OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
De la om la Dumnezeu
sefiroti şi ierarhii îngereşti
colecţia
IZVOR Nr. 236
Cap I DE LA OM LA DUMNEZEU:
NOŢIUNEA DE IERARHIE
Oamenii
se aseamănă adesea cu vapoare în derivă. Ei se conduc, din fericire, după
câteva reguli date de familie, studii, meserie, viaţă socială, dar în interior
mulţi sunt ca nişte ambarcaţiuni lansate în plină mare, fără busolă şi fără
hartă de navigaţie. Veţi spune că unii au religia... Da, religia ajută mult
oamenii, dacă cei care o reprezintă se preocupă cu adevărat de a le da un
sistem coerent, plecând de la care ei pot să-şi organizeze viaţa interioară.
Dar eu nu vreau să critic bisericile şi clerul, mulţi alţii au făcut-o înaintea
mea, poate mai bine ca mine. Ceea ce vreau, e să vă dau metode care vă vor
permite să realizaţi ceea ce este scopul tuturor religiilor: stabilirea unei
legături cu Dumnezeu.
Da,
auzim de atâtea ori repetându-se că cuvântul religie vine din latinescul
“religare” adică relegare! Religia e cea care îl releagă pe om la Dumnezeu. Dar
ce idee avem despre Dumnezeu, şi cum se poate stabili această legătură? Veţi
spune: “E uşor, ne legăm la Dumnezeu prin rugăciune.” Ah! dacă ar fi aşa de
simplu! Ca şi cum ar fi suficient să spunem: “Dumnezeul meu... Domnule
Dumnezeu...” pentru a intra în legătură cu El!
Pentru
a pretinde că îl atingem direct pe Dumnezeu, trebuie să ştim ceea ce este! Nu
vreau să spun că nu se întâmplă să auzim câte ceva de la El, dar în orice caz
nu de la El în persoană. Să luăm un exemplu foarte simplu. Aveţi de trimis o
scrisoare... Ea va trece în mod necesar prin intermediari: angajatul de la
poştă care pune ştampila, cei care o expediază, calea ferată, vaporul sau
avionul. Când ea soseşte în sfârşit la destinaţie, câteodată după zeci de zile,
factorul poştal o distribuie: el o pune în cutia de scrisori sau o lasă la
portar, care se va ocupa de ea. Şi dacă trebuie să scrieţi unei persoane
suspusă, unui monarh, unui preşedinte de Republică sau unui ministru, atunci ea
v-a trece prin mâinile secretarilor care o vor transmite... sau nu o vor
transmite; dacă conţinutul scrisorii voastre nu e de o importanţă capitală ea
nu va ajunge niciodată la destinatar, numai la un colaborator care o va citi şi
vă va răspunde.
Iată
cum se petrec lucrurile pe pământ. Deci, cel care îşi imaginează că atunci când
se adresează lui Dumnezeu mesajul său sau rugămintea sa Îl atinge direct, e un
ignorant, asta e! Pe pământ, e imposibil să te adresezi unui personaj înalt fără
a trece prin intermediari, dar ei îşi închipuie că pe Dumnezeu, da, îl vor
atinge direct! Pentru că Dumnezeu, înţelegeţi, e un bonom foarte drăguţ, foarte
accesibil, putem să-L batem pe umăr, să-L tragem de barbă, El ascultă toate
plângerile, toate reclamaţiile şi chiar El în persoană răspunde la acestea...
Dar ce e cu toţi aceşti ignoranţi care cred că gândurile şi sentimentele lor
ajung direct la Dumnezeu şi chiar El Însuşi va veni special să se ocupe de ei?
E singur în Cer, înţelegeţi, El nu are servitori, nu are lucrători pentru a
face munca, El trebuie să facă totul. Şi e acelaşi care odinioară s-a înhămat
să creeze lumea în şase zile. Săracul, câtă muncă! Nu are pe nimeni care să-L
ajute.
Pe
pământ, cel mai mic patron are una sau mai multe secretare şi echipe de
lucrători; dar Dumnezeu, nu, El Însuşi trebuie să facă toată munca şi oricine
poate să aibă de-a face cu El. Unii vă vor spune: ei discută cu Dumnezeu şi
Dumnezeu le răspunde. Sau uneori, e invers: Dumnezeu le vorbeşte şi ei Îi
răspund! Nefericiţii, dacă lucrurile s-ar petrece aşa cum îşi imaginează, de
mult ar fi fost fulgeraţi, pulverizaţi, nu ar fi rămas nici cea mai mică urmă
din ei. Dumnezeu e o energie de o putere indescriptibilă, nici o fiinţă umană
nu a putut nici să-L atingă, nici să-L asculte, nici să-L vadă. Veţi spune că
Avraam, Moise şi profeţii Israelului au vorbit cu Dumnezeu. Da, Vechiul
Testament e plin de aceste dialoguri, dar în realitate acesta nu este decât un
mod figurat de a prezenta lucrurile...
O
imagine care ne poate da aproximativ o idee despre Dumnezeu este cea a
electricităţii. Ne servim de electricitate pentru a ne lumina, a ne încălzi şi
pentru a face să funcţioneze tot felul de aparate. În case, uzine, oraşe, totul
funcţionează cu electricitate! Dar ştiţi câte precauţii trebuie luate pentru a
nu provoca scurtcircuite şi accidente ca incendii sau electrocutări, de
exemplu. Un contact direct cu electricitatea poate fi mortal, pentru că e o
energie de o putere imensă. Pentru a o face să vină la noi şi pentru a o putea
utiliza cu riscuri mici, trebuie să o adaptăm cu ajutorul transformatoarelor,
apoi să o canalizăm prin intermediul circuitelor adesea foarte complicate. Ei
bine, este la fel şi cu Dumnezeu. Dumnezeu este comparabil cu o electricitate
pură care nu poate coborî până la noi decât prin intermediul
transformatoarelor. Aceste transformatoare sunt nenumăratele entităţi luminoase
care populează cerurile şi pe care tradiţia le numeşte ierarhiile îngereşti.
Prin ele primim lumina divină, şi tot prin ele reuşim să intrăm în relaţie cu
Dumnezeu.
Da,
iată ce trebuie ştiut: între noi şi Dumnezeu există un întreg drum de parcurs,
un spaţiu atât de vast încât e imposibil să-l concepem, şi acest spaţiu nu e
gol, el se compune din regiuni locuite de entităţi spirituale. Toate religiile
au menţionat într-un fel sau altul existenţa acestor regiuni şi acestor
entităţi. Pentru mine, tradiţia evreiască este cea care dă noţiunile cele mai
precise, cele mai clare. Atât creştinismul cât şi islamismul au moştenit în
parte aceste noţiuni.
Majoritatea
oamenilor se poartă ca şi cum ar fi singurele creaturi cu adevărat evoluate.
Sub ei sunt animalele, plantele, pietrele, iar deasupra, foarte departe,
undeva, este Dumnezeu... câţi încă o cred! Ei ignoră existenţa tuturor acelor
fiinţe care fac legătura dintre Dumnezeu şi ei. Sau, chiar dacă ştiu de
existenţa lor pentru că au auzit vorbindu-se de ele, ei se gândesc la ele rar,
nu încearcă să stabilească legături cu aceste fiinţe. Catolicii, ortodocşii se adresează
sfinţilor; e bine, dar chiar şi cei mai mari sfinţi nu sunt decât fiinţe umane,
şi cultul acestora aminteşte adesea de culturile păgâne: pentru a regăsi un
obiect pierdut trebuie să ne adresăm sfântului Antoine de Padoue; pentru a
evita un accident, sfântului Christophe... Toţi sfinţii calendarului sau
aproape toţi au o funcţie particulară, şi un număr incalculabil de Notre Dame
sunt invocate pentru a obţine vindecarea, protecţia, naşterea unui copil,
abundenţa recoltelor, întoarcerea soţului sau femeii infidele, etc. Creştinii
au tendinţa de a dispreţui religiile politeiste şi multitudinea lor de
divinităţi, fără a-şi da seama că şi ei de asemenea, într-un anume fel, au un
veritabil panteon.
Acest
obicei de a invoca entităţi spirituale cărora li se atribuie diferite puteri
provine dintr-o veche antichitate şi creştinii l-au preluat şi l-au prelungit.
Aceasta arată clar că, chiar şi pentru ei, Dumnezeu este atât de departe că au
nevoie să recurgă la intermediari. De aceea e important de a cunoaşte mai bine
existenţa ierarhiilor îngereşti, ce sunt ele, cum se situează şi care sunt
puterile lor.
Se
menţionează în Geneză un simbol al acestei ierarhii îngereşti care face
legătura între om şi Dumnezeu: e scara lui Iacob. “Iacob ajunse într-un loc
unde îşi petrecu noaptea, pentru că soarele asfinţise. El a luat o piatră pe
care a pus-o căpătâi şi s-a culcat în acel loc. Şi a avut un vis. Se făcea că o
scară era sprijinită de pământ iar capătul atingea cerul, iar îngerii lui
Dumnezeu urcau şi coborau pe această scară. Şi iată, Eternul se afla deasupra
ei.”
Scara
e o imagine interesantă de studiat, pentru că ea exprimă nu numai ideea de
intermediar între jos şi sus, dar şi cea a ierarhiei: se vorbeşte de “scară
socială” pentru a exprima ierarhia situaţiilor pe care oamenii le ocupă unii
faţă de alţii. Se vorbeşte de scara valorilor, scara culorilor... Întreaga
viaţă demonstrează necesitatea unor scări... nu numai pentru a urca pe un
acoperiş! Veţi spune că există şi alte mijloace. Da, dar şi acestea sunt tot
echivalente cu o scară.
Tradiţia
creştină, care preia tradiţia evreiască, învaţă despre existenţa a nouă ordine
îngereşti: Îngerii, Arhanghelii, Principatele, Virtuţile, Puterile,
Dominatorii, Tronurile, Heruvimii, Serafinii. Aceste ordine îngereşti sunt
fiecare un aspect al puterii şi virtuţilor divine, dar mai ales reprezintă
pentru noi noţiuni mai accesibile decât cuvântul Dumnezeu. Pentru buna noastră
dezvoltare spirituală, trebuie să cunoaştem existenţa acestor entităţi care ne
depăşesc, pentru că ele sunt pentru noi ca nişte faruri pe drumul nostru.
Desigur,
puteţi să vă adresaţi lui Dumnezeu, dar ştiind că nu-L veţi atinge niciodată
direct. Servitorii săi îi vor transmite dorinţele, rugăciunile voastre... sau
poate nu le vor transmite: multe cereri nu ajung la destinaţie pentru că pe
drum există entităţi care fac un triaj. Ele privesc şi spun: “Nu e necesar să
aducem aceste lucruri până la Dumnezeu, El are altceva de făcut decât de a
asculta acest gen de reclamaţii. La coş cu ele!”
Şi
să nu vă imaginaţi că Dumnezeu în persoană va veni să vă viziteze. Va veni
poate un Arhanghel aducându-vă un mesaj, un atom de lumină, şi aceasta va fi
deja foarte mult. Cine suntem noi pentru ca Dumnezeu, Stăpânul lumilor, să se
deplaseze?... Şi de altfel nu am rezista puternicelor vibraţii ale prezenţei
Sale. Se spune în Psalmi: “Totul se face ca ceara în faţa Sa.”
Ordinele îngereşti sunt transformatoare
care canalizează această putere pentru ca ea să poată sosi până la noi fără a
ne pulveriza.
Da,
acestea să fie clare pentru voi. Puteţi, desigur, să vă adresaţi direct lui
Dumnezeu, şi eu o fac, dar ştiind că sunt alţii care transportă cererile
voastre, şi dacă ele nu sunt pure şi dezinteresate ele vor fi aruncate la coş
şi nu veţi primi nici un răspuns. E bine să ştiţi de la început cum stau
lucrurile pentru a nu vă înşela şi a nu aştepta inutil. Tot ceea ce putem primi
de la Dumnezeu este o rază, un efluviu care vine de departe, de foarte departe
şi care coboară prin intermediul ierarhiei îngereşti. Tot Dumnezeu este Acela
care ne răspunde, pentru că Dumnezeu se găseşte la toate nivelele creaţiei, dar
El nu ne răspunde niciodată direct.
Cap II PREZENTAREA ARBORELUI
SEFIROTIC
Pentru
cel care simte nevoia de a se apropia de Creator, de a-i penetra imensitatea,
religia dă câteva mijloace: rugăciunea, participarea la slujbele religioase,
ascultarea unor anumite reguli. E bine, dar e insuficient. Pentru a ne apropia
de Dumnezeu, nu e suficient a simţi emoţii mistice şi a respecta reguli, e
necesar de a aprofunda un sistem de explicare a lumii.
De
la început, am vrut să găsesc un astfel de sistem şi l-am căutat în toate
direcţiile. Am studiat ce învaţă marile religii ale lumii, şi sistemul care mi
s-a părut cel mai bun - cel mai vast şi în acelaşi timp cel mai precis - l-am
găsit în tradiţia evreiască, în Kabbala: Arborele sefirotic, Arborele vieţii.
Nu spun că alte doctrine sunt rele sau false, nu, dar noţiunile pe care le
prezintă rămân risipite, nu dau o privire aşa de profundă, aşa de structurată
şi aşa de sintetică. Arborele sefirotic este o sinteză a universului, el este
pentru mine cheia care permite descifrarea misterelor creaţiei. El se prezintă
sub forma unei scheme foarte simple, dar conţinutul său e inepuizabil. Şi
chiar, multe episoade din Vechiul şi Noul Testament pot fi interpretate în
lumina Arborelui sefirotic.
Kabalişti
împart universul în zece regiuni sau sefire corespunzătoare primelor zece numere
(cuvântul sefiră, la plural sefirot, semnifică numărarea). Fiecare sefiră se
identifică cu ajutorul a cinci nume: numele lui Dumnezeu, numele sefirei
însăşi, numele şeful ordinului îngeresc, numele ordinului îngeresc şi în fine
numele unei planete (planşa de la sfârşitul volumului vă permite să consultaţi
în orice moment schema detailată a Arborelui Sefirotic).
Este
vorba de cinci planuri distincte şi veţi înţelege mai bine natura lor ştiind că
putem să stabilim o corespondenţă între aceste cinci planuri şi cele cinci
principii din om care sunt: spiritul, sufletul, intelectul, inima şi corpul
fizic: Dumnezeu corespunde spiritului, sefira corespunde sufletului, şeful
ordinului îngeresc corespunde intelectului, ordinul îngeresc corespunde inimii
şi planeta corespunde corpului fizic.
Fiecare
sefiră e deci o regiune locuită de un ordin al spiritelor luminoase având în
fruntea sa un arhanghel, el însuşi supus lui Dumnezeu. Deci Dumnezeu este Cel
care dirijează aceste zece regiuni, dar sub un nume diferit în fiecare regiune.
Iată de ce Kabbala dă zece nume lui Dumnezeu. Aceste zece nume corespund unor
atribute diferite. Dumnezeu este unul, dar El se manifestă diferit în funcţie
de aceste regiuni. Este tot timpul acelaşi Dumnezeu unic, dar prezentat sub
zece aspecte diferite, şi oricare dintre aceste aspecte nu e inferior sau
superior altuia.
Cele
zece nume ale lui Dumnezeu sunt:
- Ehieh - Eloha
vaDaath
-
Iah -Iehovah
Tsebaoth
-
Jehovah - Elohim Tsebaoth
-
El -
Chadai El Hai
-
Elohim Gibor- Adonai Meleh
Semnificaţia
acestor nume necesită explicaţii. A se vedea cap IV.
Cele
zece sefiroturi sunt:
n Kether: Coroana
n Tiphereth: Frumuseţea
n Hohmah: Înţelepciunea
n Netsah: Victoria
n Binah: Inteligenţa
n Hod: Gloria
n Hessed: Graţia
n Iesod: Fundamentul
n Gebourah: Forţa
n Malhouth: Regatul
Şefii
ordinelor îngereşti sunt:
- Metatron: care
participă la Tron
- Raziel: secretul
lui Dumnezeu
- Tsaphkiel: contemplarea
lui Dumnezeu
- Tsadkiel: justiţia
lui Dumnezeu
- Kamael: dorinţa
lui Dumnezeu
- Mikhael: care
e ca Dumnezeu
- Haniel: graţia
lui Dumnezeu
- Raphael: vindecarea
lui Dumnezeu
- Gabriel: forţa
lui Dumnezeu
- Ouriel: Dumnezeu
este lumina mea, sau Sandalfon care e interpretat ca forţa
care uneşte materia în formă.
Ordinele
îngereşti sunt:
- Hayoth
haKodesch: Animalele sfinţeniei sau, în religia creştină, Serafinii
- Ophanim: Roţile, sau
Heruvimii
- Aralim: Leii,
sau Tronurile
- Haschmalim: Scânteietorii
sau Dominatorii
- Seraphim: Înflăcăraţii,
sau Puterile
- Malahim: Regii,
sau Virtuţile
- Elohim: dumnezeii,
sau Principatele
- Bnei
Elohim: Fii de dumnezeu, sau Arhanghelii
- Kerroubim: Puternicii,
sau Îngerii
- Ischim: Oamenii
sau Comuniunea Sfinţilor
În
fine, corpurile cosmice sau planetele care corespund planului fizic sunt:
- Reschith
haGalgalim: primele turbioane
- Mazaloth: Zodiacul
- Chabtai: Saturn
- Tsedek: Jupiter
- Madim: Marte
- Chemesch: Soarele
- Noga: Venus
- Kohave: Mercur
- Levana: Luna
- Aretz: Pământul,
sau Olam Iesodoth, adică lumea fundamentului.
Cei
din vechime, care nu cunoşteau decât şapte planete, nu au plasat pe Arborele
sefirotic nici pe Uranus, nici pe Neptun, nici pe Pluton. Ei au făcut să
corespundă lui Kether nebuloasele, primele turbioane: Reschith
haGalgalim, şi lui Hohmah, Zodiacul: Mazaloth. Putem
să păstrăm această atribuire, dar putem de asemenea să-l plasăm pe Uranus la
nivelul lui Hohmah, pe Pluton la nivelul lui Daathşi pe
Neptun la nivelul lui Kether.
Kabaliştii
au numit această figură Arborele Vieţii pentru că acest ansamblu format din
sefiroturi trebuie înţeles ţinând cont de tocmai de imaginea unui arbore.
Cum
e făcut un arbore? El are rădăcini, un trunchi, crengi, frunze, flori şi fructe
care sunt solidare între ele. La fel, sefiroturile sunt legate între ele prin
căi de comunicare numite “cărări”. Aceste cărări, în număr de 22, sunt
desemnate de cele 22 de litere ale alfabetului ebraic:
Cele
22 de cărări şi cele 10 sefiroturi sunt numite cele 32 de căi ale Înţelepciunii
care sunt, simbolic, plasate în Hohmah. Veţi înţelege mai bine
natura şi funcţiile acestor treizeci şi două de căi dacă veţi încerca să faceţi
o legătură cu faptul că avem 32 de dinţi. Da, şi de altfel nu se vorbeşte de
“dinţi (măsele) de minte”? Avem 32 de dinţi pentru a mesteca hrana şi cele 32
de căi sunt de asemenea, într-un anumit fel, dinţi cu care mestecăm hrana
psihică şi spirituală pe care o primim în fiecare zi. Prin această masticaţie
obţinem înţelepciunea. A deveni înţelept înseamnă a mastica experienţele pe
care le facem în fiecare zi pentru a reţine sucul nutritiv.
Cele
32 de căi ale Înţelepciunii leagă cele 10 sefiroturi, fiecare cu cele 5
diviziuni, de aceea Kabbala spune că ea conduce spre cele 50 de porţi ale
Înţelepciunii care sunt atribuite simbolic sefireiBinah. Pentru a
deschide porţile trebuie să avem chei. Şi adevărata cheie în Ştiinţa iniţiatică
este cunoaşterea omului însuşi. Iniţiatul poate cunoaşte totul pentru că se
cunoaşte pe sine. În unele reprezentări, în anumite fresce egiptene de exemplu,
Iniţiatul ţine în mână un fel de cheie de formă identică simbolului lui
Venus . Acest simbol reprezintă schematic fiinţa umană cu cap,
cele două braţe depărtate şi cele două picioare unite. Iniţiatul posedă cheia
care îi permite de a se cunoaşte, şi cunoscându-se, el cunoaşte întreg
universul, el poate dechide porţile tuturor regiunilor lui.
Vă
veţi întreba fără îndoială: “De ce zece sefiroturi? Universul e divizat chiar
în zece regiuni?” Nu, şi la acest subiect există un punct important pe care
trebuie să-l cunoaşteţi. Arborele sefirotic nu e destinat să ne înveţe
astronomie sau cosmogonie. În realitate, nimeni nu poate spune cu exactitate ce
este universul şi cum a fost el creat. Arborele sefirotic reprezintă un sistem
de explicare a lumii care e de natură mistică. Bazele sale au fost puse de
milenii. Spiritele excepţionale care l-au conceput nu posedau, evident,
telescoape sau lunete astronomice. Prin meditaţie, contemplaţie, graţie unei
vieţi interioare intense, ele au reuşit să sesizeze o realitate cosmică pe care
au tradus-o cu ajutorul imaginilor şi povestirilor simbolice. Această tradiţie,
mereu reluată, la care s-a meditat de-a lungul secolelor a ajuns până la noi.
Arborele sefirotic nu e o descriere exactă a universului nostru, ceea ce
explică absenţa unor planete, locul soarelui, etc...
Dar
să revenim la cele zece sefiroturi. De ce zece? Pentru că acest număr
reprezintă o totalitate, un ansamblu finit. Sefira, v-am mai spus-o, înseamnă
numărare. Plecând de la primele zece numere, toate combinaţiile numerice sunt
posibile. Dumnezeu a creat la început zece numere, cele zece sefiroturi, şi cu
ajutorul acestor zece numere El poate crea alte numere, adică alte
existenţe, până la infinit.
Kabaliştii
menţionează, deşi mai rar, o a unsprezecea sefiră: Daath, al cărei
nume înseamnă “a şti”. Ei o plasează între Kether şi Tiphereth, dar
în general ea nu figurează pe reprezentarea Arborelui sefirotic.
Acest
tablou a sefiroturilor, cum vedeţi, nu reprezintă decât puterile binelui.
Pentru perfecţionarea voastră numai pe acesta trebuie să-l studiaţi, numai
asupra acestuia trebuie să vă concentraţi. Dar adevărul este că Kabbala
menţionează de asemenea zece sefiroturi ale tenebrelor care se numesc Kliphoth şi
care reprezintă reflectarea inversă ale sefiroturilor divine, exact cum
diavolul este reflectarea inversă a lui Dumnezeu. Aceste sefiroturi malefice au
de asemenea numele lor, ierarhia lor de spirite, dar nu voi intra în detalii,
nu vreau să pronunţ numele lor, pentru că nu vreau să mă leg de acestea.
În
fine, deasupra sefirei Kether, kabbaliştii plasează o regiune pe
care o numesc Ain Soph Aur: lumina fără sfârşit, care e
regiunea Absolutului, regiunea lui Dumnezeu nemanifestat.
Pentru
kabbalişti, universul e o unitate a cărei expresie perfectă este Arborele
sefirotic. Dar în această unitate ei disting mai multe regiuni.
O
primă divizare face să apară patru planuri. De sus în jos acestea sunt:
- Olam
Atsilouth sau lumea emanaţiilor, formată din sefirele Kether, Hohmah şi Binah.
- Olam
Briah sau lumea creaţiei, compusă din sefirele Hessed,
Gebourah, Tiphereth.
- Olam
Ietsirah sau formaţiei, compusă din sefirele Netsah, Hod,
Iesod.
- Olam
Assiah sau lumea acţiunii, formată din singura sefiră Malhouth.
Şi
aici, între lumea de sus şi lumea de jos, există o ierarhizare care are de
asemenea corespondenţa sa în fiinţa umană.
-
Planului Olam Atsilouth îi corespunde Neschamah,adică
planul divin al sufletului şi al spiritului.
-
Planului Olam Briah îi corespunde Rouah, adică
planul mental, intelectul.
-
Planului Olam Ietsirah îi corespunde Nephesch, adică
planul astral, inima.
-
Planului Olam Assiah îi corespunde Gouph, adică
corpul fizic.
O
altă repartiţie face să apară trei piloni:
-
La dreapta, stâlpul Clemenţei, numit Yakîn, care e o putere
pozitivă, activă, şi care corespunde sefirelor Hohmah, Hessed şi Netsah.
-
La stânga, stâlpul Rigorii numit Boaz, care e o putere
feminină, pasivă, şi care cuprindele sefirele Binah, Gebourah şi Hod.
-
În fine, stâlpul central, care le echilibrează pe celelalte două, e compus din
sefirele Kether, Daath, Tiphereth, Iesod şi Malhouth.
Această
divizare exprimă ideea că universul este guvernat de două principii antagoniste
masculin şi feminin, de atracţie şi respingere, de dragoste şi ură, de clemenţă
şi rigoare şi că, pentru a se armoniza, aceste puteri trebuie să se întâlnească
la centru.
Iată,
posedaţi acum elementele esenţiale ale Arborelui sefirotic. Ce trebuie să
faceţi?... E o responsabilitate foarte mare pentru un Instructor să-i facă pe
oameni să intre în sanctuarul Divinităţii, pentru că el ştie că foarte puţine
persoane sunt pregătite să înţeleagă şi să utilizeze corect aceste noţiuni. Să
nu vorbim de cei care o fac pentru a se servi de practici magice condamnabile,
pentru că nedâdu-şi seama de caracterul sacru al acestor noţiuni îşi imaginează
imediat că pot să se plimbe în mijlocul acestor nume ca într-o grădină publică
şi pot să jongleje cu sefiroturile ca şi cu nişte mingi. Aceste cunoştinţe
trebuie abordate cu multă umilinţă şi respect pentru a avea mari revelaţii.
Nu
e suficient de a citi de două sau de trei ori acest tablou, de a reţine numele
şi a le menţiona din timp în timp în conversaţie. Pentru a deveni baza unei
adevărate munci spirituale, Arborele sefirotic trebuie să fie un subiect de
meditaţie permanent. Încercaţi să asimilaţi încet aceste noţiuni, să le
digeraţi... Şi să nu fiţi miraţi dacă mă veţi auzi folosind termeni care
aparţin domeniului nutriţiei. Această meditaţie asupra Arborelui sefirotic
poate fi comparată cu nutriţia. În fiecare zi, mâncaţi pentru a vă menţine
sănătatea; dintr-un mare număr de alimente alegeţi unele şi acestea nu sunt
aceleaşi de la o zi la alta. În Arborele sefirotic veţi descoperi o imensă
varietate de “hrană”, pentru că e o reflectare a universului. Religia şi
filozofia sunt bine reprezentate, desigur, la fel şi morala, adevărul, dar de
asemenea şi ştiinţele şi artele: de voi depinde să învăţaţi să vă hrăniţi
zilnic.
Mulţi
sfinţi, mistici, e adevărat, au reuşit să progreseze fără a cunoaşte Arborele
sefirotic, dar cunoaşterea lui dă o vedere mai clară asupra muncii de făcut, şi
această metodă poate să vă însoţească pe toata durata vieţii voastre. Nici un
tablou nu depăşeşete Arborele Vieţii. Urmaţi-l, şi gândirea voastră va înceta
să vagabondeze şi veţi primi binecuvântări pe măsură ce veţi şti să exersaţi şi
să avansaţi pe această cale. Revenind des asupra Arborelui sefirotic veţi
aprinde lumini în voi, iar aceste lumini nu numai că vă vor lumina, dar vă vor
purifica, vă vor întări, vă vor da viaţă şi vă vor înfrumuseţa. Poate nu veţi
înţelege niciodată perfect această reprezentare şi nu veţi ajunge să realizaţi
niciodată toate virtuţile şi puterile pe care le reprezintă, dar ea va fi
pentru voi reprezentarea unei lumi ideale care vă va atrage tot timpul către
înalt.
Cap III IERARHIILE ÎNGEREŞTI
Îngerii
din Kether sunt Serafinii, în evreieşte Hayoth
haKodesch, care se traduce Animale ale sfinţeniei. Hayoth este
pluralul cuvântului haya care înseamnă viaţă.
La
începutul Cărţii lui Ezechiel, în Biblie, citim o descriere a celor patru
Animale sfinte, şi într-un fel asemănător sfântul Ioan le-a descris în
Apocalipsă: “De îndată am fost răpit în duh. Şi iată, era un tron în cer şi pe
tron şedea Cineva... Iar în mijlocul tronului şi în jurul lui erau patru fiinţe
pline de ochi, dinainte şi dinapoi. Prima fiinţă semăna cu un leu, a doua
semăna cu un taur, a treia avea faţa ca de om şi a patra semăna cu un vultur
care zboară. Cele patru fiinţe aveau fiecare câte şase aripi şi erau pline de ochi
de jur împrejur. Ele spuneau fără încetare zi şi noapte: Sfânt, sfânt, sfânt
este Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, Cel care era şi Cel care este şi Cel ce
vine!”
Cele
patru fiinţe care se află în faţa tronului lui Dumnezeu reprezintă cele patru
principii ale materiei, cele patru elemente: leul (focul), taurul (pământul),
omul (aerul), şi vulturul (apa) (Despre corespondenţa între vultur şi apă, a se
vedea tomul 32 din Opere Complete, pag. 92-93). Rădăcinile materiei sunt deci
în Dumnezeu, în sefira Kether, şi Serafinii sunt îngerii celor
patru elemente. Dar la acest grad de puritate, materia este aproape de aceeaşi
substanţă ca şi spiritul.
Serafinii
sunt primele creaturi care primesc emanaţiile divine, ei sunt plonjaţi în
oceanul materiei primordiale încă în plină fierbere şi beau de la Sursa de
lumină, de la Sursa dragostei, care e singura lor hrană. Ei se hrănesc
contemplânu-L pe Dumnezeu, de aceea sunt reprezentaţi cu ochi pe tot corpul.
Serafinii sunt cea mai perfectă manifestare a dragostei, pentru că dragostea
adevărată e o contemplare.
În
realitate, în Arborele vieţii există şi alte expresii pentru dragoste: Hessed (Jupiter)
reprezintă dragostea pentru o colectivitate, Nestah (Venus)
dragostea pentru o creatură. Dar dragostea de Dumnezeu, singura dragoste
adevărată, nu se poate manifesta decât în Kether, şi este
dragostea Serafinilor.
În
faţa tronului lui Dumnezeu Serafinii nu încetează să repete: “Sfânt, sfânt,
sfânt este Dumnezeu.” Cuvântul "sfânt" caracterizează cel mai bine
esenţa Divinităţii. Acest cuvânt a fost folosit atât de des pentru a desemna
numai bărbaţi sau femei care manifestau anumite virtuţi de răbdare, bunătate,
milostenie, că şi-a pierdut înţelesul adevărat. Pentru a înţelege ce este sfinţenia,
trebuie să ne îndreptăm spre limbile slave. În bulgară, de exemplu, cuvintele
“svet” (sfânt) şi “svetost” (sfinţenie) au aceeaşi rădăcină ca şi cuvântul
lumină: “svetlina”. Sfinţenia este deci o calitate a luminii. În acest sens
putem spune că Dumnezeu este cu adevărat sfânt pentru că El e lumină pură.
Aceasta este ceea ce repetă Serafinii, şi de aceea sfinţenia este de asemenea
înscrisă în numele lor: Hayoth haKodesch: Animalele
sfinţeniei.
Şeful
ordinului îngeresc al Serafinilor este Metatron, Prinţul
Feţei. El este singurul care îl vede pe Dumnezeu faţă în faţă, şi el e cel care
i-a vorbit lui Moise pe Muntele Sinai. Nici o fiinţă umană, oricât de elevată
ar fi, nu poate intra în contact direct cu Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este un
foc devorant care ar face-o imediat cenuşă. E nevoie în permanenţă de un
intermediar care să vorbească omului din partea lui Dumnezeu. Chiar dacă se
spune în Biblie că Dumnezeu s-a adresat lui Avram, lui Iacob, lui Moise sau
unui anumit profet, în realitate nu El în persoană a făcut-o ci un mesager;
aceasta este tocmai semnificaţia cuvântului “înger”: mesager, trimis.
Îngerii
lui Hohmah sunt Heruvimii, în evreieşte Ophanim, adică
roţi. Profetul Ezechiel în cartea sa descrie viziunea ce a avut-o despre roţi “
de o circumferinţă şi înălţime înspăimântătoare”, mergând aproape de Animalele
sfinte: “Când animalele se ridicau de pe pământ, roţile se ridicau şi ele. Ele
mergeau acolo unde Spiritul le comanda să meargă; şi roţile se ridicau cu ele,
pentru că spiritul Animalelor era în roţi. Când Animalele mergeau, ele mergeau;
când Animalele se opreau, ele se opreau; când Animalele se ridicau de pe
pământ, roţile se ridicau cu ele, pentru că spiritul Animalelor era în roţi.”
Animalele sfinte se supun ordinelor Spiritului şi transmit un impuls roţilor.
Simbolismul
roţii (cerc perfect în mişcare) ne revelează funcţia Heruvimilor: ei plăzmuiesc
materia originară simbolizată de Animalele sfinte, ei elaborează această
materie pentru a servi proiectelor lui Dumnezeu. De aceea se spune că
lumea Ophanim-ilor este cea a muzicii sferelor (regăsim aici
ideea de cerc, de roată). Dar prin muzică nu trebuie să înţelegem numai acele
aranjamente de sonorităţi create de oameni şi pe care urechile noastre le percep.
Expresia “muzica sferelor” se traduce înainte de toate prin armonia care există
între toate elementele universului, o ajustare, o aranjare bazată pe
raporturile dintre numere. Armonia este mai întâi o structură, care coborând în
materie devine creatoare de forme. În acest sens, armonia este expresia
raţiunii, a înţelepciunii, şi de aceea e asimilată cuvântului. Nu există
armonie, nu există muzică în afara raţiunii şi înţelepciunii. Cuvântul divin,
muzica şi înţelepciunea sunt acelaşi lucru.
Din
păcate, suntem obligaţi să constatăm că printre cei care crează muzică sau
printre cei care o interpretează, foarte puţini sunt capabili să ducă o viaţă
muzicală. Muzica, adevărata muzică nu este cea care se execută cu instrumente
sau cu vocea, ci cea pe care o exprimăm prin gânduri, sentimente şi gesturi
armonioase în toate circumstanţele vieţii. Aceasta este muzica lui Hohmah.
În
fruntea ordinului Ophanim-ilor se află arhanghelul Raziel. După
tradiţie, el a fost cel care i-a dat lui Adam o carte, Sepher Ietsirah,
care revela secretele creaţiei. Dar când Adam a comis primul păcat, cartea i-a
fost luată.
Îngerii
lui Binah sunt Tronurile, în ebraică Aralim:
leii.
În
textul Apocalipsei, sfântul Ioan asociază prezenţa Tronurilor cu cea a
Animalelor sfinte, Serafinii: “În jurul tronului am văzut douăzeci şi patru de
tronuri şi pe aceste tronuri, douăzeci şi patru de Bătrâni aşezaţi, îmbrăcaţi
în veşminte albe şi pe cap aveau coroane de aur.” În alt pasaj, cei douăzeci şi
patru de bătrâni se adresau astfel lui Dumnezeu: “Îţi mulţumim, Dumnezeu
Atotputernic care eşti şi ai fost pentru că Ţi-ai folosit marea Putere şi ai
luat în stăpânire Împărăţia Ta. Naţiunile s-au supărat; furia ta a venit, şi a
venit timpul de a-i judeca pe morţi, de a-i recompensa pe servitorii Tăi
profeţii, sfinţii şi pe cei care se tem de numele Tău, pe cei mici şi pe cei
mari, şi să-i distrugi pe cei care distrug pământul.”
Dându-le
numele de Tronuri îngerilor lui Binah, religia creştină insistă
asupra noţiunii de stabilitate, în timp ce numele lor ebraic Aralim:
leii, introduce noţiunea de judecată. Simbolic, leul e legat de justiţie şi
“Leul tribului lui Iuda” e o figură a justiţiei supreme. Cei douăzeci şi patru
de Bătrâni sunt Domnii destinului; nimic din gândurile, sentimentele şi actele
umane nu le scapă, şi ei sunt cei care decid pedepsele, recompensele şi
condiţiile în care oamenii vin să se reîncarneze.
Şi
în timp ce Serafinii cântă sfinţenia lui Dumnezeu, cei douăzeci şi patru de
Bătrâni Îl adoră şi se prosternează lui Dumnezeu: “Ei îşi aruncă coroanele în
faţa tronului spunând: Tu eşti demn, Domnul şi Dumnezeul nostru, de a primi
gloria, onoarea şi puterea, pentru că Tu ai creat toate lucrurile şi prin
voinţa Ta ele există şi au fost create.” La fel cum funcţia Serafinilor este de
a celebra sfinţenia lui Dumnezeu, tot aşa funcţia celor douăzeci şi patru de
Bătrâni este de a recunoaşte perfecţiunea voinţei Sale. Ei recunosc dreptatea
proclamându-L pe Dumnezeu singurul care este demn.
În
fruntea ordinului Aralim se află arhanghelul Tsaphkiel.
Pentru
că aparţin triadei cele mai elevate, Kether, Hohmah şi Binah, primele
trei ordine îngereşti sunt cel mai des menţionate în cărţile sacre.
Ordinele
îngereşti ale celei de-a doua triade: Hessed, Gebourah şi Tiphereth,
sunt:
-
Dominatorii: Haschmalim-ii (Scânteietorii),
-
Puterile: Serafim-ii (Înflăcăraţii),
-
Virtuţile: Malahim-ii (Regii).
Cele
trei ordine au ca punct comun exprimarea puterii, şi identificăm acţiunea lor
calităţilor sefiroturilor pe cale le locuiesc. Dominatorii, îngerilor lui
Hessed (mila) răspândesc peste tot binecuvântările lor sub conducerea lui lui
Tsadkiel al cărui nume semnifică: “Dumnezeu este dreptatea mea”. Puterile,
îngerii lui Gebourah (forţa), înflăcăraţi de zel pentru
Creator, vor, conduşi de Kamael -“dorinţa lui Dumnezeu”- să
restabilească ordinea peste tot unde este ameninţată. Munca lor e comparabilă
cu cea efectuată de organism pentru a se debarasa de toate deşeurile.
Virtuţile, îngerii lui Tiphereth (frumuseţea), au în fruntea
lor pe arhanghelul Mikhael. Aceştia sunt Malahim-ii menţionaţi
în Apocalipsă: “A avut loc un război în Cer. Mikhael şi
îngerii săi luptau împotriva dragonului.”
Ierarhiile
îngereşti a celei de-a treia triade Nestah, Hod, Iesod sunt:
-
Principatele: Elohim-ii (Dumnezeii)
-
Arhanghelii Bnei Elohim-ii (Fiii de Dumnezeu)
-
Îngerii: Keroubim-ii (cei puternici)
Elohim-ii, sub
conducerea arhanghelului Haniel -“graţia lui Dumnezeu”-
reprezintă entităţile care au creat lumea, la fel cum se spune în Geneză: “Bereschit (la
început) bara (au creat) Elohim(Dumnezeii) eth-ha-schamaim (cerul) ve-eth
ha-aretz (şi pământul).” Planul a fost dat de sus din sefira Hohmah de
marele Arhitect al universului, şi Elohim-ii sunt lucrătorii
care au construit edificiul. Munca arhitectului constă numai în a face planuri;
realizarea este încredinţată antreprenorilor, zidarilor. Antreprenorii
universului au fost Elohim-ii.
Bnei
Elohim-ii, îngerii
purtători de foc, îl au în fruntea lor pe arhanghelul Raphael, al
cărui nume semnifică "Dumnezeu vindecător".
Keroubim-ii sunt îngerii
purtători de viaţă pură. Ei sunt cei mai aproape de oameni şi sunt deci mai des
în contact cu ei decât alte ordine îngereşti. În fruntea lor e arhaghelul Gabriel: “Dumnezeu
e forţa mea”.
În
fine, deşi nu fac propriu-zis parte din ierarhia îngerească, în a zecea
sefiră, Malhouth, kabalişti plasează ordinul Ischim.
Aceştia sunt sfinţii, profeţii, Iniţiaţii, marii Maeştri ai tuturor religiilor,
toţi cei care prin viaţa şi cuvintele lor au antrenat oamenii pe calea luminii.
Ei reprezintă fraternitatea marilor suflete pe care creştinii o numesc
Comunitatea sfinţilor. Aceste fiinţe au coborât pe pământ pentru a instrui şi a
ajuta pe oameni şi spre ele trebuie să ne îndreptăm privirile, pentru că graţie
lor, graţie învăţământului lor, graţie dorinţei lor de a ne ajuta şi de a lucra
pentru evoluţia noastră, putem să ne ridicăm pe scara creaturilor. În fruntea
lor, Kabbala plasează pe Sandalfon, sau pe Ouriel.
Serafinii,
Heruvimii şi Tronurile sunt în contact direct cu Dumnezeu. Prin intermediului
lor primesc emanaţiile divine Dominatorii, Puterile şi Virtuţile şi le transmit
apoi oamenilor şi apoi mai jos, animalelor, plantelor şi mineralelor.
Serafinii
sunt spiritele Dragostei divine.
Heruvimii
sunt spiritele Înţelepciunii divine.
Tronurile
sunt spiritele Puterii divine.
Dominatorii,
Puterile, Virtuţile sunt o primă reflexie a acestei dragoste, înţelepciuni şi
puteri. Dedesubt, Principatele, Arhanghelii şi Îngerii sunt o a doua reflexie.
De noi depinde acum să facem eforturi pentru a deveni un al treilea efect a
acestei perfecţiuni divine învăţând să lucrăm cu toată dragostea inimii
noastre, cu toată lumina intelectului nostru şi cu toată forţa voinţei noastre.
II
Când
vă treziţi dimineaţa, de ce să nu începeţi ziua gândindu-vă la toate aceste
creaturi de lumină care urcă şi coboară între pământ şi tronul lui Dumnezeu?
Toată ziua vă va fi iluminată... Gândiţi-vă la ele, legaţi-vă de ele,
contemplaţi-le în inima şi în sufletul vostru şi pronunţaţi numele lor. Când
strigaţi un nume într-o mulţime, persoana strigată întoarce capul. Este la fel
şi pentru entităţile lumii invizibile: dacă le chemaţi prin numele lor, ele se
opresc şi îşi îndreaptă ochii spre voi. Astfel puteţi să intraţi în comunicare
cu ele.
Conştientizând
din ce în ce mai mult realitatea acestor entităţi care vă depăşesc, vă
impregnaţi de virtuţile lor, vă umpleţi de viaţă, vă luminaţi şi vă îmbogăţiţi
lumea interioară. Dar trebuie să rămâneţi foarte modeşti, ştiind că multe
dintre aceste entităţi vor fi încă mult timp departe de voi. Începeţi prin a
încerca să atingeţi sfinţii, Iniţiaţii, marii Maeştri a căror misiune este de a
se ocupa de umanitate. Apoi, vă puteţi ridica mai mult pentru a încerca să
ascultaţi Îngerii, pentru că îngerii sunt cel mai aproape de oameni, îi
ascultă, îi ajută, le îndeplinesc dorinţele. Puteţi, apoi, să încercaţi să
invocaţi Arhanghelii...
Dar
dacă vreţi să ascultaţi Principatele şi cohortele îngereşti superioare, e
inutil. Lumile sunt nenumărate în spaţiul infinit, populate de miliarde de
creaturi, şi aceste ierarhii îngereşti, care au alte treburi de făcut foarte
departe în spaţiu, nu sunt în relaţie cu oamenii. Cei care se ocupă de oameni
sunt mai ales, cum v-am spus, sfinţii, Iniţiaţii, marii Maeştri, adică cei care
au trăit pe pământ, şi care după ce l-au părăsit îşi amintesc de el, au păstrat
legături cu oamenii şi au făcut promisiuni pe care vor să le ţină. Discipolul
trebuie să cunoască existenţa ierarhiilor superioare, poate chiar să le invoce,
ştiind că pentru a obţine rezultate prin rugăciuni şi meditaţie, trebuie să se
adreseze fiinţelor mai apropiate de el.
Sunt
obligat să vă dau câteva noţiuni pentru ca să nu vă înşelaţi, să nu vă
imaginaţi că dintr-o singură încercare veţi avea acces la Tronuri, Heruvimi, şi
Serafinii. Nu, e un drum foarte lung şi greu de parcurs, şi nu sunteţi încă
gata pentru acesta, acum trebuie să păstraţi prezentul în faţa ochilor voştri,
iar ierarhiile îngereşti sunt singurele care pot să vă dea elementele lumilor
superioare pentru a vă hrăni sufletul şi spiritul. Astfel veţi ajunge să
realizaţi preceptul lui Iisus: “Fiţi perfecţi cum Tatăl vostru Ceresc e
perfect!” Cum să devii perfect dacă nu vă legaţi de creaturile care încarnează
virtuţile divine?
Perfecţiunea
presupune cunoaşterea acestor ierarhii şi dorinţa de a lucra cu ele. Îngerii vă
vor da viaţă pură. Arhanghelii vă vor da focul sacru. Principatele vă vor da
posibilităţile de a construi şi de a organiza lumea voastră interioară.
Virtuţile vă vor da splendoarea luminii divine. Puterile vă vor da curajul şi
îndrăzneala de a vă apăra idealul vostru. Dominatorii vă vor da generozitatea
şi mila. Tronurile vă vor da stabilitatea şi inteligenţa Misterelor. Heruvimii
vă vor da înţelepciunea şi armonia. Serafinii vă vor da dragostea, acea
dragoste care e deasupra tuturor cunoştinţelor, care e plenitudinea şi
eliberarea totală.
Dar
cum să îndrăznim să vorbim de aceste entităţi în faţa cărora trebuie numai să
ne prosternăm în linişte? Eu o fac pentru a vă inspira dorinţa de a nu vă
mulţumi cu o existenţă inconştientă şi prozaică. Cel ce nu cunoaşte realitatea
acestor regiuni sublime poate să se mulţumească cu o viaţă ordinară. Dar cel ce
o cunoaşte, simte că totul căruia obişnuia să-i acorde valoare e nimic faţă de
ce există în lumea sublimă. Da, tot ce a produs mai mare ştiinţa, arta,
filozofia, păleşte faţă de acestea. Trebuie cel puţin să cunoaştem existenţa
acestor regiuni populate de creaturi perfecte pentru a înţelege cât de
important e de a ne apropia de ele.
Dacă
nu începeţi această muncă aici, pe pământ, nu o veţi putea continua în cealaltă
lume. Drumul trebuie început în această lume pentru a putea continua să avansăm
în lumea cealaltă. Prin faptul că se încarnează pe pământ într-un corp fizic,
omul e superior tuturor îngerilor, chiar şi celor mai elevaţi, şi trebuie să
facă să coboare în corpul său virtuţile ierarhiilor îngereşti pentru a deveni într-o
zi templul Divinităţii. Atunci omul va realiza plenitudinea. Omul nu este decât
la începutul dezvoltării sale, şi de aceea îngerii se apleacă asupra lui cu
răbdare pentru a-l face să crească. Ei ştiu că viitorul său e grandios (putem
spune chiar că îngerii sunt geloşi pe om!). Deci, faceţi-vă curaj, într-o zi
întreaga creaţie va cânta imnuri pentru gloria omului.
Cap IV NUMELE LUI
DUMNEZEU
Ehieh
Atunci
când Dumnezeu i-a dat misiunea de a-i elibera pe Evreii de jugul Egiptenilor,
Moise a răspuns: “Voi merge spre copiii Israelului şi le voi spune: Dumnezeul
părinţilor voştri m-a trimis spre voi. Dar dacă mă vor întreba care e numele
Său, ce să le răspund? Dumnezeu spuse lui Moise: Ehieh Ascher Ehieh (ceea
ce însemnă literalmente: eu voi fi cine voi fi). Şi a adăugat: Astfel să le
răspunzi copiilor lui Israel: Cel care se numeşte Ehiel “eu
voi fi” m-a trimis la voi.”
Numele
lui Dumnezeu care corespunde sefirei Kether, Ehieh, semnifică
deci: “eu voi fi.” Dumnezeu se numeşte pe El Însuşi “eu voi fi” pentru a
exprima faptul că nu a terminat să se manifeste. El este Cel care
devine sublim, iar noi nu putem nici să-l vedem, nici să-l auzim, nici să-l
atingem.
Iehovah,
Iehovah Tsebaoth, Iah
În
sefirele Binah şi Nestah, Dumnezeu e numit
Iehovah. Acest nume este în realitate fabricat de creştini care au vrut să
pronunţe Tetragrama Iod He Vav He (Despre
interpretarea acestor patru litere a se vedea tomul 32 din Opere Complete, cap
IV: "Tetragrama şi cele şaptezeci şi două de genii planetare").
Tetragrama este marele nume sacru a lui Dumnezeu, evreii îl scriu, dar nu îl
pronunţă. Când apare în textele biblice care trebuie citite cu voce tare, ei
spun Adonai: Domnul. După tradiţie, numai marele preot pronunţa
acest nume o dată pe an, în Templu, în Sfântul Sfinţilor. Tetragrama este deci
cea care guvernează în sefira Binah: Jehovah, iar în sefira Nestah:
Jehovah Tsebaoth.
Tsebaoth semnifică:
oştiri. Jehovah Tsebaoth semnifică deci “Dumnezeu al
oştirilor”. Aceste oşti nu sunt oşti terestre, ci sunt ierarhiile îngereşti.
În Hohmah, Dumnezeu
se numeşte Iah care se scrie Iod He , şi care
e o formă abreviată a Tetragramei.
El,
Eloha vaDaath, Elohim Gibor, Elohim Tsebaoth
În
sefira Hessed, Dumnezeu e numit El, ceea ce
semnifică Dumnezeu, pe care îl regăsim în Eloha şi de asemenea
în Elohim care e pluralul lui Eloha. Elohim Gibor (în Gebourah)
înseamnă: “Dumnezeu puternic”. Eloha va Daath (în Tiphereth)
înseamnă: “Dumnezeu şi cunoaşterea”. Elohim Tsebaoth (în Hod)
înseamnă: “Dumnezeu al oştilor”, aceste oştiri celeste sunt cohorte de îngeri
şi aştrii care celebrează gloria Sa (Hod).
Chadai
El Hai
În
sefira Iesod, numele lui Dumnezeu este Chadai
El Hai care se traduce prin Atotputernic (Chadai) Dumnezeu (El)
Viu (Hai). În realitate, El Chadai semnifică exact:
“Dumnezeul al munţilor”. Imaginea muntelui, a culmii, a fost asociată tot
timpul Divinităţii; pentru că e pe culme, Dumnezeu e Atotputernic.
Adonai
Meleh
În
sefira Malhouth, Dumnezeu e numit Adonai Meleh. Adonai înseamnă:
Domn, şi Meleh: rege. Regăsim acest cuvânt Meleh în
numele Melkhitsedek, care vrea să spună: “Rege al dreptăţii”.
ŞiMalhouth înseamnă: “regat”.
Încă
o dată, insist asupra faptului că aceste nume reprezintă diversele aspecte ale
unui Dumnezeu unic şi că aceste aspecte nu sunt nici inferioare nici superioare
unele faţă de altele. Dispunerea verticală a Arborelui sefirotic arată
necesitatea existenţei unei baze şi unei culmi, dar Elohim Gibor,
de exemplu, este exact acelaşi Dumnezeu ca şi Chadai El Hai, sau El sau Ehieh.
Cap V SEFIRELE STÂLPULUI CENTRAL
Scopul
evoluţiei spirituale e adesea simbolizat de unul sau mai multe obiecte pe care
Iniţiatul ajunge să le cucerească după lungi eforturi, lungi suferinţe. Bagheta
magică, elixirul vieţii fără de moarte, panaceul universal, oglinda magică, piatra
filozofală menţionate în anumite tradiţii populare sunt în realitate simboluri
ale unor facultăţi pe care Iniţiaţii sunt pe cale să le dezvolte, puteri pe
care au reuşit să le obţină. Le posedau ei propriu-zis? Câteodată da, dar nu
aceasta e problema. Mai întâi ei trebuie să le caute în ei înşişi şi să le
posede sub formă de calităţi şi virtuţi şi să lucreze cu ele.
Cele
cinci simboluri au corespondenţă cu sefiroturile stâlpului central al Arborelui
sefirotic: bagheta magică corespunde cu Kether, oglinda magică
corespunde lui Daath, panaceul universal corespunde lui Tiphereth, elixirul
vieţii fără de moarte corespunde lui Iesod, iar piatra
filozofală corespunde lui Malhouth. Veţi întreba: “Dar cum să
intrăm în posesia acestor bogăţii? Ce muncă trebuie să depunem?”
Când
vă străduiţi să vă transformaţi gândurile şi sentimentele ordinare, mediocre,
meschine în gânduri şi sentimente nobile, generoase, dezinteresate lucraţi cu
piatra filozofală (Malhouth) care transmută metalele obişnuite în aur.
Când,
printr-o viaţă pură, vă regeneraţi celulele propriului organism, lucraţi cu
elixirul vieţii fără de moarte (Iesod).
Când
vă străduiţi să aduceţi oamenilor lumină şi căldură, lucraţi cu panaceul
universal (Tiphereth). Atunci, pe oriunde mergeţi, oamenii se simt mai
bine, durerile îi părăsesc, necazurile lor dispar şi ei prind curaj. Acest
efect îl produc anumiţi doctori foarte buni: prezenţa lor alungă suferinţa.
Când
aveţi obiceiul de a vă concentra asupra subiectelor foarte elevate, primiţi
mesaje din spaţiu ca şi cum obiectele şi fiinţele s-ar reflecta într-o oglindă
magică (Daath).
Când
ajungeţi să exersaţi o mare stăpânire de sine, începeţi să intraţi în posesia
baghetei magice care dă toate puterile (Kether). Nu uitaţi că nu puteţi
să vă impuneţi în exterior până nu aţi reuşit să vă dominaţi fiinţa interioară.
De
asemenea, pot fi asociate simboluri şi celorlalte 6 sefiroturi. Pentru Hod (Mercur),
o carte. Pentru Nestah (Venus), o floare, cea mai preţioasă
dintre toate prin parfumul său: trandafirul, pentru că entităţile subtile sunt
atrase de parfumurile subtile. Pentru Gebourah (Marte), o
spadă, pentru a proteja pe alţii şi a ne proteja pe noi, trebuie - simbolic -
să avem o spadă. Pentru Hessed (Jupiter), o coroană sau o
tiară, simbolul regalităţii şi preoţiei. Pentru Binah (Saturn), un schelet cu o
seceră, simbolul timpului şi eternităţii (a se vedea cap XV: “Binah II:
teritoriul stabilităţii”). Pentru Hohmah (Uranus), o roată sau
un ochi, ochi care vede totul. De voi depinde acum să aprofundaţi aceste
simboluri şi să lucraţi pentru a le forma în voi înşivă. A vrea să le posedaţi
în exterior nu vă va servi poate la nimic, nu numai că vă veţi pierde timpul,
dar vă expuneţi riscului de a devia psihic.
Nici
un obiect simbolic nu trebuie luat în considerare în afara folosirii pe care o
putem face în viaţa interioară, dacă nu, ajungeţi în situaţii ridicole. Vorbim
de piatra filozofală care transmută metalele în aur, dar suntem săraci. Vorbim
de elixirul vieţii fără de moarte şi de panaceul universal, dar suntem bolnavi.
Vorbim de oglinda şi de bagheta magică (şi chiar le avem, pentru că se găsesc
în comerţ!) dar rămânem orbi şi slabi. Atunci, ce vor să însemne toate acestea?
În voi înşivă trebuie să găsiţi piatra filozofală, elixirul vieţii
fără de moarte, panaceul universal, oglinda şi bagheta magică, şi le veţi găsi
învăţând să lucraţi cu sefirele Malhouth, Iesod, Tiphereth,
Daath şi Kether.
Cap VI AIN SOPH AUR: LUMINA FĂRĂ
DE SFÂRŞIT
Atunci
când deschidem geamul dimineaţa şi zărim soarele, suntem fericiţi să vedem
lumina sa, să simţim căldura sa şi ne lăsăm penetraţi de viaţa pe care o
răspândeşte în univers. Dar dacă am putea părăsi pământul pentru a ne apropia
de soare, am descoperi ceva negru, obscur, care nu ne va mai bucura de loc.
Iată un mister cu care ne-am mai întâlnit şi înainte, pentru că o experienţă
analoagă au şi toţi cei care au mers foarte departe pe calea luminii. Şi mulţi
dintre ei nu s-au mai întors, pentru că ridicându-se la acele înălţimi, nu s-au
mai putut întoarce pe pământ. Fluturele se arde de flacăra lămpii care îl
atrage. Cei care au vrut să atingă Absolutul au dispărut, topiţi de puterea
vibraţiilor sale. De aceea e spus că Kether, cea mai înaltă
sefiră, absoarbe şi pulverizează pe cei care o ating.
Acesta
e sensul pe care trebuie să-l dăm povestirilor Vechiului Testament privind
dispariţia lui Enoh care: “mergea cu Dumnezeu; apoi n-a mai fost, pentru că
Dumnezeu l-a luat: el a fost ridicat la cer pentru a nu mai vedea moartea...”
şi a lui Ilie care a fost luat de: “un car de foc cu cai de foc... şi s-a
ridicat la cer într-un vârtej.” Focul devorează obiectele şi le transformă în
flăcări şi e la fel şi cu lumina. Acestea vă par terefiante? Nu, pentru
Iniţiaţi, a fi absorbit de lumină, a se topi în acel spaţiu despre care nu se
mai ştie dacă e lumină sau tenebre, e experienţa cea mai dorită.
În
Egiptul antic, atunci când discipolul atingea ultimul grad de Iniţiere, marele
preot însuşi îi spunea la ureche: “Osiris e un zeu negru... Osiris e tenebre,
de trei ori tenebre.” Cum putea fi negru Osiris, Zeul luminii şi al soarelui?
Discipolul era tulburat, pentru că negrul e simbolul răului şi al
necunoscutului. Să cauţi lumina, să parcurgi un întreg drum pentru a descoperi
la sfârşit tenebre! Realitatea e că Osiris e atât de luminos că pare obscur.
Osiris e lumina de deasupra luminii. De ce se vorbeşte de “lumină orbitoare”?
Aparent e o contradicţie, dar în realitate, nu este. Chiar şi noi, în planul
fizic, nu numim lumină decât ceea ce ochii noştri pot să vadă. Ceea ce ei nu
pot să vadă, numim umbră, noapte, şi toate acestea sunt relative, în comparaţie
cu unele animale care văd clar noaptea. Dacă nimic nu v-a pregătit să
înţelegeţi gândirea unui mare filozof, unui mare savant, oricare ar fi lumina
pe care el o proiectează asupra anumitor probleme, totul rămâne obscur pentru
voi, şi cu cât gândirea lui e mai luminoasă, cu atât e mai obscură pentru cei
ce nu o pot sesiza. Cuvintele “tenebre”, “obscuritate” nu sunt utilizate pentru
a defini obiectiv o realitate, ci pentru a exprima incapacitatea noastră de a o
percepe. Şi ceea ce noi numim lumină corespunde unei realităţi care se găseşte
la dispoziţia noastră. De aceea putem spune că lumina iese totdeauna din
tenebre.
Noi
nu vom şti niciodată dacă tenebrele sunt adevărate tenebre sau ele ne apar aşa
din cauza incapacităţii noastre de a le vedea. Cum putem şti dacă tenebrele
sunt sau nu sunt o realitate? Pentru a facilita înţelegerea, Iniţiaţii, care au
vrut să instruiască oamenii asupra misterelor lui Dumnezeu şi ale creaţiei,
învaţă că lumina iese din tenebre. La începutul cărţii Genezei, de exemplu, e
scris: “Pământul era inform şi gol. Erau tenebre la suprafaţa abisului şi
Spiritul lui Dumnezeu se plimba deasupra apelor. Dumnezeu spuse: Să fie lumină!
Şi a fost lumină.” Lumea celor zece sefiroturi pe care noi o studiem e cea a
manifestării, din momentul de când Dumnezeu a spus: “Să fie lumină!” Dar
aceasta nu înseamnă că înainte guvernau tenebrele, din contră. De aceea în
Arborele sefirotic kabaliştii au numit spaţiul de deasupra lui Kether:
Ain Soph Aur: lumina fără de sfârşit. Acest spaţiu e ca un văl întins
pe care nu îl putem penetra. E Absolutul, Nemanifestatul, despre care nu avem
nici o noţiune, şi de unde Kether, Dumnezeu Tatăl, e o
emanaţie.
Divinitatea
pe care o înţeleg kabalişti este deasupra luminii şi tenebrelor, deasupra
lumilor create. Şi pentru a exprima mai bine acest mister al Divinităţii,
deasupra lui Ain Soph Aur kabaliştii conceput o regiune pe
care au numit-o Ain Soph: fără sfârşit, şi încă deasupra
lui Ain Soph, Ain: fără. La originea universului este deci o
negaţie. Dar “fără”, care semnifică absenţa, lipsa, nu semnifică implicit
non-existenţa. Ain nu e neantul absolut cum îşi imaginează
unii Nirvana hinduşilor. De fapt, e exact invers. Ain Soph Aur, ca şi Nirvana,
nu e o non-existenţă, o neantizare, ci e o viaţă deasupra creaţiei, a
manifestării, şi numai de aici seamnă cu o non-existenţă.
Ain,
Ain Soph, Ain Soph Aur... Astfel au încercat kabaliştii să exprime
realităţi care scapă înţelegerii noastre. Absolutul, nu putem vorbi de el, dar
păstraţi noţiunea şi mulţumiţi lui Dumnezeu, Tatăl vostru Ceresc care vă
iubeşte, care vă ajută să creşteţi şi care lucrează în inima voastră, căci
cuvintele sunt numai o manieră de a vă prezenta această realitate. Cereţi
Cerului să vă dea lumina pentru a penetra aceste Mistere spre care eu nu pot
decât să vă orientez.
Cap VII MATERIA
UNIVERSULUI: LUMINA
“Să
fie lumină!” După povestea din Geneză, în momentul în care Dumnezeu a pronunţat
aceste cuvinte a început creaţia. Aceasta semnifică că nu a existat lumină
înainte? Şi cum a putut crea Cuvântul divin? Şi aici tabloul Arborelui
sefirotic, Arborele Vieţii, ne ajută să înţelegem.
Înainte
ca Dumnezeu să spună: “Să fie lumină!” această realitate pe care noi o numim
lumină nu exista decât sub o formă pe care nu puteam să o concepem: Ain
Soph Aur. Şi “cuvântul” lui Dumnezeu, care nu are evident nici o
legătură cu ceea ce putem face noi, noi, numindu-l cuvânt, nu e decât un fel de
a exprima ideea că, pentru a crea, Dumnezeu a proiectat ceva din El Însuşi.
Această proiecţie care era El, dar o nouă formă a Lui, noi o numim lumină. A
spune că Dumnezeu a “vorbit” semnifică că El a avut voinţa de a se manifesta.
Vă gândiţi că e dificil de înţeles... Nu, să luăm un exemplu din viaţa
cotidiană. Aveţi o idee, dar unde este această idee? Unde o situaţi? Putem să o
vedem şi să o localizăm într-o anumită parte a creierului vostru? Nu. Şi suntem
obligaţi să recunoaştem că nu ştim din ce materie este ea făcută. Dar în
momentul în care exprimaţi această idee prin cuvânt, deja începem să-i percepem
existenţa. În fine, când acţionaţi conform acestei idei, ea se încarnează în
materie, ea devine vizibilă. Cuvântul este un intermediar între planul gândirii
pure şi cel a realizării în materie. Aveţi aici o imagine a procesului
creaţiei.
Acum,
dacă alăturăm fraza din Geneză: “Dumnezeu spuse: Să fie lumină!” şi prima frază
din Evanghelia sfântului Ioan: “La început a fost Cuvântul, şi Cuvântul era cu
Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu”, vom înţelege şi mai bine ce raport există
între Cuvânt şi lumină. Lumina este substanţa pe care Cuvântul divin, primul
născut din Dumnezeu, a făcut să apară pentru a deveni materia creaţiei. Veţi
spune că atunci când privim pietrele, plantele, animalele şi chiar oamenii, nu
vedem că ei sunt făcuţi din lumină. Da, pentru că această lumină din ei s-a
condensat ajungând pe punctul de a deveni opacă. Şi dacă opunem în general
materia luminii, e pentru că ignorăm că ceea ce numim materie este în realitate
lumină condensată.
Kabbala
învaţă că Dumnezeu a creat lumea prin condensări succesive. Pentru a ieşi din
această imensitate, din acest abis insondabil, din acest spaţiu fără limite
unde El e răspândit, Ain Soph Aur,Absolutul, Necunoscutul şi-a
impus limite, apoi revărsându-se peste aceste limite El a format un receptacul
pe care L-a umplut cu emanaţiile sale. Acest receptacol e Kether, prima
sefiră. Kether e prima manifestare a lui Ain Soph
Aur, nemanifestatul. Începând de aici, putem spune că toată creaţia nu
e decât o succesiune de ţâşniri şi revărsări ale luminii originale. Kether revărsându-se
a format Hohmah: Hohmah e ca un recipient care s-a umplut de
apa lui Kether. Revărsându-se, ea s-a deversat în Binah,
Binah în Hessed, Hessed în Gebourah, Gebourah în Tiphereth,
Tiphereth în Nestah, Nestah înHod, Hod în Iesod,
şi Iesod în Malhouth. Şi pe măsură ce
emanaţia divină a coborât pentru a forma noi lumi, ea a devenit din ce în ce
mai densă. Dar e aceeaşi chintesenţă care a creat fără încetare noi forţe, noi
culori, noi melodii, noi forme... Din emanaţie în emanaţie Dumnezeu a creat
toate sefiroturile şi astfel viaţa continuă să curgă din Izvorul infinit.
“La
început a fost Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era
Dumnezeu... În El era viaţa şi viaţa era în lumina oamenilor.” Pentru ca Kether să
facă să ţâşnească viaţa, trebuie să o primească de mai sus. El o primeşte
din Ain Soph Aur, Ain Soph Aur din Ain Soph, şi Ain
Soph din Ain, absenţa, care aşteaptă momentul de a
deveni prezenţă...
Există
deci o relaţie neîntreruptă dintre Absolut şi Dumnezeu manifestat, şi astfel se
introduce în univers tot timpul ceva nou. Universul e o creaţie continuă şi
materia sa creşte şi se transformă fără încetare. Cum se stabileşte acest
contact între Absolut şi Dumnezeu manifestat? Nu ştim nimic. Da, şi să mă ierte
Dumnezeu de a mă afunda în astfel de probleme, pentru că trebuie să îndrăznim
să mărturisim că nimeni nu ştie nimic despre acest subiect. Atunci,
veţi zice, de ce vorbim despre acesta? Pentru că, în măsura în care noi suntem
creaţi după imaginea lui Dumnezeu, după imaginea universului, ceva din noi,
care scapă conştiinţei noastre poate sesiza câteva fragmente ale acestei
realităţi...
Viaţa
nu este decât o traversare de energii, de aceea găsim de asemenea în tradiţia
kabalistică imaginea unui fluviu al vieţii care tâşneşte din Izvorul divin şi
coboară pentru a alimenta toate regiunile universului.
De
la Kether la Malhouth, sefiroturile sunt vase
sacre care se umplu din sursa inepuizabilă a vieţii. Arborele şi fluviul sunt
deci două imagini complementare care arată curgerea şi strălucirea vieţii. Veţi
spune: “Dar arborele prinde rădăcini în jos, pe când fluviul izvorăşte de sus.”
Da, în lumea noastră materială arborii au rădăcinile lor în pământ, dar
arborele cosmic are rădăcinile în înalt (a se vedea cap IX: “Împărăţia lui
Dumnezeu e asemănătoare unei seminţe de muştar.”).
Să
luăm acum imaginea unui fluviu, păstrând tot timpul în minte că nu e vorba
decât de o imagine destinată să traducă un aspect al realităţii. Dar realitatea
însăşi e mult mai complexă şi trebuie deci pentru a o înţelege să introducem
noi elemente.
Sefiroturile
sunt repartizate pe trei coloane, aceasta semnifică deci că fluviul vieţii nu
curge în linie dreaptă de jos în sus. Am văzut că de o parte şi de alta al
Stâlpului central se află Stâlpul Clemenţei polarizat pozitiv şi cel al Rigorii
polarizat negativ. Trecând dintr-o sefiră în alta, emanaţia divină schimbă deci
polaritatea. Aceasta explică că succedându-se unele pe altele, sefiroturile par
de o natură opusă. Lui Hohmah, de exemplu, care reprezintă
armonia, dragostea universală, îi urmează Binah, care
reprezintă rigoarea implacabilă a decretelor divine. Acestei intransigenţe a
lui Binah îi urmează clemenţa luiHessed; clemenţei
lui Hessed îi urmează îndrăzneala combativă a lui Gebourah, etc.
Şi cum fiecare sefiră corespunde unui unui atribut divin, unei virtuţi divine,
se explică de ce adjectivele atribuite lui Dumnezeu sunt atât de diferite şi
aparent contradictorii: milostiv, teribil, dulce, gelos, fidel, răzbunător...
Ele exprimă caracterele opuse ale celor doi stâlpi.
Cap VIII “ATUNCI
ETERNUL A TRASAT UN CERC LA SUPRAFAŢA ABISULUI”
Când
Dumnezeu vrea să coboare în lumea noastră, El trebuie să se îmbrace, aşa ca
noi. Şi a se îmbrăca, semnifică a intra în materie. Dar cum Dumnezeu nu vrea să
coboare şi să se limiteze până la nivelul împrumutării unui corp fizic pentru a
ne întâlni, El ne invită la El, în locuinţa Sa, care este şi a noastră. Da,
locuinţa noastră e în realitate infinit mai vastă decât ne putem imagina.
Locuinţa noastră e universul pe care Dumnezeu îl penetrează, îl impregnează şi
susţine prin prezenţa sa, şi tocmai parcurgând acest univers putem să-L
întâlnim.
A
parcurge universul nu înseamnă numai să-l explorăm cu rachete şi motoare
spaţiale, ci să-l studiem prin toate mijloacele pe care Creatorul ni le-a dat,
prin organele simţurilor noastre fizice, desigur, dar mai ales şi prin organele
noastre spirituale, prin sufletul şi spiritul nostru. Numai aşa îl vom întâlni
pe Dumnezeu. El nu va coborî până la noi; El s-a limitat deja în creaţie, El nu
se va limita mai mult.
Vă
gândiţi: “Dar Dumnezeu este absolut liber! Cum trebuie să înţelegem această
limitare?” Vă voi explica.
Sefirele Kether,
Hohmah, Binah corespund acelei entităţi pe care religia creştină o
numeşte Dumnezeu (a se vedea cap: “Familia cosmică şi misterul Sfintei
Treimi”). Kether, Hohmah, Binahreprezintă Sfânta Treime, Dumnezeu
în trei persoane. Această trinitate (pe care Kabbala o situează în planul emanaţiilor, Atsilouth)
este cea care a creat lumea şi rămâne prezentă în ea.
Prima
sefiră, Kether, reprezintă începutul tuturor manifestărilor; de
aceea e identificată cu Tatăl. Şi Kether a născut pe Hohmah. Ce
este Hohmah? Este Cuvântul, adică o energie care s-a condensat,
ordonat pentru a deveni materia creaţiei. De aceea sfântul Ioan a scris: “La
început a fost Cuvântul”.
Imaginaţi-vă
că aţi vrea să inventaţi un nou mijloc de a vă exprima: începeţi prin a crea
echivalentul unui alfabet. Acest alfabet cosmic să spunem că e Hohmah.
Şi acum, aveţi literele, puteţi să le aranjaţi, să le organizaţi pentru a forma
cuvinte, fraze inteligibile şi cu sens. Aceasta e cea de-a treia etapă, sefira Binah, materia
primordială. Prin materia primordială trebuie să înţelegem esenţe, nu
elementele materiale pe care le cunoaştem şi pe care le studiază ştiinţa.
În Binah, substanţa dată de Hohmah se diferenţiază
şi numai după un lung proces de condensare va apărea în planul fizic sub forma
unor corpuri pe care noi le denumim oxigen, hidrogen, fier, zinc, etc...
Elementele Cuvântului - litere şi numere (literele alfabetului ebraic au o
valoare numerică, numerele nu au o grafie distinctă: Alef = 1, Beth = 2, Ghimel
= 3, etc...) - grupate în fraze, sunt arhetipul corpurilor materiale şi au
proprietăţi determinate, de neschimbat. Fiecare element a primit locul său,
compoziţia sa, greutatea sa, proprietăţile sale, şi sefira a treia, Binah,
este cea care le-a dat pe acestea.
Sefira Kether este
deasupra timpului şi spaţiului. Spaţiul a apărut cu Hohmah, reprezentat
material de Mazaloth, zodiacul, iar timpul a apărut cu Binah,
reprezentat de Chabtai, Saturn. Când Dumnezeu, adică
Trinitatea Kether-Hohmah-Binah, se va retrage, nu v-a mai exista
nici timp nici spaţiu şi universul va dispărea. Atunci când va lua sfârşit
acest sacrificiu pe care îl implică limitarea lui Dumnezeu, lumea creată se va
întoarce în neant, dar din acest neant va apărea o altă creaţie despre care nu
vom şti nimic.
Nimic
nu e etern, cu excepţia lui Dumnezeu Însuşi, şi într-o zi toată creaţia va
intra în El. Dar ce înţelegem prin acest cuvânt “creaţie?” Dacă am spune că e
materia primordială emanată de Dumnezeu, elementele care o constituie, acestea
sunt indestructibile, ele vor rămâne în Dumnezeu, şi cu ajutorul lor, El va
putea face să apară noi lumi. Dar dacă numim “creaţie” lumile pe care Dumnezeu
le-a format cu aceste elemente, acestea nu sunt eterne. Tot ceea ce se naşte
trebuie să moară. Eternitatea nu e o suită de secole; este, dacă o putem spune
- dar e dificil de a defini o astfel de noţiune - o calitate a materiei... Da,
eternitatea e o fuziune a materiei şi spiritului. Atunci când facem experienţa
eternităţii, e vorba de o senzaţie pe care o simţim: dacă se întâmplă să avem
câteva secunde senzaţia eternităţii, aceasta e pentru că am intrat într-un
ordin superior al lucrurilor, am fost proiectaţi într-o lume unde materia e
animată de cele mai înalte vibraţii ale spiritului.
Materia
primordială e o substanţă pe care Dumnezeu a proiectat-o şi a condensat-o din
El Însuşi. Ea e indestructibilă, eternă. Cu ajutorul acestei materii a creat
Dumnezeu lumile, şi aceste lumi se vor dezagrega într-o zi pentru a reapărea
sub noi forme. Numai în acest sens putem spune că creaţia va avea un sfârşit.
“Cerul
şi pământul vor trece, spunea Iisus, dar cuvintele mele nu vor trece.” Când se
exprima aşa, Iisus se identifica cu a doua persoană a Trinităţii, Fiul, cea
de-a doua sefiră, Hohmah, Cuvântul. Cerul şi pământul vor
trece, e adevărat, dar germenii care sunt în Hohmah, arhetipurile
pentru un nou cer şi un nou pământ, nu vor trece, pentru că sunt eterne.
“Atunci
când Eternul a trasat un cerc la suprafaţa abisului, eram acolo”, spune Hohmah,
înţelepciunea, în Cartea Proverbelor. Şi ce este acest cerc? Frontierele pe
care Dumnezeu Însuşi le-a trasat pentru a crea lumea. În acest sens trebuie să
înţelegem că Dumnezeu s-a limitat. A se limita înseamnă: a se închide într-un
univers care funcţionează şi evoluează după legi proprii. În afară, deasupra
acestui univers, ignorăm ceea ce există. Legile vieţii pe care le studiază
ştiinţa nu sunt altceva decât limitele pe care Dumnezeu le-a impus în creaţia
sa. Aceste limite sunt cele care dau structură, formă, contur şi coeziune
materiei, o lume care nu ar fi circumscrisă în limite ar fi instabilă, nu ar
putea subzista, pentru că în interiorul acestor limite toată materia este în
mişcare şi nu ar cere decât să scape.
Dumnezeu
a trasat un cerc pentru a reţine propria Sa substanţă. Cercul e un traseu
magic. În centru Dumnezeu a plasat nucleul creaţiei şi lucrarea Sa a început.
În natură, totul ne relevă cum a procedat Dumnezeu pentru a crea lumea. O
celulă, cu membrana sa, deja ne explică... Şi dacă nu ar exista cutia craniană,
unde ar fi creierul nostru?... E aceeaşi funcţie ca şi a pielii: ea serveşte ca
limită. Observaţi lucrurile din jurul vostru şi peste tot veţi găsi o
reflectare a acestui cerc pe care Dumnezeu l-a trasat ca limită a creaţiei Sale.
Dacă nu închidem un parfum în flaconul său, el se evaporă. Şi chiar pentru a
construi o casă trebuie la început să trasăm limitele sale: fără pereţi, unde
va fi casa? În domeniul spiritual, de asemenea, trebuie să înţelegem ceea ce
semnifică limitele: înainte de a convoca spiritele luminoase pentru a le da o
sarcină, magul se înconjoară de un cerc; şi discipolul trebuie să ştie de
asemenea că cel puţin prin gândire trebuie să traseze în fiecare zi un cerc de
lumină în jurul lui, pentru a conserva energiile sale spirituale.
Dumnezeu
există sub toate aspectele, de la piatră, unde El este limitat la extrem şi
unde putem să-L atingem, până la substanţa cea mai imaterială, lumina, şi încă
mai sus... El e omniprezent în pietre, plante, animale, oameni, îngeri şi în
toate ierarhiile celeste, şi mai departe încă... El are membrele Sale profund
afundate în creaţie, dar există regiuni unde El e mai liber. În formele mai
dense ale materiei, El nu se mai poate mişca, dar în Împărăţia Sa El e liber.
Dacă înţelegeţi aceasta, ferestrele se vor deschide în faţa voastră în faţa
unor orizonturi minunate...
Dumnezeu
este liber, da, dar în afara lumii noastre. Atunci când intră în lumea noastră,
El se găseşte limitat. De aceea, când oamenii se indignează în faţa unor
evenimente şi se revoltă spunând: “Dumnezeu nu ar trebui să permită astfel de
lucruri!” arată că nu au înţeles nimic. Dacă ar poseda adevărata cunoaştere, ar
înţelege tocmai că Dumnezeu nu poate interveni. Pe pământ, Dumnezeu e limitat,
şi noi suntem cei care Îl limităm. Dumnezeu este simultan limitat şi nelimitat.
El e limitat în inimile noastre, dar El e liber în inimile
îngerilor.
O
să vă dau o imagine. Să presupunem că un om a vrut să se amuze cimentându-şi un
picior în pământ: el nu mai poate să-şi extragă piciorul, dar restul corpului
îi este liber. La fel, Dumnezeu acceptă să fie limitat, prizonier, dar numai în
parte, în cimentul în care suntem! În ziua când Dumnezeu se va elibera
retrăgându-şi piciorul din ciment nu va mai exista umanitatea. Este evident
numai o imagine, dar ea vă va ajuta să înţelegeţi mai bine realitatea
lucrurilor.
Pentru
a se manifesta, Dumnezeu s-a limitat. Să mergem mai departe: chiar datorită
acestei limitări noi existăm şi putem să ne gândim şi să vorbim despre acest
subiect. Chiar Dumnezeu însuşi ne dă această posibilitate. Proba că Dumnezeu
există este tocmai faptul că sunt aici vorbindu-vă de El, şi că voi sunteţi
aici de asemenea pentru a mă asculta. Dacă El nu ar exista, eu nu aş fi
existat, şi voi de asemenea. Tot ceea ce există este proba existenţei lui
Dumnezeu. Acum, dacă oamenii vor să-şi facă altă idee despre Dumnezeu pentru a
spune mai departe că El nu există... sau că El e mort, e treaba lor.
Iisus
spunea: “Sunteţi templul lui Dumnezeu cel viu.” Acest Dumnezeu al cărui templu
suntem, este Dumnezeul manifestat, şi El e mai mult sau mai puţin limitat în
noi după gradul nostru de evoluţie. Pe măsură ce noi evoluăm şi ne purificăm,
noi Îl eliberăm pe Dumnezeu permiţându-I să se manifeste mai liber în templul
nostru ca putere, lumină, dragoste, frumuseţe... Desigur, aceste lucruri sunt
dificil de înţeles şi voi le veţi uita, o ştiu. Dar ceva va rămâne în
subconştientul vostru şi într-o zi, când veţi fi capabili să le înţelegeţi, ele
vă vor reveni în memorie. Dacă vreţi să acceleraţi această înţelegere, trebuie
să vă antrenaţi creierul, care este cel mai bun instrument. El nu slăbeşte în
timp ca şi alte organe, pentru că aici au depus puterile lor ierarhiile divine.
Dar trebuie să-l exersăm prin activitatea gândirii. Gândirea este ca o scară pe
care am primit-o de la Inteligenţa cosmică şi e esenţial să învăţăm să ne
servim de ea pentru a ne ridica.
Cap IX “ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU
ESTE CA O SĂMÂNŢĂ DE MUŞTAR”
A
spune că Dumnezeu este absolut incognoscibil este o afirmaţie falsă. O Fiinţă
ale cărei lucrări putem să le contemplăm zi şi noapte nu e cu adevărat
incognoscibilă. Dacă universul creat de Dumnezeu există şi este accesibil măcar
parţial celor cinci simţuri ale noastre precum şi gândirii, este de asemenea şi
cu Dumnezeu. Deasupra lui Kether, Dumnezeu este peste puterea
facultăţilor noastre, dar plecând de la Kether, abordăm
noţiuni accesibile înţelegerii noastre.
Kether,
prima sefiră, reprezintă începutul întregii manifestări, iar manifestarea
subînţelege diviziunea, polarizarea, adică apariţia unui principiu masculin şi
un principiu feminin, necesare pentru a crea.
Exemplul
seminţei ne va face să înţelegem mai bine această idee. Cât timp sămânţa nu se
“manifestă”, nu putem şti ceva despre ea. În ea, viaţa este îngheţată. Dar dacă
o puneţi în pământ, ea se va diviza şi un germen va apărea, care va deveni o
tijă şi va începe să crească: atunci veţi începe să o cunoaşteţi. Dumnezeu a
lăsat peste tot în natură urme care ne pot instrui. Dacă Dumnezeu, Absolutul,
care conţine totul, nu s-ar fi polarizat pentru a se manifesta, noi nu am fi
existat şi nu am fi putut cunoaşte nimic, în acelaşi fel cum nu putem şti nimic
despre o sămânţă atâta timp cât ea nu germinează, cât timp ea nu se
polarizează.
Tocmai
această imagine a seminţei a utilizat-o Iisus în Evanghelii: “Împărăţia lui
Dumnezeu este asemănătoare unei seminţe de muştar pe care un om a luat-o şi a
semănat-o în câmpul său. E cea mai mică dintre toate seminţele; dar când
creşte, devine un arbore aşa de mare încât păsările cerului vin să locuiască în
ramurile sale.” Împărăţia lui Dumnezeu, e universul, iar Arborele sefirotic sau
Arborele Vieţii e o reprezentare simbolică dintre cele mai profunde a acesteia.
Priviţi:
semănătorul a pus sămânţa în pământ, e prima sefiră Kether. Cât
timp sămânţa nu e plantată procesul vieţii nu poate începe.
Fiind
în pământ, sămânţa se divizează, ea se polarizează, aceasta e Hohmah,
Înţelepciunea, binarul, opoziţia pozitiv şi negativ, opoziţia sus şi jos.
Forţele conţinute în Coroană încep să se divizeze, încep să se opună unele
altora. Iată de ce toţi cei care nu înţeleg dualitatea, contrariile, binele şi
răul, nu pot înţelege înţelepciunea.
Dar
în realitate aceste forţe nu sunt complet divizate, ele rămân legate prin
Coroană care le spune: “Sunteţi masculin şi feminin, pozitiv şi negativ, deci
uniţi-vă şi lucraţi în lume.” Ele se unesc şi aceasta eBinah,
Inteligenţa, care le armonizează. Cum a ordonat Coroana, Binah reconciliază
contrariile şi germenele apare.
Kether,
Hohmah şi Binah sunt rădăcinile înfipte în solul
lumii din înalt. Veţi spune: “Dar rădăcinile unei plante sunt înfipte jos, în
sol!” Da, pentru o plantă, rădăcina reprezintă capul. Dar adevăratul cap este
în înalt. Omul e de asemenea un arbore ale cărui rădăcini sunt plantate în
înalt, în Cer. Ca şi cele trei sefire Kether, Hohmah şi Binah, adevăratul
nostru cap este afundat în solul lumii divine.
Acum,
pentru ca planta să apară deasupra solului, trebuie să intervină cea de-a patra
sefiră, Hessed: Mila. Hessed rerezintă trunchiul
arborelui, această forţă care încearcă să reziste orice s-ar întâmpla.
Cea
de-a cincea sefiră Gebourah: Forţa, corespunde ramurilor care încep
să se se întindă în toate părţile. Când un om, o societate, un popor, devin
puternici ei reuşesc să se răspândească peste tot.
Cea
de-a şasea sefiră, Tiphereth: Frumuseţea, sunt frunzele care nu
numai că dau un aspect arborelui dar îi permit să respire şi să se hrănească cu
lumină.
După
frunze, apar mugurii (bobocii): e cea de-a şaptea sefiră, Nestah: Victoria.
Dacă a ajuns până la stadiul mugurilor, aceasta înseamnă că arborele a fost
capabil să învingă toate dificultăţile, şi va da fructe.
Acum
se face o mare lucrare în muguri care vor da naştere florilor. E cea de-a opta
sefiră, Hod: Gloria, preamărirea. Arborele se acoperă cu flori, el
oferă parfumuri, ca nişte esenţe, pentru a celebra gloria Eternului.
În
fine, în floare se formează fructul pe care soarele îl coace şi îi dă culoare.
E formarea copilului, cea de-a noua sefiră, Iesod: Baza, iar
fructul va fi punctul de plecare a unei alte vieţi, a unui nou arbore.
Şi
pentru că fructul produs de sămânţă conţine el însuşi seminţe, el este Malhouth, cea
de-a zecea sefiră. De la 1 cât era, sămânţa a devenit 10, adică simbolic,
multitudinea. Fiecare grăunţă sau sămânţă produsă de fruct reprezintă Malhouth,
Împărăţia lui Dumnezeu. Cum să recunoaştem că e chiar Împărăţia lui Dumnezeu?
Plantaţi grăunţa şi toate celelalte atribute vor apărea. Deci, Malhouth şiKether se
reîntâlnesc, începutul şi sfârşitul lucrurilor e identic. Iată de ce Iisus spunea
că Împărăţia lui Dumnezeu (Malhouth) poate fi comparată cu o sămânţă de
muştar.
Acum,
poate vă gândiţi: “Toate acestea sunt foarte bune, dar cum putem să le aplicăm
în viaţa noastră interioară?” Puteţi face multe lucruri. Sămânţa de muştar
poate fi interpretată ca un gând sau un sentiment. Ce este un gând, un
sentiment? Un grăunte, în aparenţă minuscul. Atunci, plantaţi-l, şi
dacă e pur, dezinteresat, intens, şi dacă îi creaţi condiţii bune,
el va fi punctul de plecare pentru edificarea Împărăţiei lui Dumnezeu.
“Păsările cerului vor veni să se adăpostească în ramurile lui”, spunea Iisus.
Păsările, aceştia sunt îngerii: ei vin să-l viziteze pe omul care a îmbrăţişat
viaţa spirituală, ei găsesc un adăpost în el, ei se instalează definitiv şi îl
umplu de lumina şi de graţia lor.
E
spus că Dumnezeu a creat omul după chipul şi asemănarea Sa. Ce înseamnă
aceasta? O veţi înţelege atunci când veţi fi meditat mult timp asupra imaginii
seminţei şi al arborelui. Toată problema asemănării este conţinută în sămânţa
arborelui.
Cap X FAMILIA COSMICĂ ŞI
MISTERUL SFINTEI TREIMI
Nu
există nimic în lumea vizibilă care să nu fie o reflectare, o reprezentare a
lumii invizibile. Să luăm exemplul familiei, schematic: tatăl, mama, fiul,
fiica: e o realitate pe pământ. Ei bine, trebuie să înţelegem că la un nivel
mai elevat familia există de asemenea, sub formă de principii cosmice care
lucrează în univers.
Şi
aceste principii cosmice sunt reprezentate prin numele sacru al lui Dumnezeu,
Iod, He, Vav, He pe care
tradiţia kabalistică îl numeşte de asemenea Tetragrama (de la grecescul
“tetra”: patru, şi “gramma”: literă). Cele patru litere ale numelui lui
Dumnezeu corespund celor patru principii care acţionează în univers şi care
acţionează de asemenea în om, pentru că omul a fost creat după imaginea
universului.
Iod ,
e principiul masculin creator, forţa primordială, care e la originea tuturor
mişcărilor: spiritul, Tatăl.
He reprezintă
principiul feminin care absoarbe, conservă, protejează şi permite principiului
creator să lucreze în ea: sufletul, Mama.
Vav reprezintă
Fiul care se naşte din unirea Tatălui şi a Mamei. El e primul copil a acestei
uniri şi se manifestă de asemenea ca principiu activ, dar la un alt nivel. Fiul
e intelectul, care merge după linia lui Iod, şi de altfel grafic, Vav este o
prelungire a lui Iod.
Al
doilea He reprezintă Fiica. Fiica e repetiţia Mamei, e
inima.
Cele
patru litere ale numelui lui Dumnezeu reprezintă deci Tatăl: spiritul, Mama:
sufletul, Fiul: intelectul, şi Fiica: inima.
În
Arborele Vieţii, aceste patru principii corespund primelor sefire: Kether este
Tatăl, Hohmah este Fiul, Binah este Fiica.
“Şi Mama?” veţi întreba voi. Mama corespunde sefirei Daath (a
se vedea cap II). Ea este Mama Divină pe care kabaliştii au menţionat-o sub
numele de Shekinah. Shekinah este soţia lui Dumnezeu... Da,
Dumnezeu are o soţie, să mă ierte creştinii şi să nu fie ofensaţi! Şi eu sunt
creştin, dar acesta nu e un motiv pentru a nu reflecta şi a nu încerca să
înţeleg realitatea lucrurilor.
Intenţia
mea - şi cea a kabaliştilor - nu este de a da o soţie lui Dumnezeu în sensul în
care pe pământ un bărbat se căsătoreşte cu o femeie. Dar în măsura în care
familia este o realitate jos, ea este de asemenea o realitate şi sus; numai că
această realitate se manifestă diferit: e vorba de o analogie şi nu de o
identitate. În Tabla de Smarald, Hermes Trismegistul spune: “Tot ceea ce e jos
este “ca şi” ceea ce este sus, şi tot ceea ce este sus este “ca şi” ceea ce
este jos.” E vorba de o analogie, de o asemănare.
Creştinii
repetă: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, fără să se mire că, în această Trinitate,
nici un principiu feminin nu e menţionat. Totuşi, nu putem să nu ne punem
această problemă. Când auzim enumerarea: Tată, Fiu... care sunt termeni care
evocă familia, cum să nu fim surprinşi când al treilea membru al acestei
familii este Spiritul Sfânt? Şi ce e o familie în care lipseşte mama? În
această familie ea e absentă: a fost ea înlocuită de Sfântul Spirit, şi de ce?
Ar trebui să-i întrebăm pe Părinţii Bisericii de ce au judecat că e bine să
facă din Dumnezeu un celibatar îndârjit! Cele trei entităţi ale acestei Trinităţi:
Tatăl, Fiul şi Sfântul Spirit sunt masculine şi e anormal să nu fie nici un loc
pentru principiul feminin. Pentru că, înţelegeţi-mă bine, e vorba de principii.
Da,
din cauză că au eliminat atât de mult Mama Divină ca principiu cosmic, teologii
creştini au dat apoi un astfel de loc Mariei, deşi ar trebui poate văzut în
Fecioarele negre care se găsesc în anumite biserici, o urmă a acestei Mame
cosmice.
Ei
i-au dat un prea mare loc, atribuindu-i virtuţi şi puteri pe care o femeie nu
le-ar putea avea. A fost declarată “Imaculata Concepţie”, adică “concepută fără
păcat”, deci ferită de păcatul original, şi chiar că l-a “conceput pe Iisus
prin intermediul Sfântului Duh”. Eu nu sunt contra; dacă acestea fac bine
unora, să aibă o asemenea imagine despre mama lui Iisus, să continue! Numai că
sunt obligat să constat că acestea contrazic toate legile naturii stabilite de
Inteligenţa cosmică. Oricare ar fi grandoarea, elevarea şi caracterul unui om,
din punct de vedere fizic, el nu poate fi conceput de Spiritul Sfânt.
Cum
se poate confunda Maria cu Mama Divină? O stimez pe Maria, o apreciez, nu vreau
să o micşorez, dar oricât de sfântă ar fi, nu putem face din ea Mama Divină!
Creştinii nu au înţeles nimic din imensitatea acestui principiu cosmic, care e
partea feminină a principiului creator. Fiinţa pe care o numim Dumnezeu şi pe
care creştinismul o prezintă ca o putere masculină este în realitate masculin
şi feminin. Pentru a putea fi vorba de creaţie, manifestare, trebuie să fi avut
loc o polarizare, adică prezenţa unui principiu masculin şi a unui principiu
feminin. Pentru a se manifesta, Dumnezeu trebuie să fie deodată masculin şi
feminin. Aceste lucruri se învaţă de asemenea în Iniţierile orfice: Dumnezeu
este mascul şi femelă.
De
ce Părinţii Bisericii au suprimat-o pe Mama Divină? Erau atât de puritani încât
ideea unei soţii a lui Dumnezeu îi ofensa? Adevăratul motiv este fără îndoială
faptul că l-au identificat absolut pe Iisus cu Crist, pe punctul de a pretinde
că El e chiar fiul unic a lui Dumnezeu, coborât pentru a se încarna pe pământ,
şi trebuia evident să i se dea o mamă care să nu aibă aproape nimic omenesc. Ei
au identificat Maria cu Mama Divină, cum l-au identificat pe Iisus cu Crist.
Dar este acesta adevărul? Maria a fost o femeie, ea nu e Mama Divină care a
format toate lumile. Maria nu este Mama lui Dumnezeu, ea a fost mama lui Iisus,
şi Iisus nu este un principiu cosmic, Iisus a fost un om, unul dintre cei mai
mari printre fiii lui Dumnezeu care au coborât pe pământ, dar era un om, şi
Crist este principiul cosmic care a venit să locuiască în el. De ce să
confundăm totul? Şi Maria era, bineînţeles, o femeie excepţională, pentru că
Cerul a ales-o pentru a fi mama unei anumite fiinţe, dar nu putem să-i dăm locul
Mamei Divine.
Cele
patru litere ale numelui lui Dumnezeu Iod He Vav
He reprezintă deci cele patru
principii care sunt la baza creaţiei: Tatăl Ceresc şi Mama Divină care se
prelungesc în Fiu şi Fiică. În Arborele sefirotic aceştia sunt: Kether: Tatăl, Daath: Mama, Hohmah: Fiul,
Cuvântul, şi Binah: Fiica, Natura.
Veţi
spune: “Dar atunci, trebuie să respingem Trinitatea Tată - Fiu - Sfântul Duh?”
Nu, dar trebuie să înţelegeţi cui corespund aceste trei principii. Creştinismul
defineşte Sfânta Treime ca misterul unui singur Dumnezeu în trei persoane. Nu,
Sfânta Treime nu e un mister, sau mai degrabă nu e un mister decât în măsura în
care oamenii nu au ştiut să se servească de legea analogiei. Pentru a înţelege,
trebuie să facem apel la soare.
Soarele
este această formidabilă putere creatoare de viaţă care se manifestă prin
lumină şi prin căldură. Cel care este capabil să aprofundeze aceste manifestări
va descoperi relaţiile care există între viaţa, lumina şi căldura soarelui şi
Sfânta Treime: Tată - Fiu - Sfânt Duh. La toate nivelele creaţiei, de la planul
fizic la planul divin, regăsim aceste trei principii: viaţa, lumina, căldura.
În planul spiritual, viaţa se manifestă ca înţelepciune (lumină) şi ca dragoste
(căldură), şi acestea sunt cele trei principii: viaţă, înţelepciune şi dragoste
pe care le regăsim în Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, care sunt
nedespărţite unele de altele cum sunt nedespărţite viaţa, lumina şi căldura
soarelui. Vedeţi, misterul unui singur Dumnezeu în trei persoane nu e atât de
dificil de elucidat. Ceea ce rămâne misterios e numai imensitatea, splendoarea
acestei esenţe primordiale de unde au izvorât toate existenţele, asupra ei nu
vom reuşi niciodată să medităm suficient.
În
Arborele sefirotic, Sfânta Treime este deci reprezentată de cele trei
sefire Kether, Hohmah şi Binah. Când
pronunţăm cuvântul “Dumnezeu”, trebuie să ştim că în realitate atingem primele
trei sefire. “Dar atunci, veţi spune, care sunt legăturile lor cu Tatăl, Fiul
şi Sfântul Duh? Le putem pune în corespondenţă?” Da, dar cu condiţia de a şti
să mânuim corespondenţele inteligent, cu delicateţe.
Kether, coroana,
reprezintă Tatăl, Izvorul vieţii; aceasta e clar, această corespondenţă nu
reprezintă nici o dificultate.
Hohmah, Înţelepciunea,
cea de-a doua sefiră, născută din Tatăl, poate fi considerată ca Fiul, Cuvântul
rostit de Tată, lumina pe care El a proiectat-o din Sine Însuşi pentru a crea.
Binah, cea
de-a treia sefiră, corespunde Sfântului Duh care e deci considerat ca o putere
feminină. Mulţi se vor indigna: “Cum? Sfântul Duh e o femeie?” Eu n-am vorbit
de o femeie ci de o putere feminină, de un principiu feminin. Şi apoi, de ce să
fiţi şocaţi? Aţi fost şocaţi când aţi văzut reprezentat Sfântul Duh sub forma
unei porumbiţe? Ori, ce este o porumbiţă altceva decât o pasăre de genul
feminin. Şi Sfântul Duh, pe care Noul Testament îl numeşte Paraclet, adică în
greacă, cel ce ajută, protejează, care consolează, e o expresie a dragostei, a
căldurii. Deci, trebuie să mergem mai departe în înţelegerea sa!
Acum,
cum v-am mai explicat (a se vedea tomul 10 din Opere Complete, cap IV: “Cum să
regăsim Sfânta Treime în soare” şi cap XV: “Soarele este după chipul şi asemănarea
lui Dumnezeu”) aceste corespondenţe nu au nimic absolut şi putem de asemenea
considera că Fiul reprezintă dragostea, pentru că El e cel ce se oferă etern să
se sacrifice pentru salvarea lumii; şi că Sfântul Duh poate reprezenta
înţelepciunea, pentru că el a coborât peste apostoli sub forma limbilor de foc
şi le-a dat facultatea de a profeţi şi de a vorbi în limbi. Şi tot de acest
Sfânt Duh vorbea Iisus când spunea discipolilor săi, în momentul despărţirii:
“Am multe să vă mai spun, dar nu puteţi să le duceţi acum. Când Mângâietorul va
fi venit, Spiritul adevărului, vă va conduce în adevăr.” Singurul punct sigur
este că Kether reprezintă Tatăl, viaţa, cu cele două
manifestări: căldura şi lumina, care se pot transforma una în alta, cum este de
asemenea şi în planul fizic.
Dacă
veţi accepta să duceţi mai departe efortul vostru şi să veniţi cu mine încă mai
departe în înţelegerea acestor lucruri, voi adăuga: după tradiţia
kabbalei, Hohmah, Înţelepciunea, este un principiu feminin,
interpretat ca soţia lui Dumnezeu, Shekinah, şi ea reprezintă deci
Mama. “Atunci, veţi spune, unde e Fiul acum?” Fiul e unit cu Mama, ei sunt
inseparabili unul de altul. Cum să vorbim de o mamă fără să ne gândim la fiul
său, şi cum să vorbim de un fiu fără să ne gândim la mama sa? Găsim o
reprezentare a acestei idei în tablourile Fecioarei cu Pruncul. Câţi pictori au
reprezentat-o pe Maria ţinându-l pe Iisus în braţele sale sau pe genunchi!
Copilul este în centru, şi după maniera în care priviţi tabloul, puteţi să nu-l
vedeţi decât pe el sau să sesizaţi ansamblul: copilul şi mama. Dar chiar dacă
nu priviţi decât copilul, mama sa e acolo.
Când
adoptăm aceste corespondenţe: Kether Tatăl, Hohmah Mama
şi Fiul, o găsim pe Fiică în Binah, şi toată familia e reconstituită.
Veţi spune că nu mai înţelegeţi nimic... Din contră, nimic nu e mai clar nici
mai precis, şi aceasta e Kabbala vie. Numai că, nu putem pătrunde în acest
domeniu decât cu o gândire liberă, degajată. Numai cu această condiţie vom găsi
tot timpul noi bogăţii de descoperit sau de aprofundat.
Este
foarte important să înţelegem sensul Trinităţii, acel pe care Kabbala îl
explică în faţa ochilor noştri. Dar şi mai important este de a învăţa să
comunicăm zilnic cu această Trinitate prin intermediul luminii şi căldurii
soarelui. E o lege care nu voi înceta niciodată să o repet, pentru că ea este o
lege de bază a vieţii spirituale: tot ceea ce există jos în lumea noastră
fizică este imaginea a ce există sus în lumea divină. Sfânta Treime nu este
nici în lumina, nici în căldura, nici în viaţa soarelui, ea este deasupra
acestora; dar prin intermediul acestei lumini, acestei călduri, şi acestei
vieţi, noi vom putea să ne apropiem de Ea, să intrăm în comuniune cu Ea şi să o
facem să ne penetreze pentru a putea primi toate binecuvântările Ei.
Cap XI CORPUL LUI ADAM
KADMON
Arborele
Vieţii este universul pe care Dumnezeu îl locuieşte şi îl impregnează cu
existenţa sa; el reprezintă viaţa divină care circulă prin toată creaţia. Şi
fiinţa umană, care a fost creată după chipul lui Dumnezeu, este deci de
asemenea o imagine a universului. Desigur, când observăm manifestările
majorităţii oamenilor, putem spune că omul nu e mare lucru. Da, omul nu e
aproape nimic, dar el e de asemenea universul întreg, el e Dumnezeu.
Inteligenţa
noastră, care nu poate concepe decât lumea în trei dimensiuni, este incapabilă
să observe omul sub toate aspectele. Ceea ce vedem, atingem şi auzim despre el
nu reprezintă decât un aspect foarte limitat. Omul veritabil, nu îl cunoaştem,
nu cunoaştem despre el decât învelişurile. Ca şi scafandrul îmbrăcat în costum
sau eschimosul învelit în multe piei, omul e acoperit de multe piei, şi numai
pe ele le cunoaştem, mai mult sau mai puţin. Dacă am putea, pentru a spune aşa,
să retragem aceste piei unele după altele, am descoperi un punct minuscul, un
atom de lumină. Dar în acelaşi timp înţelegem că omul e imens de mare şi că
îmbrăţişează universul întreg. Aceste două afirmaţii sunt adevărate în acelaşi
timp, şi acest adevăr e simbolizat prin cercul cu un punct în centru, semnul
soarelui: punctul infinit de mic, fără dimensiune, şi cercul infinit de mare,
care strânge şi unifică totul. De noi depinde acum să căutăm acest om, cel
adevărat, cel care e în noi, cel care e după chipul lui
Dumnezeu.
Când
Kabbala vorbeşte de creaţia omului, nu e vorba de fiinţele umane care suntem,
ci de Adam Kadmon, nume care semnifică omul (Adam) primordial (Kadmon). Adam
Kadmon este omul cosmic al cărui corp e format din constelaţii şi din lumi.
Acesta e corpul lui Adam Kadmon, prima fiinţă creată de Dumnezeu. Şi Dumnezeu
este deasupra întregului univers creat, El este deasupra sefiei Kether. Acest
Adam începe în Kether. Kether e capul lui Adam Kadmon. Hohmah este
ochiul lui drept şi partea dreaptă a feţei sale. Binah este
ochiul stâng şi partea stângă a feţei sale. Hessed este braţul
drept,Gebourah braţul stâng, Tiphereth inima şi
plexul solar, Netsah coapsa dreaptă, Hod coapsa
stângă, Iesod sexul şi Malhouth picioarele.
Adam Kadmon este arhetipul, iar noi suntem
o celulă, o reflexie a lui. Putem stabili asemănări între Adam Kadmon şi
entitatea pe care creştinii o numesc Crist, pentru a vă arăta relaţiile care
există între ei, dar mă tem că o să vă tulbur.
Tot
ceea ce putem spune despre subiectul om este aproximativ ca ceea ce putem spune
despre subiectul Dumnezeu. De aceea suntem obligaţi să ne servim de imagini, de
simboluri, de analogii. Studiind Arborele sefirotic, care e o relexie a
universului, vom cunoaşte adevăratele dimensiuni ale omului. Şi invers, putem
avea o idee despre univers ştiind că omul a fost creat după imaginea sa.
Aceasta înseamnă că studiind omul, natura sa, funcţiile sale, ajungem să
cunoaştem universul. Pentru că totul se reflectă în om. Pentru a găsi soluţia
problemelor filozofice cele mai abstracte, e suficient să observăm omul.
Omul
e o cheie şi este construit după forma unei chei . De ce
vechii egipteni reprezentau pe hierofanţii lor cu acest simbol în mână? Cheia e
un rezumat al omului, şi cu această cheie Iniţiatul poate deschide cele 50 de
porţi ale lui Binah, Mama cosmică, materia primordială. Cel ce posedă cheia
reuşeşte să deschidă cele 50 de porţi, adică să cunoască toate proprietăţile
numerelor şi entităţilor, ca şi toate relaţiile care se pot stabili între ele.
El urcă şi coboară pe scara cosmică şi toată bogăţia universului creat de
Dumnezeu este la dispoziţia sa, din moment ce a descoperit în el cheia pentru a
descoperi toate porţile.
Oricare
ar fi gradul său de evoluţie, fiinţa umană, creată după chipul lui Dumnezeu, e
locuită de un suflet superior care atinge Cerul şi care e o emanaţie a lui
Dumnezeu Însuşi. De aceea existenţa voastră nu va avea sens decât atunci când
veţi intra în contact cu acest suflet nemuritor care e lumină, armonie şi
putere. Prin intermediul acestui suflet puteţi comunica cu Creatorul şi în
acelaşi timp cu universul pe care El l-a creat, pentru că sufletul este el
însuşi o chintesenţă a acestui univers. Şi dacă vă gândiţi la el, dacă veţi
recurge mai des la el, veţi începe să înţelegeţi cine este Eu-l vostru
veritabil. Atunci, conştiinţa voastră se va trezi, vibraţiile sale vor deveni
mai intense, până în ziua în care se va contopi în conştiinţa acestui Suflet
sublim, şi veţi una cu Dumnezeu.
Omul
îşi are originea în Dumnezeu, şi Dumnezeu este Cel care lucră prin intermediul
lui. Într-o zi omul se va întoarce la Dumnezeu, el va dispărea topindu-şi
entitatea individuală în Dumnezeu. Desigur, această idee nu va place unora,
care văd în aceasta un atentat al libertăţii lor individuale. Dar fie că o vor
sau nu, este aceasta realitatea. Deci, cât de des puteţi, în loc să pierdeţi
timpul cu inutilităţi, cu repetarea necazurilor, păsurilor voastre şi aşa mai
departe, gândiţi-vă la acest suflet care sunteţi, dar care nu se suprapune
exact cu voi înşivă pentru că nu ştiţi cum să vă uniţi cu el. Repetând des
acest exerciţiu, veţi simţi încet încet pacea şi bucuria - mai ales bucuria -
învăluindu-vă.
De
la pietre şi plante până la Arhangheli şi până Dumnezeu, tot ceea ce există în
univers există de asemenea şi în om. În corpul nostru fizic chiar, toate
elementele creaţiei sunt prezente. Nimic nu lipseşte, de aceea putem progresa
până la infinit fără să ne oprim niciodată. Dar pentru aceasta trebuie să
lucrăm asupra materiei noastre, făcând-o mai suplă, transparentă şi să o facem
să vibreze până ea va putea exprima lumea divină. Astfel ne vom putea manifesta
într-o zi în plenitudine, aşa cum suntem în înalt.
Dar
pentru a ne ghida în viaţa noastră spirituală şi pentru a ne orienta pe ce drum
să mergem, avem nevoie de o metodă. Pentru mine, v-am spus, această metodă este
lucrul cu Arborele sefirotic. De aceea insist în fiecare zi să învăţaţi să
aprofundaţi toate aspectele lui. Cu Malhouth, concretizaţi
lucrurile. Cu Iesod, vă putificaţi. Cu Hod, le
înţelegeţi şi le explicaţi. Cu Nestah, le daţi graţia. Cu Tiphereth, le
iluminaţi. Cu Gebourah, luptaţi pentru a le apăra. Cu Hessed, le
subordonaţi ordinului divin. Cu Binah, le daţi stabilitate.
Cu Hohmah, le faceţi să intre în armonia universală. În fine,
cu Kether, puneţi pe ele sigiliul eternităţii.
Învăţaţi
să meditaţi asupra celor zece sefiroturi având în conştiinţă că Arborele Vieţii
e în voi, şi că singura activitate care merită făcută este de a-l face să
crească, să înflorească şi să dea fructe. Câţi ani, câte reîncarnări trebuie să
aibă fiecare dintre voi, pentru a deveni fiecare dintre voi cu adevărat
Arborele Vieţii... aceasta nu trebuie să vă preocupe. De mii de ori va trebui
să veniţi, poate, până când aceste zece sefire care sunt înscrise în voi vor
începe să vibreze şi până când fiinţa voastră interioară va fi luminată de
toate luminile Arborelui Vieţii.
Cap XII MALHOUTH,
IESOD, HOD, TIPHERETH: ARHANGHELII ŞI ANOTIMPURILE
Trecerea
de la un anotimp la altul în cursul anului se produce, o ştiţi, atunci când
soarele trece prin cele patru puncte cardinale numite solstiţii şi echinocţii.
Acestea sunt ca nişte noduri de forţe cosmice, şi în acele perioade, noi
energii se revarsă pe pământ. Dar, reînnoirea acestor forţe nu se face automat,
din cauză că se repetă regulat în fiecare an. Nu, toate aceste schimbări se
produc prin munca entităţilor care au sarcina de a se ocupa de pietre, plante,
animale şi oameni. Cele patru anotimpuri sunt plasate sub influenţa a patru
arhangheli: Raphael prezidează primăvara, Ouriel vara, Mikhael toamna, Gabrieliarna.
După tradiţie, Raphael, Ouriel, Mikhael şi Gabriel sunt
printre cei “Şapte îngeri care se ţin în faţa gloriei lui Dumnezeu.”
Când
se apropie echinocţiul de primăvară, toate spiritele şi forţele naturii
lucrează sub conducerea lui Raphael pentru a reanima viaţa
peste tot în univers. În regnul vegetal acţiunea lor e mai spectaculoasă, dar
ea atinge de asemenea şi mineralele, animalele şi oamenii. Această reînnoire a
vieţii în natură e sinonimă cu regenerarea omului, adică cu vindecarea.
Singura
menţiune care e făcută despre Raphael în Scripturi se găseşte
în Cartea lui Tobie. E o aventură extraordinară! Într-o zi, bătrânul Tobit,
care a orbit, primeşte vizita unui tânăr care se prezintă sub numele de Azaris,
fiul unuia din părinţii săi, şi îi propune să îl însoţească pe fiul său Tobie
până în Medie pentru a căuta o sumă de bani pe care Tobit a lăsat-o depusă de
mai mult de douăzeci de ani. Tobit a acceptat. În drum, Azaris l-a instruit pe
Tobie dându-i sfaturi; i-a sugerat chiar să ceară mâna lui Sara, fiica unui om
care le-a oferit ospitalitate. Asupra lui Sara era un blestem: ea s-a căsătorit
de şapte ori şi de fiecare dată, imediat după ceremonia căsătoriei, demonul
Asmodee a făcut să moară soţul său. Pentru a anula blestemul, Azaris l-a
sfătuit pe Tobie să pescuiască un anumit peşte, să-i scoată ficatul şi inima şi
să le ardă: fumul a pus pe fugă demonul. Tobie s-a căsătorit apoi cu Sara.
Călătoria a continuat... Banii depuşi au fost recuperaţi şi în drumul de
întoarcere spre casă Azaris i-a spus lui Tobie: “Îţi garantez că ochii tatălui
tău se vor deschide, dacă vei pune pe ei fiere de peşte: medicamentul v-a
acţiona şi îi va trage de pe ochi pieliţă albă...” Tobie s-a conformat
indicaţiilor primite şi a redat astfel vederea tatălui său. În final, când
Tobie şi tatăl său a vrut să ofere cadouri acestui extraordinar tânăr care le-a
adus atâta bine, Raphael s-a făcut cunoscut: “Vă voi spune tot
adevărul. Eu sunt Raphael, unul dintre cei şapte îngeri care
se ţin tot timpul gata să apară în faţa gloriei lui Dumnezeu...” şi a dispărut.
E o poveste foarte frumoasă - v-am rezumat-o rapid, dar merită să o citiţi în
întregime (“Cartea lui Tobie” nu figurează în Biblia catolică).
În
sfera lui Hod, kabaliştii au plasat planeta Mercur. Ori, zeul
Mercur (Hermes în mitologia greacă), este zeul călătorilor şi al sănătăţii.
Este exact rolul pe care l-a jucat Raphael faţă de Tobie pe
care l-a însoţit pe întreaga durată a călătoriei sale şi l-a instruit în arta
vindecării relelor corpului (orbirea tatălui său) şi relelor sufletului
(agresiunea demonului). Şi nu din întâmplare, în zilele noastre, caduceul lui
Hermes este simbolul medicilor.
Marea
sărbătoare a primăverii este Paştele, care celebrează reînvierea lui Crist în
toată natura şi trebuie să fie de asemenea reînvierea noastră. În această
perioadă nu e suficient să remarcăm că păsările cântă, că arborii se acoperă de
frunze; e o întreagă muncă de făcut, o muncă de reînnoire. În fiecare
dimineaţă, când veniţi la răsăritul soarelui, nu trebuie să aveţi în cap
altceva decât această reînnoire. Deci, lăsaţi toate celelalte subiecte
deoparte, tot ce este deja vechi şi perimat, pentru a putea primi în fine noua
viaţă şi pentru a putea intra în comunicare cu acest mare curent care vine din
inima universului.
Vara
e plasată sub influenţa lui Ouriel şi acest nume are o
semnificaţie magnifică: “Dumnezeu este lumina mea”. Cu toate acestea, nu găsim
nici o menţiune a acestui arhanghel în Scripturi. Pe durata verii, toată natura
este în foc, aerul însuşi e înfierbântat, şi în ziua de 24 iunie, ziua sărbătorii
lui Ioan Botezătorul, în momentul solstiţiului de vară, se aprind tradiţional
focuri pentru a celebra prin cântece şi dansuri victoria căldurii şi a luminii.
Dar Biserica nu a încurajat această manieră de a-l sărbători pe Sfântul Ioan
care aduce aminte de vechile ritualuri păgâne, pentru că aceste reuniuni de
bărbaţi şi femei care cântă, dansează şi beau în jurul unui foc o noapte
întreagă, sfârşesc inevitabil în senzualitate şi orgii.
Sărbătoarea
Sfântului Ioan, e adevărat, se situează în momentul când soarele întră în
Cancer - semn dominat de Venus - nu e sărbătoarea focului spiritual, ci a
focului fizic, terestru. Ouriel este arhanghelul lui Malhouth,
sfera pământului, şi focul peste care domneşte nu e numai cel care face să se
coacă grânele şi fructele arborilor, ci e şi focul interior al planetei care
întreţine o întreagă materie în fuziune, unde se elaborează metale, minerale şi
care se asimilează cu infernul.
În
unele tradiţii, vara e simbolizată de un dragon care scuipă foc. Dragonul este
acel animal mitic care trăieşte sub pământ şi nu iese la suprafaţă decât pentru
a arde, a devora şi a distruge. Dar el e de asemenea paznicul tuturor comorilor
ascunse, pietrelor şi metalelor preţioase, fructele pământului, şi, pentru a pune
mâna pe aceste comori, trebuie să fim capabili să-l înfruntăm şi să îl
învingem. Aici, de asemenea, numeroase tradiţii, mai ales în poveşti,
celebrează eroi îndrăzneţi şi puri care au fost capabili să-l învingă pe dragon
pentru a pune mâna pe bogăţiile sale. Iată povestiri asupra cărora discipolul
trebuie să mediteze: nu trebuie să ne lăsăm mâncaţi de dragon din cauză că vara
eliberează forţele subterane.
Din
păcate, din ce în ce mai mult, din cauză că vara majoritatea oamenilor iau
vacanţă, se vede că acest anotimp a devenit cel al eliberării instinctelor şi
mai ales al lenii interioare şi senzualităţii. Veţi spune: "Dar e normal,
pentru că natura însăşi ne invită." Natura inferioară, da. A venit
momentul pentru voi de să înţelegeţi importanţa celor cinci planuri din care
este constituită fiecare sefiră. Dacă rămâneţi la nivelul inferior al lui Malhouth,
Pământul, evident, veţi fi înghiţiţi de instincte. Dar dacă faceţi o muncă
interioară pentru a vă eleva în această sefiră şi veţi intra în relaţie cu
Sufletele glorioase, Ischim-ii, cu arhanghelul Ouriel şi
cu domnul Adonai Meleh, nu numai că veţi învinge
dragonul, dar veţi putea pune mâna pe bogăţiile lui, adică vor apărea noi
posibilităţi spirituale în urma acestei munci de stăpânire a forţelor obscure
care sunt în voi.
Toamna
este plasată sub influenţa lui Mikhael, arhanghelul Soarelui
în sefira Tiphereth. Mikhael este cel mai celebru înger;
numele său înseamnă: "Cine este ca şi Dumnezeu?" Tradiţia iniţiatică
povesteşte că Lucifer era cel mai mare dintre Arhangheli. În puterea sa, el a
început să se creadă egalul lui Dumnezeu şi a vrut chiar să-L detroneze.
Atunci, văzând aceasta un alt Arhanghel s-a ridicat şi a spus: "Cine e ca
şi Dumnezeu?" În ebraică: "Mi (cine) - ka (ca şi) - El (Dumnezeu).
Atunci Dumnezeu, care a văzut scena, i-a spus: "De acum înainte te vei
numi Mikhael şi vei fi şeful miliţiei celeste."
În
Vechiul Testament, Mikhael este arhanghelul tuturor victorilor
asupra răului. În Noul Testament, mai ales în Apocalipsă, e spus că el va fi
cel care, la sfârşitul timpurilor, va doborî dragonul. În tradiţie se
povesteşte că atunci când Moise a murit, diavolul a vrut să pună mâna pe corpul
său, şi tocmai arhanghelul Mikhael s-a opus şi i l-a smuls din mână. Numeroase
tablouri şi icoane îl reprezintă cu o balanţă în mână, cântărind, după moartea
lor, faptele oamenilor: pe un platan se îngrămădesc faptele rele, iar pe
celălalt cele bune. În timpul acesta, diavolul este acolo, gata să atragă omul
în regatul său infernal, şi e furios, scrânşneşte din dinţi văzând că Mikhael adaugă
pe platan o ultimă faptă bună care face balanţa să se plece spre partea
binelui!
Începutul
toamnei coincide cu intrarea soarelui în Balanţă. Toamna este anotimpul
recoltelor. Se strâng fructele, se aruncă cele rele şi se păstrează cele bune.
"Recunoaşteţi un om după fructele sale", spunea Iisus. Şi, într-un
anume fel, putem spune că fiecare recoltă e o judecată. În natură, ca şi în
viaţă, toamna este cel mai bun anotimp, anotimpul fructelor care s-au copt sub
razele soarelui a cărui arhanghel este Mikhael.
Iarna,
în fine, este sub influenţa lui Gabriel, arhanghelul lui Iesod care
este sefira Lunii. La intrarea în iarnă celebrăm Crăciunul, naşterea lui Crist.
Există legături strânse între arhanghelul Gabriel,naşterea
copiilor, luna şi iarna.
Gabriel a
fost cel care l-a anunţat pe Zaharia despre naşterea unui fiu care va fi Ioan
Botezătorul. Apoi, a anunţat Mariei naşterea lui Iisus: "Îngerul Gabriel a
fost trimis de Dumnezeu într-un oraş al Galileiei numit Nazareth la o fecioară
logodită cu un om al casei lui David numit Iosif. Numele fecioarei era Maria.
Îngerul a intrat la ea şi i-a spus: Te salut, tu căreia i s-a făcut o favoare,
Domnul este cu tine. Tulburată de aceste cuvinte, Maria se întreba ce poate să
însemne un aşa salut. Îngerul i-a spus: Nu te teme, Maria, pentru că ai găsit
graţie în faţa lui Dumnezeu. Şi iată, vei fi însărcinată şi vei naşte un fiu şi
îi vei da numele de Iisus."
Ce
este o naştere? O trecere din invizibil în vizibil, din imaterial în material,
de la abstract la concret. Iar Luna, principiul feminin prin excelenţă,
prezidează toate formele de încarnare, de la cele ale planului fizic până la
cele planului spiritual. Pe timpul iernii nopţiile sunt cele mai lungi, ritmul
vieţii încetineşte, condiţiile sunt cel mai puţin propice manifestărilor
exterioare şi mai mult favorabile vieţii interioare: omul este împins să intre
în el însuşi pentru a pregăti naşterea acelui copil de lumină pe care unele
tradiţii l-au simbolizat printr-o perlă. Perla, care vine din mare, are ca şi
ea relaţii cu Luna. Pe Arborele Sefirotic, scoica perlieră, este Iesod care,
în corpul cosmic, reprezintă organele genitale. Acolo trebuie să se formeze perla.
Această perlă reprezintă chintesenţa cea mai pură a dragostei. Scoica perlieră,
este principiul feminin care aduce pe lume o perlă, un copil.
Cele
patru anotimpuri sunt deci prezidate de patru arhangheli. Primăvara este sub
influenţa lui Raphael, arhaghelul lui Hod; vara,
sub influenţa lui Ouriel, arhanghelul lui Malhouth; toamna
sub influenţa lui Mikhael, arhanghelul lui Tiphereth, şi
iarna sub influenţa lui Gabriel, arhanghelul lui Iesod.
Să-i plasăm acum pe Arborele sefirotic. Vedem, de jos în sus, Malhouth: Pământul; Iesod: Luna; Hod: Mercur,
şi Tiphereth: Soarele, adică cele patru elemente: pământul,
apa (Luna), aerul (Mercur) şi focul (Soarele). Cunoscând aceste corespondenţe,
veţi putea acum să învăţaţi să lucraţi cu cele patru anotimpuri, şi astfel
viaţa voastră va deveni mai plină de sens (A se vedea în tomul 32 Opere
Complete cap XVII: "Sărbătorile cardinale").
Cap XIII ARBORELE SEFIROTIC,
SIMBOLUL SYNARHIEI
În
cursul istoriei, oamenii nu au încetat să facă experienţe mai mult sau mai
puţin reuşite pentru a încerca să găsească cea mai bună formă de guvernare:
monarhie, republică, oligarhie, etc. V-am mai vorbit de această formă de
guvernământ numită synarhie a cărui idee a fost popularizată în Occident prin lucrările
lui Saint-Yves d'Alveydre. Trei persoane, spune el, se găsesc în vârf: ele
reprezintă Autoritatea şi dau directive la şapte persoane care reprezintă
Puterea, şi aceştia şapte au sub ordinele lor doisprezece alte persoane care se
ocupă de Economie, adică de producţia şi distribuţia bogăţiilor.
În
realitate, cum v-am arătat (a se vedea tomul 31 din Opere Complete, cap IX
"Ierarhie şi libertate", partea 3-a), atât timp cât ne vom limita la
a vrea să stabilim synarhia în exterior, nu vom putea rezolva cu adevărat
problemele. Nu pentru că există trei persoane, apoi şapte, apoi doisprezece în
fruntea unei ţări sau a unei colectivităţi afacerile vor merge mai bine, pentru
că cei trei, şapte sau doisprezece pot fi ambiţioşi, necinstiţi sau nesimţiţi
şi pot duce la fel de bine ţările la catastrofe. Nu numărul contează pentru a
aranja afacerile, ci oamenii, ce sunt ei, calităţile pe care le au. De aceea,
insist, înainte de a instala synarhia în planul fizic, fiecare trebuie să
lucreze să o instaleze la început în el însuşi.
Veţi
spune: "Dar ce semnifică instalarea synarhiei în fiecare om? Cum e
posibil?" Fiecare dintre voi posedă un intelect, o inimă şi o voinţă. Prin
intelectul vostru gândiţi; prin inima voastră trăiţi sentimente; prin voinţa
voastră acţionaţi. Prin intermediul acestor trei factori vă manifestaţi în
lume. Atunci, dacă reuşiţi să instalaţi înţelepciunea în intelectul vostru,
dragostea în inima voastră şi forţa în voinţa voastră, veţi realiza în voi
această trinitate care vă face să semănaţi cu Trinitatea divină a luminii, a
căldurii şi a vieţii, şi vă veţi lega astfel de sefirele Kether, Hohmah şi Binah. Astfel
veţi deveni Autoritatea, veţi guverna asupra propriei voastre existenţe. Şi vă
veţi guverna manifestând virtuţile celor şapte planete, adică a celor şapte
sefiroturi: Hessed (Jupiter), Gebourah (Marte), Tiphereth (Soare), Netsah(Venus), Hod (Mercur), Iesod (Luna)
şi Malhouth (Pământul). Acestea sunt cele şapte calităţi care
reprezintă Puterea. Sunteţi Autoritatea, şi prin calităţile şi virtuţile
voastre vă exercitaţi puterea. Da, pentru că calităţile şi virtuţile noastre
sunt cei mai buni servitori. Adevăraţii noştri servitori nu sunt oamenii pe
care-i luăm în serviciul nostru pentru satisfacerea dorinţelor, nevoilor noastre
sau pentru a ne uşura viaţa, ci virtuţile din noi care se supun adevăratei
autorităţi a lui Kether, Hohmah şi Binah. Şi
aceste virtuţi sunt capacitatea de a realiza a lui Malhouth, puritatea
lui Iesod, inteligenţa lui Hod, blândeţea
lui Nestah,frumuseţa lui Tiphereth, îndrăzneala
lui Gebourah, generozitatea lui Hessed. Aceşti şapte
servitori transmit ordinele Autorităţii spre cei doisprezece care se ocupă de
Economie.
Şi
ce reprezintă Economia în noi? Ea e reprezentată prin cele doisprezece părţi
ale corpului fizic cărora le corespund cele doisprezece semne ale zodiacului:
capul (Berbecul), gâtul (Taurul), braţele şi plămânii (Gemenii), stomacul
(Cancer), inima (Leul), plexul solar (Fecioara), rinichii (Balanţa), organele
sexuale (Scorpionul), coapsele (Săgetătorul), genunchii (Capricornul), pulpele
(Vărsătorul) şi picioarele (Peştii). Cele şapte virtuţi acţionează în aşa fel
asupra diferitelor părţi ale corpului pentru a le trezi, a le da viaţă şi fac
în aşa fel încât activitatea miliardelor de celule care le constituie să
contribuie la armonia ansamblului. Iată adevărata synarhie de care trebuie să
ne ocupăm: synarhia interioară. Cât despre synarhie ca mod de guvernământ a
oamenilor, vom găsi în fiecare ţară acele trei persoane atât de evoluate pentru
a le pune în vârf? Şi de asemenea cei pe şapte care vor fi cu adevărat capabili
nu numai să înţeleagă directivele date de cele primii trei dar şi să le execute
corect? Şi chiar dacă am găsi aceste persoane, vor fi ele acceptate?
Pentru
a instala pacea şi armonia în lume, trebuie început cu începutul, şi acesta
este omul însuşi. Adevărata synarhie se va instala în ziua când vom deveni,
fiecare, capul, regele regatului noastru, poporului nostru, şi asupra
gândurilor, sentimentelor, actelor noastre. Dacă nu, vom fi sclavii
slăbiciunilor noastre.
Vedeţi,
şi aici, Arborele sefirotic ne dă o metodă de lucru, el ne indică drumul de
urmat, ne ajută să înţelegem care e adevărata synarhie şi cum să o realizăm.
Cap XIV IESOD: FUNDAMENTUL
VIEŢII SPIRITUALE
I
Câţi
oameni m-au urmat sperând că le voi da mijloace de a-şi dezvolta uşor
facultăţile psihice, de a obţine puteri magice, etc. Şi când le spuneam că
metoda cea mai eficace pentru a-şi dezvolta aceste facultăţi şi a obţine aceste
puteri este de a se purifica, de a face o curăţenie în interior, ei mă
părăseau, şi încă cu ce dispreţ! Ceea ce le spuneam le părea prea pueril. Ei
mergeau atunci în altă parte, crezând că vor găsi în final ceea ce căutau.
Evident, găseau ei ceva, dar ce? Ar fi mai bine să nu vorbim. Deci voi, cel
puţin, încercaţi să înţelegeţi că puritatea este mijlocul cel mai eficace
pentru a obţine veritabile realizări spirituale. Pentru că odată ce terenul e
curăţat, calea e liberă pentru curenţii cereşti: ei nu mai întâlnesc obstacole
pentru a ajunge la voi şi pentru a vă da ceea ce cereţi.
Din
păcate, majoritatea celor ce se întorc spre spiritualitate îşi imaginează că
satisfacţiile, succesul pe care n-au reuşit să-l obţină prin alte mijloace îl
vor obţine printr-un învăţământ iniţiatic. Nu, nu îl vor obţine, şi dacă vor
încerca să-şi atingă scopurile cu ajutorul ştiinţelor oculte o vor plăti scump.
Dacă voi reuşi măcar să vă fac să înţelegeţi aceasta, voi considera că am
îndeplinit o mare parte din sarcina mea.
Am
ţinut, un an întreg, un ciclu de conferinţe despre puritate luând ca punct de
plecare sefira Iesod, pentru a vă arăta cât este de vast acest
subiect; el atinge domenii la care nu ne gândim în mod obişnuit (a se vedea
"Misterele lui Iesod" Opere Complete, tomul 7). Toată lumea cunoaşte
inconvenientele pe care le prezintă canalizările înfundate, geamurile murdare,
lentilele ochelarilor rău şterse. Dar foarte puţini se gândesc că ei întreţin
aceleaşi inconveniente în ei înşişi: gânduri, sentimente, dorinţe care sunt ca
nişte pete, ca şi praful, deşeuri care obstrucţionează canalele spirituale,
care împiedică lumina divină să sosească până la ei şi să îi penetreze. Nu
puteţi intreprinde nimic solid, sigur, în viaţa spirituală, fără a fi lucrat în
prealabil asupra purităţii.
Dar
să nu credeţi că dacă insist atât de mult asupra purităţii este pentru că
trebuie să ne oprim exclusiv asupra ei şi să nu mai căutăm nimic mai sus. Nu,
eu insist asupra ei pentru că puritatea este baza - aceasta e şi semnificaţia
numelui Iesod: bază, fundament. Ori, rolul unei baze este de a
suporta întregul edificiu. În Arborele Vieţii există şi alte sefire care
reprezintă virtuţile asupra cărora discipolul trebuie să înveţe să lucreze, dar
lucrul cu Iesod, baza, reprezintă condiţia de îndeplinit pentru a
putea începe a se instrui şi a crea în lumea spirituală.
De
ce sefira Iesod reprezintă baza vieţii spirituale? Pentru că
odată cu ea începe lumea psihică. Am văzut aceasta când am studiat cele patru
diviziuni ale Arborelui sefirotic:
-
Atsilouth: sefirele Kether, Hohmah, Binah corespund
lumii divine.
- Briah: sefirele Hessed,
Gebourah, Tiphereth corespund lumii spirituale
- Ietsirah: sefirele Hod,
Nestah şi Iesod corespund lumii psihice.
- Assiah: Malhouth corespunde
lumii fizice.
De
cum părăsim Malhouth, lumea fizică, intrăm în lumea psihică a
cărei primă etapă este Iesod. Ca şi celelalte sefire, Iesod este
ierarhizată şi partea sa inferioară corespunde Lunii care, în psihologie,
reprezintă lumea inconştientului, a instinctelor şi a iluziilor. Este deci
esenţial ca omul să se facă stăpân pe această lume pentru a introduce în ea
ordinea şi lumina. Aceasta înseamnă a se purifica. Asta e tot. Da, a se purifica
înseamnă mai întâi a fii capabil să discerni natura mişcărilor vieţii
interioare, să-ţi analizezi gândurile, sentimentele, dorinţele, proiectele şi
să lucrezi pentru a le face mai dezinteresate, mai generoase.
În
ciuda acestor explicaţii, ştiu bine că mulţi îşi vor astupa urechile: ei vor da
ca argument faptul că puritatea semnifică îngustime, limitare, fanatism şi
chiar excludere... că în numele purităţii s-au făcut persecuţii, masacre,
arderi pe rug. Ah? Foarte bine, dar şi în
numele dragostei s-au făcut crime
înspăimântătoare, şi asta nu împiedică pe nimeni să mai pronunţe cuvântul
iubire şi să continue să iubească?... Gândiţi-vă un pic la această nedreptate!
Ei găsesc orice motiv ca să nu facă efort. Sub pretextul că noţiunea de
puritate e rău înţeleasă, ei vor să se bălăcească în continuare în murdărie. Ei
sunt liberi să o facă, dar vor vedea într-o zi efectele acestui mod eronat de a
gândi.
Cei
care nu au învăţat să lucreze cu Iesod, vor continua să se bălăcească în lumea
psihică fără a cunoaşte niciodată realitatea lumii spirituale. Chiar dacă, cum
e în majoritatea cazurilor, posedă adevărate daruri psihice, e bine să ştie că
acestea nu ajung. Trebuie să înţeleagă odată pentru totdeauna că lumea psihică
nu este lumea spirituală, şi că nu e suficient să ai un dar psihic pentru a-l
exersa în mod corect. Muzicienii, pictorii cei mai dotaţi nu ar ajunge la nici
o realizare dacă nu se supun unei discipline, dacă nu studiază sub îndrumarea
unui maestru. Un dar psihic, ca şi un dar artistic, trebuie cultivat. Cel ce
posedă aceste daruri trebuie să lucreze asupra singurei calităţi care îi va
permite să vadă clar şi să exercite influenţe benefice: puritatea. Şi în aceste
cazuri, puritatea semnifică nu numai luciditatea, dar şi onestitatea,
dezinteresul, conştiinţa responsabilităţilor.
Ori,
ce se petrece în general? Cineva a avut vise premonitorii, a simţit că el
însuşi sau alte persoane erau în pericol, a văzut că un anumit eveniment se va
produce. Atunci, foarte încântat că a descoperit un dar care îi urmeşte
anturajul, se proclamă clarvăzător, deschide un cabinet unde unii oameni care
sunt îngrijoraţi pentru ei înşişi sau familiile lor vin să-l consulte. Şi
astfel, acest nou clarvăzător începe să transmită zilnic "mesajele
Cerului". Oare se gândeşte vreodată dacă e la înălţimea pretenţiilor? Nu;
din moment ce a avut câteva vise premonitorii, câteva intuiţii bune, el îşi
imaginează că este capabil să dea în orice moment răspunsuri la toate
întrebările şi că nu se înşeală nici o dată. Ei bine, nu, din nefericire nu, şi
acel care vrea să-şi dezvolte darul clarvederii trebuie să lucreze în fiecare
zi cu o mare vigilenţă asupra lumii sale psihice, dacă nu se va găsi într-o
dezordine interioară de nedescurcat, se va înşela şi îi va înşela şi pe alţii.
Mulţi care au luat-o fără precauţii pe calea mediumităţii, au sfârşit prin a-şi
pierde capul (a se vedea "Privire asupra invizibilului" Colecţia
izvor, Nr. 228).
Iată
de ce oamenii cu bun simţ sau oamenii de ştiinţă nu vor să audă vorbindu-se de
facultăţi şi se puteri psihice: pentru că imediat se gândesc la toţi aceşti
şarlatani şi dezechilibraţi. Au dreptate să nu accepte orice, dar nu au
dreptate să refuze să meargă mai departe pentru a studia şi a înţelege domeniul
vieţii psihice, ignorând aceste fenomene. Pentru că astfel ei îşi fixează
limite gândirii şi investigaţilor lor. Sub pretextul că se arată raţionali,
obiectivi, ei se opresc la suprafaţa lucrurilor. Există şi câţiva oameni de
ştiinţă serioşi care se interesează de fenomenele "parapsihologice",
numai că mulţi dintre ei nu o spun de frica desconsiderării din partea
colegilor lor. E la fel cum unii pastori sau preoţi cred în reîncarnare dar nu
o spun pentru că reîncarnarea nu e admisă de Biserică iar ei nu vor să-şi
atragă neplăceri. Ei bine, eu reproşez acestor oameni de ştiinţă şi acestor
preoţi de a nu avea sensul responsabilităţii lor, pentru că lasă oamenii care
caută în obscuritate şi rătăcire.
Nimic
nu-i va putea opri pe oameni să vrea să găsească altceva decât le propune
ştiinţa oficială sau Biserica oficială. Dar pericolul e mare pentru ei de a
rătăci în regiunile inferioare ale lui Iesod. De aceea trebuie să
dobândească o bună înţelegere a purităţii, pentru că ea este cheia vieţii spirituale.
Când
lucraţi să vă purificaţi cu adevărat, profund, lumina pătrunde mai uşor în voi,
şi veţi începe să vedeţi totul mai clar, mai lucid. Particolele care vă
ruinează sănătatea sunt alungate şi vă veţi simţi mai bine. Acelea care împiedică
voinţa voastră sunt rejectate şi veţi deveni mai tare. Tot ceea ce e tenebros
şi obscur vă va părăsi, şi dacă sunteţi trist, bucuria vă va năpădi. Pentru că
bucuria nu e altceva decât un aspect al purităţii: cu cât te purifici mai mult,
cu atât te simţi mai uşor, vesel şi bucuros. Şi, devreme ce impurităţile
antrenează fermentaţia, putrefacţia, dislocaţia şi moartea, cu cât vă
purificaţi mai mult mergeţi spre imortalitate. Deci, sănătatea, puterea,
cunoaşterea, fericirea, nemurirea nu sunt altceva decât aspecte ale purităţii.
Iată un rezumat al Ştiinţei iniţiatice; de voi depinde acum să verificaţi
aceste lucruri.
II
Pe
coloana centrală a Arborelui sefirotic, Iesod se găseşte
deasupra lui Malhouth, iar Tiphereth este
deasupra lui Iesod. Din această dispoziţie putem deduce că, pentru
a coborî până la Malhouth(Pământul), lumina lui Tiphereth (Soarele)
trebuie să treacă prin Iesod (Luna). Aici, Malhouth reprezintă
simbolic lumea fizică, Iesod lumea psihică şi Tiphereth lumea
spirituală. Atunci, ce se va întâmpla dacă lumea psihică nu este într-o stare
de puritate care să-i permită să fie traversată de lumina lumii spirituale?
Din
păcate, aceasta se întâmplă cu mulţi oameni: ei se plâng că nu resimt nici o
binefacere din practicile lor spirituale; ei se roagă, meditează, se leagă de
Cer, dar au impresia că aceasta nu-i ajută; ei se simt indecişi, dezorientaţi,
slabi; câteodată chiar se gândesc că situaţia lor e mai rea decât înainte.
Explicaţia este că acea lumină de care ei se forţează să se lege întâlneşte în
ei straturi impure formate de gândurile şi sentimentele lor dezordonate, rău
stăpânite. Atunci, nu numai că lumina nu trece, dar se produce acelaşi fenomen
ca atunci când razele soarelui cad pe o grămadă de gonoi: ele accelerează
putrefacţia.
Traversând
un geam transparent, razele soarelui vin să vă lumineze, dar când ele trebuie
să traverseze straturi impure, ele produc fermentaţii şi mirosuri urâte. Dacă
vreţi să deveniţi un bun receptacol al luminii divine trebuie ca inima voastră
să fie ca un cristal transparent, dacă nu, ştiţi de acum ce vă aşteaptă. Atât
timp cât nu sunteţi decişi să faceţi o veritabilă muncă de curăţire, de
purificare, e mai bine să nu vă apropiaţi de lumina Ştiinţei iniţiatice. Vă
previn, pentru că mai târziu va fi inutil să faceţi să cadă asupra ei
responsabilitatea necazurilor pe care le veţi resimţi. Va fi greşeala voastră,
în exclusivitate.
Atunci
când veţi începe cu adevărat lucrul cu Iesod, lumina lui Tiphereth va
circula prin voi, şi această lumină vă va permite să înţelegeţi realitatea
lucrurilor şi să vă orientaţi corect. Atât timp cât nu posedaţi această lumină
interioară, sunteţi obligaţi să recurgeţi la alţii, depindeţi de ei pentru a vă
conduce viaţa voastră; şi cum nu e chiar sigur că ideile şi judecăţile lor vă
vor lumina cu adevărat, veţi fi sub influenţa unor opinii contradictorii.
Veritabila
bogăţie este de a ajunge să posedaţi această lumină care vă va permite să descoperiţi
voi înşivă adevărul fără să aveţi nevoie tot timpul să-i consultaţi pe alţii.
Veţi întreba: "Şi chiar fără să avem nevoie să consultăm un Maestru, un
Iniţiat?" Da, de ce nu? Dacă sunteţi capabil să-l egalaţi, sau chiar să-l
depăşeşti, de ce nu? Desigur, va dura mult, va fi dificil, dar Inteligenţa
cosmică nu a scris nicăeri că trebuie să rămâneţi limitat, dependent. Ea nu a
interzis niciodată unui discipol să-şi egaleze Maestrul şi chiar să-l
depăşească. Calea vă este deschisă, şi aceasta e poate singura cale care vă
este cu adevărat deschisă. Nimeni nu vă poate împiedica să progresaţi în
lumină. Dacă nu, de ce ar fi spus Iisus: "Fiţi perfecţi aşa cun Tatăl
vostru din Ceruri e perfect"?
Pentru
a parcurge regiunea lui Iesod, mai mult decât pentru altele,
discipolul are nevoie de un ghid. Dar odată ce a depăşit Iesod,
drumul este liber şi poate să avanseze singur, pentru că a ajuns în regiunile
luminii care dă adevărata clarvedere.
Nu
trebuie să vă înşelaţi, adevărata clarvedere este cea care vă permite să vedeţi
realitatea lumii spirituale, adică să captaţi, să înţelegeţi ceea ce există mai
subtil în natură şi în sufletul uman. Cealaltă clarvedere, care constă în a
vedea evenimente trecute sau viitoare, sau chiar spiritele lumii astrale, nu
are nimic extraordinar. Toată lumea sau aproape toată lumea ar putea să le vadă
pe acestea prin anumite exerciţii sau prin folosirea unor droguri, dar aceste
mijloace nu duc prea departe şi prezintă chiar mari pericole pentru psihism.
Singura clarviziune pe care trebuie să o căutaţi este aceea care poate să facă
din voi o prismă de cristal care să lase să treacă lumina Cerului. De această
clarviziune vorbea Iisus când spunea: "Fericiţi cei cu inimile pure pentru
că îl vor vedea pe Dumnezeu."
În
sefira Iesod, Dumnezeu este numit El Hai, adică
Dumnezeu cel viu. În Iesod, Dumnezeu se manifestă deci ca creator şi
distribuitor al vieţii, dar a cea mai pure vieţi, cea care vine de sus, de la
Izvor, acea viaţă care tâşneşte, curăţă şi purifică totul în trecerea ei,
pentru că prima sarcină a vieţii este tocmai de a respinge elementele impure
care se opun elanului său.
Şi
cum Dumnezeu este prezent în toate sefirele, "a-L vedea pe Dumnezeu"
înseamnă deci a primi binecuvântările tuturor sefirelor, adică ştiinţa
lui Hod, graţia lui Netsah, splendorile lui Tiphereth, forţa
lui Gebourah, generozitatea lui Hessed, stabilitatea
lui Binah, înţelepciunea lui Hohmah şi în
fine, atotputernicia lui Kether. Fiecare sefiră corespunde unei virtuţi
divine; puteţi să lucraţi fie cu una fie cu alta, dar fiind conştienţi că nu
veţi ajunge nicăieri dacă nu aţi lucrat mai întâi cu Iesod. Toţi
cei care vor să obţină calităţile şi puterile celorlalte sefire fără a fi
lucrat în prealalbil cu Iesod sunt într-un anume fel opriţi,
şi stagnează în mlaştinile planului astral unde nu întâlnesc decât iluzii,
decepţii şi chinuri.
Deci,
decideţi-vă să puneţi puritatea la baza existenţei voastre, înaintea
cunoaşterii, înaintea bogăţiei, înaintea puterii şi într-o zi veţi avea mai
mult decât această cunoaştere, mai mult decât această bogăţie, mai mult decât
aceste puteri. Au existat în istorie bărbaţi şi femei care nu au citit nici
măcar o carte, care nu au avut studii, ei au lucrat numai asupra purităţii, şi
într-o zi au început să manifeste toate celelalte calităţi: înţelepciunea,
clarvederea, puterea de a vindeca... Pentru că nu mai aveau pe ei straturi
opace, nu mai aveau ecrane, şi toate bogăţiile Cerului au putut să-i penetreze.
Iesod este
începutul vieţii psihice, şi în acest sens putem spune că magia începe cu
sefira Iesod. Adevărata magie este în gândurile şi sentimentele
noastre. Nu avem nevoie de baghetă sau de talismane, toate puterile noastre
magice sunt în puterea vieţii psihice; de aceea Luna, care aparţine sferei
lui Iesod, este astrul magiei. Cel ca vrea să posede adevărata
forţă magică trebuie să înceapă prin a purifica lumea sa psihică. Trebuie să
înţelegem puritatea ca şi cea mai mare forţă magică, pentru că prin intermediul
lui Iesod putem accede la Mistere.
Cap XV BINAH
I Legile destinului
Binah este
prima sefiră de pe coloana stângă al Arborelui sefirotic, Stâlpul Rigorii,
numit Boaz, care reprezintă principiul feminin în creaţie. Dumnezeu se
manifestă aici sub numele Iehovah. El este Dumnezeu cel
teribil care s-a revelat lui Moise. Tot Vechiul Testament e plin de furiile,
ameninţările şi blestemele sale care trebuiau să lovească oamenii până la a
patra generaţie. Acestui foc devorant îi ofereau fără încetare Evreii
sacrificii de animale pentru a-L calma; şi Moise, la fel ca toţi patriarhii şi
profeţii, Îi adresa rugăciuni pentru a deturna pedepsele cu care El ameninţa
poporul.
Vă
veţi întreba: "Dar cum acest Dumnezeu teribil putea fi o putere
feminină?" Pentru că această putere feminină este natura. Veţi înţelege
mai bine această idee dacă reflectaţi la ceea ce este natura cu adevărat: o
mamă implacabilă. Natura a creat legi şi dacă le călcaţi, sunteţi pedepsiţi într-un
fel sau altul; şi chiar, pe calea consecinţelor, această pedeapsă va lovi
copiii şi nepoţii voştri. Da, în realitate toate acestea sunt foarte uşor de
înţeles. Să luăm un exemplu printre cele mai cunoscute: alcoolismul. Pentru
a-şi conserva sănătatea fizică şi psihică, omul nu trebuie să bea mai mult de o
cantitate limitată de alcool. Dacă depăşeşte măsura, cunoşteţi consecinţele - e
inutil să intru în detalii - şi transmite descendenţei sale o ereditate
încărcată. Este la fel pentru alte excese, pentru alte călcări de legi.
Orice
am face, oricare ar fi progresele ştiinţelor şi tehnicilor medicale, dacă omul
nu e rezonabil, dacă nu respectă anumite legi, într-un fel sau în altul el va
suferi şi îi va face şi pe alţii să sufere. Câţi s-au indignat de cruditatea
unui Dumnezeu care pedepsea nu numai pe cel ce încălca legea ci şi descendenţa
sa! Ei bine, iată, acum e clar: acest Dumnezeu este natura, pentru că natura nu
e în spatele lui Dumnezeu, nu e separată de Dumnezeu. Dumnezeu este această
mamă severă care pune limite copiilor săi, pe care ei nu trebuie să le
depăşească. Dacă ei le depăşesc, spunem că ea îi pedepseşte. Dar nu îi
pedepseşte pe nedrept, pentru că ei sunt cei care au ieşit din incinta unde
erau la adăpost şi protejaţi, şi ieşind, au creat condiţii rele pentru ei şi
pentru cei care depindeau de ei.
Veţi
spune poate: "Dar această imagine a mamei pe care ne-o daţi, nu e cea pe
care o avem. Din contră, o mamă este iubitoare, indulgentă, etc., tatălui îi
revine severitatea." Nu aţi observat lucrurile bine şi nici nu aţi
reflectat destul. Care e rolul mamei faţă de un copil mic? Ea îl hrăneşte,
desigur, dar ea îl învaţă ce e voie să facă şi ce nu e voie să facă pentru a se
dezvolta corect: ea îi dă reguli de nutriţie, de igenă, de prudenţă; ea îi
interzice anumite lucruri, îl reţine, îl împiedică să se apropie de foc sau de
apă, îi trage din mână chibriturile şi obiectele tăietoare, îi ascunde
bomboanele şi dulceaţa, dacă copilul are tendinţa de a abuza. Câteodată ea îl
lasă singur să facă ce vrea şi îl supraveghează, şi dacă cade sau îşi face rău,
îi spune: "Vezi, nu mai fă asta, dacă nu îţi vei face rău din nou."
Şi când copilul e capricios şi exagerează, ea îl pedepseşte.
Acest
rol al mamei faţă de copilul mic, este, pe un alt plan, cel al naturii
vis-a-vis de fiinţa umană. Unii vor spune: "Dar eu, am văzut taţi jucând
acest rol în faţa copilului, pentru că mamele..." Şi eu am văzut, dar eu
vă vorbesc de principii şi nu de cazuri particulare. La nivelul principiilor, mama
joacă în educaţia copilului rolul naturii. Iată cum trebuie înţeles rolul Mamei
cosmice, care se manifestă în sefiraBinah sub aspectul lui Iehovah.
Sefira Binah ne
relevă misterele destinului pentru că ea ne învaţă despre legea cauzelor şi
consecinţelor. Câţi oameni se gândesc că existenţa lor e absurdă, că nu e nici
o logică în evenimentele şi destinul fiinţelor! Aceasta se întâmplă numai
pentru că le lipsesc unele adevăruri pentru a vedea şi pentru a înţelege.
Aceste adevăruri sunt în Binah unde lucrează ierarhia
îngerească a Aralim-ilor (Tronurile), pe care sfântul Ioan a
văzut-o sub forma a douăzeci şi patru de Bătrâni. Ei sunt numiţi de asemenea
Domni ai destinelor pentru că ei sunt cei care determină destinul fiecărei
fiinţe după meritele sale, după viaţa pe care a dus-o în precedentele
încarnări, iar decretele lor sunt executate de îngerii sefiroturilor următoare:
îngeri din Hessed, Hachmalin-ii, aduc recompensele, iar
îngerii din Gebourah, Serafim-ii,pedepsele.
Ce
este destinul? O formă arhetip şi fiecare îşi trăieşte existenţa după forma pe
care o primeşte din partea destinului. Cei douăzeci şi patru de bătrâni decid
aceste forme. Ei reprezintă tribunalul divin care emite decrete privind formele
destinelor, iar formele fizice pe care le vedem pe pământ sunt efectul
îndepărtat a acestor forme decretate de sus. Se proiectează o formă dintre
aceste forme arhetip asupra unei femei însărcinate, iar ea va trebui să lucreze
plecând de la această formă. Odată formele decretate, totul s-a sfârşit, nimic
nu le mai poate schimba, ele coboară în materie pentru a se realiza.
Pentru
a putea schimba destinul, trebuie deci schimbate arhetipurile, dacă nu, nu e
nimic de făcut. Puteţi să mergeţi să consultaţi astrologi pentru a vă lua
precauţii şi a scăpa încercărilor şi dificultăţilor, e degeaba, totul este
prevăzut, pentru ca "ce e scris" să se întâmple. Pentru a schimba
decretele, ar trebui să puteţi să atingeţi regiunile de deasupra lui Binah, adică
deasupra destinului, regiunile lui Hohmah şiKether. E
posibil, au existat fiinţe excepţionale a căror virtuţi le-au scutit de legile
destinului. Dar ce muncă au depus pentru a reuşi! Pentru noi, singurul mijloc
de a ne pune în acord cu Domnii destinului este de a accepta decretele lor cu
umilinţă şi dragoste, ştiind că sunt drepte, pentru că sunt consecinţa
încarnărilor noastre precedente. Cel mai înţelept este de a considera
dificultăţile şi încercările a acestei existenţe ca şi probleme de rezolvat,
ştiind că reprezintă pentru noi cel mai bun mijloc de a evolua.
Caracterul
inflexibil a lui Binah se regăseşte în simbolismul lui Saturn
care e reprezentat ca un bătrân, sau câteodată ca un schelet, înnarmat cu o
seceră. Secera lui Saturn este timpul care distruge tot, iar scheletul este
eternitatea care rezistă timpului. Saturn reprezintă deci cele două aspecte.
Deasupra cărnii, adică a lumii aparenţelor, pe care timpul (secera) nu
încetează să o distrugă, găsim scheletul indestructibil: eternitatea. Dar de
câte reflecţii, meditaţii, este nevoie pentru a ajunge la această înţelegere a
lucrurilor care permite trecerea de la timp la eternitate!
Saturn
vorbeşte puţin şi ascultă mult, pentru că a ştii să asculţi merge cu
înţelegerea. Şi de altfel, acesta este sensul cuvântului "a
înţelege". Cel ce ştie să audă este pe calea înţelegerii. Putem spune că
ascultarea este înţelegerea a ceea ce auzim. Calitatea lui Saturn este de a şti
să audă, nu numai să asculte ceea ce ne spun înţelepţii sau zgomotele naturii,
ci să perceapă ceva în plus: vocea interioară. În acel moment, tot ceea ce este
mai subtil, tot ceea ce vine din profunzimea fiinţei, vocea lui Dumnezeu, vocea
liniştii, cum se spune, ajunge până la noi. Iată de ce adevăraţilor Saturnieni
le place să se îndepărteze de zgomot pentru a merge în locuri solitare, să
asculte vocea liniştii, aceea care le permite să fie scutiţi de legea timpului
pentru a intra în eternitate.
II
Chiar
şi celor care au îmbrăţişat viaţa spirituală le e greu să ajungă la un nivel de
conştiinţă superior şi mai ales să se menţină. Într-o zi obţin o victorie, în
alta se lasă în voia lor... E aproape imposibil să ajungă la ceva stabil,
definitiv. Stabilitatea e culmea Iniţierii, momentul în care discipolul poate
spune în fine, ca şi hierofantul Egiptului antic: “Sunt stabil, fiu de stabil,
conceput şi născut în teritoriul stabilităţii.” Teritoriul stabilităţii
este Binah, regiunea celor douăzeci şi patru de Bătrâni.
În
ce constă stabilitatea? În a nu mai fi zdruncinat de rău. Şi pentru a nu mai fi
zdruncinat de rău, trebuie să-i scăpaţi ridicându-vă până în regiunile unde el
nu mai poate să aibă priză. Veţi spune: “Dar aceste regiuni există?” Da, ele
există, ele există în voi înşivă, cum există şi în univers. Numai că, încă nu
v-aţi deama de aceasta pentru că nu aveţi obişnuiniţa de a vă observa. Nu aţi
fost surprinşi să constataţi că anumite evenimente care, la un moment dat, vă
întristează, vă descurajază, în alte circumstanţe, nu vă mai ating? De ce?
V-aţi pierdut sensibilitatea? Nu, dar aţi reuşit să vă ridicaţi până la un
nivel de conştiinţă unde ele nu vă mai ating. Este deci proba că există regiuni
în om unde răul nu mai are priză.
În
Kabbala e spus că şarpele poate urca până la unele sefiroturi, dar el nu poate
atinge niciodată regiunea formată din cele trei sefire Kether, Hohmah şi Binah.
Şi pentru că noi suntem creaţi după imaginea universului, există deci şi în noi
o regiune unde răul nu mai găseşte condiţii favorabile de existenţă. În
regiunile sublime ale fiinţei noastre şi ale universului, domneşte o astfel de
lumină, o astfel de intensitate a vibraţiilor, încât tot ceea ce nu este în
armonie cu această puritate, cu această lumină, e dezagregat. Răul nu are nici
un drept de existenţă în regiunile sublime, e respins; el nu poate exista decât
în regiunile inferioare, unde se plimbă, face ravagii şi îi face pe oameni
nefericiţi: pentru că în straturile inferioare ale materiei, toate condiţiile
îi sunt favorabile. Deci, după regiunea unde vă aflaţi, sunteţi atinşi sau nu
de rău. Iată ce ne învaţă Iniţierea. Iisus a explicat acest lucru într-o altă
manieră, când a spus: “Constuiţi-vă casa voastră pe piatră.” Piatra
simbolizează această regiune interioară pe care filozofia hindusă o numeşte
planul cauzal şi care se situează deasupra planurilor astral şi mental, adică
deasupra gândurilor şi sentimentelor ordinare.
Cei
Douăzeci şi patru de Bătrâni ai Apocalipsei de care vorbeşte Sfântul Ioan (“Am
văzut douăzeci şi patru de tronuri şi pe aceste tronuri douăzeci şi patru de
Bătrâni aşezaţi, îmbrăcaţi în veşminte albe”) sunt instalaţi pe pietre pe care
nimic nu le poate zdruncina. Stabilitatea este esenţa lui Dumnezeu Însuşi.
Dumnezeu este prin esenţă neschimbător, neschimbat în dragostea, înţelepciunea
şi puterea Sa.
Dacă
vreţi să vă apropiaţi de această stabilitate a celor Douăzeci şi patru de
Bătrâni, nu abandonaţi niciodată idealul vostru înalt. Odată ce v-aţi decis să
mergeţi pe drumul luminii, orice s-ar întâmpla, păstraţi tot timpul această
orientare. Pentru tot restul vă puteţi schimba, dar nu abandonaţi orientarea
voastră divină. Să înţelegeţi bine aceasta: stabilitatea nu semnifică
imobilitatea. Dacă întâlniţi un Maestru adevărat, nu-l veţi vedea încremenit ca
un idol, aşteptând să-i sărutăm mâinile sau picioarele. Din contră, el se
deplasează, chiar mai mult ca alţii, pentru a-i vizita pe cei ce au nevoie de
el, pentru a-i instrui, a-i vindeca. El rămâne stabil în interior, în
convingerile lui, şi nimeni nu poate să-l seducă prin bogăţii sau onoruri.
A
fi stabil, înseamnă a fi fidel angajamentelor tale şi a-ţi urma drumul orice
s-ar întâmpla. Aceasta e dificil, mai dificil decât de a fi drăguţ, serviabil,
iubitor, generos, curajos. Când suntem bine dispuşi, ne dăm cuvântul, facem
promisiuni, dar câteva zile după aceea ne găsim într-o altă stare de spirit, în
care nici nu ne mai aducem aminte ce am promis. Ei bine, nu aşa vom obţine
accesul la adevărata putere a regiunii Binah.
Adevărul
este că oamenilor nu le place să li se vorbească de fidelitate, stabilitate.
Oh, cât e de greu, oh, cât e de dificil! Ei bine, să ştiţi că acest fel de a
gândi va face aceste virtuţi încă mai greu şi dificil de realizat. De voi
depinde să aveţi o anumită calitate. De ce? Pentru că voi sunteţi cei care,
neiubind un anumit lucru, nu îl atrageţi. Nu vă place să fiţi fidel, vă place
schimbarea, atunci cum vreţi ca stabilitatea să vină să se instaleze în voi?
Când analizez, constat că oamenii sunt cei care resping o virtute sau alta:
pentru că nu o iubesc. Pentru a atrage un lucru, trebuie să-l iubim! Iată
aspectul magic. Înainte de a încerca să obţineţi ceva, încercaţi la început
să-l iubiţi, altfel orice aţi face nu-l veţi obţine. E esenţial de a cunoaşte
această lege.
Deci,
încercaţi să iubiţi stabilitatea. Încercaţi să deveniţi mai fideli faţă de
idealul vostru, nu trişaţi niciodată, sub nici un pretext, dacă nu, veţi pierde
încrederea tuturor marilor Spirite care vă observă. Ele nu vă vor mai stima, nu
vă vor mai aprecia, ele nu vă vor mai susţine. Şi odată lăsaţi să vă bazaţi
numai pe propriile resurse, nu veţi mai putea realiza mare lucru. Putem iubi
schimbarea, nu e interzis să-ţi schimbi activitatea, dar nu trebuie niciodată
să vă schimbaţi direcţia, nu trebuie să vă abandonaţi idealul vostru înalt.
Putem fi pentru diversitatea exterioară, dar trebuie să menţinem unitatea
interioară.
Cap
XVI HOHMAH: CUVÂNTUL CREATOR
“La
început a fost Cuvântul...”. Această primă frază a evangheliei sfântului Ioan a
suscitat numeroase comentarii. E evident imposibil să ne reprezentăm exact ceea
ce semnifică a spune că Dumnezeu a creat lumea prin Cuvânt. Dar pentru că ceea
ce este jos este ca şi ceea ce este sus, pentru că suntem creaţi după chipul
lui Dumnezeu şi al universului, putem să ne însuşim câteva noţiuni despre ceea
ce sunt puterile cuvântului: cuvântul pronunţat (sunetele), şi cuvântul scris
(literele).
Un
general dă un ordin de atac. El strigă: “Foc!” şi în câteva minute nu mai
rămâne nimic din ceea ce era un oraş minunat. El însuşi nu a făcut nimic, a
pronunţat numai un cuvânt, dar câtă putere era conţinută în acest cuvânt! Sau,
un bărbat (sau o femeie) care contează mult pentru voi, dar căruia (căreia)
nu-i cunoaşteţi încă adevăratele sentimente, vă scrie într-o zi aceste simple
cuvinte: “Te iubesc” şi iată, viaţa vă este dintr-o dată luminată! Nimic nu s-a
schimbat, dar totodată totul s-a schimbat.
Întreaga
existenţă este aici pentru a ne arăta puterile cuvântului. Să mergem mai departe.
De ce vorbesc oamenii tot timpul? Pentru a-şi exersa puterea. Chiar şi atunci
când ei par că dau explicaţii, informaţii, adesea nu o fac cu adevărat pentru a
explica sau a informa; vorbind sau scriind, ei vor să producă un anumit efect:
să provoace furia, ura, sau să adoarmă neîncrederea. Chiar şi voi, nu faceţi
câteodată acelaşi lucru? Da, vă las să reflectaţi la aceasta.
Şi
acum, să revenim la prima frază a Evangheliei sfântului Ioan: “La început a
fost Cuvântul”. Oamenii ar evita multe dificultăţi, multe suferinţe dacă ar şti
cum să aplice această frază. Veţi spune: "Dar cum? E atât de abstractă,
atât de dificil de înţeles, cum putem să o aplicăm? - Ei bine, tocmai, ea
rămâne abstractă şi dificilă de înţeles pentru că nu încercaţi să o aplicaţi. -
Dar ce trebuie să facem? - Foarte simplu, să vă acompaniaţi actele voastre cu
Cuvântul."
Să
luăm cazuri foarte simple din viaţa cotidiană. Când spălaţi geamurile, de
exemplu, în loc să executaţi această sarcină lăsându-vă gândirea să rătăcească
fiţi conştient de gesturile voastre şi spuneţi: "Aşa cum spăl acest geam,
tot aşa inima mea să fie spălată şi să devină transparentă." La fel puteţi
face atunci când măturaţi, spălaţi vesela, ştergeţi praful... Şi când aţi
scăpat un obiect şi s-a spart, spuneţi: "Fie ca toate obstacolele care mi
se ridică în faţă pe drumul meu spre Dumnezeu să fie sparte în mii de
bucăţi!"
Desigur,
nu e necesar să spuneţi toate acestea cu voce tare, mai ales dacă există riscul
ca cineva să vă audă. Important este de a fi conştient, adică de a folosi
gândirea voastră - şi gândirea subînţelege necesitatea cuvintelor - la tot ce
faceţi pentru a deveni creator. Iată care trebuie să fie pentru spiritualist
semnificaţia lui "La început a fost Cuvântul... Şi nimic din ceea ce a
fost făcut n-a fost făcut fără Cuvânt." Trebuie să puneţi Cuvântul la
început pentru a da o orientare activităţii voastre. Dar este aici o noţiune pe
care chiar şi credincioşii nu au înţeles-o bine. Veţi spune: "Dar ei spun
rugăciuni de mai multe ori pe zi!" Da, rugăciuni făcute de alţii pe care
le-au învăţat pe dinafară, pe care ei le mormăie gândindu-se la altceva,
tocmai. Nu e necesar să spuneţi multe rugăciuni pe dinafară. Pentru creştini,
"Tatăl Nostru" de două sau de trei ori e suficient. Mai departe,
fiecare trebuie să găsească cuvintele pe care să le pronunţe în interior pe
măsură ce se ivesc noi ocazii, noi evenimente în viaţa sa. Nu există o mai bună
metodă de înţelegere a ceea ce semnifică atotputernicia Cuvântului.
Când
vântul suflă alungând norii şi impurităţile din atmosferă cereţi suflului
spiritului să alunge gândurile şi sentimentele voastre rele. Şi când vedeţi
Soarele dimineaţa răsărind, spuneţi: "Aşa cum soarele se ridică deasupra
lumii, tot aşa soarele dragostei să se ridice în inima mea, tot aşa soarele
înţelepciunii să se ridice în inteligenţa mea şi tot aşa soarele adevărului să
se ridice în sufletul şi în spiritul meu." Iată cum veţi deveni un
adevărat fiu a lui Dumnezeu: prin Cuvânt. Pentru că Cuvântul e viu şi
acţionează, el are puterea de a vă transforma.
Când
veţi începe să înţelegeţi ce semnifică: "La început a fost Cuvântul",
veţi înţelege de asemenea de ce e spus că "La început, Dumnezeu a creat
cerul şi pământul" şi ce este în spatele acestor cuvinte "cer"
şi "pământ", care sunt relaţiile între cele două şi cum trebuie să
lucrăm cu ele. Cerul şi pământul sunt în interiorul nostru şi atât timp cât le
sepăram, atât timp cât nu le legăm Cerul - gândirea noastră, cu pământul -
activităţile noastre cotidiene, nu vom şti ce este Cuvântul, Cuvântul viu. (A
se vedea tomul 32, cap XI: "Cuvântul viu: 1. Alfabetul şi cele douăzeci şi
două de elemente ale Cuvântului. 2. Cuvântul, limbaj universal. 3. Puterea
Cuvântului.")
Cap XVII IESOD, TIPHERETH, KETHER:
SUBLIMAREA FORŢEI SEXUALE
În
sefira Iesod, Dumnezeu poartă numele Chadai El Hai, şi El
hai, am văzut, înseamnă Dumnezeu viu. Iesod e singura
sefiră pentru care e menţionat acest atribut divin: viaţa. Bineînţeles, este
subînţeles acest atribut şi în celelalte, dar aici este subliniat. Şi deoarece
Dumnezeu Însuşi poartă acest nume “viu”, aceasta semnifică că viaţa care se
manifestă în Iesod este de cea mai mare puritate. Iesod,fundamentul,
este sefira vieţii pure, şi în schema omului cosmic, Adam Kadmon, ea reprezintă
organele sexuale: pentru că acestea sunt organele care crează viaţa.
Chiar
dacă suntem obligaţi să constatăm că, în viaţa lor sexuală, oamenii nu se
preocupă suficient de puritate, adevărul este că Inteligenţa cosmică e cea care
a decretat că puritatea lui Iesod trebuie să se manifeste prin
intermediul organelor sexuale.
Astăzi
se vorbeşte de “eliberarea moravurilor” ca de un mare progres, şi întradevăr ar
fi putut fi un progres. Dar ceea ce vedem la ora actuală nu este un progres, e
o degringoladă. Această tendinţă pe care o au din ce în ce mai mult oamenii de
a se culca împreună pentru că nu găsesc ceva mai bun de făcut, ca să treacă
timpul şi pentru a simţi plăceri, este prejudiciabil pentru evoluţia lor.
De-abia se întâlnesc, nu se cunosc, nu se iubesc şi ei fac dragoste... din
inactivitate, ca şi cum nu ar fi ceva mai important de făcut decât să joace
cărţi! Şi apoi, ca şi după o partidă de cărţi, se despart, pentru a începe
mâine cu alţii. Aceasta este foarte grav; nu pentru că nu se supun unor reguli
inventate de câţiva moralişti; pentru ei este grav, lor îşi fac rău, nu
moralei, nici moraliştilor. Actul sexual în sine nu are nimic de condamnat,
chiar dacă nu are ca scop procreerea, dar trebuie să cunoaşteţi entităţile şi
forţele care sunt angajate în acest act pentru a-i da o semnificaţie şi o
orientare divină.
Toţi
cei care practică actul sexual pentru propria plăcere, nu numai că că îşi
irosesc energiile, dar ei alimentează cu ele entităţi ale planului astral
inferior. Pentru că sunt închişi un timp într-o cameră, bărbatul şi femeia îşi
imaginează că sunt singuri. Deloc. Există în lumea invizibilă entităţi care
sunt de faţă, care asistă şi care se hrănesc cu emanaţiile lor. Atunci, dacă se
lasă antrenaţi de senzualitatea lor, larve şi elementali vin să se hrănească pe
cheltuiala lor. În timp ce pentru cei care s-au pregătit cu conştiinţă să
îndeplinească un act sacru, spiritele luminii sunt cele care vin să se
hrănească şi să aducă binecuvântările lor. Ştiind acestea, discipolii unei
Şcoli iniţiatice invită ei înşişi spiritele celeste cerându-le să-i lumineze
pentru a fi capabili să-şi sublimeze gesturile pe care le vor face.
Entităţile
care posedă secretul sublimării forţei sexuale sunt Malahim-ii, îngerii
lui Tiphereth, Soarele. Energia sexuală din fiinţa umană este
de aceeaşi natură ca şi energia solară, dar ea nu o ştie şi, irosind-o,
utilizând-o numai pentru satisfacerea propriilor pasiuni, ea se degradează. Din
ziua când bărbaţii şi femeile vor conştientiza că această forţă e impregnată de
lumina soarelui, ei vor merge pe calea sfinţeniei, se vor apropia de
sefira Kether unde Serafinii nu încetează să cânte:
"Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu, Atotputernic". Şi din acel
moment ei vor începe să guste adevărata dragoste, acea a Serafinilor.
De
la Iesod la Kether, trecând prin Tiphereth, acesta
e drumul sublimării forţei sexuale. La extremitatea superioară a stâlpului
central se găseşte sfinţenia lui Kether, care este capul
coroanei, iar originea ei este în puritatea lui Iesod, organele
sexuale. Sfinţenia lui Kether, este energia sexuală pe care
discipolul se străduieşte să o sublimeze graţie puterilor lui Tiphereth, până
ce ea va ajunge să se manifeste sus, deasupra capului său, ca o lumină de aur.
Da, şi acesta e scopul Iniţierii: să fi capabil să stăpâneşti o forţă brută
care ne antrenează în jos, să faci să-şi schimbe direcţia şi să lucrezi asupra
acestei chintesenţe până la a o transforma în lumină. Adevăratul Iniţiat e cel
care, graţie puterilor lui Tiphereth, a realizat în el însuşi
puritatea lui Iesod. El posedă aceleaşi organe ca toţi oamenii
şi aceste organe fabrică aceeaşi materie, dar această materie sublimată se
ridică pentru a alimenta toţi centri săi spirituali de sus, şi se ridică asupra
lui ca razele de lumină.
Acestea
sunt adevăruri care erau învăţate de discipolii Iniţierilor antice. Dar în acea
epocă i se pretindeau celui ce dorea să aibă acces la mistere ani de studii şi
de muncă; şi mulţi dintre ei nu erau admişi. Eu vă cer vouă cel puţin să fiţi
conştienţi de valoarea acestor cunoştinţe pe care le primiţi, şi să mulţumiţi
Cerului.
Cap
XVIII RUGĂCIUNEA LUI SOLOMON
Unii
dintre voi m-au rugat să vă spun Rugăciunea lui Solomon, pe care nu au auzit-o
până acum. Desigur, pot să o fac, am făcut-o de câteva ori în trecut, în
circumstanţe excepţionale, dar înainte, vă voi spune acestea:
În
zilele noastre, când ezoterismul şi ştiinţele oculte sunt la modă, din ce în ce
mai multe cunoştinţe care stăteau ascunse de secole sunt puse la dispoziţia
tuturor. În trecut, ele erau date numai celor care se arătau demni, dar acum
sunt etalate la lumina zilei. Şi nu numai că sunt etalate la lumina zilei, dar
se prezintă, amestecat, adevărul şi falsul, bunul şi răul, magia albă şi magia
neagră, fără a învăţa oamenii să facă diferenţa între cele două şi fără să fie
preveniţi de pericolele teribile spre care aleargă aruncându-se orbeşte în nu
contează ce studiu şi în nu contează ce practică. Deci, fiţi atenţi!
Această
rugăciune, numită Rugăciunea lui Solomon, este foarte puternică din cauza
tuturor numelor divine care sunt invocate şi nu putem să o spunem fără să ne
luăm precauţii. Trebuie ca, în prealabil să fi depus o muncă de stăpânire de
sine asupra noastră înşine, pentru a ne adresa fără pericol sefiroturilor,
ierarhiilor îngereşti şi lui Dumnezeu pronunţându-le numele cu voce tare. Şi
chiar numai pentru a asculta aceste nume, care sunt cele mai sacre ale
Kabbalei, e necesar de a ne pune într-o stare de mare respect, de mare
reculegere. Iată ceea ce vă cer să faceţi. Deci, iată această rugăciune:
Puteri
ale Regatului, fiţi sub piciorul meu stâng şi în mâna mea dreaptă.
Glorie
şi Eternitate, atingeţi-mi cei doi umerii şi dirijaţi-mă pe căile Victoriei.
Milostenie
şi Justiţie, fiţi echilibrul şi splendoarea vieţii mele.
Inteligenţă
şi Înţelepciune, daţi-mi Coroana.
Spirite
ale lui Malhouth, conduceţi-mă între cele două coloane pe care apasă întregul
edificiu al Templului.
Îngeri
a lui Nestah şi Hod, întăriţi-mă pe piatra cubică a lui Iesod.
O
Gedoulael! O Gebourael! O Tiphereth!
Binael,
fii dragostea mea.
Rouah
Hohmael, fii lumina mea.
Fii
ceea ce eşti şi ceea ce vei fi, o Ketheriel.
Ischim,
asistaţi-mă în numele lui Chadai.
Keroubim,
fiţi forţa mea în numele lui Adonai.
Bnei
Elohim, fiţi fraţii mei în numele Fiului şi prin virtuţile lui Tsebaoth.
Elohim,
luptaţi pentru mine în numele Tetragrammaton-ului.
Malahim,
protejaţi-mă în numele lui Yahve.
Serafim,
curăţaţi-mă în numele lui Eloha.
Haschmalim,
luminaţi-mă prin splendoarea lui Elohim şi lui Shekina.
Aralim,
acţionaţi.
Ophanim,
întoarceţi-vă şi străluciţi.
Hayot-haKodesch,
strigaţi, vorbiţi, răcniţi, mugiţi.
Kadosch,
Kadosch, Kadosch, Chadai, Adonai.
Iod
He Vav He.
Ehieh
Ascher Ehieh.
Aleluia,
Aleluia, Aleluia.
Amin.
Pentru
ca aceste înalte entităţi să poată răspunde la chemarea voastră şi să vă aducă
ajutorul şi lumina lor, trebuie cel puţin să le pregătiţi în voi condiţii
favorabile: pace, puritate. A pronunţa numele lor sau a cunoaşte momentul
propice pentru a le invoca nu e suficient. Pentru a atrage binecuvântări,
trebuie să vă consacraţi, să vă puneţi în serviciul Divinităţii.
Dar
câţi sunt capabili să-şi abandoneze preocupările pentru a urca aceste culmi?
Foarte puţini. De aceea renunţ adesea să vă vorbesc despre aceste regiuni care
sunt poate singurele în care mă simt fericit. Adesea, venind spre sala de
conferinţe, îmi spun: "Astăzi le voi vorbi despre Arborele Vieţii şi
despre ierarhiile îngereşti..." Şi deja pe drum le pronunţ numele în
interiorul meu. Dar când ajung şi văd feţele voastre, simt că sunt lucruri mult
mai urgente pe care trebuie să vi le spun! Cum aş putea să vă întreţin cu
aceste subiecte sublime când citesc în privirea voastră cât sunteţi de prinşi
de necazurile vieţii cotidiene?..
Dar
astăzi am pronunţat aceste nume divine, ele au plecat în spaţiu, ierarhiile
glorioase au auzit că le-am invocat şi că le-am cerut binecuvântările lor
pentru voi. (A se vedea primul capitol din "Adevărata Învăţătură a lui
Christ" colecţia Izvor Nr 215, unde rugăciunea domnească "Tatăl
Nostru..." este comentată în legătură cu cele zece sefiroturi.)
Cuprins
I
|
De la om la Dumnezeu: noţiunea de ierarhie
|
|
II
|
Prezentarea Arborelui sefirotic
|
|
III
|
Ierarhiile îngereşti
|
|
IV
|
Numele lui Dumnezeu
|
|
V
|
Sefirele stâlpului central
|
|
VI
|
Ain Soph Aur: lumina fără de sfârşit
|
|
VII
|
Materia universului: lumina
|
|
VIII
|
"Atunci Eternul a trasat un cerc la suprafaţa
abisului"
|
|
IX
|
"Împărăţia lui Dumnezeu este asemănătoare cu o
grăunţă de seneve"
|
|
X
|
Familia cosmică şI misterul Sfintei Treimi
|
|
XI
|
Corpul lui Adam Kadmon
|
|
XII
|
Malhouth, Iesod, Hod, Tiphereth: Arhanghelii şi
anotimpurile
|
|
XIII
|
Arborele sefirotic, simbolul synarhiei
|
|
XIV
|
Iesod, fundamentul vieţii spirituale
|
|
XV
|
Binah: I Legile destinului
II
Teritoriul stabilităţii
|
|
XVI
|
Hohmah, Cuvântul creator
|
|
XVII
|
Iesod, Tiphereth, Kether: sublimarea forţei sexuale
|
|
XVIII
|
Rugăciunea lui Solomon
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu