divorturi... si chiar atunci când doi sunt împreuna, deseori ei se gândesc unul la amanta, celalalt la amantul pe care îi au sau pe care le-ar placea sa îi aibe. Aparent îsi sunt fideli unul altuia, dar în interiorul lor sunt pe cale sa se însele.

De aceea, chiar atunci când cineva nu se simte înca în stare sa traiasca fazele elevate ale dragostei, el trebuie totusi sa încerce sa îmbunatateasca ceva în felul lui de a iubi. Va voi da o comparatie. Aveti în fata voastra doua sticle. Sa presupunem ca una reprezinta barbatul si cealalta femeia. Cum fiecare din ei nu conteneste sa extraga din celalalt, foarte repede ambele sticle se vor goli si nu mai ramâne decât ca ele sa fie aruncate pentru a fi apoi înlocuite. Aceasta este ceea ce se petrece în conceptia obisnuita privitoare la dragoste: se bea dintr-o sticla care are un continut limitat si când ea s-a golit, este aruncata. Cum trebuie facut pentru ca aceste “sticle” sa nu se goleasca niciodata? Este necesar ca fiecare dintre ele sa fie legata la Izvorul infinit al dragostei: atunci nimic nu le va putea epuiza, ele vor fi mereu pline, alimentate pentru totdeauna de catre apa Izvorului.

Aceasta înseamna ca, în loc sa va opriti asupra a ceea ce este superficial la o femeie sau la un barbat, sa îi iubiti spiritul, sufletul si astfel sa va conectati la ceva viu, ceva ce este deja legat la Izvor, la Dumnezeu. Astfel, dragostea voastra va dura pentru totdeauna: chiar si atunci când veti îmbatrâni, ridati, veti continua sa va iubiti, caci nu ati iubit trupul, ci o fiinta care este reflectarea Divinitatii. Prin femeie, barbatul o cauta de fapt pe Mama Divina, el se ridica pâna la ea pentru a primi energii, lumina, bucurie. Prin barbat, femeia se ridica pâna la Tatal Ceresc.. si în acest fel dragostea lor nu va lua niciodata sfârsit. Dar daca barbatul si femeia se multumesc sa se caute în planurile inferioare, sa nu se mire daca vor fi repede deceptionati. Este normal, cum ar putea dragostea sa dainuiasca când dincolo de trup nu mai exista nimic altceva bun si frumos de iubit?

Priviti cum se petrec lucrurile în natura: tot ceea ce este întunecat, murdar, impur, are tendinta de a se acumula în partea de jos si ceea ce este pur se ridica deasupra. La fel se petrec lucrurile si în fiinta umana: si în el tot ceea ce este grosier se aduna în partile inferioare, în timp ce tot ce este usor, pur, luminos, urca catre cap. De aceea ochii, urechile, gura, nasul, creierul sunt asezate în partea superioara, în timp ce alte functii sunt plasate în partea inferioara. Acestor doua parti fizice ale omului îi corespund cele doua naturi ale sale, inferioara si superioara: personalitatea si individualitatea. Dragostea manifestata de personalitate, care nu se gândeste decât sa ia, sa se ghiftuiasca, este îmbâcsita cu elemente grosiere si întunecate. În timp ce dragostea manifestata de individualitate contine elemente de generozitate, de dezinteres, este pura si luminoasa...

Prin dragostea lor egoista si senzuala, oamenii îsi transmit tot felul de elemente întunecate care îi împiedica sa vada limpede si sa simta senzatiile celeste. Bineînteles, sunt liberi, se pot lasa în voia tuturor poftelor lor, dar nu este în interesul lor! Daca Initiatii au dat reguli si prescriptii, n-au facut-o pentru a le interzice placerile dragostei, ci pentru a-i împiedica sa coboare prea jos în stari de constiinta inferioare, acolo unde nu vor mai putea primi nimic din binefacerile si minunile lumii divine.

De acum înainte, încercati sa faceti eforturi pentru a întelege aceasta filozofie sublima, caci ea este singura care îi învata pe barbati si pe femei cum sa-si utilizeze toate aceste elanuri pe care si le dau unii altora, toata aceasta minune, fericire de a se contempla pentru a fi mereu inspirati si pentru a deveni niste genii, niste divinitati.

Dar toate acestea nu le veti întelege cu adevarat decât dupa ce le veti întelege întâi înauntrul vostru prin meditatii si prin modificari interioare. Când veti fi reusit, va veti afla în posesia tuturor bogatiilor pe care natura vi le-a pregatit, le veti putea folosi cu tot atâta precizie ca si cum v-ati afla într-un laborator: veti sti sa folositi elementele si fortele pentru propria voastra regenerare, iluminare si pentru cea a lumii întregi.