OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
CENTRII ŞI CORPURI SUBTILE
aura, plexul solar, centrul Hara, chakrele
colecţia IZVOR Nr. 219
Cap.
I EVOLUŢIA UMANĂ ŞI DEZVOLTAREA ORGANELOR SPIRITUALE
Posedăm
un corp fizic care e compus din organe. Chiar şi copiii ştiu asta: întrebaţi-i
unde le sunt ochii, ei vă vor arăta; şi gura, urechile, nasul, picioarele vi le
vor arăta, de asemenea. Mai târziu, la şcoală, ei vor învăţa că omul
are cinci simţuri (vederea, mirosul, auzul, gustul şi simţul tactil), având
fiecare funcţii bine determinate: funcţiile senzaţiilor tactile nu sunt cele
ale gustului sau ale vederii, etc.
Toate
raporturile omului cu lumea sunt bazate pe cele cinci simţuri, de aceea el încearcă
să profite la maxim de posibilităţile lor şi, deasemenea, să-şi multiplice
senzaţiile pe care le furnizează ochii, urechile, pielea, etc... Printre
senzaţii, unele sunt mai mult sau mai puţin necesare şi mai mult sau mai puţin
intense. De exemplu, gustul: cine ar nega bogăţia, varietatea senzaţiilor
produse de gust, mai ales la o masă suculentă? Sau simţul tactil... Când un
bărbat şi o femeie se mângâie, ei simt senzaţii de o mare intensitate; se spune
că plăcerea sexuală dă cele mai puternice senzaţii, ceea ce este destul de
îndoielnic. În general, da, e adevărat, dar nu pentru toată lumea: anumiţi
artişti, înzestraţi cu o mare sensibilitate a vederii sau auzului, trăiesc cele
mai puternice impresii graţie culorilor şi sunetelor, mai intense decât cele
din cazul actului sexual, care adesea îi lasă indiferenţi şi reci.
Majoritatea
oamenilor nu e încă aşa de evoluată, putem spune că simţul tactil (în care
includem şi sexualitatea) şi gustul sunt, pe moment, cele două simţuri care
guvernează lumea. Vederea, auzul şi mirosul ocupă un loc secundar; sunt oameni
pe care parfumurile, sunetele şi culorile îi lasă indiferenţi, cu excepţia
cazului când este în joc interesul lor, ca în cazul animalelor, unde mirosul,
auzul şi văzul sunt extraordinar de dezvoltate, pentru că au nevoie de aceste
simţuri pentru a se proteja şi a-şi căuta hrana.
Vă
vorbesc de lucruri pe care le ştiţi, dar o fac pentru a vă atrage atenţia
asupra concluziilor la care, sigur, nu aţi ajuns. De milenii oamenii exersează
cum să-şi multiplice, cum să-şi amplifice senzaţiile şi percepţiile celor cinci
simţuri, şi acest joc pe claviatura celor cinci simţuri îl numesc cultură şi
civilizaţie. Ei bine, e puţin cam sărăcăcios acest fel de a vedea lucrurile.
Oricare ar fi gradul de fineţe pe care l-ar putea atinge, cele cinci simţuri
rămân oricum limitate, pentru că aparţin lumii fizice şi nu explorează decât
planul fizic. Natura a prevăzut şi alte clape pe claviatură... da, un al
şaselea, al şaptelea simţ, de o altă intensitate, de o altă putere. Numai că,
pe moment, oamenii s-au limitat la cele cinci simţuri, nu vor să recunoască că
sunt şi alte domenii de explorat, de văzut, de atins, de respirat. Nu este deci
de mirare că nu pot avea noi senzaţii, mai extinse, mai bogate, mai subtile.
Cum se poate explica faptul că, fără a-şi hrăni în nici un fel cele cinci
simţuri, anumite fiinţe au percepţii care le duc până la extaz: o lărgire a
conştiinţei, o impresie de plenitudine, de grandoare şi imensitate?
Oamenii
trebuie să înţeleagă că, necăutând decât acumularea şi amplificarea senzaţiilor
fizice, vor avea mari decepţii, deoarece senzaţiile acestea sunt limitate. De
ce? Pentru că fiecare organ este specializat: el îndeplineşte o funcţie
determinată şi nu procură decât senzaţii ce corespund naturii sale. Pentru a
simţi noi senzaţii, trebuie să ne adresăm altor organe, pe care le posedăm.
Observaţi
oamenii: ei au posibilitatea de a vedea totul, de a gusta şi atinge totul, de a
cumpăra totul, şi totuşi le lipseşte ceva. De ce? Pentru că ei nu ştiu că,
pentru a cunoaşte plenitudinea, a descoperi senzaţii de o putere şi bogăţie
într-adevăr excepţionale, trebuie să începă prin a nu mai conta exclusiv pe
cele cinci simţuri. În acest domeniu orientalii sunt capabili de a face
experienţe absolut de neconceput pentru occidentali. În India sau în Tibet, de
exemplu, anumiţi yoghini locuiesc în găuri scobite în pământ. În această
obscuritate, în linişte absolută, nu există nici un fel de hrană pentru cele
cinci simţuri, pe care yoghinul reuşeşte să le amorţească prin meditaţie. Iar
când simţurile se opresc din funcţiune, ele nu mai absorb energia psihică
destinată centrilor subtili: atunci, aceştia se trezesc şi yoghinul începe să
vadă, să audă şi să simtă, să atingă elementele fluidice din regiunile
superioare. Iată deci scopul pentru care aceste fiinţe excepţionale încearcă,
unii timp de ani de zile, să-şi suprime senzaţiile vizuale, auditive,
olfactive, etc... oprind orice mişcare. Rămâne doar gândirea; în continuare, ei
îşi opresc până şi gândirea, pentru a trăi în comunitate totală cu Divinitatea.
Dumnezeu
a depus în sufletul uman posibilităţi pe care o existenţă întoarsă prea mult
spre exterior le împiedică a se trezi. De altfel, ce faceţi atunci când meditaţi?
Închideţi ochii pentru a vă putea întoarce atenţia spre interior... Dar aş dori
să aduc o precizare la acest subiect. Când meditaţi, nu rămâneţi prea mult timp
cu ochii închişi; altfel, de vreme ce nu sunteţi încă yoghini hinduşi, riscaţi
să adormiţi. Deschideţi din când în când ochii, fără a vă lăsa atenţia distrasă
de ceea ce vă înconjoară, închideţi-i, apoi deschideţi-i din nou...
Bineînţeles, pentru a medita se recomandă în general de a închide ochii, pentru
că aceasta ajută la izolare şi concentrare. Dar dacă îi închidem prea mult
timp, adormim...
Ce
se petrece: deschizând ochii, ne trezim, iar închizându-i, ne pregătim să
dormim. Este un proces înregistrat în creier de milioane de ani, iar natura,
care este fidelă şi veridică, spune: “Aţi închis ochii? Înseamnă că doriţi să
dormiţi. Foarte bine, vom aranja asta!” Şi iată-vă, scufundat într-o...
“meditaţie” profundă! Dimpotrivă, când deschideţi ochii, este semnalul de
trezire: totul se pune în mişcare, începe să funcţioneze, creierul, braţele,
picioarele... Da, o mică mişcare, o nimica toată - deschiderea ochilor -
declanşează o lume întreagă! Această problemă, a închiderii şi deschiderii
ochilor, este foarte importantă. Vi se spune uneori: “Dar deschideţi ochii!” E
un fel de a vorbi, pentru că ochii voştri sunt deschişi; atunci, despre care
ochi este vorba? Ei bine, despre alţi ochi care sunt mai lucizi, care au o
vedere mult mai profundă, mai spirituală. Ochii corpului vostru sunt deschişi,
într-adevăr, dar mai aveţi şi alţi ochi, iar aceştia sunt închişi. Totuşi
uneori, observăm că ei există, şi că se pot deschide.
Uneori,
pentru a putea deschide aceşti ochi spirituali, care văd aspecte mai subtile
ale realităţii, trebuie închişi ochii fizici. Alteori, dimpotrivă: închizând ochii
fizici îi închidem pe cei spirituali şi deschizând ochii fizici îi deschidem pe
cei spirituali. Vedeţi, sunt nuanţe foarte subtile. Încet-încet, veţi reuşi să
distingeţi toate acestea şi să vă serviţi de ele în viaţa cotidiană.
Occidentali
au dus la perfecţiune viaţa celor cinci simţuri. Ei îşi imaginează că în acest
fel vor cunoaşte totul... şi vor fi fericiţi. Ei cunosc destule lucruri, e
adevărat, încearcă multe senzaţii, dar cele cinci simţuri devorează toată
energia lor psihică şi nu le rămâne nimic pentru partea spirituală. În
occident, oamenii trăiesc prea mult senzaţiile fizice şi nu mai au energie
pentru a o concentra spre alte facultăţi, care se pot trezi. Prea multe
senzaţii! “Trăim”... desigur că trăim; dar e o viaţă care care ascunde
adevărata viaţă. Trebuie să înţelegeţi aceasta, şi să vă decideţi să eliminaţi
multe senzaţii care împiedică o reală percepţie a lucrurilor.
La
ora actuală, folosirea drogurilor se extinde tot mai mult... Din cauza dorinţei
de a scăpa din insipida viaţă cotidiană, din ce în ce mai mulţi oameni caută
evadarea în opiu, haşiş, marijuana, cocaină, heroină... Toţi acei care folosesc
aceste droguri obţin anumite senzaţii de clarvedere, de claraudiţie, etc...
care le pot da iluzia de a atinge stări de conştiinţă superioare. Dar se
înşală, şi în timp îşi pierd chiar şi propriile facultăţi intelectuale şi îşi
ruinează sănătatea. Aceste droguri, deşi sunt utilizate de secole în Orient sau
în America de Sud, sunt foarte nocive pentru sistemul nervos.
