Vis?

                     

Cand sunete-mi scalda usor

Ale sufletului maluri divine,

Iubite , mi-e dor si mi-e dor

                           Iar de tine …

Cand glasul cel dulce si drag

L-aud parca-n surdina ,

Iti simt chiar privirea de mag ,

                         Ce ma domina .

Si mica , la pieptu-ti ma strang

Chiar langa inima plina

De flori , de pace , de cant …

                       Si Iubire  Divina.

Si-adorm visand ca plutesc

Pe-untinsele mari neumblate

A  lumilor ce  IL  slavesc

Pe  Cel a Tot si a Toate.

                     Iti multumesc Tata Ceresc ,

                              Iti multumesc.

                       

Centrii si corpuri subtile" - 02

            De aceea voi trebuie să vă obişnuiţi, în fiecare zi, să consacraţi câteva minute pentru a restabili în voi această armonie cu cosmosul şi să încercaţi să vibraţi în acord cu toate fiinţele creaţiei spunând: “Vreau să fiu în acord cu voi, vă iubesc, vă iubesc, fiţi binecuvântate”... Acest exerciţiu restabileşte circulaţia energiilor. Se întâmplă chiar celor mai mari înţelepţi, celor mari mari sfinţi să cunoască momente de frământare, agitaţie, dar ei sunt conştienţi, simt de îndată că vibraţiile lor s-au schimbat şi restabilesc imediat armonia. În timp ce majoritatea oamenilor rămân zile, săptămâni, ani în dezordine, şi sfârşesc prin a fi complet nimiciţi.

            Trebuie, o dată pentru totdeauna, să vă decideţi să înţelegeţi legile naturii, să învăţaţi cum este construit omul şi care trebuie să fie raportul dintre el şi legile naturii. Dacă vreţi să fiţi fericiţi, dacă vreţi să înfloriţi, trebuie să vă gândiţi la armonie, să vă puneţi în armonie cu universul întreg. Evident, nu o să reuşiţi imediat, dar perseverând, veţi simţi într-o zi că, de la picioare până la cap, totul din voi intră în comunicaţie şi vibrează la unison cu viaţa cosmică...

            Copilul în burta mamei e legat de ea prin cordonul ombilical situat în regiunea plexului solar; prin acest cordon ea îl hrăneşte. În momentul naşterii, această legătură se rupe, de aceea putem spune că naşterea nu e altceva decât trecerea dintr-o stare de dependenţă într-o altă stare, de independenţă, de libertate. Dar în realitate, omul nu e complet independent, plexul său solar e legat cu un alt cordon ombilical, un cordon eteric, de Mama Natură, care îl poartă, îl susţine şi îl hrăneşte. De aceea există în Orient anumite învăţături care prevăd concentrarea asupra buricului. Bineînţeles, occidentali care văd totul din exterior îşi bat joc de aceste practici, pe care le găsesc ridicole, dar pe nedrept. Cei care se concentrează asupra buricului, legându-se astfel de cosmos, gândindu-se că sunt încă dependenţi de Mama Natură, trebuie să cureţe acest canal prin care ea le trimite elementele cele mai preţioase de care au nevoie, să se afle în plenitudine.    

            În măsura în care ei păstrează încă această legătură cu natura, putem spune că aproape toţi oamenii nu s-au născut încă: nu au încă tăiat cordonul ombilical. Pentru a se naşte, ei trebuie să iasă din pântecele naturii unde sunt pe cale de a dormi... sau de a se zbate! Omul se naşte prima dată când e adus pe lume de mama sa fizică, dar naşterea sa adevărată, pe care o numim în Iniţiere a doua naştere, nu se poate produce până nu se ajunge la ruperea legăturilor sale cu “natura natură”, cum spun filozofii, pentru a intra în natura divină. Numai atunci e cu adevărat conştient, luminat, iluminat.

                        II

            Se spune adesea că inima este cea care înţelege şi se vorbeşte de inteligenţa inimii... Chiar şi Evangheliile fac aluzie la inimă ca un organ de înţelegere. Dar despre ce inimă e vorba? Evident că nu e vorba de cea fizică, organul care pompează sânge. Nu, adevărata inimă, inima iniţiatică este plexul solar, el este cel care simte, înţelege, sesizează mari adevăruri cosmice. Creierul ştie numai să studieze, să scrie, să vorbească, să xxx, chiar fără a avea o idee clară despre lucruri. Priviţi cum se petrec lucrurile în lumea actuală: se discută, se scrie, dar în realitate nu s-a înţeles nimic, pentru că e imposibil de a se înţelege corect cu creierul. Lucrurile trebuie trăite pentru a le înţelege, trebuie trăite cu toată fiinţa.

            Când trăiţi un sentiment, când simţiţi în voi teama, îngrijorarea, dragostea, nu le simţiţi în creier, nici în inima fizică, ci în plexul solar. Deci, plasând inima în plexul solar, Iniţiaţii arătau că ei cunoşteau mult mai bine adevărata anatomie şi fiziologie umană decât biologii care nu văd decât ce e fizic şi material. Ei suprimă adevărata realitate a fiinţei umane, în timp ce Iniţiaţii sunt interesaţi mai întâi de această parte invizibilă şi subtilă. Aceştia din urmă posedau o ştiinţă prodigioasă, dar ţineau multe lucruri ascunse, pentru că revelarea lor ar fi fost periculoasă; atunci nu spuneau numai unele lucruri şi toţi ceilalţi trebuiau să le descopere pe celelalte.

            Trebuie ştiut că plexul solar controlează majoritatea funcţiilor corpului fizic, dar şi că tot el a creat şi alimentează creierul. Da, creierul e o creaţie a plexului solar, e copilul său; de aceea plexul solar îl hrăneşte, iar când încetează să-i mai trimită hrana, omul îşi pierde posibilităţile: devine somnolent, sau îl doare capul şi nu mai poate să gândească.

            Creierul nu e separat de plexul solar, dar nu poate să beneficieze tot timpul de susţinerea sa pentru că nu ştie încă să intre în comunicare cu el. Ori, deja v-am explicat, plexul solar e un creier, dar un creier inversat, pentru că, dacă în creier substanţa gri e la exterior şi substanţa albă la interior, e invers pentru plexul solar. Substanţa gri, care e constituită din celule nervoase, permite gândirea, în timp ce substanţa albă, constituită din fibre nervoase, prelungind celulele, permite să simţim. Deci, datorită substanţei albe situată în exterior, plexul solar simte tot ce se petrece în organism, în toate celulele; de aceea poate să se ocupe fără încetare să restabilească echilibrul. Creierul nu simte nimic, cu excepţia faptului când totul merge foarte rău, dar el nu ştie cum să remedieze acestea. Dacă inima noastră bate prea repede sau prea lent, sau dacă vă doare stomacul, creierul e incapabil să facă ce ar trebui, şi de altfel, acestea nu depind de el. Deci, dacă veţi da plexului solar condiţii bune de a funcţiona normal, el va echilibra totul. El posedă o farmacopee formidabilă, pe care nici nu v-o puteţi imagina; şi cum e în relaţie cu toate celulele, poate să intervină. El este mult mai bine echipat decât creierul. Dar toate acestea nu sunt bine explicate, chiar şi în ştiinţa medicală.

            Odată cu dezvolarea creierului, omul a atins conştiinţa de sine, graţie căreia este individualizat. Plexul solar, din contră, e legat de subconştient, pune omul în legătură cu oceanul vieţii universale, e legat de întreg cosmosul, ceea ce nu e cazul creierului. În realitate, această comunicaţie poate fi stabilită, dar creierul nu este încă suficient de dezvoltat pentru aceasta, pentru că este de formaţie recentă; plexul solar, e de formaţie mult mai veche. Creierul s-a dezvoltat foarte târziu la animale şi la oameni, şi chiar şi creierul furnicilor, de exemplu, e mai bine organizat decât cel al oamenilor pentru că furnicile sunt mai vechi decât el! Creierul uman nu e încă bine organizat, dar el va fi mai târziu, pentru că are misiunea de a înregistra totalitatea cunoştinţelor şi de a înţelege noţiuni încă nebănuite. Dar, o repet, cel ce dirijează, comandă, şi de care depinde totul, este plexul solar, cu centrul Hara, situat un pic mai jos, şi care sunt în comunicare.

            Umanitatea contemporană este pe cale de a se distruge pentru că esenţialul activităţilor sale e situat în creier: studiile, calculele, necazurile, etc... Cum nu e pregătit să reziste la tensiuni mari, multe boli nervoase apar pe măsură ce creierul e supraîncărcat. Trebuie să învăţaţi să repartizaţi munca între cei doi centri: cel care este jos, în pântec, şi cel care este sus, în cap. În acel moment, numai, vă veţi găsi echilibrul. Este o lege a mecanicii: pentru a obţine echilibrul, nu trebuie încărcat numai un singur platan, ci amândouă platanele unei balanţe.

            Creierul nu este decât un instrument, şi acest instrument nu este independent. Pentru a avea un bun instrument, trebuie să-l întreţinem. Luaţi orice maşină, sau chiar numai o lampă: dacă opriţi sau diminaţi curentul, randamentul ei nu va fi acelaşi. Creierul uman e ca o lampă care luminează, care raţionează, care vede. Dar, la majoritatea oamenilor, lampa nu e bună, e o lumânare care nu luminează destul. Trebuie deci branşată la sursa inepuizabilă care îi va da toate posibilităţile, adică la plexul solar. De ce cei din vechime îl numeau “solar”? Pentru că e legat de soare, şi soarele e inima universului nostru.

            Ce sunt plexul solar şi creierul unul faţă de altul? Ei reprezintă cei doi poli: unul masculin, emisiv, şi celălalt feminin, receptiv. Găsim această polaritate în toată natura. Priviţi numai ce se întâmplă într-un cuplu: soţul e ocupat aproapre numai să câştige bani pentru a oferi soţiei sale mijloace de a se îmbrăca, a se parfuma, a se acoperi de bijuterii; şi iat-o elegantă, somptuoasă, atractivă, în timp ce bietul soţ, jos, în haine ponosite, munceşte pentru a-i  putea da toate acestea. Evident, poate fi şi invers, eu vorbesc doar simbolic.

            Plexul solar şi creierul sunt legate între ele şi se pot ajuta sau, dimpotrivă, să-şi creeze obstacole. Dumnezeu n-a dat toată puterea unuia sau altuia. Ca şi în cazul bărbatului şi femeii: Dumnezeu n-a dat toate puterile bărbatului şi niciuna femeii, El a dat puteri femeii şi puteri bărbatului, dar sunt puteri diferite, care nu se pot manifesta în plenitudine decât când cele două principii sunt unite şi lucrează în armonie, în acelaşi scop. Ceea ce poate oferi bărbatul, femeia nu poate, şi ceea ce poate oferi femeia, bărbatul nu poate, de asemenea; dar când îşi unesc puterile, rezultatele sunt fantastice. Iar pentru cele două creiere, care sunt plexul solar şi creierul din cap, e important să înţelegeţi cum sunt polarizate în masculin şi feminin, cum acţionează unul asupra altuia şi care sunt puterile lor asupra materiei.

            Cunoaşteţi experienţa cu tubul Crookes... Când curentul circulă prin tub, catodul emite un flux de electroni în direcţia anodului, dar el rămâne obscur, iar în regiunea anodului apare o luminiscenţă.

            Această experienţă nu este altceva decât o ilustrare a raporturilor care există între principiul masculin şi principiul feminin. Oriunde în natură nu vedeţi altceva decât aceste două principii la lucru. Această ştiinţă iniţiatică a celor două principii a fost revelată de Melkhitsek lui Abraham: cum aceste două principii, masculin şi feminin, se regăsesc în univers sub forme diferite şi lucrează împreună.

            Creierul se manifestă, vorbeşte, comandă, organizează, produce agitaţie, strigăte, gesticulaţie. Dar cine îi dă posibilitatea? Plexul solar, el îi trimite energiile. Nu-l vedem, dar e acolo, ascuns, silenţios, nu-şi face apariţia, nimeni nu-i bănuie existenţa. E bărbatul smerit, dacă vreţi... Deşi are în realitate o funcţie feminină, pentru că el este mama hrănitoare, bogăţia infinită, rezervorul inepuizabil al naturii. Cât despre creier, este o creaţie a plexului solar, e copilul său... Sau e soţul, dacă vreţi, soţul care vorbeşte, discută, tună şi fulgeră, în timp ce soţia lui, tăcută, face toată partea ascunsă a muncii. Trebuie să înţelegem aceste schimbări de polaritate.

            Creierul e activ, dinamic, dar oboseşte repede dacă plexul solar nu îi trimite ajutoare. De aceea, înainte de a întreprinde o activitate intelectuală importantă, discipolul trebuie să lucreze cu plexul solar. Creierul e capabil de multe lucruri, cu condiţia ca plexul solar să-i trimită energie. Deci, originea, sursa, este plexul solar; şi creierul e ecranul pe care trebuie să se manifeste, să se exprime şi să prezinte lucrurile, în timp ce plexul solar îi dă această posibilitate. Din plexul solar vin imaginile care sunt proiectate sus, pe ecranul creierului. Bune sau rele, ele sunt proiectate. Este ca la cinema. Numai că, în cazul cinematografului, principiul masculin, operatorul sau aparatul e cel care proiectează imagini pe ecran; şi ecranul e principiul feminin, materia asupra căreia spiritul proiectează forţele şi energiile sale. Încă o schimbare de polaritate.

            Când trebuie să meditaţi sau să faceţi o muncă intelectuală intensă, nu începeţi prin a vă concentra brusc asupra subiectului de meditaţie sau asupra muncii voastre, pentru că astfel vă veţi bloca creierul şi nu veţi ajunge la nimic. Începeţi să vă concentraţi asupra plexului solar, şi când simţiţi că aţi intrat într-o stare de pace, de dilatare, faceţi-vă munca: creierul vostru va fi alimentat şi susţinut de energiile care vin din plexul solar. Şi dacă în timpul muncii simţiţi că creierul vostru se blochează, masaţi-vă plexul solar în sens invers acelor de ceasornic: după câteva minute veţi simţi că gândirea vă este din nou degajată şi că vă puteţi repune la treabă.

            Trebuie să învăţaţi să repartizaţi activitatea între creier şi plexul solar, ca într-o adevărată căsnicie, unde bărbatul şi femeia trăiesc în armonie şi îşi împart munca; atunci creierul poate să manifeste toate puterile acumulate în plexul solar. Plexul solar conţine în arhivele sale toate cunoştinţele trecutului cel mai îndepărtat, şi depinde de creier să le facă să iasă şi să le exprime. Creierul nu e altceva decât un instrument cu sarcina de a scoate la lumină bogăţiile ascunse în profunzimea fiinţei noastre.

            Plexul solar este deci de asemenea un creier, dar inversat. Substanţa albă a plexului solar, care e la exterior, comunică cu substanţa albă a creierului, care e în interior, şi cu materia gri a creierului, care este la exterior. Iată o inversare, o încrucişare, care trece prin gât. De aceea, când simţiţi că nu se face bine comunicarea, trebuie să vă masaţi gâtul în regiunea vertebrelor cervicale, pentru a restabili curenţii care merg din plexul solar la creier. Gâtul e o cale de trecere extrem de importantă. Când strângem foarte violent gâtul cuiva îl omorâm, pentru că viaţa pe care plexul solar o trimite nu mai poate ajunge la creier. Vedeţi câţi centri nervoşi sunt importanţi, dar ştiinţa medicală nu s-a oprit încă asupra acestor încrucişări care au loc la nivelul gâtului (emisfera dreaptă a creierului care comandă partea stângă a corpului, şi emisfera stângă comandă partea dreaptă) pentru a o aprofunda din punct de vedere a corespondenţelor cosmice.

            Învăţând să vă concentraţi asupra plexului solar cu multă dragoste veţi ajunge să dispuneţi de toate energiile sale pentru a fi trimise creierului. Cum creierul este ca un ecran pe care se fac proiecţii, cu cât creierul pântecului, dacă putem spune aşa, proiectează mai corect imagini pe ecranul celuilalt creier, cu atât omul devine capabil să acţioneze mai energic.

            Iată încă un fenomen pe care îl întâlnim în toate domeniile existenţei. Mai demult v-am vorbit despre “soarele negru”, de la care soarele nostru primeşte energia sa. Acest soare negru care dă fără încetare e principiul masculin, iar soarele nostru, care primeşte energia şi care străluceşte, e principiul feminin... Nu v-am spus că am văzut în mod real soarele negru, dar l-am văzut interior; e acolo, există, şi fără el n-ar exista soarele strălucitor. Iată, încă o dată catodul şi anodul, iată tubul Crookes întins la dimensiunile universului.

            Cât e de clar, cât e de simplu! Peste tot, peste tot, regăsim cele două principii. Vreţi să vă mai dau şi un alt exemplu? Să luăm un arbore: el posedă rădăcini, trunchi şi ramuri. Rădăcinile trimit energia pentru a apărea frunze, flori şi fructe. Rădăcinile nu se văd, dar ridicaţi-le, şi s-a terminat cu ceea ce se vede. Tot ceea ce se vede este rezultatul a ceva invizibil care este foarte bine ascuns. În noi, plexul solar reprezintă rădăcinile; şi trunchiul nostru şi membrele reprezintă trunchiul şi ramurile arborelui. Omul e ca un arbore: are rădăcini, trunchi, ramuri şi, în creier are flori şi fructe. Plexul solar reprezintă rădăcinile creierului, şi el e cel mai important, rădăcinile sunt mai importante, pentru că dacă se întâmplă ceva în rădăcini, tot restul este în pericol. Iată, încă un argument pe care nimeni nu poate să-l respingă. Dacă tăiaţi rădăcinile arborelui, el moare.

            Când vreţi să meditaţi, alegeţi un subiect spiritual asupra căruia vă veţi concentra; puteţi apoi urmări derularea gândurilor, înlănţuirea lor, contururile lor: creierul vostru e cel ce lucrează. Dar dacă ajungeţi să urcaţi mai sus în această meditaţie, veţi simţi creierul vostru oprindu-se din funcţionare, plexul solar devenind activ: nu mai înţelegeţi lucrurile în mod intelectual, analitic, ci veţi avea o înţelegere sintetică, vibraţi în armonie cu ea, o senzaţie de plenitudine vă va cuprinde, iar meditaţia devine contemplare; nu mai gândiţi de loc, contemplaţi ceva splendid şi trăiţi intens. Înţelegeţi altfel lucrurile, mai bine decât prin gândire, dar nu ştiţi cum le înţelegeţi, este numai o evidenţă absolută, da, pentru că aţi reuşit să atingeţi inima universului.

            Studiind, gândind, înţelegând lucruri, aceasta nu semnifică încă că am atins inima universului; nu, acestea sunt condiţii prealabile. Inima universului nu o puteţi atinge decât cu inima. Când inima voastră, adică plexul solar va începe să simtă, să iubească, să trăiască cu mare intensitate, atunci, da, veţi atinge, veţi mişca inima universală, inima lui Dumnezeu, şi din această inimă vor veni la voi energii, forţe, curenţi dătători de viaţă, care vă vor lumina. Da, când veţi ajunge să proiectaţi din inima voastră o imensă energie de dragoste, prin legile afinităţii şi ecoului, o altă inimă vă va răspunde. A atinge inima universului înseamnă a cunoaşte, a simţi, a intra în proiectele şi planurile Eternului, Sufletului universal. Dar nu puteţi ajunge la acestea nici prin ştiinţă, nici prin cunoştinţe livreşti, nici prin discursuri, oricât de elocvente ar fi.

            Pentru a atinge inima universului trebuie să vibrezi la aceeaşi lungime de undă cu el, adică să dăruieşti aceeaşi dragoste dezinteresată. Când ceea ce cereţi, ceea ce vă doriţi nu priveşte numai interesul vostru personal, ci binele umanităţii şi universului întreg, în acel moment dorinţa voastră vibrează pe aceeaşi lungime de undă ca şi inima universului. Şi cum inima universului este sursa de viaţă, sursa fericirii, frumuseţii, poeziei, muzicii, sursa a tot ce e splendid şi divin, atunci veţi primi această viaţă, această fericire, această splendoare... Veţi gusta plenitudinea.

            Când aţi atins inima cuiva, obţineţi de la el tot ce vă doriţi. Cel căruia i-aţi atins inima vă deschide porţile şi vă dă tot. În anumite zile rugaţi Cerul, pentru a-l înduioşa, a-l impresiona, dar aceasta nu serveşte la nimic, el răspunde: “Nu înţeleg ce spui” şi vă închide uşa în nas. În alte zile nu spuneţi nimic, priviţi numai, iar el vă spune: “Vino, intră! Iată, ia asta!” Cum se explică aceasta? Trebuie aflat secretul.

            V-am vorbit odată de receptorul cu galenă. Acum câteva zeci de ani, când aparatele de radio nu erau aşa perfecţionate şi aşa de răspândite, multă lume îşi făcea un receptor cu galenă. Pentru a capta o emisiune de radio trebuia deplasat un vârf de ac pe un cristal de galenă, pentru a stabili un contact. Când acul atingea anumite puncte, imediat se auzeau în căşti cuvinte, muzică, în timp ce pentru alte puncte nu se auzea nimic. Acest fenomen mi-a dat mult de gândit... Plimbaţi acul la stânga şi la dreapta pe cristal şi nu auziţi nimic. Deşi atingeţi cristalul. nu-i atingeţi inima... pentru că are şi el o inimă, cristalul, această piatră! De îndată ce-i atingeţi inima, imediat auziţi muzică. Există de asemenea o inimă în univers, dar noi nu îi cunoaştem legile, de aceea nu reuşim să stabilim un contact pentru a capta undele sale şi să avem revelaţii.

            Pentru a atinge inima universului, trebuie să vă intensificaţi dragostea. E o muncă care se face în plexul solar. În acel moment, v-am spus, nu mai gândiţi deloc, proiectaţi o putere, o energie de dragoste pe care o dirijaţi, dar creierul vostru se odihneşte. Înţelegeţi, sunteţi conştient şi dirijaţi energiile, dar creierul nu e în activitate. Cum explicăm aceasta? Există o altă formă de gândire, o altă formă de înţelegere pe care trebuie să o descoperim

Cap IV   CENTRUL HARA

            Veţi fi, poate, miraţi să vedeţi în India că anumiţi sadu, anumiţi yoghini au regiunea pântecului foarte dezvoltată, cu toată că nu mănâncă aproape de loc!... Şi majoritatea statuilor îl reprezintă pe Budha şi alţi înţelepţi cu un pântec proeminent. De ce? Pentru că, la Iniţiaţi, un pântec foarte dezvoltat dezvăluie puterea, forţa, rezervele spirituale acumulate graţie exerciţilor de respiraţie. Pentru că exerciţiile de respiraţie prelungite duc la dezvoltarea acestei părţi a corpului unde se adună elemente care permit vindecarea, dezagregarea a tot ce e nociv. Pântecul poate fi rezultatul materialismului omului sau spiritualităţii sale. Dacă faţa sa arată că el nu se gândeşte decât la a mânca, a bea şi a dormi, evident, opulenţa sa reprezintă ceva rău: el este o fiinţă grosieră, materialistă, senzuală. Dar dacă el are calităţi ca puritatea, clarviziunea, inteligenţa, pântecul său demonstrează că el are rezerve şi că poate transforma aceste rezerve vindecându-i pe alţii şi făcând multe lucruri pe care cei plăpânzi, slabi nu ar putea să le facă, pentru că nu au aceste resurse.

            Priviţi, de altfel, japonezii. Unii au un pântec enorm, dar în acelaşi timp, o mare supleţe, forţă şi inteligenţă. Aceasta, deoarece ei lucrează să-şi dezvolte ceea ce ei numesc centrul Hara. Aceste centru e situat la 4 centimetri sub buric. Hara înseamnă “pântec” în japoneză, şi de aici vine expresia “a-şi face hara-kiri”, adică a se sinucide deschizându-şi pântecul. Pentru înţelepţii japonezi, centrul Hara este centrul vieţii, al echilibrului, centrul universal. Şi când omul se concentrează pe el şi ajunge să-l dezvolte, devine neobosit, invincibil. Toţi acei care lucrează asupra centrului Hara se disting în viaţă printr-un echilibru extraordinar.

            Un mare număr de anomalii care se manifestă astăzi la Occidentali , v-am mai spus-o, apar din cauză că ei au rupt echilibru, adică în loc să plaseze centrul vieţii la locul său, ei îl plasează în creier, care e la periferia fiinţei umane. Atunci, prea multe gânduri, prea multe necazuri, prea multă activitate cerebrală şi omul se dezechilibrează. De aceea, atunci când primeşte şocuri, el nu mai poate să se restabilească, pentru că centrul din el care ar putea remedia orice nu funcţionează. Dacă ar şti să se concentreze asupra centrului Hara şi să-l dezvolte, oricare ar fi cheltuielile sale de energie nervoasă, el nu s-ar simţi niciodată obosit.

            Evident, e o problemă pentru Occidentali, din cauză că centrii situaţi în partea inferioară au fost consideraţi mult timp ca nedemni de a participa la viaţa spirituală. Şi chiar şi eu, în timpul anilor, când vă vorbeam de acest centru, subînţelegeam aproape tot timpul Centrul suprem, Dumnezeu-Însuşi, Cauza primordială. Nu v-am spus niciodată că în corpul fizic, adevăratul centru al omului este acolo, dedesubtul buricului, că vor trebui ani şi ani pentru a vă pregăti să îl penetraţi, să-l exploraţi şi să-l dezvoltaţi pentru a cunoaşte originea fiinţei voastre. Pentru că originea acolo este. De câte ori v-am spus: “Nu căutaţi în exterior, nu căutaţi la suprafaţă, dar săpaţi, săpaţi, şi veţi găsi aur sau petrol!” Evident, vorbind simbolic. Voiam să vă spun că trebuie săpat chiar în acest domeniu, al subconştientului.

            Centrul Hara este menţionat în multe cărţi ezoterice, dar în maniere foarte diferite, şi chiar anumite remarci ale autorilor creştini din vechime dovedesc că ei îl cunoşteau. Alchimistul Basile Valentin în cartea sa: “Cele douăsprezece chei”, invită adeptul să coboare în centrul pământului pentru a găsi acolo piatra filozofală. El spune: “Visita Interiora Terae; Rectificando Invenies Occultum Lapidem, Veram Medicinam” Adică: “Vizitaţi măruntaiele pământului, corectând, vei găsi piatra ascunsă, adevăratul medicament”. Dacă luăm primele litere ale acestor cuvinte, vom găsi: VITRIOLUM. “Visita Interiora Terae”... în realitate nu e vorba de a coborâ în interiorul planetei, ci de a penetra în acest pământ, corpul nostru fizic, pentru că acolo vom găsi materiale, vom găsi bogăţii, tezaure.

            Cele trei divinităţi mai importante ale panteonului hindus sunt Brahma, Vishnu şi Shiva, şi se spune în Cărţile sacre că Brahma e situat în pântec, Vishnu în regiunea inimii şi a plămânilor, şi Shiva în creier. De ce tocmai Brahma, creatorul, e situat în pântec? Dacă pântecul este o regiune cu adevărat de dispreţuit, şi creierul, din contră, aşa de nobilă, Brahma ar fi trebuit plasat în creier. Ei nu, în creier e plasat Shiva, care e identificat cu distrugerea. Da, Brahma este creatorul, Vishnu, reparatorul, conservatorul, cel care susţine, menţine, hrăneşte, în timp ce Shiva este distrugătorul. Şi dacă Shiva corespunde tocmai creierului, aceasta e deoarece  creierul, mentalul inferior, divizează, disecă, dezagregă, este distrugătorul realităţii. El este cel care îi desparte pe oamenii şi îi induce în eroare.

            De vreme ce pântecul este regiunea corpului unde se crează şi se formează fiinţe, el este de o extremă importanţă şi nu are nimic ruşinos. De ce viaţa se naşte într-un loc ruşinos? Dacă Inteligenţa cosmică a ales acest loc, este pentru că ea îl consideră sacru; atunci de ce omul trebuie să-l dispreţuiască? Evident, nu e chiar estetic - cel puţin după estetica oamenilor - dar, pentru ce motiv viaţa vine de acolo? Nu numai că mama îşi poartă copilul în acest loc, dar copilul, legat prin cordonul ombilical, îşi trage forţele tot de aici şi se hrăneşte. Ruşii numesc această regiune a plexului solar şi a centrului Hara “jivot”, şi “jivot” în bulgară înseamnă “viaţă”. Da, viaţa vine de aici, şi astfel se propagă şi se distribuie în celelalte organe. Deci, creierul este de asemenea tributar acestui centru care primeşte viaţa. Este ca pentru un arbore. Regiunea cea mai importantă a arborelui, rădăcinile, sunt acolo, invizibile, ascunse, îngropate în pământ. Ei bine, de asemenea, centrul Hara ca şi plexul solar sunt rădăcinile noastre. Şi dacă coborâm în rădăcini pentru a şti ce a plasat natura acolo, vom descoperi o lume de o extraordinară bogăţie de materiale şi energie. Iată, este o mină, o sursă.

            Pântecul este locul unde se creează viaţa. Da, sursa vieţii este acolo, în pântec. Se spune în Evanghelii: “Din sânul său a tâşnit apă vie”. De ce din sânul său? De ce nu din creier sau din plămâni? Ce se află în pântec, făcând apele să ţâşnească? Acolo locuieşte Tatăl, Brahma, creatorul. Dar pentru a-l simţi, pentru a putea comunica cu el, ne trebuie mulţi ani de muncă. El e acolo, dar nu beneficiem de nici un avantaj, pentru că lucrăm numai cu Shiva. De altfel, în India, prea puţine temple sunt consacrate lui Brahma, mai multe lui Vishnu... şi şi mai multe lui Shiva. De ce? Shiva este distrugătorul, şi de teamă, pentru a-l linişti, ne ocupăm atât de mult de el? În timp ce pentru Brahma, creatorul, nu ne putem teme că face rău, şi de aceea, poate, îl neglijăm...

            De ani de zile vă instruiesc prezentându-vă numai lumea din Înalt, adică lumea conştiinţei, a luminii, dar aceasta nu e în realitate decât o pregătire pentru a putea coborî apoi în profunzimile fiinţei voastre. Pentru că, pentru a ne cunoaşte cu adevărat, trebuie să cunoaştem cele două regiuni: ceea ce e sus, şi ceea ce e jos. Ceea ce este sus, sunt centrii creierului, şi ceea ce este jos, este tocmai acest centru pe care înţelepţii japonezi îl numesc Hara.

            Hara reprezintă subconştientul, profunzimile obscure ale fiinţei umane. Dar aceste regiuni sunt, desigur, foarte periculoase, de aceea trebuie început explorând terenul de sus, şi apoi, când suntem întăriţi, când avem arme şi tot echipamentul, putem coborî în abisuri pentru a descoperi ce conţin. Toate bogăţiile sunt sub pământ: da, aurul, pietrele preţioase, metalele preţioase, şi cărbunele, petrolul, asupra cărora lucrează o multitudine de entităţi şi spirite. În lumea psihică, ca şi în cea fizică, totul e acolo, jos, nu în înalt. Dar jos este de asemenea infernul şi monştrii săi, de aceea, înainte de a coborî, trebuie să învăţăm să ne protejăm, dacă nu, vom fi înghiţiţi. Iată motivul pentru care, în învăţământul nostru, ne ocupăm la început de lumea superioară. Pentru a înfrunta tenebrele, ne trebuie lumină.

            Nici cu plexul solar omul nu poate să aibă un contact direct cu centrul Hara, pentru că nu are nici un mijloc să atingă subconştientul său. Nu-l poate atinge decât pe căi ocolite, adică prin felul său de a trăi. Deci, dacă acest centru nu e corect armonizat cu universul, din cauza vieţii sale dezordonate, haotice, neraţionale, omul împiedică buna sa funcţionare, nu mai poate primi efluviile Sufletului universal.

            Pentru a vă echilibra, a vă întări, puteţi, în timpul meditaţilor voastre, să vă puneţi mâinile pe abdomen, concentrându-vă asupra centrului Hara. Dar să nu faceţi acest exerciţiu decât sunteţi într-o stare de puritate, abnegaţie şi dezinteres, pentru binele umanităţii, dacă nu, alţi centri care sunt alături se vor trezi şi veţi fi antrenaţi în regiunile tenebroase ale fiinţei voastre. De aceea, înainte de a lucra cu centrul Hara trebuie să vă pregătiţi. Când sunteţi gata, puteţi să plonjaţi fără pericol în adânc, pentru că acestea sunt profunzimile, abisurile fiinţei umane.

            Psihanaliştii, desigur, au descoperit o parte a subconştientului, dar sunt încă departe de a cunoaşte toate misterele centrului Hara şi de a şti cum acest centru, xxx în profunzimile subconştientului, e legat la supraconştiinţă. Când Iniţiaţii vorbesc de unirea cozii cu capul şarpelui, ei subînţeleg unirea centrului de jos cu centrul superior situat în creier, chakra Sahasrara din vârful capului. Dar dacă nu aţi lucrat în prealabil asupra adevărurilor mai accesibile, cum veţi putea lucra în aceste zone? Viaţa spirituală are, de asemenea, programul său. Trebuie, mai întâi, să vă purificaţi, să vă întăriţi, şi apoi, când vă simţiţi pregătiţi, vă puteţi permite să mergeţi să faceţi o incursiune în aceste profunzimi. Sunt experienţe care vă aşteaptă, dar trebuie să vă pregătiţi.

            Alchimiştii vorbesc de “lumina ce iese din tenebre”. Tenebrele sunt infinit mai vaste decât lumina; ele îmbrăţişează şi invadează totul. În timp ce lumina e ca o scânteie, pe care tenebrele o înconjură. Tenebrele sunt rădăcina fiinţei. Tot ceea ce apare pe pământ ca fenomen, ca manifestare, ca o concretizare, iese din tenebre; şi asemeni copiilor în pântecul Mamei Natură, aceste energii le sunt comunicate printr-un un fel de cordoane ombilicale graţie cărora absorb forţele Sufletului cosmic.

            “Lumina ce iese din tenebre”... E aceea pe care o vedem în profunzimea simbolului ieslei în care s-a născut Iisus. De ce Iisus s-a născut într-o iesle, pe paie, între un bou şi un măgar, şi nu într-un palat, într-un templu, într-o locuinţă vastă şi somptuoasă? Deoarece, ca şi naşterea unui copil fizic, naşterea unui copil spiritual, naşterea lui Cristos în om se face acolo, chiar în această regiune a centrului Hara. Naşterea e acolo, ieslea cu măgarul şi boul care nu sunt alţii decât ficatul şi splina. Şi, în înalt, îngerii cântă, pentru că această naştere, pe care o numim a doua naştere este un eveniment la care tot Cerul participă.

            Ceea ce s-a produs în momentul naşterii lui Iisus se reproduce de fiecare dată când o fiinţă umană este capabilă să se nască a doua oară. Există din nou măgarul, boul, magii, îngerii, Fecioara şi copilul în iesle... Acest eveniment nu s-a produs numai acum 2000 de ani în Palestrina, ci se repetă etern. Şi pentru a forma copilul în voi, trebuie să cunoaşteţi multe lucruri: cum să-l atrageţi, cum să-l purtaţi, cum să-l hrăniţi...

            În această iesle, în măruntaie, între bou şi măgar, adică ficat şi splină se naşte copilul divin. Naşterea lui Iisus într-o iesle are deci o încărcătură iniţiatică de cea mai mare importanţă. Aici, în centrul Hara, discipolul trebuie să facă să se nască în el această nouă conştiinţă, Copilul Iisus. (A se vedea şi “Crăciunul şi Paştele în tradiţia iniţiatică” cap I - colecţia Izvor)               

            Hermes Trismegistul a spus: “Ceea ce e jos e ca ceea ce este sus, şi ceea ce este sus e ca ceea ce este jos.” Nu e o similitudine, o asemănare exactă, cum au crezut unii, pentru că în realitate ceea ce este jos nu e identic cu ceea ce este sus. Ceea ce este jos este ca şi ceea ce este sus, în sensul în care legile, funcţiile sunt aceleaşi. Spunând acest “Ca şi” aceasta nu semnifică similitudinea. Când o casă se reflectă în apă, ceea ce e sus, în lumea realităţii, este ca şi ceea ce este jos în lumea reflexiei, dar cele două lumi nu sunt identice.

            Există deci o lume a reflexiei, a iluziei, care e jos, şi o lume a realităţii care e sus. Apoi, în fiecare dintre aceste lumi, există un sus şi un jos; atunci, ceea ce e jos în lumea iluziilor corespunde la ceea ce este sus în lumea realităţii. Şi cum în ierarhia divină, Creatorul se află sus, de asemenea aici, în noi, El se află jos, pentru că noi suntem o reflectare. A trecut mult timp de când v-am vorbit de această inversare, spunându-vă că pietrele, cristalele, metalele, care sunt jos, sunt o reflexie a lumii divine, de sus. Şi în om, pântecul, care e jos, corespunde la ceea ce e în sus în Divinitate, pentru că, în raport cu macrocosmosul, microcosmosul, adică omul, e inversat. De aceea Brahma, Creatorul, e plasat în pântec.

            Iată, aceasta e tot pentru moment despre acest subiect, cu toate că e vorba de o lume infinită. Ceea ce v-am spus e deja prea mult. Dacă v-aş spune mai mult n-aţi şti ce să faceţi, veţi fi copleşiţi. Vrem tot timpul să ştim totul... din curiozitate, evident. Ei bine, nu, într-un adevărat Învăţământ iniţiatic, trebuie să punem în practică, trebuie să ne obişnuim să mobilizăm propriile forţe, facultăţi pentru a face o muncă adevărată. Eu ştiu bine că ceea ce vă cer aici nu va găsi un ecou favorabil, pentru că întreaga lume, din contră, e instruită să caute totul în exterior. Iată de ce centrii interiori nu funcţionează, sunt ruginiţi şi curenţii nu circulă. Desigur, există câţiva mistici, câţiva filozofi, câţiva spiritualişti care sunt obişnuiţi cu această muncă, dar, în acest domeniu, majoritatea oamenilor sunt ca şi infirmii, nu au nici forţa, nici voinţa de a întreprinde o muncă asupra lor înşişi.

            Spuneţi că lucraţi, dar că nu obţineţi rezultate. Evident, nu e uşor, şi aici, de asemenea, apare problema reîncarnării. Dacă abia în această existenţă veţi începe această muncă, cum vreţi să ajungeţi să mişcaţi centrii imobilizaţi de secole? Pentru cei care au muncit în alte reîncarnări şi continuă, evident, totul e diferit, ei obţin rezultate.

            De aceea, pregătiţi-vă să începeţi această muncă în această încarnare, ştiind că dacă nu veţi începe în această încarnare, nu veţi ajunge la nimic nici în următoarea. Pentru moment nu veţi reuşi decât mici succese, dar nu e nimic, cel puţin aţi început. Veţi continua mai departe în următoarea încarnare, iar atunci veţi obţine sigur rezulate. Ceea ce contează e de a începe să declanşaţi curenţii divini, în această încarnare.

Cap  V  FORŢA  KUNDALINI

            Apocalipsa se termină cu viziunea unei cetăţi celeste, Noul Ierusalim, a cărei pereţi, temelii, porţi sunt descrise de Sfântul Ioan Teologul. Prin acet oraş curge un fluviu: “Şi mi-a arătat un fluviu de apă vie, limpede ca un cristal, care ieşea din Tronul lui Dumnezeu şi al Mielului. În mijlocul oraşului şi pe cele două maluri ale fluviului era Arborele Vieţii ce producea de douăsprezece ori fructe, dând fructul său în fiecare lună şi ale cărui frunze serveau la tămăduirea popoarelor.”

            Cum se făcea că arborele se găsea pe ambele maluri ale fluviului? Dacă am înţelege lucrurile literar, această descriere nu are nici un sens. În realitate, acest arbore deasupra unui fluviu e un simbol; există în noi, şi fluviul, de asemenea, trece prin noi. Pentru că oraşul suntem noi; şi în centrul acestui oraş - în plexul solar - curge un fluviu cu un arbore al vieţii pe malurile sale. Plexul solar reprezintă arborele pe cele două maluri ale fluviului, dar de asemenea şi fluviul însuşi, această forţă, această vitalitate care circulă prin el. Şi unde sunt rădăcinile acestui arbore? Acestea sunt cele douăsprezece perechi de nervi şi de ganglioni dorsali: douăsprezece ramuri care produc douăsprezece fructe pe an. Aceste douăsprezece fructe sunt legate de cele douăsprezece semne ale zodiacului.

            Să vedem acum proprietăţile acestor fructe. Primul fruct, (Berbecul) face omul activ, dinamic şi decis. Al doilea (Taurul), dă o mare sensibilitate, multă gentileţe şi bunătate. Al treilea (Gemenii), împinge la studiu, incită la a se interesa de tot şi de a călători. Al patrulea (Cancer), dă o mare mediumitate pentru a capta undele şi prezenţele cele mai subtile. Al cincilea (Leul), inspiră o mare nobleţe şi curajul necesar pentru a-i ajuta şi a-i salva pe alţii. Al şaselea (Fecioara), purifică şi curăţă. Al şaptelea (Balanţa), dă posibilitatea de a se uni la o cauză divină şi de a stabili în sine echilibrul cosmic. Al optulea (Scorpionul), luminează asupra morţii şi vieţii de apoi. Al nouălea (Săgetătorul), dă gustul întrebărilor filozofice şi religioase. Al zecelea (Capricornul) inspiră putere, autoritate pentru a domina pe alţii şi pe sine însuşi. Al unsprezecelea (Vărsătorul), dă sensul universalităţii, fraternităţii între naţiuni. Al doisprezecelea (Peştii), împinge la sacrificiu, la a suporta suferinţa şi chiar la a vedea partea bună şi a se veseli.

            Iată calităţile fructelor acestui arbore al vieţii, care nu e altul decât Arborele Sefirotic de care vorbeşte Kabbala, cu sefiroturile: Keter, Hokmah, Binah, Hesed, Gebourah, Tipheret, Netzach, Hod, Iesod, Malkout. Kether e sămânţa care conţine toate posibilităţile arborelui; Hokmah, e sâmburele care care se divizează pentru a lăsa să iasă mica plantă: Binah; Hesed, este trunchiul; Gebourah, ramurile; Tripheret, mugurii; Netzach, frunzele; Hod, florile; Iesod, fructul; Şi Makout, sămânţa, care, plantată în pământ, va da un nou arbore. Aici, din nou, vedeţi o aplicaţie a legii: ce e jos e ca ce e sus, şi veţi înţelege de asemenea de ce Iisus a comparat Împărăţia lui Dumnezeu (Malkout) cu grăuntele de seneve, care e minuscul, dar devine un arbore mare, unde vin să se adăpostească păsările cerului.

            Sfântul Ioan spunea că frunzele arborelui vor servi la tămăduirea popoarelor. Veţi vedea, nu numai fructele arborelui fac miracole, dar şi frunzele de asemenea, şi chiar şi rădăcinile.

Rădăcinile, înfipte în cele două maluri ale fluviului vieţii de care vorbeşte Sfântul Ioan, sunt deci ansamblul nervilor şi ganglionilor situaţi de o parte şi de alta a coloanei vertebrale. Coloana vertebrală leagă cerul şi pământul, cerul nostru şi pământul nostru. Izvorul fluviului se află pe culmea muntelui: “Fluviul, e spus, iese din Tronul Domnului”. Capul, e cerul şi pântecul pământul. Pe pământ arde un foc care provoacă din timp în timp erupţii violente vulcanice. Ori, acest foc se găseşte, de asemenea, la baza coloanei verticale. Acest foc subteran, legat de pântec şi de sex, este forţa Kundalini. Pentru moment, coloana vertebrală nu are la oameni decât funcţie anatomică şi fiziologică; puterea ei spirituală nu e trezită. Numai Iniţiaţii au reuşit să anime coloana lor vertebrală pentru o imensă muncă spirituală şi magică graţie trezirii forţei Kundalini.

            Forţa Kundalini doarme la baza măduvei spinării, ea este mama care a creat universul, “cea mai puternică dintre forţe” cum o numea Hermes Trismegistul. O dată trezită, ea se poate dirija în sus, sau în jos. Dacă ea se dirijează în sus, fiinţa va beneficia de o mare dezvoltare spirituală, dar dacă ea se dirijează în jos, aceasta poate să antreneze rezultate foarte supărătoare. Acel care, fără a fi pur şi stăpân pe el, trezeşte forţa Kundalini, devine pradă unei pasiuni sexuale dezlănţuite, care-l antrenează cu o viteză vertiginoasă spre abis, şi unei ambiţii nemăsurate care îl face să se opună lumii întregi. De aceea este de sfătuit discipolii să nu fie tentaţi să trezească forţa Kundalini înainte de a fi lucrat asupra purităţii şi smereniei. Pentru că această forţă, cea mai puternică dintre toate, poate la fel de bine să distrugă decât să creeze. În realitate, Kundalini poate fi trezită la mai multe nivele: putem să o trezim de şapte ori pentru că ea doarme şapte somnuri, ea e ascunsă sub şapte învelişuri ale materiei.

            Într-un anume fel, e uşor să trezeşti Kundalini, dar unde şi cum să o dirijezi e mult mai dificil şi e chiar esenţialul. Direcţia pe care o va lua Kundalini nu depinde de voinţa omului, ci de calităţile şi virtuţile sale. Când şarpele Kundalini se trezeşte, el se îndreaptă spre partea care îi oferă hrană. Dacă partea inferioară îi oferă această hrană, acolo se îndreaptă, şi totul e pierdut, e prăpastia, adevărata prăpastie. În timp ce dacă şarpele e atras de partea superioară, el se îndreaptă în sus.

            Urcarea forţei Kundalini se face prin canalul Sushuma situat în interiorul măduvei spinării. De o parte şi de alta a canalului Sushuma, cele două canale Ida (polarizat negativ şi legat la Lună) şi Pingala (polarizat pozitiv şi legat de soare) se ridică într-o mişcare de spirale întretăiate. Curentul Ida ajunge la nara stângă şi curentul Pingala la nara dreaptă. De aceea, exerciţiile de respiraţie sunt considerate ca cele mai eficiente pentru a provoca trezirea forţei Kundalini.

            Pentru că, astupând nara dreaptă, aspiraţi aer prin nara stângă, produceţi astfel un curent care trece prin canalul Ida. Acest curent traversează şi centrul unde doarme Kundalini, centrul Muladhara, şi produce vibraţii uşoare care tind să o trezească un pic. Astupând nara stângă, aspiraţi aer prin nara dreaptă, curentul va trece prin canalul Pingala, şi el, de asemenea, va da câteva impulsuri forţei Kundalini. Şi aşa mai departe... Deci, practicând în fiecare dimineaţă exerciţiile noastre de respiraţie, puteţi, încet, să treziţi forţa Kundalini. Dar nu trebuie prelungite aceste exerciţii.

            Când eram în India, am auzit vorbindu-se de tot felul de metode pe care le foloseau yoghinii pentru trezirea Kundalini. Unele erau incredibile, până la introducerea unui fir de argint într-un loc pe care nu am să-l numesc. Unii făceau toate nebuniile pentru trezirea acestei forţe!

            Cel mai bun sfat de dat Occidentalilor este de a nu fi tentaţi să trezească Kundalini, ci de a trăi o viaţă pură, în acord cu legile divine. Ea se va trezi atunci când va veni momentul, nu trebuie grăbit acesta. Orice alt fel de a proceda e riscant, pentru că această forţă e asemenea unui foc, care poate face ravagii distrugând unele organe ale corpului. Când totul se desfăşoară natural, fără şocuri, omul se trezeşte în armonie la conştiinţa lumii divine.

            ... Eu simt în voi o imensă dorinţă de a face eforturi pentru a ajunge la această trezire a conştiinţei. Puteţi începe lucrul, dar trebuie să fiţi foarte prudenţi, foarte raţionali, şi să nu vă lansaţi fără o direcţie, dacă nu, riscaţi să vă dezechilibraţi, să vă distrugeţi. Deci, nu vă grăbiţi, aceasta va veni cu blândeţe, încet-încet. Tot ce avem aici ca exerciţii, practică, sunt exerciţii din yoga, care vă vor permite într-o zi să treziţi forţa Kundalini. Mulţi cred că pentru a găsi spiritualitatea adevărată trebuie să meargă în India, dar trebuie de asemenea să ştie că învăţământul Fraternităţii Albe Universale, care e adevăratul învăţământ a lui Cristos, ne aduce o yoga modernă, adaptată Occidentalilor.

            Înţelepţii Indiei spun că înainte de trezirea şarpelui Kundalini yoghinul trebuie să-şi elibereze canalul central, Sushuma. Printr-o viaţă pură, prin exerciţii potrivite, el curăţă acest canal. Această curăţire e necesară pentru că, odată cu trezirea şarpelui Kundalini, el începe să activeze întreaga viaţă psihică a omului; este un foc aşa de intens, care arde tot. De aceea drumul său trebuie să fie eliberat de toate impurităţile şi obstacolele, pentru ca el să poată trece rapid, fără stricăciuni pentru om şi să atingă centrul coronal, chakra Sahasrara.

            Şi ce spune Iisus în Evanghelii? “Străduiţi-vă să intraţi prin poarta strâmtă”, sau “Mai repede trece o cămilă prin urechile acului decât un bogat prin poarta Împărăţiei Cerurilor” (pentru comentarii asupra acestor versete, a se vedea “Un nou înţeles al Evangheliilor - colecţia Izvor). Aceste două fraze au o semnificaţie foarte profundă: ele arată că într-adevăr canalul central e aşa de îngust, încât forţa care aduce iluminarea nu poate să treacă dacă fiinţa nu e pură. Dacă aveţi prea multe lucruri în buzunare, nu puteţi băga mâinile, trebuie să vă debarasaţi de toate acestea. Vedeţi, yoghinii Indiei, Evangheliştii spun aceleaşi adevăruri. Ei bine, acestea sunt adevărurile pe care le aprofundăm în Învăţământul Fraternităţii Albe Universale.  

Cap VI  CHAKRELE

Sistemul Chakrelor

            De unde vine obiceiul de a reprezenta îngerii      cu aripi?... Ajunge să vedem o pictură sau o sculptură care prezintă o fiinţă înaripată pentru a şti că este un înger. De ce aceste aripi? Care e sensul lor? Îngerii au cu adevărat aripi? Nu, dar acest fel de a-i reprezenta provine dintr-o ştiinţă foarte veche privind fiinţa umană şi centrii săi subtili. Marii Iniţiaţi ai trecutului ştiau că pe spate, la nivelul umerilor, fiinţa umană posedă doi centri foarte puternici. Aceşti centri situaţi în corpurile eteric şi astral sunt capabili să producă turbioane care permit celui care a ştiut să-i dezvolte a se deplasa în spaţiu. În tradiţia greacă, zeul Hermes e reprezentat cu aripi, dar la călcâie, pentru că şi călcâiul posedă un centru foarte important care e de asemenea în legătură cu puterea de a se deplasa în spaţiu.

            În realitate, aceşti centri subtili sunt într-un mare număr în corpul nostru. De exemplu, în timp ce contemplaţi răsăritul soarelui, absorbiţi lumina sa printr-un centru care e situat deasupra splinei. Soarele ne trimite energia sa care soseşte la noi sub formă de mici sfere luminoase. Acest centru absoarbe deci lumina solară şi o împarte în şapte culori ca cele ale prismei. Apoi trimite aceste şapte raze în organism, repartizându-le astfel: roşul şi oranjul spre organele sexuale, galbenul spre inimă şi plămâni, verdele spre stomac, ficat, intestine, rinichi; albastrul spre gât şi nas; violetul spre cap. Roşul poate reîmprospăta şi sistemul nervos. Unei persoane obosite îi lipseşte roşul şi ea poate să-şi amelioreze starea concentrându-se pe această culoare.

            Funcţia fiziologică a splinei este, o ştiţi, de a forma globulele roşii ale sângelui. Nu e de mirare, deci, că centrul eteric al vitalităţii e plasat chiar deasupra ei. Pentru a capta particolele de vitalitate care vin de la soare, trebuie ca dimineaţa să vă gândiţi la acest centru pentru a-l activa, a-l face mai receptiv, şi a absorbi astfel mai bine lumina soarelui pentru a ameliora sănătatea şi vigoarea voastră.

            Prin observaţie, disecţie, cu ajutorul aparatelor din ce în ce mai perfecţionate, anatomiştii care studiază de secole corpul uman au ajuns la o cunoaştere foarte detaliată a structurii sale fizice; dar sunt departe de a găsi ceea ce au găsit Iniţiaţii, care graţie clarviziunii lor şi experienţei lor spirituale au descoperit anatomia subtilă a omului. Şi una din descoperirile cele mai impresionante este cea pe care au făcut-o Iniţiaţii Indiei privind sistemul celor şapte chakre. De mai multe milenii, ei învaţă că deasupra corpului fizic, în corpurile eteric şi astral, omul posedă centrii subtili situaţi pe axa coloanei vertebrale. Ei îi numesc aceştri centri Chakre (în sanscrită înseamnă “roată”) sau lotuşi.

            De jos în sus aceştia sunt:

            - la baza coloanei vertebrale: Muladhara, lotusul cu patru petale.

            - deasupra organelor genitale: Svadhishana, lotusul cu şase petale

            - în regiunea buricului şi al plexului solar: Manipura, lotusul cu zece petale

            - în regiunea inimii: Anahata, lotusul cu doisprezece petale

            - în partea din faţa gâtului: Vishuda, lotusul cu şaisprezece petale

            - între cele două sprâncene: Ajna, cu două petale mari, divizate în 48 de petale fiecare: în total 96 petale

            - în creştetul capului: Sahasrara, lotusul cu o mie de petale. În realitate el are 960 petale, iar în mijloc are o corolă de 12 petale, în total are 972 petale. Cele 12 petale din mijloc sunt galben aurii, cele 960 sunt violete, iar cele două corole se învârt în sens invers.

            Nu se pot găsi urme ale acestor centri spirituali în corpul fizic, pentru că ei sunt situaţi în corpul eteric. Organele corpului nostru sunt subordonate influenţei lor.

            Aceşti centri subtili sunt inactivi la aproape toţi oamenii. Pentru a-i stimula, un yoghin trebuie să-şi trezească forţa Kundalini care doarme la baza coloanei vertebrale, şi să o facă să urce străbătând chakrele unde ea declanşează şi eliberează puterile pe care le conţin. Forţa Kundalini e reprezentată ca un şarpe înfăşurat de trei ori în jurul său în interiorul unei figuri triunghiulare, în centrul ceakrei Muladhara. Când se trezeşte, e ca o flamă, un foc care începe să urce în spirală în lungul coloanei vertebrale, şi în urcare ea întâlneşte şi stimulează celelalte chakre. Cu limba sa, spune tradiţia, şarpele Kundalini acţionează asupra fiecărei chakre pentru a suda şi a lega diferite elemente care îi permit să se învârtă. O chakră e un sistem foarte delicat cu un angrenaj de o extremă fineţe şi numai şarpele Kundalini poate regla aceste roţi şi a le pune în funcţiune. În momentul când chakra începe să se rotească, se manifestă facultăţile şi puterile care sunt legate de ea.

            Chakrele se deosebesc unele de altele prin culoarea lor, numărul de petale, adică numărul şi intensitatea vibraţilor lor, divinităţile care locuiesc în ele, şi mai ales prin virtuţile şi puterile pe care trezirea lor le conferă omului: Muladhara îi dă energie vitală; Svadhishana îi dă forţa creatoare; Manipura îi dă conştiinţa colectivă; Anahata îi dă iubirea universală; Vishuda îi dă înţelepciune; Ajna îi dă clarviziune; Sahasrara îi dă atotputernicia şi libertatea. Se spune că o divinitate sau Shakti locuieşte în fiecare chakră. Numele lor, începând de jos, sunt: Dakini Shakti, Rakini Shakti, Lakini Shakti, Kakini Shakti, Shakini Shakti şi Hakini Shakti. Ajunsă la sfârşitul călătoriei sale, forţa Kundalini atinge Shiva, principiul masculin. Reunirea celor două principii masculin şi feminin, capul şi coada şarpelui, se face într-o lumină orbitoare. Din acel moment, yoghinul, ajuns pe culme, e liber de orice constrângere.

            Hinduşii dau chakrelor o reprezentare foarte detaliată. Ar dura prea mult să ne oprim asupra fiecăreia, şi mă voi opri numai asupra Chakrei inimii: Anahata. E foarte important pentru dezvoltarea voastră spirituală să purtaţi în inimă imaginea acestei chakre, care este centrul iubirii universale, pentru că acesta reprezintă această dragoste dezinteresată, atât de vastă, care trezeşte în voi inteligenţa adevărată, intuiţia.

            Cât despre cele trei chakre ale capului, Iniţiatul le dezvoltă în ultima fază a evoluţiei sale, când totul în el este gata, şi toată fiinţa sa e dezvoltată armonios. Dacă vreţi o imagine pentru a înţelege mai bine aceste trei chakre, putem spune că ele seamnă cu acele aparate pe care le utilizează submarinele: un periscop, un ochi care vede deasupra apei; un radar, care informează despre prezenţa altor vapoare din jur; şi un radio, graţie căruia se pot capta şi emite mesaje, apeluri... Ei bine, fiinţa umană e dotată cu aceleaşi aparate, cu aceleaşi antene.

            Cele trei chakre ale capului sunt trei antene pe care plexul solar le poate utiliza ca şi un submarin aflat sub apă. “Dar, veţi spune, de ce aceste antene sunt plasate pe cap? De ce plexul solar nu e dotat el însuşi cu ochi şi urechi?” El le are, dar pentru evoluţia fiinţei umane, Inteligenţa cosmică a amplasat altele în creierul său.

            Acum, vă pot da un exerciţiu foarte simplu pentru a dezvolta chakra gâtului, Vishuda. Puteţi, din când în când, să vă planificaţi ca în timpul meditaţiei să nu faceţi altceva decât să ascultaţi numai, fără să gândiţi... şi să încercaţi să auziţi vocea înţelepciunii, vocea spiritelor luminoase. Evident, primele zile, săptămâni, nu veţi auzi poate nimic; dar dacă perseveraţi în acest exerciţiu, veţi auzi vocea interioară, dulcea voce a lui Dumnezeu... O numim uneori vocea liniştii, atât e de fină şi de subtilă, dar în ziua când veţi reuşi să o auziţi, toată fiinţa voastră se va cutremura... nu sunt cuvinte pentru a exprima ceea ce este această voce.

            Pentru a dezvolta Ajna chakra, vă imaginaţi că vedeţi cu ochii interiori pământul, cerul, spaţiul, cu creaturile nenumărate care îl locuiesc, toate lumile vizibile şi invizibile. Le priviţi aşa, foarte simplu, cu multă dragoste, şi deja sunteţi pe cale să treziţi vederea voastră spirituală.

            Pentru chakra creştetului capului, este de asemenea un exerciţiu de făcut, dar ar putea fi periculos pentru unii şi o să vă vorbesc altă dată despre el. În timp ce primele două sunt inofensive: faceţi-le, puteţi să le practicaţi fără nici un pericol. Nimic rău nu vi se va întâmpla dacă căutaţi să auziţi vocea divină. Faceţi ca şi cum aţi asculta cu amândouă urechile; dar în realitate, se trezeşte o a treia ureche. Şi e la fel dacă încercaţi să contemplaţi minunile lumii invizibile, un al treilea ochi se va deschide. Astfel, în fiecare zi, câte puţin, veţi parcurge un drum extraordinar care, dacă ştiţi să perseveraţi, vă va conduce la iluminare.

            În geneză se spune că Adam şi Eva trăiau în grădina Edenului, unde, printre toate soiurile de arbori, creşteau Arborele Vieţii şi Arborele Cunoaşterii Binelui şi Răului. Dumnezeu le-a interzis să mănânce din fructele Arborelui Cunoaşterii Binelui şi Răului. Dar iată că şarpele a reuşit să o convingă pe Eva, care l-a convins pe Adam să mănânce din fructul interzis... Şi cunoaşteţi continuarea.

            Ei bine, acest Arbore al Cunoaşterii Binelui şi Răului nu e altul decât sistemul cheakrelor în lungul coloanei vertebrale, şi şarpele care era la baza arborelui, înfăşurat în jurul lui însuşi, este forţa Kundalini. Şarpele i-a vorbit Evei, spunându-i: “Dacă vei mânca din fructele acestui arbore (adică dacă trezeşti chakrele), vei deveni ca şi Dumnezeu, vei avea omniscienţă, clarviziune, puterea întreagă.” Evident, Eva a fost tentată şi Adam la fel. Ei da, dar era prematur, ei nu erau pregătiţi să suporte puterea acestor forţe puse în acţiune. Ei ar fi trebuit să continue să mănânce fructele Arborelui Vieţii, adică de a absorbi energia plexului solar, care e în legătură cu cosmosul întreg. Pentru că, graţie acestei energii, nu ar fi cunoscut nici oboseala, nici suferinţa, nici moartea. Da, Arborele Vieţii e plexul solar, în timp ce celălalt arbore, Arborele Cunoaşterii Binelui şi Răului, este coloana vertebrală. Adam şi Eva au fost prea grăbiţi să-i mănânce fructele, ar fi trebuit să aştepte până când Dumnezeu le-ar fi spus să o facă, să vină momentul.

            Acum, acelaşi lucru se petrece cu oamenii. Cei care ştiu să se hrănească cu plexul solar, care e legat de soare, ajung din nou să mănânce fructele Arborelui Vieţii: ei absorb prana, elixirul vieţii veşnice. În timp ce aceia care vor să mănânce prematur fructele celuilalt arbore înainte de a se fi întărit suficient, se expun celor mai mari pericole. Ei încearcă să trezească forţa Kundalini, ei vorbesc cu şarpele, iar acesta îi împinge spre moarte. Da, moartea spirituală.

            Trezirea chakrelor făcută de forţa Kundalini trebuie să se facă cu multă precauţie. V-am dat câteva metode simple pentru a lucra asupra chakrelor Vishuda şi Ajna, şi pot acum să adaug o alta care e valabilă pentru toate chakrele: cântecul. Cântatul produce unde care fac să vibreze centrii subtili ai omului. Evident, nu e vorba a cânta orice şi oricum. Numai vibraţiile produse prin cântece profunde, mistice, pe care le executaţi cu conştiinţa forţei spirituale care o reprezintă, pot începe trezirea acestor centri adormiţi.

            Noi avem în Fraternitatea Albă Universală un întreg repertoriu de cântece mistice compuse de Maestrul Peter Deunov. Cântatul e un act sacru, dacă le cântaţi conştienţi, unele cântece vor trezi în coloana voastră vertebrală o forţă vie; această forţă care se ridică soseşte până la cap, pentru a ieşi prin centrul superior. Dacă în timpul cântatului, simţiţi un frison care vă parcurge din picioare până în cap, în lumină şi puritate, aceasta arată cum corpul vostru vibrează o clipă în armonie cu universul. Dar aceasta e o binecuvântare pe care poate nu o cunoaşteţi,  încă, sau pe care n-aţi experimentat-o decât fugitiv. Când veţi cunoaşte cu adevărat această senzaţie în plenitudinea sa, veţi înţelege bogăţia şi puterea cântatului pentru dezvoltarea vieţii spirituale.

                  Sistemul Chakrelor

                                 II

            Există un obicei milenar de a arde esenţe sau alte substanţe parfumate în temple şi biserici. Fumul, care se ridică în spirale, e un simbol al urcării forţei Kundalini prin chakre. Cădelniţa cu jăraticul reprezintă chakra Mulhadhara, şi fumul reprezintă şarpele de foc, Kundalini. Acest simbol al cădelniţei arată că trebuie să aruncăm anumite materii în cămin, şi să alimentăm, pentru ca forţa să se poată ridica. Menţinând tradiţia de a arde esenţe în biserici, creştinismul a conservat ritualuri care i-au fost transmise dintr-un trecut îndepărtat, chiar dacă sensul lor s-a pierdut.

            Dacă aruncăm o privire asupra altor tradiţii spirituale, vom găsi această ştiinţă Kundalini sub o altă formă. În tradiţia greacă, de exemplu, ea apare sub forma caduceului lui Hermes cu cei doi şerpi împletiţi în jurul baghetei centrale. Cei doi şerpi sunt Ida şi Pingala, cei doi curenţi care înconjoară canalul Sushuma şi pe care yoghinii îi activează prin respiraţie pentru a trezi forţa Kundalini.

            În tradiţia Kabbalistică, regăsim aceeaşi ştiinţă în Arborele Sefirotic cu cei doi stâlpi ai rigorii (pozitiv) şi clemenţei (negativ) situaţi de o parte şi de alta unui stâlp central sau al echilibrului. Doi curenţi coborând din sefirotul Kether trec prin Hokmak şi Binah, se încrucişează în Daath, trec prin Netzach şi Hod şi se încrucişează în fine în Iesod care, simbolic, reprezintă organele genitale.

            Dacă mergeţi în Tibet, veţi vedea că arhitecţii tibetani au ascuns această ştiinţă, Kundalini şi chakrele, în felul de a construi edificii sacre pe care le numesc “stupas”. Peste tot, la intrarea sanctuarurilor, mănăstirilor, pe marginile drumurilor, vedem aceste construcţii care au toate aceeaşi structură: o bază în formă de cub, apoi o parte rotundă, sferică, apoi o parte conică, triunghiulară, deasupra căreia se găseşte un element în arc de cerc ca o semilună, iar pe el un ornament în formă de flamă pe care poate fi comparat cu un deget ridicat, sau litera Iod a alfabetului ebraic.

            Toată ştiinţa omului şi universului este ascunsă în structura acestor edificii. Întradevăr, cele cinci forme geometrice corespund, după tradiţia tibetană, celor cinci elemente: cubul - pământului, sfera - apei, conul - focului, semicercul - aerului şi flamei - eterului. Cele cinci forme şi cele cinci elemente corespund în om celor cinci chakre, pentru că tibetanii au redus de două ori două chakre la una singură. Astfel, cubul reprezintă Muladhara şi Svadhisthana reunite, pentru că sunt ambele legate pământului, materiei cele mai condensate. Deasupra se află chakra ombilicală Manipura, reprezentată de cerc; apoi Anahata, chakra inimii, reprezentată de triunghi. Mai sus, chakra gâtului, Vishuda, e figurată de lună, şi ultimele două chakre Ajna şi Sahasrara sunt reunite de asemenea într-o singură figură, cea a flamei.

            Fiecare din cei cinci centri este sediul unui Dhyani-Buda sau Buda de meditaţie. Aceştia sunt, începând din centrul inferior: Amoghasiddhi, Ratnasambhava, Akshobhia, Amoghasiddhi şi Vairocana. Cele cinci Dhyani-Buda au fiecare calităţile, virtuţile proprii. Se mai numesc şi Buda ai celor cinci înţelepciuni, pentru că fiecare virtute e considerată ca o înţelepciune.

            Cele cinci Dhyani-buda sunt venerate în Tibet, dar deasupra tuturor e venerat Buda Avalokiteshvar. După legendă, el e fiul lui Buda Amithabha, şi a fost primul care a pronunţat pentru prima oară silabele sacre: OM MANI PADME HUM. Legenda povesteşte, de asemenea, că într-o zi, pe când privea lumea oamenilor, în faţa suferinţelor şi mizeriei lor, a simţit pentru ei o aşa compasiune, încât capul său s-a făcut ţăndări. Tatăl său, Buda Amithabha, i-a dat atunci zece capete plus al său propriu, în timp ce din corpul lui Avalokiteshvar ieşeau mii de braţe. Astfel, el e reprezentat cu unsprezece capete şi mii de braţe venind în ajutorul oamenilor.

            Iată, în rezumat, cum tibetanii, care au primit aceeaşi învăţătură despre chakre ca şi hinduşii, au exprimat toată această ştiinţă în structura edificilor lor sacre care reflectă structura fiinţei umane şi cea a universului.

               Chakrele Ajna şi Sahashrara

            Trebuie să păstrăm o parte din noi înşine trează, seara, înainte de a adormi, trebuie să vă gândiţi să lăsaţi pe cineva să vegheze asupra voastră în timpul somnului. Iisus a spus: “Vegheaţi şi rugaţi-vă.” Mulţi au crezut că e vorba de a veghea numai în planul fizic, atunci, cei săraci, ca să poată aplica acest percept pe care nu l-au înţeles bine, se trezeau în plină noapte, se extenuau, luptând împotriva somnului, şi sfârşeau stricând ritmurile naturale ale corpului lor... Nu, în alt plan trebuie să fiţi treji; în timpul nopţii trebuie să dormiţi, pentru a lăsa celulele corpului să se odihnească, dar, în acelaşi timp, trebuie să vegheaţi în plan spiritual, adică să vă asociaţi cu cel ce veghează tot timpul, cu cel care nu doarme niciodată...

            Absolut imobil şi impasibil, există în voi un Veghetor etern care vede tot, înregistrează tot. Locuinţa sa este între cele două sprâncene, în chakra Ajna. De ce spun impasibil? Pentru că, orice vi s-ar întâmpla, el nu face nimic pentru a vă salva. Dacă sunteţi obinuiţi să observaţi viaţa voastră interioară, veţi simţi că în cele mai rele momente, cineva dinăuntrul vostru observă totul, înregistrează implacabil ceea ce se petrece, dar nu face nimic pentru a vă ajuta... nu e rolul său, şi chiar şi suferinţele voastre îl fac să surâdă. E inutil să-l rugaţi; el priveşte, observă, înregistrează... şi surâde.

            Pentru a putea deveni vigilent, lucid, trebuie să vă concentraţi din când în când asupra centrului Ajna dintre sprâncene, să vă identificaţi cu acest Veghetor etern. Atunci, chiar şi în somn, rămâneţi treji: corpul vostru va dormi, dar spiritul vostru vigilent, treaz, va călători, va întâlni alte fiinţe şi va studia minunăţiile universului.

            Putem compara chakra Ajna cu un ochi, cu o bulă de cristal, cu o oglindă magică. Ea are o virtute pasivă, feminină: pe această oglindă se reflectă toate evenimentele universului. Graţie ei, puteţi vedea totul, dar nu puteţi acţiona cum vreţi, nu vi se dă posibilitatea. Ea vă dă viziunea, primiţi imagini, dar nu puteţi schimba cursul evenimentelor sau forţelor. Pentru aceasta, trebuie să ajungeţi la ultima chakră, Sahashrara, care este emisivă, dinamică, masculină, şi care vă dă puterea de a acţiona. Când forţa Kundalini atinge chakra Ajna, Iniţiatul are viziunea clară asupra lucrurilor, dar nu e atotputernic: rămâne încă vulnerabil, expus forţelor contrare, pendulând între bine şi rău. Iată de ce ea trebuie să meargă până sus la Sahashrara.

            Când intrăm în templele hinduse, găsim aproape peste tot simbolul lingamului. Lingamul nu e altceva decât o piatră orizontală pe care se ridică o piatră verticală. Piatra orizontală reprezintă principiul feminin, în timp ce piatra ridicată vertical reprezintă principiul masculin. Toţi adepţii, bărbaţi, femei, băieţi, fete se roagă şi se înclină cu veneraţie în faţa acestui simbol pe care îl ornează cu ghirlande de flori, pentru că e reprezentarea generării, a fertilităţi oamenilor şi a zeilor.

            Lingamul e un simbol de o mare profunzime. El arată că principiile masculin şi feminin nu trebuie să fie separate ci unite. Ori, la oameni, ele sunt separate. Bărbaţii, femeile nu ştiu să găsească celălalt principiu în ei înşişi, de aceea îl caută în exterior şi se frământă pentru că nu îl găsesc, sau dacă îl găsesc, nu le aduce plenitudinea. Bărbaţii şi femeile nu pot găsi plenitudinea căutând în exterior, ci unind cele două principii în ei înşişi, fiind femeie şi bărbat în acelaşi timp. În acel moment, ei nu mai au nevoie de a se uni exterior cu o fiinţă complementară, sunt compleţi: ei au înţelepciunea, forţa, puterea bărbatului şi au tandreţea, delicateţea, puritatea, sensibilitatea femeii; sunt ei înşişi simbolul lingamului, nu le lipseşte nimic, totul li se supune, pentru că ştiu să fie în acelaşi timp emisivi şi receptivi.

            Regăsim această polaritate, masculin şi feminin, în chakrele Ajna şi Sahashrara. Piatra orizontală, principiul feminin, este chakra Ajna, chakra care recepţionează, captează, care reflectă. Iar cealaltă, piatra verticală, e principiul masculin, e chakra activă, dinamică, cea care creează, proiectează: Sahashrara. Şi când Iniţiatul ajunge să unească Ajna şi Sahashrara, devine perfect, atotputernic, e ca şi Shiva, posedă lingamul viu.

                 

Cuprins

Cap I	Evoluţia umană şi dezvoltarea organelor  spirituale
Cap II	Aura
Cap III	Plexul solar
Cap IV	Centrul Hara
Cap V	Forţa Kundalini
Cap VI	Chakrele               Sistemul chakrelor               Chakrele Ajna şi Sahasrara