Hinduşii
şi Tibetanii au o înaltă cunoaştere a ierburilor, e o ştiinţă care se transmite
de milenii. Unele, se pare, permit când sunt mâncate a trăi săptămâni fără
hrană; altele, de a rămîne zi şi noapte în zăpezile Himalaiei fără a suferi de
frig. Acestea mi s-au spus; nu le-am verificat, dar e posibil. Eu cred în
puterea ierburilor. Există, de asemenea, preparate foarte puternice graţie
cărora putem să ne provocăm viziuni şi dedublare. Citim, în anumite cărţi, că
în Evul Mediu se cunoşteau pomade, unguente, cu care vrăjitoarele îşi ungeau
corpul pentru a merge la Sabat. În realitate, ele nu mergeau nicăieri cu corpul
fizic, ci cu corpul astral. Anumiţi medici au verificat realitatea acestor
fenomene. Ei au adaptat reţetele, care sunt dificil de reconstituit exact,
pentru că nimic nu era spus clar, şi le-au experimentat. În toate aceste
unguente se introduceau substanţe excitante, care provoacă dedublarea.
Dar
să lăsăm această problemă. V-am spus aceste lucruri numai pentru a vă arăta că
există produse extrem de puternice care vă dau acces la planurile mai subtile
decât cel fizic, dar aceste produse sunt adesea foarte nocive. De aceea vă
sfătuiesc să nu vă serviţi niciodată de ele. Cea mai bună soluţie este de a
căuta toate aceste senzaţii de plenitudine, libertate, bucurie, dilatare prin
mijloace spirituale. Iată, este aici drumul regal. Adevăraţii discipoli nu
contează pe nimic din exterior, ei ştiu că Dumnezeu a depus toate comorile şi
toată bogăţiile, toate produsele tuturor laboratoarelor şi farmaciilor în ei
înşişi, e suficient să le caute şi să le folosească. Ar fi păcat pentru voi,
după ce aţi stat zece, douăzeci de ani într-o şcoală iniţiatică, să nu fi
învăţat să puneţi în valoare bogăţiile pe care le posedaţi.
Fiecare
organ de simţ ne procură o parte din cunoaşterea lumii şi e interesant de ştiut
cum sunt aceste simţuri ierarhizate. Simţul tactil e specializat în ceea ce
este solid, nu atingem nici ceea ce este gazos, nici ceea ce este eteric, un
pic lichidele, dar mai ales solidele. Gustul e specializat pentru lichide. Veţi
spune: “Ba nu, când pun o bomboană în gură, ea e solidă, şi am totuşi o
senzaţie de dulce...“ Ah! Vă voi răspunde că n-aţi studiat bine problema:
gustul nu funcţionează decât cu o condiţie, ca ceea ce puneţi în gură să aibe
posibilitatea de a deveni lichid graţie salivei. Să luăm acum mirosul. Este un
simţ care percepe mirosurile, adică emanaţiile gazoase. Nasul are încă
raporturi cu materia, dar cu o materie mai subtilă ale cărei particule plutesc
în aer. Mai departe, în cazul auzului, nu mai e vorba de particule materiale,
ci numai de unde, vibraţii. Şi la fel este pentru văz. Cu vederea suntem
aproape de lumea eterică. Deci, vedeţi, cele cinci simţuri sunt ierarhizate, de
la cel mai grosier la cel mai subtil.
Dar
dacă vrem acum să pătrundem în lumea astrală, nu ne mai putem folosi de cele
cinci simţuri. Ne trebuie un alt simţ, care să fie adaptat, adică capabil de a
percepe o materie şi mai subtilă. Toţi aceia care nu au dezvoltat acest al
şaselea simţ nu pot şti că există o altă materie, o altă regiune, ei nu bănuie
că universul e parcurs de alte vibraţii, care ne pot provoca senzaţii mai vaste
şi intense. Pentru a atinge un obiect, trebuie să te afli lângă el. Pentru a-l
gusta, de asemenea. Pentru a respira un parfum, putem fi, deja, la o anumită
distanţă. Pentru a capta un sunet, distanţa poate fi puţin mai mare... Şi
pentru vedere, şi mai mare, pentru că ochii sunt astfel alcătuiţi încât ne
permit să primim informaţii şi instrucţiuni de foarte departe. Vedeţi din nou
cum natura a stabilit foarte inteligent această ierarhie între cele cinci
simţuri. Dar ea nu s-a oprit aici, şi acum alte simţuri trebuie să ne pună în
contact cu regiuni mai vaste şi mai îndepărtate.
Cât
timp fiinţa umană nu şi-a dezvoltat organele care pot să o pună în contact cu
regiuni şi entităţi mult mai elevate, ea nu va cunoaşte mare lucru. Ea va
scrie, va vorbi, va explica, va critica, va judeca, dar se va înşela tot
timpul, pentru că nu cunoaşte decât o parte a realităţii. Dacă vrea să cunoască
întreaga realitate, trebuie să exerseze să trezească în ea alte facultăţi pe
care le poseda şi înainte, dar care dorm, aşteptând să fie utilizate. Într-o
epocă foarte îndepărtată, când omul nu intrase cu adevărat în posesia corpului
său fizic, tradiţia iniţiatică spune că trăia tot timpul dedublat, în afara
corpului său... Mai târziu, când spiritul său a început să coboare progresiv în
materie, el şi-a dezvoltat facultăţi care îi permiteau să lucreze asupra materiei
(cele cinci simţuri), în timp ce slăbeau facultăţile sale mediumnice. Dar nu
le-a pierdut, le posedă încă.
Priviţi
copiii. Până la vârsta de şapte ani nu sunt complet intraţi în corpul lor
fizic: aceasta reflectă perioada când umanitatea era în acest stadiu de
evoluţie. În acea perioadă, oamenii vorbeau cu spiritele naturii şi cu
sufletele morţilor, comunicau cu ele, le întâlneau, şi când mureau ei înşişi,
nu ştiau dacă sunt morţi sau vii. Lumea invizibilă, lumea spiritelor era pentru
ei cea mai mare realitate; ei pluteau în atmosferă ca şi cum ar fi fost
imateriali, şi numai din când în când reintrau în corpul lor fizic. În aceste
condiţii, ei nu erau pregătiţi să lucreze asupra materiei. Ori, în evoluţia lor
trebuiau să treacă prin aceasta. În prezent, oamenii au ajuns să aibă mijloace
intelectuale formidabile pentru a domina materia, dar în acelaşi timp au uitat
de existenţa lumii spirituale, au rupt contactul cu ea. La unii, desigur, a
rămas o amintire, o intuiţie, dar majoritatea a uitat.
Există
două forme de cunoaştere: intelectuală şi spirituală, deci dacă le-am putea
dezvolta pe amândouă, e cu atât mai bine. Nu trebuie să uităm că natura însăşi,
adică Inteligenţa cosmică are punctul ei de vedere asupra evoluţiei omului: ea
a plănuit dezvoltarea fiinţei umane în cele două sensuri, spre materie şi spre
spirit. Dar cum e foarte dificil de dezvoltat cele două părţi în acelaşi timp,
ea a dat omului secole şi milenii pentru a lucra într-o singură direcţie,
lăsând câteva căi deschise în cealaltă, pentru a nu împiedica evoluţia sa
spirituală. Deci, pentru epoca actuală, Spiritul cosmic a decis de a permite
oamenilor de a se dezvolta în domeniul senzaţiilor, al vederii, al auzului,
etc... El îi lasă pe oameni să coboare în materie pentru a o poseda, a o
atinge, a o explora, a o cunoaşte, şi mai cu seamă pentru a lucra cu ea.
Nu
vă miraţi, aşa este, e un pasaj. Spiritul uman e obligat să coboare, din ce în
ce mai profund, în materie pentru a o cunoaşte, pe punctul de a pierde toate
amintirile patriei celeste unde trăia în trecutul îndepărtat. Dar, cunoscând
din ce în ce mai bine materia, el a făcut numeroase achiziţii, şi mai ales a
început să-şi domine materia lui proprie. Pe moment, desigur, numai o mică
minoritate este capabilă de aceasta, dar pentru om, scopul existenţei terestre
este de a coborî în corpul fizic ca să intre în posesia facultăţilor sale şi să
le utilizeze pentru a lucra asupra lumii exterioare.
Când
spun că spiritul uman “coboară în materie”, subînţeleg în primul rând în corpul
fizic, pentru a se instala, pentru a-l lua în posesie şi a pentru a-i deveni stăpân.
Apoi, după ce s-a instalat, el lucrează la rândul său asupra mediului exterior.
Aici, de asemenea, manipulează lucruri: el transformă, construieşte,
distruge... E o perioadă de involuţie, de coborâre în materie. Dar cum Spiritul
divin are proiecte grandioase pentru fiinţa umană, El nu o lasă să coboare
indefinit, să se scufunde complet, să piardă contactul cu Cerul şi să-şi uite
originile. De îndată ce va atinge un stadiu suficient de posesiune de sine, de
stăpânire a propriului creier, a propriilor membre şi tuturor facultăţile sale,
de cunoaştere a tuturor proprietăţilor elementelor, atunci alte influenţe, alte
forţe, alţi curenţi vor începe să o poarte, să o ridice, şi, progresiv, ea va
regăsi facultăţile pe care le poseda în trecut: va cunoaşte în acelaşi timp şi
materia şi spiritul.
Se
spune în Geneză că Adam şi Eva au mâncat din fructul Arborelui Cunoaşterii
Binelui şi al Răului. Aceasta semnifică că nu au vrut să se mulţumească cu
cunoaşterea spiritului, şi că au vrut de asemenea să coboare în materie; au
început atunci să coboare, şi aici, prin bucurie şi suferinţe, prin sănătate şi
boli, studiază - mai mult răul - de milioane de ani. Depindea de ei să rămână
sus, în Paradis, să nu fi mâncat decât fructele Arborelui Vieţii eterne, dar,
împinşi de curiozitate, au vrut să vadă ce era jos, şi atunci au început să
sufere de frig, de obscuritate, de boli şi de moarte.
Omenirea
îşi continuă, încă, coborârea... Anumite religii numesc această coborâre
“păcatul originar”. Dar o putem interpreta, de asemenea, ca un studiu în care
fiinţa umană a vrut să se lanseze. Da, acest Arbore al Cunoaşterii Binelui şi
Răului, reprezenta nişte studii de făcut, nişte studii forte dificile, pentru
că omul trebuia să înfrunte o materie din ce în ce mai densă. Dar ce era rău în
asta? El a ales să coboare să se instruiască, şi a coborât; acum e adâncit în
studiile sale până la gât, pe cale de a-şi da seama în ce infern s-a băgat.
Pentru moment, el studiază răul, dar într-o bună zi va urca înapoi pentru a
studia binele.
Eu
cunosc proiectele şi planurile Inteligenţei cosmice, ştiu că atunci când
oamenii vor stăpâni şi domina materia graţie celor cinci simţuri, ei vor începe
să se avânte spre înălţimi pentru a-şi dezvolta simţurile spirituale. Deci, cei
care doresc să avanseze pe drumul evoluţiei, să înceapă să reducă din
senzaţiile pe care le încearcă prin cele cinci simţuri pentru a căuta de acum
înainte în ei înşişi. Înăuntru e vastitate, bogăţie... trebuie numai să
căutăm!
Cap
II AURA
Tot
ceea ce există, oamenii, animalele, plantele, şi chiar pietrele, emit
particule, produc emanaţii, şi această atmosferă fluidică, subtilă, care
înconjoară orice lucru, o numim aură. Evident, ea nu este vizibilă, cu excepţia
clarvăzătorilor, multă lume nici nu ştie că există. Aura este deci acest fel de
halou care înconjoară fiecare fiinţă umană, cu diferenţa că la unii este vastă,
luminoasă, puternică, posedă vibraţii intense, în timp ce la alţii, din contră,
e mică, ştearsă, urâtă.
Putem
compara aura cu pielea. Cunoaşteţi importanţa pielii pentru corpul fizic. Ea
are numeroase funcţii. Mai întâi, are o funcţie de protecţie, e un scut, o
carapace: protecţie împotriva şocurilor, contra substanţelor nocive, contra
diferenţelor de temperatură, etc... Apoi, o funcţie de schimb, pentru că pielea
absoarbe, respiră şi elimină. În fine, pielea este un organ de simţ, pentru că
prin intermediul ei simţim temperatura, contactul, durerea, etc... Dar, nu mă
voi opri la aceste funcţii, nu e domeniul meu, dacă vreţi informaţii detaliate,
le veţi găsi în cărţile de anatomie şi fiziologie. Ceea ce mă interesează e să
fac o paralelă între piele şi aură. Aura posedă aceleaşi funcţii ca şi pielea.
Putem spune că este pielea sufletului, ea este cea care-l îmbracă, care îl
protejază, care îi dă sensibilitatea, şi, în fine, ea e cea care permite să
lase să treacă curenţii cosmici care permit schimburi între sufletul uman şi
toate creaturile, până la astre, între sufletul unei creaturi şi Sufletul universal.
Putem,
de asemenea să comparăm aura cu atmosfera care înconjoară pământul. Da, e
extraordinar! Pământul posedă o perdea de protecţie, pielea sa. Ea e un pic mai
îngroşată ca a noastră, e adevărat, dar joacă exact acelaşi rol. Graţie atmosferei
sale, pământul evită multe pericole în cursa sa prin spaţiu! Toate corpurile ce
vin din spaţiu şi care ar putea produce catastrofe dacă ar ajunge pe pământ,
sunt obligate să intre mai întâi în contact
cu atmosfera
unde sunt, în general, dezintegrate. Atmosfera ne protejază de asemenea de alte
pericole cum ar fi anumite radiaţii cosmice, care ar fi mortale pentru noi, dar
care traversând atmosfera
sunt neutralizate de elementele chimice cu care e impregnată.
Prin
intermediul aurei noastre se produce un schimb neîntrerupt între noi şi forţele
naturii. Toate influenţele cosmice, planetare şi zodiacale care se deversează
constant în spaţiu, vin până la noi, şi după calitatea aurei noastre, după
sensibilitatea sa, puritatea şi culorile sale primim o anume forţă
sau nu. Aura reprezintă, deci, antenele noastre, e un aparat care captează
mesaje, unde, forţe care ne vin din univers. Să presupunem acum că există în
lume anumite influenţe nefaste. Dacă aveţi o aură foarte puternică, foarte
luminoasă, aceste forţe nu pot trece şi ajunge la conştiinţa voastră pentru a
vă atinge, a vă zdruncina, a vă vătăma. De ce? Pentru că, înainte de a vă
atinge, ele trebuie, mai întâi, să întâlnească aura voastră. Aceasta este o o
barieră, un zid, sau ca o vamă la frontieră, şi la această vamă se găsesc
angajaţi care nu lasă să treacă nimeni, fără să verifice ce are în bagaje, în
maşini. Aceşti vameşi acţionează în exteriorul conştiinţei noastre, dar ei pot
să ne avertizeze. Diferenţiem funcţiile aurei, dar în realitate ele sunt
legate: sensibilitatea, schimbul şi protecţia, toate se fac în acelaşi timp.
Acum,
ce factori acţionează pentru formarea aurei? La fel ca la formarea pielii.
Există piele ordinară, zgrunţuroasă, uscată, şi altele, din contră sunt suple,
fine, plăcute... Aproape oricine, e capabil ca dintr-o privire să judece
calitatea unei pieli. Şi de ce depinde această calitate? De tot organismul, de
buna funcţionare sa fiziologică şi fizică. Omul e cel ce îşi formează pielea.
Da,
pielea poate să ne dezvăluie multe lucruri. Dacă ea e fină şi spirituală,
înseamnă că omul e spiritual, pentru că nimeni nu-şi poate forma o piele care
nu-i corespunde. Inconştient, omul lucrează asupra pielii sale, şi, dacă ştie
cum să şi-o facă, poate chiar să o schimbe. Evident, e foarte greu, dar e
posibil şi este foarte important. Întreg destinul omului depinde de pielea sa,
pentru că relaţiile sale cu oamenii şi lumea exterioară depind de ea. Vă spun
acestea pentru a reflecta. Fiecare detaliu al pielii are o semnificaţie. Chiar
şi consistenţa sa (lucioasă, suplă, dură, flască, moale) reflectă calităţile,
caracteristicile esenţiale ale unei fiinţe: rezistenţa sa, voinţa sa,
activitatea sa, sau, din contră, slăbiciunea sa, lenevia sa şi deficienţele
sale.
Destinul
omului, succesele sale, eşecurile sale, totul este în piele. Strângând mâna
cuiva, spunându-i: “Bună ziua! Ce mai faceţi?” putem descoperi calităţile sale
esenţiale. Dacă cunoaştem corespondenţele, strângând mâna cuiva, putem să ne
facem o idee despre calităţile şi defectele sale. Dar cum mâinile se strâng
automat, fără a da atenţie la ceva... nu descoperim nimic. Strângem mâna cuiva
pentru a stabili un contact, a face un schimb cu o altă persoană şi, în acest
schimb, trebuie să dăm ceea ce avem bun, iar celălalt, la rândul său, trebuie
să facă la fel. Dacă acest gest nu aduce nimic, mai bine să nu-l facem.
Dar,
să revenim la aură. Cum v-am spus, ea e constituită din emanaţii, dar nu numai
ale corpului fizic, pentru că acestea nu sunt suficiente pentru a forma aura.
Aura, e mai complexă, e o combinaţie a tuturor emanaţiilor a tuturor corpurilor
subtile, şi fiecare dintre ele, prin emanaţiile sale, adaugă noi nuanţe. Corpul
eteric al omului formează o aură care penetrează aura corpului fizic şi această
aură a corpului fizic şi eteric ne arată sănătatea şi vigoarea sa. Corpurile
astral şi mental, prin activitatea lor - sau inerţia lor -, calităţile - sau
defectele - lor, adaugă alte emanaţii, alte culori la aura de mai sus,
dezvăluind astfel natura sentimentelor şi gândurilor omului. Şi dacă corpurile
cauzal, budhic şi atmic sunt trezite, ele adaugă alte culori, mai luminoase,
alte vibraţii, mai puternice.
Emanaţiile
celor trei corpuri superioare formează corpul de slavă, pe care apostolul Pavel
l-a menţionat în Epistolele sale. V-am mai vorbit despre acest lucru. Îl numim
de asemenea corpul nemuritor, corpul luminii sau corpul lui Christos. Când, în
momentul schimbării la faţă pe muntele Tabor, Iisus a apărut cu Moise şi Ilie
discipolilor Petru, Iacov şi Ioan, era atât de luminos şi radios că ei nu au
putut suporta această strălucire şi au căzut la pământ. “Faţa sa strălucea ca
soarele, spun Evangheliile, veşmintele sale au devenit albe, ca şi lumina.”
Această transfigurare era o manifestare a corpului de slavă.
Corpul
de slavă, ca şi aura, este o emanaţie a fiinţei umane, dar în timp ce aura
exprimă totalitatea fiinţei - defectele ca şi calităţile - corpul de slavă este
expresia vieţii spirituale cele mai intense. De aceea, corpul de slavă se
manifestă numai la mari Maeştrii. Graţie acestui corp, cu adevărat pur şi
luminos ei vindecă bolnavii, aduc binecuvântări pe oriunde trec şi călătoresc
prin spaţiu.
Aura
este deci fuziunea tuturor emanaţiilor fiinţei întregi. De aceea, când un
Iniţiat vrea să cunoască o persoană, el nu observă anume aparenţa sa
exterioară: fizionomia, gesturile, limbajul său; nu, ci el se străduie să-i
simtă aura. Toate culorile, forţele şi emanaţiile fluidice care omul le
răspândeşte în jurul său, şi pe care nu le poate ascunde, nici controla, iată,
ce observă Iniţiatul! Anumite persoane sunt adevăraţi artişti în camuflaj: ele
îşi stăpânesc perfect gesturile, privirea, vocea, limbajul. Ceea ce nu ştiu,
este că ele nu au nici o putere asupra manifestărilor subtile ale vieţii lor
interioare. Gândurile lor, sentimentele lor, creează forme, culori pe care ele
nu au nici o putere să le schimbe sau să le ascundă. De aceea, pentru un
Iniţiat, totul este clar: dacă fiinţele sunt în armonie sau în dezordine, dacă
emană din ele ceva constructiv, benefic, luminos, o atmosferă care te întăreşte
sau te purifică, sau, din contră, te îmbâcseşte, el simte imediat. Şi chiar şi
sănătatea este vizibilă pe aură, starea ficatului, a plămânilor, a creierului,
etc... toate acestea sunt vizibile în aură.
Aura
reprezintă deci o carte, dar o carte atât de subtilă, încât e dificil să-ţi
faci o idee. Şi aşa cum nu există două creaturi cu aceleaşi amprente digitale,
nu există, de asemenea, două creaturi care au aceeaşi aură, pentru că aura
reprezintă totalitatea fiinţei umane.
Atmosfera
pământului e impregnată de emanaţiile oamenilor, animalelor, plantelor,
pietrelor, apelor, munţilor şi a tuturor forţelor care vin de la planete şi
stele. La fel e şi aura umană; e o sinteză vastă, foarte bogată a tot ceea ce
există în om. De altfel, mineralele, plantele şi animalele au de asemenea o
aură, dar o aură numai fizică. Mineralele, metalele şi cristalele proiectează
anumite forţe care formează în jurul lor un fel de mic câmp magnetic, colorat.
La
plante, corpul eteric adaugă vitalitatea, nevoia de a creşte şi conferă o aură
mai intensă, de vitalitate mai mare decât cea a mineralelor. La animale, aura e
şi mai bogată pentru că ele au deja un corp astral, corpul dorinţelor. În
general, ele nu au început să-şi dezvolte corpul mental, în timp ce la unele
animale, cum ar fi câinele, calul, elefantul, maimuţa... biologii găsesc un
început al facultăţii de a gândi. E o gândire rudimentară, desigur, dar în
vecinătatea oamenilor, corpul lor mental începe să se dezvolte, pentru că
oamenii, ocupându-se de animale, iubindu-le, îngrijindu-le, contribuie mult la
evoluţia lor. Cât despre oameni, ei dezvoltă corpul lor mental într-un mod
prodigios; ei nu o fac tot timpul în sensul favorabil, dar cei ce ştiu să se
conducă şi să-şi desăvârşească gândirea, îşi întăresc enorm aura.
Cât
despre sfinţi, profeţi, Iniţiaţi, prin adorarea şi iubirea lor pentru Creator,
ei îşi dezvoltă corpul lor cauzal, corpul lor budhic şi corpul lor atmic care
formează o aură de o splendoare extraordinară cu culori într-o continuă
mişcare, ca focurile de artificii. Aura lor este, de asemenea, foarte vastă, se
povesteşte că aura lui Budha se întindea pe mai multe leghe. Da, marii Maeştri
sunt capabili să-şi mărească aura pentru a putea cuprinde o întreagă regiune
sub protecţia lor şi să penetreze în acelaşi timp aura tuturor oamenilor ce
locuiesc în acea regiune pentru a le insufla o viaţă nouă. Ei nu au altă
dorinţă sau scop decât de a-şi lărgi aura pentru a se întinde şi a prinde sub
aripile lor, cum se spune, un număr cât mai mare de creaturi. Iată idealul lor!
E grandios, e sublim. Prin aura lor, ei purifică atmosfera în jurul lor, o
înfrumuseţează, iluminează şi reînvie creaturile. Prin aură lucrează, de
asemenea asupra grânelor şi vegetaţiei şi schimbă curenţii atmosferici. Da,
aura Iniţiaţilor este ceva divin!
Graţie
acestei aure imense, care le permite să atingă nenumărate regiuni ale
universului, Iniţiaţii ajung la o înţelegere profundă a lucrurilor, care nu
este o înţelegere intelectuală. De aceea, voi trebuie, de asemenea, să opriţi
intelectul vostru să aibă preocupări care nu vă aduc nici viziuni celeste nici
beatitudine şi să vă avântaţi, graţie unei aure puternice, luminoase, spre
regiuni sublime unde veţi învăţa cum a creat Dumnezeu lumea şi ce a scris prin
intermediul stelelor, munţilor, lacurilor, păsărilor, animalelor, plantelor.
Pentru a creşte intensitatea, puritatea şi puterea aurei, esenţial este să avem
un ideal înalt de a munci aspra nouă înşine, să îndeplinim acte nobile şi
juste, să avem gânduri şi sentimente pure.
Acei
care găsesc că natura actelor, gândurilor şi sentimentelor lor nu are nici o
importanţă pentru că morala şi religia sunt acum ceva perimat, de care trebuie
să ne debarasăm, îşi urâţesc aura şi nu produc decât culori spălăcite şi
murdare, vibraţii haotice şi dizarmonioase, pe care alţii, în mod inconştient,
le simt şi se îndepărtează. Nu iubim decât ceea ce este pur, luminos, armonios,
şi cel care vrea să fie iubit trebuie să înţeleagă că nu trebuie decât să lase
să intre în el forţe pure şi luminoase. Pentru acei care caută dragostea,
puterea, sau lumina, nu există altă metodă decât cea de a lucra asupra aurei
lor, pentru a înlătura culorile şterse care distrug, prin vibraţiile lor, tot
ceea ce este bun în alţii. O ştiţi, cineva stă abia cinci minute aproape de
dumneavoastră, apoi vă căutaţi în zadar inspiraţia, bucuria, credinţa în
Dumnezeu. Totul a dispărut... Alţii stau cinci minute cu voi şi sunteţi
revigoraţi, vechile voastre celule au dispărut şi din nou aveţi credinţă, din
nou aveţi elan. Cauza acestor schimbări, trebuie să o ştiţi, este aura lor.
Din
acest motiv, aura este ca un instrument magic în mâna Iniţiaţilor. Cum ea face
parte din ei înşişi, oriunde merg, ei îmbunătăţesc regatul mineralelor,
plantelor, animalelor şi oamenilor. Şi aceasta nu se opreşte aici. Prin aura
sa, un Maestru ajută chiar şi desîncarnaţii, care sunt miliarde şi miliarde în
spaţiu... Da, aura sa caută să se întindă, chiar şi acolo,
în cealaltă lume. Eu cunosc această problemă, am studiat-o. Un
Maestru ameliorează destinul a numeroase fiinţe din lumea astrală şi din lumea mentală;
dacă pe pământ el nu se ocupă decât de un număr mic de oameni, pe de altă
parte, este, fără îndoială, în contact cu o multitudine de creaturi care vin să
se încălzească, să se lumineze la aura sa şi să primească un pic de vitalitate
pentru a evolua.
Da,
munca veritabilă a marilor Maeştrii nu este aici, printre oameni; pe partea
cealaltă munca lor e mult mai intensă, chiar dacă nu vedem nimic. Marii
Maeştrii, care au realizat din toată inima lor, din tot sufletul lor, din tot
spiritul lor acest ideal de a-l servi pe Dumnezeu, au trezit corpurile lor
cauzal şi budhic, ale căror vibraţii ating chiar şi creaturi care trăiesc pe
alte planete. Şi în acelaşi fel, Maeştrii care trăiesc pe alte planete ating
creaturile terestre, şi astfel se face un schimb, nu numai în sistemul solar,
dar în întreg cosmosul. Dumnezeu n-a stabilit limite, nici frontiere în
univers, şi dacă se spune că dragostea este atotputernică, este pentru că ea
poate traversa spaţiul pentru a atinge astrele, planetele şi a atinge
entităţile cele mai îndepărtate.
Pentru
ce s-au reprezentat sfinţii cu o aureolă în jurul capului? În trecut, exista o
întreagă ştiinţă a culorilor care a explicat că fiecare virtute se exprimă prin
intermediul unei culori particulare şi aura e formată din culorile produse de
aceste virtuţi. Sfinţii au fost fiinţe de o mare puritate, care voiau să se
apropie de Dumnezeu, să se topească în El pentru a-L cunoaşte şi a deveni
asemenea Lui, şi în această dorinţă de cunoaştere, ei ajungeau la o anume
penetrare, o anume înţelepciune şi o culoare galbenă de aur tâşnea din
profunzimea fiinţei lor, învăluindu-i. Există tot felul de nuanţe de galben, de
la galbenul cel fin, delicat, până la galben de aur. Fiecare nuanţă are o
semnificaţie, şi se pot spune multe despre acest subiect care atinge o problemă
alchimică: cum să transformi toată materia în aur fluidic.
Dacă
discipolul nu-şi dezvoltă anumite calităţi şi virtuţi pentru a se proteja,
inamicii intră în el, iar el nu mai poate să scape de ei. Atunci, cum să ne
protejăm? Lucrând asupra aurei, asupra purităţii şi grandorii sale. Fiecare
dintre aceste caracteristici depind de virtuţile asupra cărora omul a lucrat.
Dacă omul este pur, aura sa devine limpede şi transparentă. Dacă e inteligent,
aura este din ce în ce mai luminoasă. Dacă trăieşte o viaţă intensă, ea
vibrează mult. Dacă are voinţă puternică, ea devine foarte puternică. Dacă se
concentrează spre probleme spirituale, ea se lărgeşte, se amplifică şi devine
imensă. Şi frumuseţea, adică frumuseţea culorilor, depinde de armonia între
calităţi şi virtuţi. Aura mai are multe nuanţe, dar v-am spus esenţialul.
Deci,
cei care au tot timpul gânduri bune, credinţă, speranţă, bunătate, puritate,
sunt beneficiarii tuturor bogăţiilor naturii şi ceea ce este rău nu poate să-i
atingă, să intre în ei. Astfel, ei sunt protejaţi, ca de un scut. Scutul pe
care îl poartă cavalerii în poveşti nu e nimic altceva decât simbolul aurei. Şi
sabia cavalerului? Acestea sunt proiecţii de lumină care ies din om. Vedeţi,
sunt două simboluri. Aura, această incintă care ne înconjoară, reprezintă
principiul feminin; şi gândirea pe care omul o proiectează, sau spiritul său
care se lansează în spaţiu, reprezintă principiul masculin, activ, dinamic.
Aceste două simboluri, al scutului şi al sabiei, care vin din antichitate,
reprezintă, deci, cele două principii: principiul feminin, aura, şi principiul
masculin, activ, gândirea susţinută de voinţă, care zboară ca o săgeată. De
altfel, sabia, săgeata, lancea au reprezentat întotdeauna principiul masculin,
activ. În astrologie, Săgetătorul, care trage săgeţi cu arcul, este simbolul
Iniţiatului care proiectează gândirea sa. El trage cu arcul pentru a proteja
oraşul Iniţiaţilor, pentru ca nici un inamic să nu poată intra.
Priviţi
cum, în plan fizic, oamenii au ştiut să perfecţioneze unelte şi aparate cu care
trebuie să lucreze sau să se apere. Aspiratoarele au înlocuit măturile,
tractoarele au înlocuit căruţele, tancurile, rachetele au înlocuit săgeţile, lăncile
şi baionetele. Dar, în plan spiritual, oamenii rămân săraci, dezarmaţi. Şi
totuşi, există tot felul de mijloace şi arme. Tot ce am putut găsi în plan
fizic are echivalentul său în plan spiritual. În planul fizic, pielea şi
veşmintele ne protejează corpul fizic, în planul spiritual aura joacă acest
rol.
Nu
există protecţie mai eficace decât o aură pură şi luminoasă. Desigur, toate
obiectele, figurile şi formulele magice menţionate de tradiţia ezoterică au
raţiunea lor de a fi, toate au un sens profund, dar nici o formulă, nici un
talisman nu e aşa puternic ca aura. Înainte de a ne adresa spiritelor, şi mai
ales spiritelor infernale, un Mag trasează un cerc pentru a înscrie, în
interior, numele lui Dumnezeu sau simboluri; acest cerc este o reprezentare a
aurei. Nu putem să ne impunem dând ordine spiritelor tenebroase dacă nu avem în
jurul nostru un cerc protector, o aură puternică. La modul general, putem
spune, de asemenea, că nu vom obţine rezultate spirituale dacă nu avem în jurul
nostru un cerc de protecţie, adică aura compusă din virtuţi şi forţe divine
care simbolizează numele Domnului înscris în cerc.
Dar
multă lume se amestecă în practicile magice fără să cunoască originea
simbolurilor pe care le utilizează, fără a înţelege sensul a ceea ce fac. Ei se
mulţumesc să se conformeze ritualurilor indicate în cărţi, fără să se gândească
că în interior trebuie, de asemenea, să traseze un cerc şi să înscrie numele
Domnului, adică să dobândească virtuţi care să formeze o aură de puritate,
sfinţenie, de lumină şi de dragoste. Ei ignoră toate acestea, de aceea, în
ciuda cercului, ei sunt vulnerabili. Acest cerc nu se trasează în exterior, iar
în interior ei nu sunt în regulă, deci nu sunt protejaţi.
Când
se spune că magul, ţinând în mână o baghetă sau o sabie, se plasează într-un
cerc şi citeşte formule dintr-o carte, este exact, dar pentru Iniţiat,
fiecăruia dintre aceste detalii îi corespunde ceva care trebuie să posede în
interior. Iniţiatul trebuie, mai întâi, să aibă bagheta magică în interior,
sabia în interior, şi cartea de asemenea, în interior. Iniţiatul citeşte, şi
cartea reprezintă cunoaşterea tuturor forţelor şi tuturor spiritelor naturii.
Bagheta magică, sau sabia, reprezintă voinţa cu care trebuie să lucreze. Dacă
nu are această baghetă, aceasta înseamnă că nu posedă voinţă şi nu va putea
conjura spiritele.
Şi
acum, cum să lucrăm asupra aurei? Putem să o facem în două maniere. Mai întâi,
prin voinţa conştientă, adică concentrându-ne asupra culorilor, imaginându-ne
că înnotăm în culorile cele mai pure, cele mai luminoase. Pentru a avea o idee
exactă asupra celor şapte culori, trebuie să vă serviţi de o prismă. Culorile
pe care le vedeţi în natură, ale florilor sau ale păsărilor nu sunt exact cele
ale luminii solare. În timp ce, cu ajutorul prismei vedeţi exact ce sunt cu
adevărat roşul, portocaliul, galbenul, verdele, albastrul şi violetul. Apoi,
puteţi face face un exerciţiu imaginându-vă cum culorile ies din voi şi se
propagă în spaţiu, că sunteţi scufundat în această lumină, în aceste culori, că
sunteţi înconjuraţi de o sferă luminoasă şi că trimiteţi în tot universul
dragostea voastră. Acestea sunt exerciţii foarte plăcute, se poate să nu mai
vreţi să vă opriţi, făcându-le!
A
doua metodă este de a munci asupra virtuţilor: puritate, răbdare, indulgenţă,
generozitate, bunătate, speranţă, credinţă, smerenie, dreptate, dezinteres.
Această a doua metodă este cea mai sigură. Lucraţi asupra virtuţilor şi
virtuţile formează aura. Evident, puteţi aplica ambele metode, e şi mai bine.
Prin virtuţi aceasta se face natural; prin voinţă conştientă aceasta se face de
asemenea, dar e mai puţin eficace. Deoarece, să presupunem că vă concentraţi în
fiecare zi asupra aurei, dar în acelaşi timp trăiţi o viaţă ordinară, călcând
legile divine: pe de o parte construiţi, dar pe de altă parte distrugeţi. De
aceea e mai bine să îmbinaţi cele două metode: să trăiţi o viaţă onestă, pură,
plină de iubire, şi în acelaşi timp să lucraţi conştient asupra aurei, prin
imaginaţie.
Cum
v-am spus, pe măsura dezvoltării sale, aura vă va permite să comunicaţi cu
toate regiunile spaţiului. Studiaţi planetele sistemului nostru solar: le
separă milioane de kilometri, dar în realitate ele se ating, fuzionează şi
formează o unitate. Da, numai în aparenţă sunt separate. Să luăm exemplul
Pământului: continentele au o anumită întindere, dar apele sunt în mai mare
proporţie decât continentele; la rândul său, atmosfera gazoasă care înconjoară
planeta ocupă de mai multe ori volumul său; apoi, deasupra atmosferei, Terra
are un corp eteric, un corp astral şi un corp mental, încă şi mai vast...
Pentru că Terra e o creatură vie, inteligentă, care are de asememnea suflet şi
spirit. Şi cum e la fel şi pentru alte planete, atunci, vedeţi, totul se
întrepătrunde. Corpurile lor fizice sunt îndepărtate, dar aura lor, emanaţiile
lor se ating, fuzionează. Astfel putem explica, în astrologie, influenţele
planetare; graţie aurei lor, planetele se întrepătrund şi acţionează unele
asupra altora şi asupra creaturilor care le locuiesc.
Multe
lucruri despre aură nu sunt încă explicate, dar esenţialul este să învăţaţi să
vă ocupaţi de aura voastră, aşa cum vă ocupaţi de piele. Faceţi băi, o
îngrijiţi, nu-i aşa?... Dar, evident, pentru aură e puţin mai greu: nu putem
să-i aplicăm loţiuni, creme... sau biftecuri, pentru a o îndulci! De altfel,
chiar şi pentru piele, remediile nu sunt grozave. Există femei care nu se spală
pe faţă, spunându-şi că nu vor să-şi strice pielea. Dar nu există nimic mai minunat
decât apa! Lăsaţi toate aceste loţiuni şi creme care sunt chiar periculoase: nu
ştiţi ce vă pătrunde prin pori.
Umanitatea
de acum e obişnuită să îmbunătăţească numai aparenţa, dar în viitor se va
insista asupra avantajelor aspectelor părţilor interioare, şi, în loc să alerge
la toate institutele de frumuseţe terestre, femeile vor intra în propriul lor
institut de frumuseţe spiritual, adică vor lucra asupra aurei lor. Acesta e un
veritabil institut de frumuseţe. O aură intensă, luminoasă înfrumuseţează...
şi, cel puţin, e o frumuseţe durabilă! Pe când, o femeie care iese dintr-un
institut de frumuseţe este veselă pentru 24 de ore... dar poimâine, ce tablou
vechi! Ei da, aceasta e pentru că îmbunătăţirea nu vine din interior, iar tot
ceea ce nu vine din interior, nu durează.
Particulele
emanate de un mare Maestru sunt dătătoare de viaţă, intense, luminoase,
puternice. Penetrând aura noastră, aceste particule intră în structura noastră
şi transformă fiinţa noastră. Aceia care au primit cu dragoste aceste emanaţii,
vor începe, într-o zi, să gândească ca şi maestrul lor, să se poarte ca el, să
devină liberi ca el. Desigur, aceasta nu se întâmplă decât după ani de zile,
dar se întâmplă. Din păcate, oamenii nu se opresc niciodată asupra acestei
părţi invizibile. Ei nu se bazează decât pe ceea ce le putem arăta, sau pe ceea
ce pot atinge. Partea invizibilă o neglijează. Şi totuşi, e atât de importantă!
Deci,
decideţi-vă să lucraţi asupra aurei şi veţi înţelege multe lucruri. Când
sunteţi furioşi sunteţi înconjuraţi de culoarea roşie ca focul, dar un roşu
întunecos, murdar, foarte diferit de roşul trandafiriu ce corespunde dragostei.
Şi dacă nu aveţi credinţă, pace, albastrul aurei voastre este şters, urât; pe
măsură ce credinţa voastră creşte, culoarea albastră din aură seamănă cu
albastrul cerului.
În
fiecare zi faceţi acest exerciţiu. Luaţi o prismă, orientaţi-o în lumina
soarelui, şi priviţi cum, traversând-o, lumina se descompune în şapte culori.
După ce aţi contemplat adevăratele culori, închideţi ochii şi imaginaţi-vă că
sunteţi înconjurat de violet, apoi de albastru, de verde. şi aşa mai departe...
Sau, începeţi cu roşul, mergând spre violet, păstrând câteva minute fiecare
culoare în jurul vostru. Practicând în fiecare zi acest exerciţiu, vă veţi
purifica aura, o veţi întări şi vă veţi simţi atât de bine, încât vă veţi mira.
Iar când cineva din familia voastră sau dintre prietenii voştri va fi bolnav,
sau nefericit, descurajat, dacă veţi vrea, cu adevărat, să-l ajutaţi, faceţi
acelaşi lucru asupra lui, trimiteţi-i cele mai frumoase culori ale prismei. Da,
câte exerciţii putem face cu aura şi culorile sale!
Toate
aceste exerciţii cu culorile le puteţi face dimineaţa mergând la răsăritul
soarelui. Privind soarele, vizionând aura cu care este înconjurat şi cum
ţâşnesc culorile din el şi se propagă în spaţiu spuneţi: “Eu, de asemenea,
vreau să-mi înconjur fiinţa proprie cu lumină de aur, albastră, violetă...” Şi
scăldaţi-vă îndelung în această splendoare, în aceste culori, contemplaţi-le,
imaginaţi-vă că merg foarte departe, că toate creaturile se mişcă în această
atmosferă minunată, că înnoată în această lumină, că sunt impregnate de această
lumină... şi aura voastră va deveni pentru ele o binecuvântare. Puteţi să
mergeţi oricât, nu există limite. Oamenii sunt cei care îşi crează tot timpul
limite. Trebuie să avem o ambiţie nesfârşită pentru bine şi să spunem: ”Voi
merge până acolo!” Un Maestru, un discipol evoluat, trimit dragostea lor
întregii creaţii, întregului univers, şi această dragoste merge mai departe
decât astrele... Da, pentru unii, e o realitate! Ei îşi trimit dragostea lor
până la astre şi ca un val, dragostea astrelor revine şi se revarsă asupra lor,
iar ei înnoată în dragoste, trăiesc în iubirea cosmică.
II
Una
din funcţiile aurei este de a asigura schimburile între astrele exterioare şi
astrele care sunt în noi. Dacă aura noastră e impură, întunecată, nu numai că
nu poate sesiza curenţii benefici, dar ea îi captează pe cei malefici. Spunem
că există planete benefice şi planete malefice. Dar atunci, de ce aceeaşi
planetă acţionează favorabil asupra unora şi defavorabil asupra altora? E
simplu: acela care nu primeşte decât influenţele proaste nu e pregătit să le
capteze pe cele bune. În realitate, toate planetele sunt benefice, dar acţiunea
lor asupra omului depinde de aura sa. Dacă în aură se găsesc elemente care nu
permit ca influenţele benefice ale unei planete să intre în om, curenţii pe
care această planetă îi trimit se alterează, se sparg şi produc efecte nocive.
În schimb, dacă aura sa e pură, puternică, toate influenţele, chiar şi cele
proaste, devin bune pentru el.
Să
nu fiţi miraţi când auziţi că planetele există de asemenea în noi... Omul este
o reflectare a cosmosului, toate planetele există de asemenea în el, ca şi în
univers, ele se rotesc în jurul soarelui lui interior. Se pot spune multe
lucruri despre acestea. Această ştiinţă a fost cunoscută în trecut, acum e
aproape pierdută, dar în viitor ea se va fi din nou învăţată.
Marte,
Saturn, Uranus, Pluto sunt considerate malefice; în realitate, ele sunt aşa
pentru creaturile care nu lasă să treacă virtuţile lor. Calităţile bune a lui
Marte sunt voinţa, cutezanţa, dorinţa de a învinge dificultăţile, de a atinge
scopul fixat; şi cele rele sunt evident cruzimea, violenţa, nevoia de a
distruge. Calităţile bune ale lui Venus sunt bunătatea, farmecul, delicateţea,
iar cele rele sunt senzualitatea, frivolitatea, infidelitatea. În om se
manifestă aspectele bune sau rele ale acestor planete, după cum aura sa este
pură sau obstrucţionată de elemente care, prin afinitate, atrag influenţele
bune sau rele.
Aceste
legi sunt valabile de asemenea pentru celelalte planete. Calitatea aurei
noastre este cea care atrage virtuţile lui Saturn (răbdarea, stabilitatea,
dorinţa de a cunoaşte) sau defectele sale (tristeţea, încăpăţânarea, acrimea),
virtuţile lui Jupiter (grandoarea, generozitatea, bunătatea, clemenţa) sau
defectele sale (ambiţia, vanitatea, dorinţa de a domina pe alţii, de a-i strivi
chiar). Deci, problema care se pune pentru discipol este de a şti să lucreze
asupra aurei sale pentru a primi numai influenţele favorabile ale planetelor.
Pentru că, contrar opiniei majorităţii astrologilor, influenţele bune sau rele
ale planetelor asupra unei fiinţe umane nu depind exclusiv de semnul şi de casa
în care ele se află, nici de aspectele care există între ele; după gradul de
evoluţie a persoanei, aceste influenţe se vor manifesta diferit. De aceea se
spune: “astrele predispun, dar nu dispun”.
Vedeţi,
problema aurei este foarte importantă. Dacă aura voastră nu e pură, nu pot
penetra în voi, nu numai influenţele planetelor ci şi binecuvântările pe care
fiinţele angelice le trimit pe pământ, din cauza tuturor straturilor groase
care ascund fiinţa voastră adevărată. Când norii sunt îngroşaţi, ei acoperă
soarele, care nu mai poate să încălzească, nici să lumineze creaturile. Este la
fel şi pentru persoanele îngrijorate, tulburate, furioase sau pline de
duşmănie: există nori pe aura lor. De altfel, aura este de o subtilitate
infinită a vibraţiilor; ea e animată de mişcări rapide, variază constant după
starea noastră de conştiinţă şi chiar după starea de sănătate. Omul posedă, bineînţeles,
o aură care nu se schimbă, care arată ceea ce este el în profunzime, dar ea are
nuanţe care variază de la un moment la altul. La fel stau lucrurile cu faţa
omenească: în timpul unei zile, trece prin tot felul de expresii, fără ca
aceasta să-i afecteze forma nasului, frunţii sau gurii. În cazul aurei, ea e
compusă din anumite radiaţii, din anumite culori care revelează adevărata
natură a omului, care nu se modifică de-a lungul existenţei lui, în timp ce
alte vibraţii vin şi pleacă, exprimând stări pasagere.
Deci,
acei care se lasă purtaţi de anumite emoţii sau anumite slăbiciuni îşi ard fără
încetare aura, şi când forţele benefice vor să pătrundă în ei pentru a-şi face
cuib, ele sunt împiedicate de veritabile carapace de culoare ştearsă şi opacă. Să
presupunem că trăiţi o viaţă nerezonabilă, haotică, aura voastră va fi atunci
traversată de multe turbioane şi vibraţii dezordonate, şi ea nu va mai putea fi
un ecran suficient de puternic pentru a rezista atacurilor şi ostilităţilor
lumii invizibile. Apoi, schimburile pe care le faceţi cu universul şi cu toate
creaturile nu vor mai fi armonioase. După legea afinităţilor, nu veţi atrage
din univers numai ceea ce este dezordonat, haotic şi sumbru, iar ceea ce este
luminos, veţi respinge. Deci, dacă aura voastră este impură, ştearsă, haotică,
toate forţele armonioase, pure şi luminoase vor rămâne în afară, şi numai ceea
ce este şters şi urât se va scufunda în ea, pentru că ea nu va lăsa să treacă
decăt ceea ce i se aseamănă. Cum spunem noi în Bulgaria: “ Măgarii râioşi se
adulmecă între ei, peste şapte dealuri”... şi se regăsesc!
Deci,
dacă aura voastră nu e luminoasă, ea nu e o bună perdea de protecţie, nici un
bun aparat pentru a percepe lumea invizibilă şi partea ascunsă a lucrurilor, şi
nu veţi avea nici intuiţie, nici presentiment. Nu veţi mai putea face schimburi
cu Cerul, şi fiinţele din regiunile îndepărtate nu vor băga în seamă existenţa
voastră; fiinţele lumii invizibile, care locuiesc foarte sus, nu vă văd. În
timp ce, dacă aura voastră e luminoasă, fiinţele vă văd. De ce? Să presupunem
că navigaţi pe ocean în timpul nopţii; dacă vaporul nu e luminat, nimeni nu-l
va vedea. Dar dacă lansaţi semnale, proiectaţi lumini, veţi fi zăriţi de
îndată, şi comunicarea se va face. Aceasta e o imagine, evident că în zilele
noastre există multe alte mijloace de a stabili contacte de comunicare, dar ea
vă va face o idee despre ce vreau să vă fac să înţelegeţi.
Terra
este ca un ocean pe care noi navigăm noaptea; suntem în obscuritate, şi dacă
nu proiectăm, de jos, semnale luminoase, fiinţele invizibile,
îngerii, arhanghelii, nu ne vor percepe. Trebuie, deci, să proiectăm lumini, şi
aceste lumini sunt proiectate de către aură. Deci, cel ce posedă o aură foarte
luminoasă este perceput de lucrătorii Cerului şi dacă el îi cheamă, ei se pot
dirija spre el din cauza luminii sale. Aceasta, e tot o imagine... deoarece,
dacă spiritele angelice vor să găsească pe cineva, fiţi siguri că au mai mult
de un mijloc la dispoziţie. Din totdeauna se spune că Terra e o vale a
lacrimilor, a suferinţelor şi a tenebrelor. Ei da, nu e de mirare când oamenii
trec neobservaţi când suferă, gem, se revoltă: ei nu emit nici o lumină!
Trebuie să emitem semnale luminoase prin intermediul aurei.
Aura
vă serveşte, deci, la a atrage atenţia acestor fiinţe celeste asupra voastră.
Dar ea vă permite, de asemenea, să aveţi acces la regiunile unde locuiesc
aceste fiinţe. Pentru a putea merge în anumite locuri, trebuie să aveţi un
paşaport; de îndată ce l-aţi obţinut, porţile vi se dechid. Aşa este şi în
planul fizic, şi în planul spiritual. Pentru a intra în anumite regiuni ale
lumii invizibile, ne trebuie un paşaport, care e de fapt aura, cu culorile care
le conţine. Astfel, pentru a fi admis într-o regiune anumită, trebuie ca aura
să posede culorile acestei regiuni. Dacă aveţi, de exemplu, culoarea galbenă,
de aur, sunteţi primiţi în bibliotecile naturii şi toate secretele vă sunt
revelate. Albastrul vă permite accesul în regiunile muzicii şi religiei, roşul
în cele din care veţi sorbi esenţa însăşi a vitalităţii. Aura e determinantă
pentru a fi primit în lumea invizibilă. Culorile ei sunt un fel de paşapoarte
pentru regiunile cărora le corespund, iar spiritele care locuiesc în aceste
regiuni vă recunosc şi vin să vă ajute.
Starea
aurei, puritatea sa, limpezimea sa, depind de felul în care trăieşte omul. Dacă
el se lasă pradă trândăviei interioare, dezordinii, vicilor, aura sa începe să
se asemene cu o mlaştină care emană tot felul de miasme vătămătoare pe care
alţii le simt. Chiar dacă nu văd nimic - mai puţin clarvăzătorii - e dificil de
văzut aura oamenilor, ei simt o atmosferă apăsătoare, obscură, ca în apropierea
unei mlaştini. În timp ce un Iniţiat, un Maestru, care timp de secole, milenii
a muncit să dezvolte în el dragostea, înţelepciunea, puritatea, dezinteresul,
posedă o aură imensă, în care creaturile vin să se scalde şi unde se simt
hrănite, liniştite, reînprospătate, antrenate într-o direcţie divină. De aceea,
discipolii pot primi multe binecuvântări din partea aurei Maestrului, dar cu
condiţia să fie conştienţi, pentru că dacă nu sunt conştienţi, orice ar face
Maestrul lor, ei rămân închişi influenţei lui.
Dar
discipolul nu trebuie să se mulţumească să beneficieze de aura Maestrului său; el
trebuie să lucreze asupra propriei aure, şi pentru aceasta trebuie să îşi
schimbe viaţa. Pentru că, dacă nu face nimic pentru a-şi schimba viaţa sa
mediocră, plină de slăbiciuni şi stupidităţi, toate exerciţiile de concentrare
asupra aurei pe care ar putea să le facă, nu vor servi la mare lucru. E exact
ce se întâmplă în cazul sănătăţii: dacă ne mulţumim să luăm medicamente, fără a
ne schimba modul de viaţă, medicamentele nu vor fi decât paleative. E greu să
faci oamenii să înţeleagă că singura metodă cu adevărat eficace este de a face
schimbări în modul lor de a trăi.
O
aură pură aduce, mai întâi, ameliorări în voi înşivă, dar ea transformă, de
asemenea, şi ambianţa din jurul vostru, de aceea unii încep să vă iubească:
fără a şti pentru ce, ei se simt bine în apropierea voastră. În realitate, ei
simt prezenţa fiinţelor luminoase pe care aura voastră le atrage. Entităţile
celeste iubesc culorile pure, şi când zăresc o fiinţă înconjurată de această
lumină şi aceste culori, ele fug spre ea, aşa cum entităţile tenebroase merg
după oamenii vicioşi şi răi şi îi fac respingători pentru anturajul lor. Dar
oamenii sunt atât de inconştienţi, nu ştiu nici de ce, nici cum atrag lucrurile
bune sau rele.
Aura
e o lume organizată, ierarhizată. Ca şi arborele vieţii, ea e divizată în
regiuni unde locuiesc arhangheli, îngeri, spirite ale naturii, dar de asemenea
şi entităţi ale infernului. Aceasta depinde de viaţa omului. Acel care are
binecuvântarea de a fi locuit de spirite luminoase se manifestă prin daruri
extraordinare de clarviziune, claraudiţie, de vindecător... face miracole! În
timp ce, pentru acel care atrage entităţi malefice se vorbeşte de posesiune, de
subjugare...
Trebuie
făcută, deci, o muncă de desăvârşire, în ani de zile pentru a face din aura
noastră o antenă capabilă să atragă ceea ce este cu adevărat frumos şi benefic
în univers. Dacă v-aş întreba: “Ţineţi cu adevărat la sănătatea, frumuseţea,
pacea, fericirea voastră?” veţi răspunde: “Bineînţeles, nu le vrem decât pe acestea!”
Şi atunci, de ce nu faceţi nimic pentru a le dobândi? Toate aceste
binecuvântări nu pot veni de sus, prin hazard. Cel mai bun mijloc de a le
atrage este de a lucra asupra aurei: prin dragoste o umpleţi de viaţă, prin
înţelepciune o faceţi mai luminoasă, prin forţa caracterului o faceţi mai
puternică, printr-o viaţă pură o faceţi mai limpede şi mai clară. Calităţile pe
care vreţi să le daţi aurei voastre depind de virtuţile pe care vreţi să le
dezvoltaţi.
Nu
e bine să se creadă că dezvoltând o singură calitate, veţi obţine toate
binecuvântările. Nu, fiecare lucru e determinat în univers, şi fiecare virtute
atrage o binecuvântare determinată. Ar fi prea lung să vă vorbesc de toate
nuanţele, dar puteţi să vă gândiţi voi înşivă. Dacă ştiţi să observaţi, ar fi
trebuit să o remarcaţi în circumstanţele simple ale vieţii. Când cineva
vorbeşte, se exprimă cu forţă şi convingere, şi această convingere influenţează
pe alţii. Dar analizaţi-i bine cuvintele, poate vă veţi da seama că spune multe
prostii. Invers, există persoane inteligente şi care vorbesc inteligent, dar nu
au capacitate de convingere, nu sunt ascultate. Forţa de convingere e un lucru,
iar inteligenţa e un altul! Sunt virtuţi diferite care dau aurei diferite
calităţi. Trebuie să reflectaţi la aceasta şi să înţelegeţi că muncind zilnic
pentru a vă îmbogăţi aura cu calităţi noi, veţi obţine tot ceea ce vă doriţi.
Cap
III PLEXUL
SOLAR
Sistemul
nervos simpatic e compus din centrii care se etajază de la creier până la baza
măduvei spinării şi dintr-o parte periferică, constituită dintr-un ansamblu de
nervi şi ganglioni uniţi între ei printr-o reţea de fibre nervoase numit
plexuri. Plexul solar, situat la nivelul stomacului, este unul dintre ele.
Ganglionii
sistemului simpatic se repartizează astfel:
-
3 perechi de ganglioni intracranieni amplasaţi pe traseul nervului trigemen.
-
3 perechi de ganglioni cervicali în relaţie cu inima.
-
12 perechi de ganglioni dorsali în relaţie cu plămânii şi plexul solar
-
4 perechi de ganglioni lombari în relaţie cu plexul solar şi, prin plexul
solar, cu stomacul, intestinul subţire, ficatul, pancreasul, rinichii.
-
4 perechi de ganglioni sacrali în relaţie cu rectul, organele genitale şi
vezica.
Aceştia
fac în total 26 de perechi. Acest număr, 26, nu este un număr oarecare. Un
kabalist vă va spune că este numărul celor 4 litere ale numelui lui
Dumnezeu: E
extraordinar să constatăm că numele lui Dumnezeu e construit după aceleaşi legi
ce conduc structura sistemului simpatic!
Cele
două grupe de 3 perechi de ganglioni intracranieni şi cervicali sunt în
legătură cu lumea divină, ei corespund părţii psihologice ale naturii.
Cei
12 perechi de ganglioni dorsali sunt în legătură cu lumea spirituală; ei
corespund părţii fiziologice ale naturii.
Cele
două grupe de 4 perechi de ganglioni lombari şi sacrali sunt în legătură cu
lumea fizică; ei corespun părţii anatomice ale naturii.
Să
studiem fiecare dintre aceste grupe mai în detaliu:
2
ori 3 perechi de ganglioni intracranieni: 3 este numărul Divinităţii. Este
numărul Kabbalei, pentru că Kabbala ne relevă factorii, principiile care
acţionează în univers. Kabbala răspunde la întrebarea “cine”: cine a creat?
cine acţionează?
12
perechi de ganglioni dorsali: 12 este numărul Naturii condusă de aştri; este
numărul astrologiei (cele 12 constelaţii zodiacale), care studiază influenţele
corpurilor celeste, funcţiile organelor corpului cosmic. Astrologia este în
legătură cu circulaţia şi respiraţia. Punctul vernal, de exemplu, retrogradează
un grad la fiecare 72 de ani; ori, 72 este de asemenea numărul bătăilor inimii
pe minut. Pentru respiraţie, norma este de 18 mişcări pe minut, şi 18 este un
sfert din 72. Astrologia răspunde la întrebarea “când”?
2
ori 4 perechi de ganglioni lombari şi sacrali: 4 este numărul alchimiei, pentru
că reprezintă cele 4 stări ale materiei: pământ, apă, aer şi foc. Alchimia
răspunde la întrebarea “ce”?
Cele
26 de perechi de ganglioni ale sistemului simpatic sunt deci divizaţi în 5
grupe. Aceste 5 grupe de ganglioni sunt legate de 5 virtuţi reprezentate de pentagramă:
puritate, dreptate, dragoste, înţelepciune şi adevăr.
-
Puritatea este legată de cele 4 perechi de ganglioni sacrali ce constitue baza
lanţului de ganglioni, pentru că puritatea este baza, fundamentul.
-
Justiţia corespunde celor 4 perechi de ganglioni lombari (situaţi în regiunea
rinichilor,
la
care e legată Balanţa , simbolul echilibrului), în
relaţie cu toate organele nutriţiei: stomac, ficat, intestin, etc... Din cauză
că omul nu se ştie hrăni cum trebuie, echilibrul este rupt, platanele balanţei
sunt dereglate şi necazurile ce urmează revelează că justiţia trebuie să
intervină pentru a restabili ordinea.
-
Dragostea este legată de cele 12 perechi de ganglioni dorsali. Dragostea este o
forţă care ne dilată (şi această dilatare se regăseşte în mişcările
respiraţiei), care ne leagă de toate fiinţele, de tot universul, rezumat de
cele 12 constelaţii ale zodiacului.
-
Înţelepciunea este legată de cele 3 perechi de ganglioni cervicali care prin intermediul
nervilor cardiaci sunt în relaţie cu inima, pentru că adevărata înţelepciune
vine din inimă.
-
Adevărul este legat celor 3 perechi de ganglioni intracranieni, pentru că
adevărul este în vârf, este scopul de atins, este deasupra tuturor.
Adevărul,
înţelepciunea, dragostea, dreptatea şi puritatea ne pot pune în contact cu
toate forţele armonioase din univers de la care primim binecuvântări. Fiecare
virtute ameliorează funcţionarea ganglionilor şi organelor de care e legată, în
acelaşi fel în care fiecare greşeală împotriva acestor virtuţi deranjază
funcţionarea lor.
S-a
crezut mult timp că nu există nici o legătură între creier şi sistemul
simpatic. În zilele noastre se ştie că această relaţie există, şi este chiar
foarte strânsă. Creierul nu poate acţiona direct asupra organelor, ci
acţionează prin intermediul unui conductor, care e marele simpatic şi al cărui
cel mai important centru este plexul solar. Iniţiaţii lucrează la a
conştientiza legătura dintre plexul solar şi creier, pentru că o dată realizată
conştient, totul devine uşor: prin intermediul plexului solar, ei pot să ajungă
să-şi controleze şi să-şi reînsprospăteze organele corpului lor fizic.
Există
o legătură între stările psihice şi stările fizice. Tristeţea, de exemplu,
acţionează asupra căilor simpatice, care, având un rol vasoconstrictor, începe
să contracte sistemul arterial. Această contracţie produsă de tristeţe,
împiedică deci circulaţia sângelui, şi, prin urmare, de asemenea, şi digestia,
respiraţia, etc... Ne simţim, deci, comprimaţi, sărăciţi, abandonaţi. Nu e
chiar aşa, dar e o impresie ce rămâne. Pentru a pune în acţiune, în sens
invers, nervii care dilată, trebuie să apelăm la bucurie, dragoste, şi, în
fiecare dimineaţă, la trezire, în loc să ne gândim: “Nu mai am bani, iubita mea
mă înşeală, n-am primit scrisorile pe care le aşteptam...” trebuie, din contră,
să ne străduim să avem o gândire pozitivă. În fiecare dimineaţă, trezindu-se,
un adevărat discipol gândeşte aşa: “Domnule Dumnezeu, Creatorul nostru, Îţi
mulţumesc că m-am trezit în viaţă, sănătos, putând să respir, să merg, să cânt,
să privesc, să aud... pentru că acestea sunt comori inestimabile.” Trebuie să
ne sculăm bucuroşi, mulţumind Domnului. Dacă oamenii îmbătrânesc atât de
repede, este din cauză că nu ştiu cum să cheme în fiecare zi bucuria.
Plexul
solar e un centru extrem de important şi trebuie să evităm tot ceea ce ar putea
să îl contracte, pentru că el întreţine mai departe contracţia vaselor de sânge
şi diferitelor canale ale organismului. Şi când sângele sau celelalte lichide
circulă prost, se formează depozite care, cu timpul, sfârşesc prin a provoca
tot soiul de probleme. Ceea ce perturbă mai mult plexul solar sunt
manifestările dezordonate ale corpului astral: frica, furia, gelozia, dragostea
pasională. Şi cum plexul solar e un rezervor de forţe, consecinţa acestor
dizarmonii e o demagnetizare totală. Când simţiţi un frison sau un şoc, imediat
veţi fi golit de forţe, picioarele nu vă mai susţin, mâinile vă tremură, capul
vă este vid. Aceasta semnifică că plexul vostru solar şi-a epuizat forţele
sale.
Plexul
solar poate să se golească, dar poate să se şi umple, este chiar ceea ce
discipolul trebuie să înveţe: cum să-şi umple plexul solar. Vă voi da câteva
metode.
Fiecare
arbore e un rezervor de forţe născute din soare şi pământ, şi putem sorbi
aceste forţe. Alegeţi un arbore mare, aşezaţi-vă cu spatele la el puneţi mâna
stângă la spate, cu palma pe trunchiul arborelui; în acelaşi timp puneţi palma
mâinii dreapte pe plexul solar. Concentraţi-vă asupra arborelui cerându-i să vă
dea o parte din energiile sale: le veţi primi prin palma stângă şi le veţi ceda
prin palma dreaptă în plexul vostru solar. E un fel de transfuzie de energie.
Puteţi
să vă reînprospătaţi plexul solar ascultând curgerea unui izvor, unei cascade
sau unei fântâni. Acestea sunt metode în aparenţă nesemnificative,
dar care dau mari rezultate. Apa care curge influenţează plexul solar care
primeşte astfel viaţă şi este astfel mai apt să alunge materialele nocive.
Privim adesea apa care curge, dar inconştient, nu ne dăm seama despre lucrarea
ce o putem face graţie ei pentru a evolua spiritual. Şi dealtfel, ce
ştim despre folosirea tuturor elementelor pe care ni le dă natura?...
Dacă
sunteţi acasă, puteţi să vă întindeţi pe un pat, plasaţi-vă ambele mâini pe
plexul solar şi imaginaţi-vă că sorbiţi energiile întregului cosmos.
Puteţi,
de asemenea, să vă băgaţi mâinile în apă, sau şi mai bine, picioarele, e metoda
cea mai puternică. De câte ori vă simţiţi demagnetizaţi, tulburaţi, sau
contractaţi, pregătiţi apă caldă, băgaţi-vă picioarele conştient în ea şi
începeţi să le spălaţi cu multă atenţie. Veţi acţiona astfel şi asupra plexului
solar, dându-i forţe, şi starea voastră de conştiinţă se va schimba imediat.
Dacă într-o zi, acasă, nu puteţi medita, faceţi o baie picioarelor şi veţi
vedea că puteţi să vă concentraţi mai bine.
Există
metode pentru a intra în comunicare cu plexul solar şi a-i cere de a da ordine
pentru a remedia anumite deficienţe. E o întreagă ştiinţă pe care o vom studia
în viitor. Pentru moment nu este chiar posibil de a intra în comunicare cu
plexul solar; el îşi trăieşte viaţa sa independent şi omul nu poate decât să
acţioneze indirect asupra lui, aşteptând o zi când va putea acţiona direct. Şi
cum să îl influenţăm indirect? Străduindu-ne să trăim o viaţă pură, cu bun
simţ, luminoasă. Această viaţă acţionează asupra plexului solar, îl deblochează,
îl eliberează de anumite oprelişti, şi când e eliberat, el remediază repede
totul, pentru că e foarte puternic.
Se
povesteşte despre oameni care au aerul extenuat, sunt zdrobiţi, sunt copleşiţi.
Ei sunt în această stare pentru că nu ştiu să lucreze cu plexul solar, aceasta
se vede pe faţa lor, care nu are nici o lumină. O faţă ştearsă,obscură, arată
că plexul solar nu funcţionează corect. De aceea, încercaţi voi, cel puţin, să
utilizaţi metodele ce vi le-am dat pentru a lucra cu plexul solar, dacă nu,
veţi sta ani de zile, fără să simţiţi că el este acolo, trezit, viglent, şi vă
dilată. Totul va rămâne în creier şi nu veţi obţine nici un rezultat nici
privind soarele, nici în meditaţie, nici făcând exerciţii, cât timp plexul
solar nu se va manifesta pentru voi arătând că conştiinţa voastră a coborât în
fine în măruntaie. Pot să vă vorbesc de această senzaţie, dar la ce ar servi?
Nu aţi înţelege, pentru că pentru a înţelege, trebuie să fi făcut această
experienţă. Numai prin intelect nu vă puteţi face o idee. E ca şi cum aţi
explica durerea de dinţi unuia pe care nu l-au durut dinţii, sau cum aţi vorbi
de dragoste cuiva care n-a fost niciodată îndrăgostit. Nu puteţi înţelege până
n-aţi trecut prin aceasta. Chiar dacă v-aş explica, nu aţi înţelege. Trebuie să
lucraţi, să vă schimbaţi viaţa, să trăiţi o viaţă armonioasă; numai aşa se
ajunge la momentul declanşării centrilor subtili în noi-înşine, pentru că legea
acestor centri este armonia.
Din
păcate, se întâmplă rar ca ceea ce trăieşte şi simte omul să rămână în acord cu
armonia care domneşte în univers. Şi e grav, pentru că opunându-se legilor,
forţelor, curenţilor cosmici, el se izolează, de rupe de univers, se înconjură
de bariere impenetrabile; atunci forţele benefice care vin din cosmos să dea
viaţă tuturor creaturilor, nu pot intra în el pentru a elimina impurităţile şi
a restabili ordinea, şi îl pun în pericol. Da, boala este, foarte simplu, o
dezordine care se instalează în om când el rupe legătura cu cosmosul şi nu mai
întreţine cu el schimburi corecte.
Omul
este obligat, pentru a trăi, să facă fără încetare schimburi cu cosmosul: a
mânca. a bea, a respira, a absorbi lumina şi căldura soarelui, a absorbi
radiaţiile cosmice... Nu poate supravieţui nici un minut, dacă aceste schimburi
sunt întrerupte, dar e chiar inconştient dacă nu vede că viaţa depinde de
aceste schimbări; el îşi petrece timpul tăindu-şi legăturile cu universul,
împiedicând energiile să circule în el, strică armonia care există natural
între el şi cosmos. Şi totuşi, numai această armonie îi permite să trăiască
intens, să înflorească, să creeze.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu